Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Liliana Tirel         Publicat în: Ediţia nr. 1035 din 31 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

Cioburi de cord
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cioburi de cord 
  
Motto 
  
Într-un univers, trupul poate să moară, 
  
în altul, continuă să trăiască. 
  
Soarele strălucea pe cerul senin. Mirosea a iarbă cosită. Carmen mergea cu picioarele goale prin iarba udă, gândindu-se că vremea frumoasă va reveni.Timp de două zile plouase torenţial.Valurile se spărgeau de mal cu un zgomot plăcut, lăsând o dâră înspumată pe nisip. Privi plaja ce se întindea în faţa ei. Părea părăsită. Exact ca în ziua în care l-au pierdut pe Adi. Imaginea unui trup micuţ, acoperit de alge, zăcea ascunsă printre gânduri. Niciodată nu dispăruse. Aşa-i fusese scris. Să moară mişeleşte de braţele criminale ale valurilor, pentru că ei, părinţii lui se iubeau aşa de mult. Ochii minţii îl vedeau pe Adrian aplecat asupra ei. Privirea lui întrebătoare era plină de groază.Deşi trecuse mai bine de un an, Carmen şi soţul ei nu şi-au revenit din coşmar. Amândoi aveau nopţi când nu dormeau, dar nici nu vorbeau.O durere cruntă le măcina sufletele; se considerau vinovaţi de moartea micuţului. Nu se puteau ierta. Greşiseră...şi acum plăteau. De multe ori îşi surprindeau lacrimile şiroindu-le pe obraji. Şi pentru a nu părea prea slabi, fiecare se retrăgea în altă cameră. Se comportau ca doi străini. La început mai discutau şi chiar luau masa împreună. Apoi, treptat, au început să-şi arunce priviri duşmănoase şi să se acuze reciproc. Deşi rudele şi prietenii încercau să-i apropie, să le explice că nu au nici o vină, răceala dintre ei s-a adâncit tot mai mult.  
  
Carmen era îmbrăcată într-o rochie de mătase neagră. Părea o pată pe cerul azurii, cer de culoarea ochilor săi. Pornise pe plajă cu gând să se plimbe. Merse spre cel mai izolat loc. Se căţără pe o stâncă, aşezându-se pe vârful din bătaia vânturilor. Aici obişnuia să vină de când se întâmplase accidentul lui Adi.Vroia să scape de prezenţa soţului şi de privirile lui acuzatoare. Trecuse vremea când doreau să fie doar ei doi.Acum se evitau; devenise un chin prezenţa celuilalt. Cu ochii pierduţi în zare, Carmen gândea: ,,Trebuie să plec de-acasă. Nu vreau să mai văd aceste locuri care-mi provoacă atâta durere. Şi nici pe Adrian nu vreau să-l mai văd. Cum poate gândi că eu sunt vinovată de moartea copilului nostru? Este fără inimă! Dar... poate are dreptate. Din cauza mea s-a întâmplat. Eu l-am luat pe Adrian de mână şi l-am dus în casă, lăsând copilul singur în grădină. Şi eu l-am acuzat. Amândoi sîntem vinovaţi. Copilul a plătit pentru neglijenţa noastră. Ce se va întâmpla cu noi? De fapt, mai putem spune că există un,,noi''? Cred că fiecare s-a retras în cochilia lui ... cu gândul şi tăcerea care răsună în minte.'' Sufletele noastre sînt zdrenţuite de jale. Carmen simţea căldura soarelui pe faţă.Cu ochii închişi, simţea printre pleoape o lumină difuză. Încerca să descifreze nuanţele luminii, dar era imposibil. Şi pentru că ochii începură s-o doară, renunţă. Soarele părea că s-a acoperit cu o perdea.O perdea de lumină care începuse să-i facă rău.Coborând de pe stâncă,Carmen privi în zare.,,Unde-o fi Adrian? Nu l-am văzut de dimineaţă. Dar... dar, poate face ce vrea! Ce-mi pasă mie. Dar, dacă a păţit ceva?! Hmm, treaba lui.'' 
  
Ajunse acasă.Liniştea răsună.Dispăruse în neant vremea când casa răsuna de vocea lui Adrian şi de râsetele micuţului Adi.Intră în sufragerie şi se aşeză pe canapea, o canapea cu ţesătura din catifea roşie. Pe masă era albumul cu fotografii de familie. După o mică ezitare, Carmen deschise albumul şi privi prima poză.Un băieţel de aproape trei anişori,ţinea în mână o minge. Era îmbrăcat într-un costum de marinar, şosete albe şi pantofiori negri de lac. Părul blond cenuşiu, cârlionţat cădea de sub bonetă.Îi râdea privirea.. Lacrimile parcă o ardeau. Şterse ochii şi deschise albumul la ultima poză. Inima îi bubuia gata să-i iasă din piept. Tresări. Pe masă era un tort cu cinci lumânări.Stând în picioare pe un scaun, băieţelul cu steluţe în ochi, încerca să stingă lumânările. Ţinut de mânuţe, Adi stătea între părinţii lui. Erau atât de fericiţi!  
  
