Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1060 din 25 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

COMOARA BLESTEMATĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(fragment)
Ajunse la poalele munţilor. Soarele era sus şi strălucea cu putere. Fascinat de măreţia muntelui pătrunse între nişte cheiuri strâmte, printre ierburi şi arini, pe lângă şuvoiul de apă ce se rostogolea învolburat şi zgomotos, dar limpede ca lacrima şi rece ca gheaţa. Poposi doar să-şi potolească setea şi să admire crestele de piatră. Cu calul de căpăstru se strecură pe lângă firul apei. De secole această zonă nu mai fusese umblată şi era firesc ca sălbăticia naturii să se fi reinstalat. În cele din urmă descoperi o potecuţă pe care păşeşi atent la tot ce se întâmplă în jurul său. Se depărtă de puhoiul de apă şi desluşi trilul păsărelelor care nici nu se sinchisiră de prezenţa sa. În urechi îi persista acel vuiet continuu şi armonios produs de micile cascade. Simţi în păr şi pe obraji adierea răcoroasă a vântului ce-i revigoră forţele.
Mergea pe firul apei, iar după câţiva zeci de metri se împotmoli în iureşul cascadelor care erau din ce în ce mai înalte şi mai furioase. Se furişă cu băgare de seamă pe lângă pereţii abrupţi ai muntelui, ca să nu alunece în râul din ce în ce mai vijelios. Deodată cheiurile se deschiseră într-un luminiş de unde răzbătea un zgomot infernal şi rămase stupefiat de spectacolul desfăşurat în faţa ochilor. Un şuvoi imens de apă se revărsa de undeva, de sus, de pe munte, şi plutea zgomotos în gol, apoi lovindu-se de stânci se prăvălea înspumat într-un mic lac. Înaintă fermecat de această imagine de basm până simţi pe obraji curentul creat de rostogolirea apelor în gol, iar stropii mărunţi îi răcoriră chipul. Se întrebă dacă nu cumva visează. Din această reverie plăcută de simplu spectator, îl readuse la realitate calul care, apărându-se de muşte, smuci din cap şi Pătru Valdescu simţi căpăstrul în mână.
- Murgule, aşa ceva n-am văzut noi niciodată! - exclamă cu satisfacţie.
Calul dădu din cap de parcă înţelese vorbele stăpânului. Tânărul, cuprins de exuberanţă, se aventură până aproape de cascadă savurând plăcerea valului de aer reconfortant şi exclamă entuziasmat:
- Iată că visul meu a devenit realitate!
De bucurie ridică braţele spre cer şi continuă:
- Deci, tu, frumoasă cascadă îmi tulburai liniştea nopţilor!? A meritat să te cunosc! Cândva voi escalada abruptul ca să găsesc locul de unde izvorăşte apa ta. Deocamdată nu sunt încă pregătit, dar te asigur că mă voi ţine de promisiune! Mă bucur că te-am descoperit, frumoasă împărăţie a visurilor mele!
Pătru Valdescu admiră minute în şir acest spectacol măreţ oferit de mama natură.
În cele din urmă mai aruncă o ultimă privire acestor privelişti de o minunăţie mirifică, îşi luă calul de căpăstru şi coborî încet şi îngândurat printre stânci, brazi şi micile cascade până ajunse la ieşirea din munţi.
Era miezul zilei şi ceva parcă îi şoptea că în visul său mai apăreau nişte stânci, apoi un abrupt şi o pată neagră. Se abătu instinctiv din drumul său pe lângă masiv şi păşi pe o vale îngustă, fără apă, un fel de povârniş cu conglomerate, apoi se afundă într-o pădure deasă. Oare ce căuta în aceste locuri? Mergea dezorientat neştiind ce doreşte.
După un timp pădurea se rări şi doar ici colea se ivea de după câte o stâncă un grup de arbuşti. Era o linişte deplină că nici adierea vântului nu se simţea. Nu zări nici o vietate şi nu auzi nici un tril de păsărele. În jurul său plutea o atmosferă apăsătoare. De după un abrupt stâncos îi apăru în faţa ochilor masivul sterp, rece şi ameninţător. Câţiva fiori îl cutremurară, întrebându-se ce caută pe aceste meleaguri lipsite de orice urmă de viaţă. Privirea îi coborî lent de pe crestele ameţitoare care se adunau în jurul său ca o uriaşă căldare. Undeva, sub povârniş, observă o stâncă cu o pată neagră.
