Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Atitudini > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Compasiunea și Salvarea lui Dumnezeu - Calea Compasiunii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
Vom începe studiul nostru citind următorul verset biblic:  
 
„Când strigă cei nevinovați, Domnul îi aude și îi eliberează de toate necazurile. Domnul este aproape de cei cu inima întristată și îi salvează pe cei cu sufletul zdrobit. De multe ori vine încercarea peste cel nevinovat, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” — Psalmul 34:17-19  
 
În ce sens „Domnul este aproape de cei cu inima întristată”? Este necesar să trecem prin momente dificile pentru a-L avea pe Dumnezeu prezent în viața noastră?  
 
Cu siguranță, nu este necesar să trecem prin momente dificile pentru a fi aproape de Dumnezeu, dar în clipele de prosperitate avem tendința de a-L uita de Creatorul nostru. De aceea, singura șansă de a intra în relație cu Dumnezeu rămâne aceea de a trece prin momente de tensiune și nesiguranță, care sub o formă sau alta, ne forțează să ne apropiem de Salvatorul nostru. În acest sens, expresia „Domnul este aproape de cei cu inima întristată” prinde contur și noi ajungem în final să intrăm într-o relație strânsă cu Creatorul nostru.  
 
Să înțelegem că una dintre principalele cauze pentru care trecem prin încercări, rezultă din faptul că noi nu avem în mod normal dorința de a intra în legătură cu Dumnezeu?  
 
Dacă nu ar exista această tendință „naturală”, ca să îi spun astfel, de a-L ignora pe Dumnezeu, atunci chipul acestei lumi ar fi cu totul altul. O mulțime de probleme ce ne asaltează din toate părțile și la care nu găsim rezolvare, nici nu ar mai exista. Faptul că omul nu ține seama de Creatorul Său, de Cel care ne este Dumnezeu și Tată ceresc, îl conduce la adâncirea în neputință și ignoranță cu rezultate nefaste pentru toți. Dacă această lume s-ar întoarce la Autorul ei, atunci ne-am bucura de binecuvântări la care nici nu ne gândim, ce întrec chiar și cea mai avansată imaginație. De aceea, multe dintre încercările noastre sunt datorate ignorării lui Dumnezeu și neglijării cerințelor Sale sfinte.  
 
Putem spune că depresia ce ne împresoară în multe ocazii conducându-ne la condiția de „suflet zdrobit”, ar fi depășită dacă am restabili relația cu Dumnezeu?  
 
Conceptul biblic al vindecării se referă la restabilirea relației cu Dumnezeu ca primă etapă în redobândirea demnității și puterii cu care am fost înzestrați de Creatorul nostru. Orice formă de depresie pe care o experimentăm în decursul vieții derivă din încercarea nefirească și irațională de a-L ignora pe Dumnezeu și de ceea ce ni se comunică prin intermediul Bibliei. Dacă vom avea o relație vie, deschisă, sinceră și plină de bucurie cu Dumnezeu, atunci nici un fel de eveniment negativ nu ne-ar mai arunca în mlaștina gândurilor negre și depresiei. Practic, am experimenta o vindecare deplină, pornind de la izvoarele vieții, adică o curățire deplină a motivațiilor ascunse ale inimii cu rezultate vizibile asupra întregii vieți în această lume.  
 
Dar în versetele pe care le-am citit este scris că Domnul aude atunci „când strigă cel nevinovat”. Putem înțelege că dacă nu suntem „nevinovați”, Dumnezeu nu ne va răspunde?  
 
Condiția de bază pentru a primi răspuns de la Dumnezeu este exprimată prin cuvintele Salvatorului: „Cereți și vi se va da! Bateți și vi se va deschide! Căutați și veți găsi”. Fundamental este ca noi să căutăm, să cerem și să batem, adică să venim înaintea Creatorului nostru, să-L rugăm să intervină în viețile noastre, să ne vindece și să ne scape din împrejurările dificile în care ne găsim. Pe de altă parte, prin expresia „cel nevinovat” se conturează o anumită condiție la care trebuie să ajungem pentru a experimenta eliberarea „din toate necazurile”.  
 
Înseamnă că noi vom experimenta doar o eliberare parțială, dacă nu ajungem în condiția de a fi „nevinovați”?  
 
Îndurarea lui Dumnezeu merge mai departe decât ne imaginăm, astfel că El ascultă și pe cei care în mod clar trăiesc în neascultare, dacă încep să se roage Creatorului universului. Așa au stat lucrurile și în antichitate, când Dumnezeu elibera pe poporul Său când se ruga către El, deși această întoarcere era doar de moment și de multe ori nu din toată inima. Rațiunea unor astfel de intervenții se datora faptului că lui Dumnezeu Îi era milă de durerile și necazurile pe care ei singuri și le provocau. De aceea, El oferă salvare chiar și celor care ignoră e cerințele Sale, acest lucru fiind bine exprimat prin cuvintele „Domnul face ca ploaia din ceruri să vină peste cei buni și peste cei răi”.  
 
Pe de altă parte, există posibilitatea de experimenta o eliberare deplină, adică atingerea unei condiții în care Dumnezeu ne va salva „din toate necazurile”?  
 
Sincer vorbind, necazul cel mai mare este că într-o zi viața se va sfârși și după aceea vom ajunge la o judecată la care vom fi condamnați și executați. Ce poate fi mai rău decât aceasta? Oricât de mari ar fi necazurile, nimic nu se compară cu această situație teribilă care îi așteaptă pe toți cei care nu vor ajunge la condiția de a fi „nevinovați”. Eliberarea parțială de dificultăți și probleme, de care avem parte în baza providenței divine, nu este suficientă în a ne scăpa de nenorocirea ce ne așteaptă la capătul unei vieți străine de Dumnezeu. Însă posibilitatea de a experimenta o eliberare deplină stă înaintea noastră datorită lucrării de salvare realizată de Iisus Hristos.  
 
