Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Ciubucică, de IOAN MUŢIU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CIUBUCICĂ 
  
Ciurdarul de poveste 
  
A fost odată, nu prea de mult, a fost odată-n Rucăr un flăcăuaş cu păr netuns, cam mititean, ochii-n cătat de mere pădureţe, statu în drept, şi-o minte în sclipici. Un piticit ce nu-şi ştia părinţii şi zicea că lumea-i spune Ciubucică şi nu avea habar de anii ce-i avea. 
  
Se pomenise printre oi şi băciul îi dădea mâncare, cămeşă şi nădragi purtaţi. Povestea spune că atunci când foamea îl răzbea lua în gură ţâţa oii şi-ntins pe spate se oprea din supt doar când era în saţ de burtă. Cânta din frunză de găselniţă şi scrijelea ciomegele cu moacă. Avea culcuş într-un fânar şi înopta în paie, acoperit cu-un ţol jegos ... . Sărmanul cu mintean de căpătat şi-o pălărie scofâlcită avea-n picere obiele cu tălpici şi-şi rezema sfrijeala-n bâtă. Mâinile îi erau lungite de scurtimea de mintean. Mergea cu cheptul dezgolit de ne-ncheiatul la cămeşă şi avea pielea tăbăcită-n frigul nesimţit. 
  
Gândurile în puţin se amestecau cu vise şi vorbe-n singur, cu capul ruşinat prostit cu dibăcie ... Vara păştea oile pe coclauri iar după răvăşit venea în sat la dobitoace pentru-adăpat, fân şi rănit în grajd. Păstor de iarnă fără simbrie. Noaptea visa în fân tot hore cu fetele din sat şi n-avea alte dorinţe c-avea măligă şi lapte din belşug ...  
  
Şi zilele treceau în goană, lunile n-aşteptau prea mult şi anii începeausă se adune ... Băiatul era un flăcău prea mic de stat, vioi dar ne-nsemnat pentru luat în seamă ...  
  
Odată-n stână s-a rătăcit o oaie şi pocinogul a picat pe Ciubucică. El a cătat-o până-n noapte, când a venit la baci să-i spună negăsitul. Totul s-a terminat cu izgonire şi cu-n picior în fund, deşi sărmanul se plângea la toţi că nu cunoaşte număratul. 
  
Amărăciunea lui i-a scos în cale un rucărean cu suflet bun ce l-a făcut ciurdar la vaci în sat. În zori de zi el trebuie să treacă pe la porţi s-adune vacile şi să le ducă la păşune pân-la apus de soare, când le mâna cu bâta lăsându-le la casa lor ... A fost cam greu la început, dar odăiţa părăsită ce-i era culcuş şi hrană în destul a dus grija-n uitare. 
  
După alţi ani Ciubucică era om în putere deşi cam peticit şi cu arătul şters. Îl cunoştea-ntreg satul şi de atunci e-n mintea mea un sărman cu cioareci, cămeşă şi suman, pe cap cu-o pălărie neagră-n mototol. Mereu era pus pe şotii pentru-o cinste de cârcală ... Avea o voce clară, puternică şi joasă, neîntrecută-n chiuit ... Când îl întâlneam mai răzleţit de lume ne adunam la o vorbă şi îi stârneam o voie bună care o arăta de dragul nostru. Băieţii-l luau în pleaznă , el se făcea părtaş cu priceput în cele spuse, cu frânt de mâini şi râs de neghiobie în deştept. 
  
- Ce faci aici. Ciubucică ? 
  
- Tai frunză la câini, că vacile m-au părăsit ...  
  
- Şi cum le tai ? 
  
- Cu brişca limbii ...  
  
- Dar cu femeile ce faci ? 
  
- Ei domnule, ălea râd de mine, ca şi mneatale ...  
  
- Când te uiţi în oglindă, ce vezi tu ? 
  
- O po-ci-ta-ni-e ! 
  
- Nu eşti urât şi-ai o minte bună ...  
  
- Eu am crescut cu dobitoace ...  
  
- Şi care ţi-au plăcut cel mai mult ? 
  
- Măgarii ! Că-s blânzi şi-i găseşti destui şi pân sat ...  
  
- Dar era o poveste cu o măgăreaţă ...  
  
- Nu mai ţâu minte, că mintea mea e mai săracă ca a tale ... Şi-apoi, mai ştiu şi eu ? Văz că vorbeşte satu !... 
  
Râdeam cu toţi, fiecare de altceva, cântărind care e mai dibaci şi nu găseam niciunde prostul ... Ruşinea lui îi pleca în jos capul, îşi dregea glasul şi-şi cârmea ochiul ca să stârnească râsul ... Şi toată dibăcia lui îşi trăia sfârşitul într-un amărât de ţoi de ţuică ... Apoi pleca încet spre nu ştiu unde, că nimenea nu-l aştepta ! Ba da, era un câine răpănos care se bucura să-l vadă şi să împartă foamea ...  
  