- Vai de mine! - exclamă surprins. Asta-i zona neclară care îmi apărea în vis şi de aici începea coşmarul cu umbre negre care se ridicau deasupra înălţimilor, cu vulturi uriaşi, fără penaj… Brrr… Mă trec fiorii! Ce o fi acolo? Să dezleg misterul dacă tot am ajuns până aici!
Şi Valdescu, care niciodată nu dăduse dovadă de teamă, îşi lasă murgul lângă abrupt şi se caţără cu grijă până sub stânca cu pricina. Când ajunse sus şi ridică privirea, descoperi că de fapt acea pată mare şi neagră era o grotă în munte.
- Măi să fie! - exclamă stupefiat. Atâta muncă pentru o cavernă!... Dar dacă aici sălăşluieşte vreun moş Martin Carpatin uitat de Dumnezeu? Vai de pielicica mea! Fuga înapoi până nu se trezeşte domnia sa!
Dar înainte să pună în practică planul de refugiu, aruncă instinctiv încă o privire de ansamblu şi observă cu surprindere că în peretele stâncos erau săpate câteva litere. Citi cu atenţie: „Zona duhurilor rele”.
- Eheee!... Asta înseamnă că a mai fost careva pe aici!... Sau să fie de sute de ani?... Imposibil! Doar nu aveau şi atunci aceeaşi scriere ca acum!... Sau mai ştii?... Vezi cumetre Pătrule dacă nu înveţi carte, n-ai urmat o facultate ca alţii, nu le şti pe toate şi nici nu le poţi explica! - se dojeni tânărul. Dar la urma urmei ce-s de vină că m-am născut sărac şi democraţia nu mi-a dat şansa să fiu alături de cei deştepţi!?
Mai citi încă o dată inscripţia în stâncă şi adăugă:
- Cineva face glume proaste în creierul munţilor!
Ca o replică la gândurile sale, calul se ridică în două picioare şi necheză de răsună valea în ecouri.
- Şi dacă zona este într-adevăr bântuită de duhurile necurate? Inscripţia să fie oare un avertisment din partea celor care au trăit aici momente înfricoşătoare?
Îngândurat şi speriat, coborî de acolo şi prinse calul de căpăstru. Acesta nu pricepea ce se întâmplase cu Pătru. Puţin mai la vale, animalul se cutremură de teama faţă de o putere nevăzută. Se agită nervos gata să-şi ia stăpânul târâş printre stânci şi brazi.
- Doamne ce mi-a fost dat să văd!... Oare turiştii care au trecut prin sat nu cumva s-au rătăcit săracii pe aceste meleaguri?
Porni pe drumul de întoarcere spre casă, dar un gând din umbră îl tot sâcâia. „Dacă tot ai ajuns până aici, de ce nu tragi o raită prin pădure, că doar sunt destule ceasuri până se întunecă. Ce să faci şi acasă! Totu-i bine, ca de obicei, femeia te aşteptă, cu o mămăliguţă fierbinte, cu smântânică, brânză şi cu un pui fript pe frigare scăldat în mujdei de usturoi, taman pe înserat! Pentru ce să ajungi mai devreme să-i strici planul? Lasă-i această plăcere deosebită să se simtă cu adevărat o nevastă iubitoare ce îşi întâmpină soţul aşa cum se cuvine!” „Ai dreptate gândule! Ce m-aş face dacă n-ai fi tu cu ispitele tale! Dacă tot am ajuns până aici, atunci să pătrund în pădure că n-am mai făcut-o de când eram copilandru! O mai fi iazul acela sau a secat? Ia să văd! Poate dau peste vreo comoară şi nu mă întorc cu mâna goală! Sau chiar descopăr ascunzătoarea acelui legendar castel şi dau de aurul ascuns!” Zâmbi satisfăcut de ideea năzdrăvană şi, dând pinteni calului, se îndreptă către adâncurile pădurii. Hoinări la întâmplare, ascultând foşnetul codrului şi trilul melodios al păsărelelor în liniştea sufletească ce-l cuprinsese. Stejarii seculari făceau parcă parte din familia lui.
