Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Rodica Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 44 din 13 februarie 2011        Toate Articolele Autorului

Columb
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

stoica_rodica16@yahoo.com  

 


„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură!” Marcu 16:15.  

Cartea „Faptele apostolilor” scrisă de evanghelistul Luca este o carte care se termină brusc. Continuarea ei o putem privi de a lungul istoriei, până în zilele noastre. Astăzi doresc să vă prezint un fragment din istoria descoperirii Americii şi locul ei în planul lui Dumnezeu.  

În anul 1208 încep cruciadele împotriva valdenzilor şi albingenzilor, iar aceste lupte interne din Biserica creştină vor opri orice eventuale iniţiative oficiale de „evanghelizare la capătul pământului”. Europa nici nu bănuia existenţa Indiei, Chinei, Japoniei, Americii sau vastitatea Africii. Cu toate acestea, peste 70 de ani noi hărţi încep să fie desenate ca urmare a relatărilor lui Marco Polo, veneţianul care vizitase China şi trăise acolo aproximativ 26 de ani. Este adevărat că mulţi îl numeau „Marco Polo mincinosul” deoarece poveştile sale despre popoare atât de diferite de noi păreau incredibile. Există însă indicii despre faptul că Kublai Khan a cerut misionari creştini de la Papă pentru a afla mai multe despre credinţa creştină, dar nici unul din echipa trimisă nu a ajuns la destinaţie: fie s-au îmbolnăvit şi au murit pe drum, fie s-au speriat şi s-au întors.
Între timp arabii, apoi Imperiul Otoman apar pe scena Europei îngreunând comerţul de mirodenii şi mătase făcut de caravanele negustorilor veneţieni şi genovezi cu Orientul. Cum să ocoleşti războiul şi să îmbogăţeşti palatele din Europa? Canalul de Suez nu era construit ca să treci din Marea Mediterană direct în Oceanul Indian, iar extremitatea sudică a Africii este navigată abia în 1488 de către portughezi. Majoritatea savanţilor credeau că pământul e plat şi că dacă mergi prea mult spre vest, pe Oceanul Pacific, vei cădea în iad! Gândiţi-vă că Giordano Bruno este ars în 1610, Galileo Galilei este închis 12 ani în 1630 pentru idei extrem de periculoase precum faptul că pământul e rotund şi se învârte în jurul soarelui. Iar noi ne aflăm în 1484, cu 150 de ani mai devreme.
Cristofor Columb, un genovez pasionat de cartografie şi de navigaţie, are ideea de a ajunge în Indii ocolind pământul pe la vest, pe mare. Dacă pământul e rotund, fie că o iei prin est, pe uscat prin teritoriul otoman, fie că o iei prin vest, pe mare, vei ajunge tot acolo! Însă marea revelaţie nu este aceasta. Mai încercaseră şi navigatorii portughezi o escapadă spre vest de Insulele Azore, dar vânturile băteau puternic din faţă şi, după trei zile de luptă cu alizeul, s-au întors. Ideea lui Columb a fost să navigheze întâi spre sud, astfel încât să prindă în pânze alizeu de nord-est care să îl împingă spre vest, o inspiraţie genială căci n-ai fi putut vâsli tot drumul spre America cu un alizeu care să-ţi bată din faţă!
 