***** 
  
Era o vară toridă. Un cer albastru, fără nici o urmă de nor. Adrian stătea singur pe stânca ascunsă privirilor, privind apele nesfârşite. De când se întâmplase accidentul cu fiul său, avea un singur prieten: pe domnul Johnnie Walker, îmbuteliat în sticla pătrăţoasă. Credea că soţia sa, Carmen, nu-l mai iubeşte.Uneori, avea impresia că-l urăşte. Schimbau câte o vorbă din când şi când, certându-se de fiecare dată. Amândoi evitau să se întâlnească.Totuşi, el o iubeşte ca pe ochii din cap. Nu vrea s-o supere, dar altcineva se poartă urât cu ea. Cineva exact ca el ieşea din propria-i făptură. Un bărbat furios, rece, răzbunător, fără familie şi fără nume. Când plecase de acasă, îşi luase bunul prieten în buzunar. După ce ajunse la stânci, începu să se gândească.Gândea, plângea şi bea.Terminase alcool-ul din sticlă.Acum, privind-o hipnotizat, înnodă încet imaginea fiului său: ,,O, Doamne, Adi! Trebuie să vii la tata! Să nu-i spui mamei nimic. Nu vreau să ştie unde sîntem. Vreau să-i facem o surpriză; să nu mai plângă, să nu mai fie tristă şi supărată pe mine. Băiatule, nu plânge, vine tata la tine. Cât de curând vom construi castele din nisip şi te voi da în leagăn. Şi,mai târziu,va veni şi mama.Vom fi iar fericiţi.Nuuu!Oh, nu! Nu pleca,dragul meu!Stai,aşteaptă! Aşteaptă-l pe tata. Vin imediat!Aşteaptă-mă,puiul meu drag!''Se ridică în picioare.Să nu-i dea voie copilului să plece.Cu mişcări nesigure,paşii îl purtau printre colţii stâncilor,uzi de valurile învolburate. 
  
***** 
  
Într-o sâmbătă după-amiază,Carmen, mai mult trează decât dormind, văzu imaginile descrise mai sus. Era foarte încordată, speriată şi plină de întrebări. Una nu-i dădea pace:,,Oare îmi pierd minţile? După ce am discutat cu Adrian,( prietenul real, cel de pe site-ul de socializare), am crezut că s-au terminat visele astea halucinante. Dar acum ,,văd'' şi când sînt mai mult trează! Dacă nu înebunesc, atunci, ce semnificaţie au aceste viziuni? Cine, şi ce doreşte să aflu?'' Carmen simţi o greutate în piept. Se simţea obosită şi lipsită de voinţă. Şi foarte tristă. O tristeţe ce parcă o durea, îi invadase întreaga fiinţă. Se aşeză în fotoliu. Stă cu ochii închişi.Nu doarme. Simte cum cineva o prinde de mână şi, cu paşi leneşi, se-ndreaptă cu ea spre refugiul dintre ape. Cel din vis. Direct spre stânca ei. Refugiul dintre valurile care-i sechestrează gândurile aproape în fiecare zi. Mai repede, auzi un gând în mintea sa vie.Carmen grăbi pasul. Ajunse printre stânci. Erau pline de alge. Alunecă. Se împiedică de ceva şi aproape căzu. Sprijinindu-se de stâncă, văzu corpul soţului său întins pe jos, sângerând din mai multe răni. Soarele se scufunda la apus... 
  
***** 
  
De câte ori era năpădit de dor,Adrian se uita la pozele iubitei lui.Recitea mail-urile de la Carmen şi îi lăsa mesaje prin care îşi mai domolea dorul.Simţea,astfel,că relaţia lor este viabilă,că sînt împreună. Că sentimentele lor devin mai puternice, în ciuda distanţei şi a problemelor financiare. Prefera să gândească că între ei există o iubire reală. De multe ori se-ntreba cum este îmbrăcată, ce ar simţi dacă ar ţine-o la pieptul său. Simţea că fac dragoste.Că ţine în palme cupele sânilor ei,pe care îi mângâie şi-i sărută;dorea ca limba lui să alearge nerăbdătoare pe sfârcurile întărite de dorinţă. O simţea lipită de el, şi-l ardea fierbinţeala trupului său.,,Offf! Doamne, Carmen, să nu ne mai certăm! Am atâta dragoste să-ţi dăruiesc. Întinde doar mâna, spune o vorbă, şi sînt al tău.Pentru totdeauna.Îmi lipseşti atât de mult!Ce frumoasă eşti, iubito! Eşti inteligentă, finuţă, cu un suflet de aur. Eşti femeia iubită, eşti doamna visurilor mele. Voi face tot ce pot pentru ca noi doi să fim împreună.'' 
  