În alte zile îl găseam în reazem de Podul Busuioc privind în gol ori limpedele apei din Râuşor. De cum intra în vorbă ne aducea câte o veste ştiută şi cei fără vreo treabă se adunau la vorbă-n vânt. 
  
- Ştiţi c-a murit gherlanu ? 
  
- S-a dus bietul, cu zile ...  
  
- Vorbeşte lumea că tu ai luat haina de pe mort ...  
  
- Aşa-i, că zgribuleam de frig şi mortul nu ştia ce-i geru ...  
  
- Dar nu prea se făcea s-o iei fără să ceri voie ...  
  
- I-am cerut-o-n gând şi-a zis s-o iau ! 
  
- Dar rudele ce-au zis ? 
  
- Am zis eu pentru ei, să hie de pomană !.... 
  
- Nu trebuia să îl dezbraci pe mort ! 
  
- El trebuia să îmi dea dea haina cât trăia !... 
  
Dreptate de om în necaz, care n-a-ntins niciodată mâna la cerşit. 
  
Ştiam că e dibaci neîntrecut la chiot şi îl rugam să ne facă hatârul. 
  
- Hai Ciubucică, trage-ne un chiot aşa cum ştii doar tu ! 
  
- Nu prea mai poci, domnule ...  
  
- Haide, că facem cinste ! 
  
- Cinste aş face şi eu, dac-aş avea ...  
  
- Nu-i de ruşine un chiot ! 
  
- Atuncea dece râdeţi ? 
  
- De proşti ! 
  
- Şi eu credeam că-s singur ...  
  
- Acuma trage-un chiot ! 
  
- Un chiot pe-o cinste ! 
  
Şi neprivea cu înţeles deştept, apoi neferul mustăcea, se proptea în chicere, îşi umfla bojocii şi-apoi făta un chiot ţapăn de s-auzea din Rucăr în Sătic ... O dată ... înc-odată ... subţire, gros, o şfichiuială-n scurt şi un lung de u-hu-huuuu ! Pe unde trebăluiau sătenii îi ştiau chiotul şi îşi zâmbeau mirarea cu neputinţa de a se-ntrece cu neferul ... Noi hohoteam vârându-i pe ascuns câţiva bănuţi şi el, fără să ne privească zicea că o să fie de-amintire ...  
  
Cu capu-n pălăria roasă, cu oase-n zbârţe, vorba-n gros de limbă fără zeamă, mijea o mustăceală de oţ timid, cu minte-antreagă de prost deştept ...  
  
- Ce-i ăla frig ?...Cc-i ăla caldul !...A ştiu ! Plocadu dumitale ! 
  
- Dar tu ai dat vreodată ceva, la cineva ? 
  
- Cum adică să dau ?...Ce ?....Aaaa ! Am dat fân la dobitoacele altora !... Nu râde că io ştiu bine !... Ştiu că e bine când îmi daţi !... 
  
Când anii l-au desputerit, Ciubucică găsea sprijin în gardul Bisericii de Mijloc, pândind în gol măcar o vorbă ... Toţi îl vedeau şi-i ocoleau privirea rătăcită deşi aflasem că doarme într-un grajd din mila unui rucărean, în chinuri de pustiu uitat de cei care voiau să-i râdă chiuitul ...  
  
Doamne iartă-ne nouă, c-atunci era mai rău decât câinele, îşi cuibărea înghesuiala alături de ce mai rămăsese din ciurdar şi cred că-n zacerea din faţa morţii bătrânul Ciubucică îşi trăia zilele numai în vise, în casa cu miros de putregai şl ud. Ciubucică a rămas în amintirea noastră ca un copil ce nu ştia ce-i joaca, coţcar însăilat pe alţii, drumeţ fără vre-o ţintă, rege de chiot, scaloi ce nu ştia ce-i banul, deştept prostit de vremuri, soios la colţ de masă, un trăitor de zile moarte, un nătărău cu suflet de copil. 
  
Cred că pe oameni nu-i chema în vis, că toţi râdeau cu el, de el dar cu animalele era în seamăn. El se vedea ca un măgar sătul de bâte, un trântor cu pofte ne-mplinite, ca un câine de şanţ şi garduri pălănite. Se vedea ca un cuc jumulit de nepereche, ca un viţel hoţit la burta vacii, un filosof tâmpit de foame şi nu ştim unde-şi zace osul ...  
  
Şi cum să-nchei povestea sărmanului ciurdar, când n-am ştiut ce nume are ?... La cin-să spun că a murit un nimeni ?...La nimeni ! Şi-atunci închei cu-o rugă de iertare, şi alţii de mai pot, să râdă !...  
  
Ioan MUŢIU 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ciubucică, de IOAN MUŢIU / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 316, Anul I, 12 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!