Cum putem ajunge să fim „nevinovați” și să experimentăm o eliberare totală de condamnarea ce va fi pronunțată asupra tuturor celor care L-au ignorat pe Dumnezeu în decursul vieții?  
 
Condiția de a fi „nevinovat” nu reprezintă un ideal la care nu se poate ajunge și o realitate imposibil de atins, fiindcă dacă așa stau lucrurile, atunci Cuvântul lui Dumnezeu ar fi greșit în cerințele sale. Vestea cea bună constă în faptul că prin intermediul sacrificiului lui Iisus Hristos, întreaga condamnare a celor păcătoși a fost executată, astfel că pentru orice om care are credință în Fiul lui Dumnezeu se deschide posibilitatea de a trăi o nouă viață prin intermediul Duhului Sfânt. Noi putem fi „nevinovați” prin faptul că greșelile ne sunt iertate datorită acestei jertfe. Ca urmare a acesteia, noi intrăm într-o relație vie cu Dumnezeul nostru întemeiată pe credință. Condiție de a fi nevinovat ne este atribuită, chiar dacă nu am contribuit în vreun fel la realizarea acesteia.  
 
Există multe persoane care spun că au credință în Dumnezeu și în Iisus Hristos, însă viețile lor nu mărturisesc despre o transformare profundă a experienței zilnice. Cum se înțelege acest lucru?  
 
Doar simpla credință în Dumnezeu și în Iisus Hristos nu este suficientă în a ne oferi salvarea, dacă acest lucru nu ne va conduce la schimbarea vieții printr-o relație vie cu Creatorul nostru. „O cetate aflată pe un munte nu poate fi ascunsă.” Similar, o credință autentică va aduce un rod vizibil, lucru ce nu va putea fi pus la îndoială. Viața unui om care are credință în Dumnezeu va da mărturie despre faptul că un principiu superior a fost adăugat, rezultatele fiind vizibile în cel mai deplin sens al cuvântului. Pe de altă parte, o credință ce se rezumă doar la primirea unui dogme sau doar la o acceptare mentală, nu va primi binecuvântarea deplină a lui Dumnezeu, ce se reflectă invariabil prin ascultarea de poruncile divine.  
 
Putem spune că nu există o vindecare autentică, care să nu se exprime prin respectarea poruncilor divine?  
 
Doar o credință cu vorba, dar care nu se traduce prin ascultarea dorinței lui Dumnezeu, adică prin respectarea poruncilor Sale, nu ne va fi de mare folos, fiindcă nu ne va conduce la o vindecare completă. Noi trebuie să experimentăm deplina primire a binecuvântărilor divine, care ne vor conduce la un standard spiritual și moral de excepție. Să nu ne mulțumim doar cu intervenția providențială a lui Dumnezeu, în timp ce viețile noastre rămân străine de legătura directă cu Creatorul nostru! În același timp, o conexiune superficială, sau doar la timp de nevoie, în timp ne va conduce la o religie lipsită de o valoare spirituală autentică, sfârșind în fariseism și necredință.  
 
În consecință, ce trebuie să facem pentru a avea parte de intervenția salvatoare a lui Dumnezeu?  
 
Răspunsul furnizat de versetele pe care le-am citit este simplu, fiind exprimat prin faptul că trebuie să primim condiția de a fi „nevinovați” în baza sacrificiului lui Iisus Hristos. Acest lucru ne va conduce la o relație vie cu Dumnezeu și vom primi totalitatea binecuvântărilor Sale. Rezultatul imediat va consta în eliberarea din toate problemele în care ne aflăm, dintre care cea mai mare este condamnarea la judecata finală. Acest lucru nu este arbitrar, fiindcă niciodată nu poate fi experimentată eliberarea de păcat în afara unei relații vii cu Creatorul nostru.  
 
Prin urmare, ce învățătură practică vom avea pentru a învinge depresia ce ia cu asalt neîncetat?  
 
Învingerea depresiei presupune primirea condiției „nevinovate” din partea lui Dumnezeu și eliberarea de sub condamnarea care stă deasupra noastră din cauza păcatului. De îndată ce este rezolvată această problemă existențială, toate celelalte lucruri își vor găsi soluția, fiindcă mila, îndurarea, compasiunea și prezența divină se vor manifesta asupra vieților noastre, din cauză că am ajuns să fim într-o relație deschisă, directă și salvatoare cu Dumnezeu. Când spun acest lucru, nu mă refer doar la exprimările religioase, în genul studiului, rugăciunii și frecventarea serviciilor de închinare, ci în primul rând înțeleg că în interiorul sufletului nostru s-a realizat o schimbare fundamentală, încât tot ceea ce este în noi strigă cu dor și iubire după Creatorul nostru, așteptând cu nerăbdare ziua în care vom fi înălțați la ceruri, la a doua venire a lui Iisus Hristos. Astfel, așteptarea revenirii Sale va deveni un factor activ în determinarea dorinței noastre de a merge până la capăt pe drumul salvării. În felul acesta, depresia nu își va mai găsi loc în inimă pentru a ne mai distruge bucuria de a trăi!  
 
Octavian Lupu  
București  
19 iulie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Compasiunea și Salvarea lui Dumnezeu - Calea Compasiunii / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 212, Anul I, 31 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!