Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Recomanda > Mobil |   


Autor: Gheorghe Stroia         Publicat în: Ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Colecţia LIRIK - a Editurii Armonii Culturale - vă semnalează o nouă apariţie editorială: GEORGETA MINODORA RESTEMAN -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: GEORGETA MINODORA RESTEMAN - "DESCĂTUŞĂRI: FĂRÂME DE AZIMĂ (versuri vechi şi noi)": „Radiografia sufletească pe care o operează Georgeta Resteman asupra ei însăşi e un motiv şi un prilej bun de a ne-o aduce aproape, şi de cunoaştere profundă, aşa cum numai visul şi marile prietenii apropie şi fac să empatizeze. Ea ne permite să-i privim direct în “cavitatea umorală a sufletului” ca în fântâna din ogradă şi să luăm aminte că ne-a considerat demni de această cinste, de a-i descifra fiecare freamăt şi fiecare geamăt al acelei plămade de inefabil care nu poate fi atinsă decât cu razele altei inimi aidoma. 
  
Poeta îşi socoteşte destinul înscris “într-un templu sacru / Al viselor şi-n al speranţelor altar” (Trifoi cu patru foi), iar reprezentarea exterioară poate lua forma unei flori norocoase, aşa cum e trifoiul cu patru foi aducător de noroc şi fericire – reflex al ritualurilor magice şi datinilor păstrate din străbuni. Credinţă şi mit, tradiţie şi dogmă religioasă, educaţie morală, păstrate cu aceeaşi sfinţenie, scot la iveală un suflet sensibil, generos, doritor de bine, edificat pe virtuţile teologale şi cardinale existente şi preluate din părinţi. 
  
Respectul şi iubirea vecină cu adoraţia, faţă de icoana părinţilor constituie semnul distinctiv al unui caracter demn şi luminos care împrăştie în jur bunătate şi pace. O anume tristeţe şi nostalgie se degajă din unele versuri, reflex al amintirilor care nu-i dau pace: Gândul meu dus spre nicăieri / mi-apasă greu tâmplele ude / iar boabele ochilor umbriţi / îşi caută-n freamătul timpului, / amintirile / (...) // Tremurul de ieri, / rămas aninat de-un colţişor / al sufletului trist, / unde mugurii abia plesniţi / acoperă goliciunea / tristei primăveri / desenate-n contur de şotron / dă acum anotimpului / nesfârşitul ecou / al eternităţii scufundate / în teluricul „iubesc” (Un gând spre nicăieri). 
  
De la epitetizările de început, cu iz de pastel şi elegie, nu rareori impregnate de locuri comune de genul: freamătul frunzelor, verdele codrului, tristeţea norilor, fereastra sufletului meu, freamătul codrului, strunele dorului, pe-a timpului aripă, mirajul fericirii, tandre şoapte, balsam pe răni, castel de vise, cântec lin pe strune de vioară, miresmele florilor, linişte vrăjită, lacrimi – bobi de rouă de pe flori, muguri de lumină, mirific decor, minunat dor, dimineţi senine, soarele iubirii, floarea tainică-a iubirii, glasul tăcerii, mantii de culori, roua dimineţii, mirajul fericirii, cristalul râurilor, raze de lună, punţi de suflet, geana zorilor, a stelelor cunună, mirific cântec etc., poeta face un salt către esenţializarea trăirilor, către adâncirea în propria cunoaştere şi explorarea tainiţelor necunoscute ale sufletului smerit în adorarea Supremului Cântec al Luminii Necreate. Astfel lirica sa devine: “Un câmp de flori de suflet nesfârşit”(Aş vrea ... ) Acest demers liric grăbeşte cristalizarea Crezului poezic, care este subsumat în versurile următoare: Sunt umbră şi suflet născut din esenţa / Cuvântului lin ce se scurge din suflet... (Sunt) 
  
Poeta nu se sfieşte, cu acest prilej să-şi manifeste dragostea de meleag, fără a fi suspectată de patriotism vetust, retrograd, fără acoperire. Ba, s-ar putea afirma că aceste valori perene ale sufletului românesc, cum sunt: dragostea de neam, de meleag, limba, religia, cultura, datinile, sunt reînviate, aşezate într-o lumină favorabilă, împrospătate. De pretutindeni răzbate o dorinţă vie de bine, de frumos şi de pace, categorii pentru care omul trebuie să lupte fiecare întru fericirea comună. 
  
