Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Tiberiu Cosovan         Publicat în: Ediţia nr. 56 din 25 februarie 2011        Toate Articolele Autorului

Colecţia de textile arheologice a Muzeului Bucovinei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Muzeul Bucovinei din Suceava deţine cea mai importantă colecţie de textile arheologice din România.  
  
Bazele acestei colecţii (care cuprinde acum peste 30 de piese de sine stătătoare, cărora li se adaugă numeroase fragmente textile şi de pasmanterie - dantelă realizată cu fir metalic din argint sau argint aurit) au fost puse odată cu descoperirea întâmplătoare, în anul 1968, a unui guler de dantelă, cu fir de argint răsucit pe mătase, într-un mormânt din preajma Bisericii Sf. Dumitru din Suceava, guler care a fost datat ca fiind din sec. al XVII-lea. 
  
Fragmente de veşminte  
  
Fragmente de veşminte din perioada medievală au fost găsite însă şi mai devreme, cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate începând cu anul 1951 pe Câmpul Şanţurilor, din imediata apropiere a Cetăţii de Scaun a Sucevei, săpături care s-au soldat cu descoperirea unor obiecte foarte diverse. 
  
În cuprinsul necropolei de pe Câmpul Şanţurilor, vastul platou de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei, au fost găsite câteva cavouri în care se aflau şi fragmente de veşminte.  
  
Este vorba de pieptul unei cămăşi, manşete şi gulere, precum şi bucăţi foarte mici de pasmanterie din fir de argint aurit.  
  
O parte din aceste obiecte textile au fost duse la Institutul de Arheologie din Bucureşti, unde au stat până prin anii 1997 când au fost readuse la Suceava.  
  
O colecţie foarte complexă 
  
Aşadar, primele textile arheologice care au intrat în patrimoniul muzeului sucevean au fost cele descoperite în mormântul de la Biserica Sf. Dumitru, cărora li s-au alăturat, din anul 1970, fragmentele de manşete brodate cu fir de argint, descoperite, tot întâmplător şi tot într-un cimitir, pe strada Dobrogeanu Gherea. 
  
Cercetările arheologice efectuate apoi la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Siret, la Fântâna Mare, la Biserica Sf. Gheorghe - Mirăuţi din Suceava, la Mănăstirea Probota, la Biserica Sf. Nicolae - construită la Bălineşti de logofătul Nicolae Tăutul - au îmbogăţit colecţia de textile arheologice ale muzeului sucevean. 
  
Colecţia de textile arheologice este foarte complexă, fiind vorba de veşminte bărbăteşti, femeieşti şi veşminte pentru copii, îmbrăcăminte pentru laici, dar şi vestimentaţie clericală. 
  
Restaurarea textilă, o activitate dificilă şi delicată 
  
O mare parte din aceste piese textile au fost restaurate în Laboratorul zonal de conservare-restaurare, laborator în cadrul căruia funcţionează atelierul de restaurare textilă cu rezultatele cele mai spectaculoase din ţară.  
  
Deşi în România restaurarea textilelor arheologice este încă un domeniu de pionierat, la Muzeul Bucovinei există un colectiv specializat, constituit ca urmare a dimensiunilor, valorii şi necesităţilor de conservare - restaurare a patrimoniului textil existent.  
  
Activitatea de restaurare textilă este foarte dificilă şi delicată, presupune multă răbdare şi tehnică desăvârşită.  
  
Ca exemplu, numai pieptul cămăşii de la Probota a necesitat aproape trei ani de muncă. 
  
Atelierul de restaurare textile 
  
În prezent, întrucât în locul imobilului în care a funcţionat (până la sfârşitul anului 2007) laboratorul sucevean se construieşte un nou laborator modern, colectivul de restauratori, cu tot echipamentul şi tehnica din dotare, precum şi cu întreg inventarul de piese aflat în diverse etape de restaurare, s-a instalat şi-şi continuă activitatea în Laboratorul de conservare etnografică de la Muzeul Satului Bucovinean. 
  
În încăperile laboratorului am putut vedea piesele aflate în tratament pentru restaurare, precum şi piese în stadiul post-tratament aflate în „procesul de consolidare pe suport nou”. 
  
Textilele arheologice sunt aşezate pe un stelaj etajat, pe care se află, în cutii de carton, fragmente textile amestecate cu pământ din locurile de prelevare, piese curăţate de resturi şi piese la care s-a început „tratamentul de curăţire uscată”.  
  
* 
  
O parte din piesele colecţiei de textile arheologice au făcut, cu câţiva ani în urmă, obiectul unei expoziţii deosebite cu genericul „Mode şi veşminte din trecut - sec. XV - XVII”.  
  
Expoziţia a beneficiat şi de un catalog ilustrat intitulat „Comori arheologice restaurate în Bucovina”, catalog care s-a bucurat de aprecierea participanţilor la Conferinţa Internaţională „Dyes in History and Archaeology”, organizată la Suceava.  
  
Tiberiu COSOVAN  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Colecţia de textile arheologice a Muzeului Bucovinei / Tiberiu Cosovan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 56, Anul I, 25 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Tiberiu Cosovan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tiberiu Cosovan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!