Ajunse la un iaz acoperit aproape în totalitate de un pod de verdeaţă. Orăcăitul broaştelor nu-l înspăimântă, ci din contră îl amuză. Descălecă şi lăsându-şi murgul liber se apropie de mal. Strâmbă din nas scârbit de imaginea micului lac şi mirosul puturos ce plutea în jur. Când să se retragă atenţia îi este atrasă de un fenomen neobişnuit. Mătasea broaştei se mişcă lent grupându-se în litere. Se frecă la ochi şi se ciupi de lobul urechilor ca nu cumva să fie vreo vedenie. Dar nu era. Desluşi pe suprafaţa iazului următoarele cuvinte care-l înspăimântară: „Zona duhurilor rele”. Se retrase buimăcit şi nimeri între îngemănarea a doi stejari seculari. Era să zică „Pardon!” dar zâmbi de propria-i prostie. „Când strângi în braţe un stejar mare şi falnic, acesta îţi redă din forţa şi puterea sa”. Aşa că îi luă pe rând în braţe. Deodată îl cuprinse o ameţeală ciudată. Cei doi stejari parcă se rotiră în jurul său împreună cu pădurea şi iazul cel înverzit de alge. Ridică instinctiv privirea către bolta cerului şi printre coroanele copacilor observă cu uimire că şi soarele îşi schimbase poziţia. Deşi astrul zilei era aproape la apus, părea că acum răsare. Pierdu controlul punctelor cardinale, nordul deveni sud şi invers, iar răsăritul şi apusul se schimbară între ele. Îşi scutură capul ca să-şi reamintească ce-l învăţase cândva doamna învăţătoare, că după muşchiul copacilor te poţi orienta care-i miazănoapte şi care-i miazăzi! Dar pe care din părţile tulpinii cresc acei muşchi de pădure? Se zăpăci dea binelea.
- M-am rătăcit! Am trecut peste comoară!... Ce mă fac?... Deci se adevereşte zvonul că dacă din întâmplare treci peste locul unde este îngropat aur pe dată te rătăceşti... În ce direcţie este satul?... Dacă mă prinde noaptea voi cădea pradă duhurilor rele… Doar mi s-au arătat semne şi nu mi-am băgat minţile în cap… Trebuia să mă întorc acasă şi să nu mă aventurez în pădure… Acesta-i blestemul vrăjitoarei… Oare ce vor face soţia şi copilaşul meu fără mine?
Se învârti disperat de jur împrejurul celor doi arbori, apoi se opri fără speranţă că va mai scăpa teafăr. Deodată în ceafă simţi o suflare fierbinte. „Acesta-i diavolul! Se joacă cu mine… E sfârşitul tinereţii mele…” Continuă să simtă din ce în ce mai aproape acea răsuflare fierbinte. În culmea disperării se întoarse brusc şi rămase uimit. Calul îi tot sufla în ceafă să-şi revină odată din situaţia în care se afla. Stăpânul îl privi cu nedumerire. Animalul se ridică în două picioare şi necheză de răsună codrul. Stăpânul continuă să-l privească nedumerit. Animalul bătu nervos pământul cu copitele şi necheză din nou şi mai furios de parcă vroia să-i spună ceva. Pătru de această dată îşi scutură capul, se frecă la ochi şi în cele din urmă înţelese mesajul. Roibul era salvarea sa! Acesta îl îndemna de zor să-l încalece căci el ştie drumul de întoarcere.
Treptat crepusculul învălui întinderile. Trecuse destulă vreme de când se învârtise ca un nebun în jurul copacilor pierzând orice orientare în timp şi spaţiu. Încălecă în grabă şi se lăsă purtat de armăsar la voia întâmplării. Acesta ieşi în grabă din pădure cu noaptea pe urmele sale.

 
Referinţă Bibliografică:
COMOARA BLESTEMATĂ / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1060, Anul III, 25 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!