Însă, cine să finanţeze această expediţie? A bătut întâi la curtea lui Juan al II-lea, regele Portugaliei. Acesta a înmânat propunerea unei comisii de savanţi ca să o studieze, iar rezultatul a fost o respingere categorică a planului lui Columb, totul fiind considerat o fantezie arogantă, nimic mai mult. A încercat la regele Angliei, Henric al VII-lea, dar savanţii englezi au spus că sunt ideile unui nebun. A plecat în Spania lui Ferdinand şi Isabella. Aceşti regi catolici doreau cu înflăcărare să elibereze Spania ce orice dominaţie necreştină, de arabi şi de evrei. Prin urmare, îşi duceau războiul împotriva maurilor atunci când Cristofor Columb a venit cu propunerea sa. Comisia regală spaniolă a studiat patru ani şi jumătate proiectul pentru a ajunge la concluzia colegilor lor: o nebunie.
Cristofor e învins. Nici o mână omenească nu pare să îi fie întinsă pentru a întreprinde ceea ce sufletul lui de explorator, de savant, de navigator îşi doreşte. Cristofor, întotdeauna şi-a privit numele cu respect, Cristo ferens, purtător de Cristos. Avea pe inimă versetele din Isaia 49:1,6 „Ascultaţi-mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare îndepărtate! Domnul m-a chemat din sânul mamei mele şi m-a numit de la ieşirea din pântecele mamei… Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
Dacă în Biblie este scris despre Cir, de ce n-ar fi scris şi despre Cristofor, gândeşte el. Studia Apocalipsa lui Ioan şi înţelesese că era momentul când „pământul dă ajutor femeii” Ap.12:16.
Reformaţiunea începuse, Hus fusese ars, iar până la declaraţia lui Luther mai avem 25 de ani. Evreii erau expulzaţi, cruciadele exterminaseră valdenzii. Vedea diferenţa dintre Biserica oficială şi misionarii modeşti care doreau să împlinească porunca de a duce Evanghelia Împărăţiei până la marginile pământului. Simţea că mâna lui Dumnezeu îi binecuvânta călătoriile, avea o intuiţie neobişnuită: nu numai că a crezut în faptul că pământul e rotund, că la capătul oceanului nu cazi în iad, dar a avut ideea de a folosi alizeele în loc să vâslească, a descoperit care este ruta optimă până în ziua de azi spre America, ţinând cont de curenţi şi de vânturi, a exorcizat furtuni cu Biblia în mână. Acum, în momentul înfrângerii totale, paşii i se îndreaptă spre La Rabida, o mănăstire franciscană, fiind el însuşi un cercetător sârguincios al Scripturilor şi un om al credinţei. Stareţul mânăstirii, Juan Perez, fostul confesor al reginei, îl ascultă cu o inimă deschisă. Petrece o noapte de cercetare de sine, de mărturisire: oare nu a fost însufleţit mai mult de mândrie decât de bunătate, dorinţa de faimă şi bogăţie nu au fost ele mai importante decât preocuparea pentru împlinirea profeţiilor, pentru evanghelizare? Cristofor se pocăieşte cu ochii plini de întristare nu pentru starea sa, ci pentru durerea provocată în inima Mântuitorului său iubit. Juan Perez trimite vorbă reginei Isabella asigurând-o că acest navigator genovez se află sub călăuzirea lui Cristos, iar maiestatea sa îl cheamă la ea, în Santa Fe. Este exact ziua în care cade Granada, ultima posesiune maură din Spania, întreaga Castilie este acum pământ creştin. Cum să-şi arate regii recunoştinţa faţă de Dumnezeu, să facă un pelerinaj, să clădească o catedrală, să ridice un adăpost pentru săraci? Iată-l pe Cristofor căzând la picioarele lor şi cerând bani pentru trei nave gata să descopere pământuri noi spre gloria lui Dumnezeu şi a bisericii Sale, gata să ducă Evanghelia Sfântului Mântuitor până la marginile pământului. Primesc bucuroşi această propunere şi Cristofor pleacă. Urmează o călătorie tensionată, cu un echipaj speriat de distanţele mari parcurse şi care îşi propune să arunce căpitanul peste bord şi să se întoarcă acasă. Columb se roagă cu ardoare să ajungă la ţintă, căci dacă s-ar fi întors din drum, nimeni nu l-ar mai fi finanţat vreodată pentru această călătorie. Minunea se întâmplă, parcurg 59 mile/zi în loc de 17, iar echipajul amână declanşarea răscoalei cu încă trei zile, astfel încât ajung pe pământ american în 1492. Columb a numit insula San Salvador, Sfântul Mântuitor, a păşi pe ţărm şi s-a rugat:
„Doamne Atotputernice şi veşnice Dumnezeu, prin cuvântul Tău Tu ai făcut cerul, pământul şi marea: binecuvântat şi glorificat fie Numele Tău, lăudată fie măreţia Ta care a binevoit să ne folosească pe noi, umilii Tăi slujitori, pentru ca Numele Tău sfânt să fie vestit în acest capăt de lume.” Din frunzişul des, erau urmăriţi de ochii iscoditori ai localnicilor. Aceştia i-au primit cu prietenie şi respect, iar amiralul notează: „Pentru a ne fi binevoitori, fiindcă ştiam că erau un popor ce trebuia izbăvit şi convertit la sfânta noastră credinţă prin dragoste mai degrabă decât prin forţă, le-am dat unora tichii roşii, altora mărgele de sticlă…”
Frumoase intenţii, oare cum a continuat această campanie de evanghelizare?
Navigatorii au observat că unii localnici purtau podoabe din aur şi febra aurului i-a cuprins pe toţi. Au trecut din insulă în insulă, vizitând Cuba, Espaniola, La Navidad. Aici au găsit sursa aurului, nisipuri aurifere şi 39 de spanioli s-au oferit să rămână pe insulă pentru a face negoţ cu băştinaşii şi a-i civiliza. Ceilalţi s-au întors în Spania împreună cu Columb, câţiva indieni, papagali, şobolani vii de junglă, ciudaţi peşti săraţi, aloe, bumbac, mirodenii şi bijuterii imense din aur.
 

