Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   



Cireşoaia de Mariana Cristescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cireşoaia  
  
Povestire de MARIANA CRISTESCU 
  
Cireşoaia ... O străduţă a Bucureştilor copilăriei, la care cu greu ajungeau străinii de cartier, rătăcindu-se pe drumeagurile labirintice narcotizate de teii, trandafirii, Regina nopţii, crinii şi chiparoasele grădinilor, până la trotuarele înguste, însfârşit pietruite, din câte spuneau gurile rele, cu banii milionarului armean. Mirării mele de copil împiedicat, cu ochii tot pe sus, după cireşele promise de tăbliţa indicatoare, i-a pus capăt tata, de la bun început, cu un soi de mândrie pe care atunci n-am priceput-o: „Strada poartă numele unei cote din Moldova, unde s-au dat lupte grele în Primul Mondial, şi unde au pierit 14.000 de ostaşi români. A curs mult sânge românesc, dar duşmanul austro-ungar a fost înfrânt. S-a ridicat acolo şi un loc de pomenire. O să înţelegi tu când vei fi mai mare”.  
  
Uneori, sâmbăta seara, împreună cu părinţii, mergeam în vizită la naşii lor de cununie, şi ai mei de botez, pe strada Cireşoaia, la numărul 2. Ascunsă privirilor indiscrete de perdeaua grea şi parfumată de flori aduse de prin Orient, care-i înfăşurau gardul înalt, căsuţa cochetă a bijutierului mi se părea un adevărat palat. După ce înghiţeam rapid zaharicalele expuse artistic pe masa din chioşcul aidoma celui din curtea casei din Armenia a bunicilor săi – asasinaţi de turci -, ca să scape de întrebările mele, naşul mă lua de mână şi mă ducea în casă, în camera cu gratii la ferestre ce-i servea şi de atelier. Pe o măsuţă plină de instrumente metalice minuscule, asemănătoare tacâmurilor din casa păpuşilor, deschidea o lădiţă cu pietre preţioase şi începea să mi le prezinte: „Acesta roşu e rubin, acesta albastru e safir, acesta verde e smarald, trebuie atenţie mare la montaj, să nu le zgârii, fiindcă îşi pierd lumina iniţială – chiar dacă le şlefuieşti din nou, nu vor mai arăta niciodată la fel. Unele poartă noroc, altele aduc blesteme – eu din acelea nu ţin în casă, şi nici nu montez, căci nu vreau să-mi fac păcate. Stai cuminte şi priveşte-le mult, din toate părţile! Doar aşa le poţi învăţa şi deosebi de cele false. Dacă ai să le îndrăgeşti, vei fi prietenă şi cu pământul care le ascunde în măruntaiele lui. Să nu le pui pe tine mai multe deodată şi felurite, fiindcă se vor supăra şi nu vor mai străluci. Nici Dumnezeu nu le-a aşezat în grămadă acolo, jos. Iubeşte-le ca pe un dar al pământului, aşa cum iubeşti animalele şi soarele! Nu altfel, pentru că, pe cât de bune pot fi pentru sănătate, pe atât de distrugătoare pot deveni pentru sufletele care se murdăresc”. 
  
Era un bărbat înalt şi frumos, ca toţi armenii. Un chip majestuos de efigie antică, smead, cu nas acvilin şi ochi imenşi, negri ca onixul, care aruncau fulgere când, sorbind din mastică, îşi amintea dezastrul exilului care îi marcase toată viaţa.  
  
Pe vremea aceea nu înţelegeam nimic din ce discutau cu aprindere cei mari, nici nu eram atentă, de fapt, fascinată de pietrele care îmi deveneau din ce în ce mai apropiate şi ale căror glasuri de ape le păstrez şi azi în amintire. Le învăţasem pe toate, în mai toate variantele, încât nu o dată am cochetat cu ideea de a studia geologia. 
  
Naşul era mult mai în vârstă decât soţia sa, o româncă frumoasă foc şi senzuală, dintr-o familie extrem de bogată, dar cam fandosită şi sclifosită, preocupată exclusiv de propria persoană, înfăşurată în mătăsuri, blănuri şi bijuterii. O luase de copilă, când nici nu împlinise 16 ani. Ar fi putut să-i fie bunic. Când nu vorbea mult despre ... nimic, femeia se înfăşura într-o tăcere agresivă, ca o bombă cu efect întârziat. Nu îl înşela fiindcă nu ieşea din casă, probabil din lene, trufie, ori din spaima de a nu se confrunta cu mizeria care începea dincolo de strada pietruită, ce-i drept, dar de statul burghezo-moşieresc, şi nu cu banii naşului. 
  
Într-o bună zi, abia întorşi din vizită, mama a trântit sacoşa plină cu portocale – o raritate pe vremea aceea – şi a spus: „Treaba voastră ce faceţi, dar eu nu mai merg niciodată la ei. Am rugat-o să-mi dea şi mie o pereche de ciorapi de sticlă, că are un sertar plin. Ce credeţi că mi-a răspuns zgripţuroaica? Lasă, dragă, că tu eşti tânără şi ai picioare frumoase. E deja cald şi n-ai nevoie de ciorapi ... ” Sigur că, fără ea, doar eu şi tata nu ne-am mai dus decât foarte rar, aproape pe furiş.  
  
A trecut vremea şi ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Naşul a plecat să-şi întâlnească familia şi prietenii trecuţi la cele veşnice, iar naşa, încă tânără şi nurlie, văduvă dorită de toţi burlacii Bucureştiului pentru averea moştenită şi preconizată a-i ajunge, cu chiverniseală, până în ceasul morţii, s-a încurcat cu un instalator, ţigan şmecher, mai tânăr decât ea cu vreo două decenii, dar cu nevastă şi un trib de copii, de dragul căruia, în doi ani, a făcut praf tot ce agonisise armeanul. Femeia aceea, atât de răsfăţată o viaţă întreagă, cochetă, năzuroasă şi răutăcioasă, a murit singură, pe salteaua împuţită a azilului în care o internase, din milă, fără a-i anunţa familia, amantul care o nenorocise. 
  
Toate se plătesc ...  
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cireşoaia de Mariana Cristescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 258, Anul I, 15 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!