Până şi natura îndeamnă omul la bine şi la respect faţă de creaţie, în poeme care par rugăciuni-psalmi, îndeosebi cele care au ca motiv central casa părintească, Ardealul iubit. E aici un soi de mândrie ardelenească pentru faptul că autoarea a trăit pe acest sfânt meleag, atât de încercat în istorie, dar cumplit de frumos, mai ales în amintirile celor plecaţi. În Ardeal dorul e mai intens, iubirea e mai aprigă, toate lucrurile sunt aşezate parcă altfel, cu alte rânduieli şi pe alte temeiuri: Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri / Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni / Zăresc lâng-o frunză uscată, ca-n dulci primăveri, / Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: "să fim buni". // E-o linişte care-aduce frumosul în suflet, dorinţa-n priviri, / Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal, / Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri / Aşa e toamna târzie acolo, acasă la mine-n Ardeal. (Acasă)” 
  
Cezarina Adamescu – Agero, Stuttgart 
  
PORTOFOLIU EDITORIAL ARMONII CULTURALE 
  
Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte următoarele colecţii (vor urma, cu siguranţă, altele):  
  
COLECŢIA ERUDIT (carte şcolară, ştiinţifică şi enciclopedică): 
  
1.Adina Voica Sorohan – Textul liric: abordare transdisciplinară (nivel liceal); 
  
COLECŢIA LIRIK (poezie): 
  
1.Andreea – Maria Dănilă, Femeia de zăpadă; 
  
2.Ionel Marin – Picături de timp; 
  
3.Speranţa Miron – Glezna Timpului; 
  
4.Capricii Efemere – antologie de poezie Cleopatra (Casa Gândului); 
  
5.Emil Druncea – Insula de Cuvinte; 
  
6.Gheorghe A. Stroia – Metamorfice stări/ Metamorphical states; 
  
7.Veronica Oşorheian - Anotimp cernut (poezii); 
  
8. Victor Burde – Descântec de rouă (poeme); 
  
9. Felicia Feldiorean (Munster, Germania) – Petale de suflet (versuri; 
  
10. Dorina Şişu (Dublin, Irlanda) – Intuiţia rătăcirii mele (versuri; 
  
11. Liviu Ofileanu – Cinderella & alte marşuri funebre (versuri; 
  
12. Georgeta Minodora Resteman – Descătuşări: Fărâme de azimă (versuri vechi şi noi). 
  
COLECŢIA EPOSS (proză, eseu, jurnal, roman): 
  
1.Aga Lucia Selenity – Domnişoara Kitty (poveste); 
  
2.Ion Lazăr da Coza – Apusul îngerilor (povestiri); 
  
3.Elena Toma – Noaptea nu va mai fi acolo (jurnal autobiografic); 
  
5.George Peagu – Cu capra prin bucureşti (proză umoristică) 
  
COLECŢIA EXEGESIS (analize şi comentarii, critică şi eseistică literară): 
  
1.Gheorghe A. Stroia – Dincolo de vitralii (aprecieri critice) 
  
COLECŢIA FANTASY (Proză SF) 
  
1. Petru I. Szabo – Misiune printre stele (nuvelă SF); 
  
COLECŢIA MAGIC(învăţământ preşcolar): 
  
1.Maricica Stroia - Roco şi Creionul fermecat în lumea ... (caiete speciale pentru preşcolari) – domeniile: limbă şi comunicare, ştiinţă (activităţi matematice şi cunoaşterea mediului), pentru nivelul I (3-5 ani) şi nivelul II (5-7 ani) – seturi a câte 3 caiete; 
  
2.Maricica Stroia - Să exersăm cu Roco şi Creionul fermecat - Caiet de exerciţii grafice şi scriere, pentru preşcolari 
  
3.Maricica Stroia - Roco şi Creionul fermecat în lumea ... ANOTIMPURILOR (carte de colorat interactivă), ... FORMELOR GEOMETRICE (carte de colorat), ... FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR (carte de colorat). 
  
4. Gina Cobileac – Sănătoşi de vrem să fim ... (educaţie pentru sănătate); 
  
5. Gina Cobileac – În Ţara Cifrelor (opţional activităţi matematice); 
  
COLECŢIA SATHYR(carte umoristică): 
  
1. Mariana Dobrin, Aga Lucia Selenity, Constantin Goga – Epigolane Imnlunate (epigrame) 
  
Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627 sau 0733-636.116, e-mail: editura@armoniiculturale.ro, web: www.armoniiculturale.ro 
  
ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT! 
  
În curând la Editura Armonii Culturale ... Angela Burtea (Brăila), Cristian Petru Bălan (SUA), George Nicole Podişor (Argeş), Daniela Voicu (Elveţia), Năstase Marin (Galaţi), Maricica Stroia, Ion Croitoru, Vasile Sevastre Ghican (Tecuci) şi multe alte noi apariţii editoriale! 
  
Editor Gheorghe A. Stroia 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Colecţia LIRIK - a Editurii Armonii Culturale - vă semnalează o nouă apariţie editorială: GEORGETA MINODORA RESTEMAN - DESCĂTUŞĂRI: FĂRÂME DE AZIMĂ (versuri vechi şi noi) / Gheorghe Stroia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 412, Anul II, 16 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Gheorghe Stroia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Stroia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!