Curând 17 vase şi 1200 de oameni porneau spre Lumea Nouă. Ce vor găsi? La Navidad visul se schimbase în coşmar: spaniolii luaseră pur şi simplu aurul găsit, transformaseră localnicii în sclavi şi violaseră femeile, astfel încât toţi cei 39 de colonişti fuseseră ucişi. Pleci să faci evanghelizare şi totul se transformă în holocaust. Din nefericire, noii veniţi s-au comportat la fel. Pretinzând că iau sate întregi în grija lor pentru a-i creştina, i-au transformat în sclavi, i-au exterminat. Pe Espanola, din 300.000 de persoane, după 4 ani mai existau doar 20.000!
În compensaţie, sifilisul adus din America a ajuns în Europa şi a făcut victime nenumărate.
 

În total, Columb a făcut 4 expediţii în America. Spre sfârşitul vieţii, scria:
„M-am căţărat cu greu în cel mai înalt punct al corăbiei… Istovit şi gemând am adormit. Am auzit o voce plină de milă spunând: O, nebunule şi îndărătnicule în a-L crede pe Dumnezeu şi a-L sluji pe Dumnezeul tău, Dumnezeul tuturor! Ce a făcut El mai mult pentru Moise sau pentru robul Său David? De când te-ai născut El te-a urmărit mereu, cu cea mai mare grijă. Când a văzut că ai împlinit vârsta hotărâtă de El, a făcut ca numele tău să răsune minunat pe pământ… El ţi-a dat cheia porţilor Oceanurilor care erau ferecate cu lanţuri atât de grele şi tu ai fost ascultat în multe ţări. Ce a făcut El mai mult pentru poporul Israel atunci când l-a scos din Egipt? Sau pentru David, care dintr-un păstor l-a făcut împărat în Iudeea? Întoarce-te la El şi recunoaşte-ţi greşeala. Îndurarea Lui este fără margini, vârsta ta înaintată nu te va împiedica să faci lucruri mari. Avraam trecuse de 100 de ani când l-a avut pe Isaac şi era oare, Sara tânără? Tu strigi după un ajutor nesigur. Răspunde: cine ţi-a făcut atât de mult rău şi atât de des? Dumnezeu sau lumea? Răsplătirile şi făgăduinţele pe care El le face, nu le nesocoteşte. Este acesta felul oamenilor? Am spus ceea ce face Făcătorul tău pentru tine şi ce face pentru toţi oamenii. Nu te teme, ai încredere.
Auzeam toate acestea ca în vis, dar nu puteam da nici un răspuns unor cuvinte atât de adevărate, ci puteam doar să-mi plâng greşelile.”
În veşnicii vom afla dacă inima lui Columb a rămas la picioarele Mântuitorului sau s-a îngâmfat din nou. Dar ce s-a mai întâmplat cu America?
 