Adrian studiază fotografia intens, aruncând priviri de hipnotizator. ,,Să crezi, iubito, că te iubesc. Să crezi''! Speranţa înflori în sufletul lui. Se gândea că va continua să căute servici, dar se va înscrie şi la un curs pentru operatori tv.,,Viaţa a râs de mine, Carmen! A muşcat din mine adânc, cu colţi ascuţiţi de hienă. Dar nu-i voi permite să mai facă ce vrea. Îi voi pune piciorul de fier pe grumaz, învingând durerea şi suferinţele care, deşi cicatrizate, nu au încetat să doară. Toată viaţa am făcut compromisuri, pentru a învinge şi a fi o persoană puternică pe scara socială. Viaţa în Statele Unite este o curvă cu mai multe feţe. Azi te ia în braţe, te sărută, iar a doua zi, te aduce pe pragul prăpastiei.Şi cei mai mulţi nu rezistă.După primul milion de dolari credeam că nimic nu mai poate să mă înfrângă. Însă a venit,,doamna criză''şi totul s-a năruit. Inutile au fost studiile mele, experienţa acumulată de-a lungul anilor la cabinetul de consiliere psihologică, prieteniile. Am căzut, dar o voi lua de la capăt.Pentru tine voi face şi imposibilul. Voi învinge! Mă voi ridica din genunchi, şi din nou voi deveni om, cu vise şi speranţe, precum şi planuri de viitor legate de tine, de noi.''  
  
***** 
  
- Ce-ai făcut, Adrian, după ce te-au eliberat? 
  
- Carmen, după ce am ieşit din închisorile comuniste, toţi se uitau la mine ca la un paria. Chiar şi tatăl meu, ziarist, rector la Ştefan Gheorghiu. Simţeam că mă sufoc. Nu mai aveam un loc care să-mi aparţină. Ultima speranţă era să părăsesc ţara. Dar mama era singura fiinţă care mă mai reţinea. Şi în închisoare fusesem ameninţat cu moartea mamei. Era punctul meu slab ... călcâiul lui Achile. Însă nu m-am lãsat înfrânt. După un timp şi mama şi-a dat seama că nu mai poate continua această situaţie. 
  
Pe câmpie-n sus, alerg fără de lanţuri 
  
Mărgăritare se rostogolesc din ochi, 
  
Umplând negre abisuri.  
  
După ce în1980 am renunţat la cetăţenia românã, mama a fost de acord să părăsesc ţara. ,,Adrian, mi-a spus, ai grijă ce faci în locurile unde ai să ajungi. Fii atent cu cine şi, mai ales, ce vorbeşti. Ai scăpat de torţíonarii din înghisoare. Vezi să nu te omoare slugile lui Ceauşescu când crezi că ai scăpat. Ştii cât sufăr dacă aflu că păţeşti ceva''.  
  
- Sărmana mamă! Adrian, văd că nu ai reuşit să te încadrezi în societate după ieşirea din închisoare.Şi mulţi din,,Grupul Goma'' au pierit. Tu eşti unul din puţinii care au supravieţuit evenimentelor ancomuniste din 1977. 
  
- Era imposibil, Carmen! Autorităţile ne considerau drept duşmani înfrânţi, aflaţi la marginea societăţii.  
  
Toţi ne priveau ca pe cetăţeni de categoria a doua, fiind discriminaţi social şi refuzându-ne îndeplinirea drepturilor civile. Ni se promiteau tot felul de avantaje dacă acceptam colaborarea cu Securitatea şi încetarea activităţii ,,împotriva statului român''.  
  
Nu m-au lăsat să mă simt cetăţean al acestei ţări.Dupã mai multe tentative de-a fugi din ţarã, am,,vizitat''o salinã.  
  
Grota Miresei încărca vagoane 
  
De patru ori pe zi şi dimineaţa 
  
Şi Tito îşi primea drobul de sare 
  
Când Giurgiul înapoi ne vedea faţa. 
  
Am plecat în1981 cu un paşaport fără cetăţenie. Era noapte. Razele lunii mângâiau zidurile din vama Borşa. Când credeam că am scăpat, era cât pe ce să ajung la îngeri. Din cauza unui glonte. Am reuşit să ies din ţară şi să ajung în Italia. Mâna lungă a Securităţii m-a ajuns şi acolo, unde au încercat să mă asasineze. Aşa scăpau autorităţile de la Bucureşti de ,,trãdãtori''. Se pare că am avut zile ... de-am ajuns acum să-ţi povestesc. 
  
Fragment din ,,Viaţa în cerc'', roman în curs de apariţie. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cioburi de cord / Liliana Tirel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1035, Anul III, 31 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Liliana Tirel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liliana Tirel
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!