În 1519 Cortez masacrează aztecii, iar în 1533 Pizzaro distruge imperiul incaş. Într-o singură generaţie, Spania devine cea mai bogată ţară din Europa.
America este visul conchistadorilor setoşi de sânge şi de aur, dar cel mai important, ea devine visul misionarilor creştini, a acelor suflete nobile pentru care slava divină însemna împlinirea poruncii Mântuitorului: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură!”. Misionari franciscani şi dominicani, apoi misionarii iezuiţi au străbătut America descoperind râuri, lacuri, păduri, cascade şi popoare întregi care aşteptau lumina Evangheliei. Unii au avut parte de o moarte de martir, deoarece veştile despre cruzimea omului alb s-au răspândit cu repeziciune. Totuşi, lor li se datorează înfiinţarea de spitale, şcoli şi orfelinate; ei au fost primii cartografi ai Americii, ei au învăţat pe indieni să renunţe la canibalism, să-şi iubească duşmanii, să respecte Crucea. În Numele lui Hristos, au slujit poporului indian cu viaţa şi cu moartea lor.
Peste 100 de ani:
- în 1675 are loc răscoala indienilor care va ocoli oraşele credincioase.
Indienii erau furioşi pe albii care le-au furat ţara, dar recunoşteau: „Nu vom propăşi dacă ardem Concord. Marele Spirit iubeşte aceşti oameni, ei se roagă mult…”
- în 1775 începe războiul de Independenţă al SUA şi trezirea spirituală sub G. Whitefield şi Wesley, în 1800 se lansează misiuni către India, China şi Birmania.
- în 1875 trezirea spirituală la Sankt Petersburg, pe teritoriul URSS-ului (sub Radstok, Baedeker, Paşkof, Korff, Lieven), China (sub Hudson Taylor) şi Africa (tocmai murise Livingstone şi alţi misionari îi iau locul).
Fiecare ţară a avut chemarea ei, momentul ei propice de întoarcere la Domnul. Valul comunist nu a reuşit să înece bisericile din URSS şi China semănate atunci. Ca prin minune, ele au înflorit în mari persecuţii, în teroare, în revoluţii. Binecuvântaţi fie misionarii ce au dus prima lumină la ei şi au pus Biblia în mâna poporului. Binecuvântaţi fie primii misionari în America.
 

După prima sută de ani de la descoperirea Americii, Spania luase Mexicul şi America centrală, portughezii Brazilia, iar francezii ocupaseră partea din nord-est. Anglia intră în scenă la 1607 revendicând coasta de est, între spaniolii sudici şi francezii nordici. Prima aşezare înfiinţată este Jamestown, ca un omagiu adus regelui James I al Angliei. Cine erau coloniştii şi ce doreau?
Biserica anglicană şi-a spus: „Oare numai biserica catolică face evanghelizare, îmbogăţind palatele regale cu aur? Noi, de ce nu am face ceva asemănător?”. Predicile au început să curgă, compania „Virginia” s-a înfiinţat, iar colectele din biserici au finanţat acţiunile companiei. S-au îmbarcat nave şi au trimis „colonişti”. De ce pun ghilimele? Pentru că timp de 6 ani aceştia nu au făcut altceva decât să spele nisipul căutând aur, nu au plantat nici măcar un bob de porumb, nu şi-au adus soţii, nu au organizat oraşul.
Aur nu au găsit, holera i-a decimat, foamea i-ar fi exterminat dacă nu s-ar fi îndurat vecinii indieni de ei să-i hrănească, uneori de voie, alteori de nevoie. După 6 ani, falimentul păştea compania Virginia când, deodată, o sursă nesperată de câştig a apărut la orizont: tutunul. Din acest moment, Anglia începe şi ea să facă avere. Nu din mine de argint sau de aur, nu din bumbac, ci din tutun. Poate o să întrebaţi unde erau misionarii. În prima expediţie, din 144 de oameni unul singur era preot, însă acesta a fost un adevărat creştin; probabil că toţi ar fi pierit dacă Robert Hunt nu ar fi fost în mijlocul lor să-i îndemne la muncă, să îngrijească bolnavii, să îi mustre şi să se roage pentru ei.
Începi cu predici şi colecte şi sfârşeşti cu „Virginia blend”, tutun de calitate!
 

Dacă numai atât ar fi avut de dat Anglia, ce dezonoare pentru lucrarea lui Dumnezeu!
„Pământul a dat ajutor femeii” scria în Apocalips. Puritanii, cei ce doreau o purificare a bisericii anglicane, au devenit suspecţi precum Luther în Germania. Biblia pe care Wycliff o pusese în mâinile englezilor a dat roade: poporul măsura pe rege şi pe preoţi după Cuvântul lui Dumnezeu. Familii întregi au fost forţate să părăsească Anglia, chiar Europa, care devenise o mare închisoare.
 

1620 este anul când Mayflower, primul vas cu colonişti pelerini soseşte în America. La Cape Cod înmugureşte ideea de democraţie: o conducere efectuată de oameni liberi şi egali! Ei pun bazele oraşului Plymouth, având drept scop întemeierea unei naţiuni credincioase lui Dumnezeu, libere, prospere şi prietene cu localnicii. Au trecut şi ei prin vremuri grele, au mâncat 5 boabe de porumb pe zi o iarnă întreagă, dar nu au măcelărit nici un indian pentru a fura ceea ce nu era al lor. De aceea, Domnul i-a binecuvântat mult: indieni au venit la aceşti albi ciudaţi şi i-au învăţat cum să planteze porumb, de unde să pescuiască peştii, cum se extrage siropul de arţar, cum să prinzi castori şi multe alte lucruri pe care trebuie să le ştii ca să supravieţuieşti în sălbăticie. În toamnă, 120 de indieni s-au alăturat englezilor pentru a sărbători Ziua Recunoştinţei, au gătit împreună, au mâncat împreună, au făcut întreceri de alergări, ce frumoasă imagine a ceea ce ar fi putut să fie evanghelizarea Americii!  

Concluzie:
Columb, Cortez, Pizzaro şi oamenii lor au mers până la marginile pământului, dar au dus oare Evanghelia? Popoarele ostroavelor păreau mai pregătite să primească creştinismul decât au fost vizitatorii lor. Noi, cât suntem de devotaţi valorilor creştine?  

Dacă propovăduieşti Crucea şi nu o trăieşti, precum căutătorii de aur de pe navele lui Columb, laşi în urmă un teren mai tare: martirii spanioli şi francezi au gustat aceasta.  

În epoca Reformei, Numele Domnului a fost preamărit în două feluri: acasă, Luther lupta pentru adevăr; departe, misionarii dădeau mărturie. În rândurile Domnului oştirilor nu este loc pentru indiferenţă sau pentru revoltă împotriva adevărului.  

Dacă avem pretenţia că orice om ar trebui să devină creştin de dragul lui Domnului Isus, indiferent de câte nedreptăţi facem ( furt din pământurile indienilor, crime, minciuni ), atunci nimic nu ar trebui să ne ţină departe de Biserica Sa, nici o jignire, nici o amărăciune. Gândiţi-vă numai prin ce au trecut băştinaşii americani!  

Bănuţul văduvei: chiar dacă banii de colectă pentru evanghelizare au încăput pe mâna unor oameni lacomi de câştig, Domnul a dat biruinţă în lucrarea Sa. Orice bănuţ dat Domnului din iubire este sfânt şi nimeni nu poate opri binecuvântarea care este asupra lui.  

O ultimă idee: Cristofor Columb acceptă să fie batjocorit 8 ani de zile pentru credinţa sa în faptul că este chemat de Domnul să descopere pământuri noi. Opt ani de jertfă, de muncă, de rugăciuni, de dezamăgiri, speranţă şi durere, apoi Domnul Isus îi dă izbânda.
Şi-a terminat el „turnul”? Bogăţia, faima, mândria au lăsat în umbră Crucea Mântuitorului său.
De ce venim la biserica?
Cu toţii am lăsat ceva, tată şi mamă, soţ sau soţie, copii sau serviciu pentru a urma pe Domnul Isus. Ne vom împiedica pe drum? Vom accepta oare să rămânem cu turnul neterminat? Atunci în zadar au fost toate. Cum ne vom termina alergarea?
 

Amintiţi-vă că şi Iuda a avut momentele lui de glorie, chiar şi demonii îi erau supuşi în Numele lui Isus. Cu toate acestea, a pierdut biruinţa.  

Să ne uităm ţintă la Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, adică la Isus, El este cel mai frumos dintre oameni, El este deosebit din zeci de mii. Să fim ucenici adevăraţi, ucenici biruitori ai Împăratului nostru ceresc. Evrei 12:2  

Dumnezeul păcii, care prin sângele legământului celui veşnic a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să lucreze în noi ce-i este plăcut. A lui să fie slava în vecii vecilor. Amin.” Evrei 13:20,21.  


Bibliografie: Lumină şi glorie, de Marshall şi Manuel
Veşnicia din inimile lor, de Don Richardson
 

 
Referinţă Bibliografică:
Columb / Rodica Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 44, Anul I, 13 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Rodica Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!