Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Doina Theiss         Publicat în: Ediţia nr. 952 din 09 august 2013        Toate Articolele Autorului

Cine a ”vândut” oraşul?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Oraşul meu drag a luat o înfăţişare străină; o înfăţişare care nu i se potriveşte nicidecum.
Am trecut pe străzile cunoscute mie încă din anii copilăriei şi am simţit o mânie de nedescris faţă de cei care din dorinţa de a obţine profit cât mai mare, au acceptat ca ”faţa oraşului străbun” să fie sluţită, sub un pretext meschin, de a fi în pas cu ţările vestului...
Ei nu ştiu însă că aici nu este voie să se taie copacii! Cine face acest lucru este tras la răspundere.
Mi-a lăcrimat inima când am păşit pe strada Ştefan cel Mare şi am văzut sau mai bine spus, nu am mai văzut teii aceea minunaţi şi nu am mai găsit umbra lor atât de binefăcătoare.
Priveam şi nu credeam ochilor ceea ce vedeau. Cum a fost posibil oare şi cu ce inimă s-a semnat ”sentinţa la moarte” a acestor copaci? este o întrebare pe care mi-o pun mereu şi la care nu găsesc un răspuns mulţumitor...
Ce s-a întâmplat cu pavajul neted? s-a cheltuit o groază de bani ( chiar de sunt banii donaţi de EU) şi s-a pietruit strada... fiecare pas făcut pe aceste pietre, doare iar fiecare toc înalt (cui) suferă şi el când se loveşte de pietrele care învelesc toată suprafaţa străzii.
Prima impresie avută, atunci când am ajuns pe strada Ştefan cel Mare, a fost aceea de a fi pe o stradă din...China; parcă aşteptam să-mi apară la fiecare colţ de stradă, câte o patrulă în uniformă... care să controleze ordinea şi disciplina străzii...
O dezamăgire uriaşă mi-a umplut sufletul şi căutam mereu să găsesc măcar un mic indiciu care să-mi spună, că această stradă, care, doar cu trei ani în urmă ne bucura cu frumuseţea ei pitorească, ar arăta acum mai bine...
Un astfel de ”indiciu” nu am găsit nicicum ci dimpotrivă... am văzut ceva străin mie... ceva urât, rece, neprimitor.
Paşii m-au dus mai departe spre ”Lăpuşneanu” şi am simţit următorul ”şoc”...
Nu se putea trece mai departe fără riscul de a fi ”atins” de vreun 5-er BMW sau vreun Audi..
Strada întreagă era un adevărat şantier în lucru, fără a da posibilitatea pietonilor să traverseze pe ”zebră”...; nu mai exista niciuna... oare pietonii nu mai au nici o importanţă pentru cei care coordonează şi răspund de aceste Şantiere? Lipsa de responsibilitate am putut să o văd la tot pasul: găuri pe şosea sau pe aşazisul trotuar, erau lăsate fără a fi asigurate ( nu erau acoperite şi nici nu se atrăgea atenţia pietonilor asupra lor).
Am păşit cu grijă peste gropi şi pietre şi am reuşit să ajung în faţa hotelului Unirea, teafără, fără a fi călcată de tramvai sau de maşinile care nu aveau răbdare nici o secundă, să aştepte să treacă pietonii.
Privind maşinile care treceau cu viteză pe lângă pietoni, am observat ceva curios... Toate maşinile ”Vestului” îşi dăduseră ”întâlnire”pe străzile Iaşului în timp ce ”bătrâna Dacie” dispăruse aproape...
Aici, in Vest, are loc un fenomen contrar celui din ţară... Aici se cumpără din ce în ce mai mult maşinile de marcă ”Dacia”; sunt robuste, ieftine şi uşor de întreţinut.
Cu bucuria de a vedea oraşul de la înălţime am pornit cu liftul spre restaurantul de la ultimul etaj al hotelului Unirea. Mare mi-a fost uimirea, la fel şi dezamăgirea, atunci când uşa liftului s-a deschis...
Un miros greoi de fum de ţigară şi de mucegai m-a întâmpinat făcând să-mi grăbesc paşii spre terasă...
In zadar am căutat-o... nu am găsit-o!
Ceea ce am găsit acolo sus în renumitul hotel Unirea, a fost, un restaurant rece, neprimitor cu un mobilier învechit şi cu o droaie de chelneri care se plictiseau...
Tot ce văzusem până în acel moment în oraşul meu iubit, îmi lăsase un gust amar, foarte amar pe care îl simt încă şi acum...
Cu speranţa în suflet am pornit spre ”Fundaţie” să mai privesc odată statuia lui Eminescu din faţa Bibliotecii, să mai fotografiez ( a mia oară...) această statuie frumoasă. Ajunsă acolo, am fost întâmpinată din nou de ”un tablou” devastator...
In acel moment am ştiut: Iaşul meu drag nu mai exista... aşa cum l-am cunoscut eu.
Cineva mi l-a chinuit, i-a furat copacii mândri, i-a săpat gropi pe faţa lui veche şi mândră. Cineva doreşte să ”meargă în pas cu... modernul vestului” călcând în picioare şi ignorând ”darul strămoşesc” ieşean.
Cineva chinuie sufletul obosit al oraşului şi nu ţine cont de geamătul şi chinul lui...
Cât de departe va mai merge acest...”Cineva?
Va strica oare şi parcul din faţa minunatului Teatru Naţional ” Vasile Alecsandri”? Oare cine îi va ţine piept acestei nebunii orgolioase?
Fiecare pas făcut pe străzile Iaşului, mi-a provocat durere şi dezamăgire în suflet.
Nimic nu mai era cum a fost!
Intregul şantier care se răspândeşte pe toată suprafaţa oraşului, arată ”agonia acelui creier” ce nu ştie să preţuiască frumuseţea naturală şi pitorescul unui oraş şi care se zbate vrând cu tot dinadinsul să demonstreze propriei oglindiri, cât este el de important...
Deşi toate cele văzute de mine până în acel moment mi-au adus multă tristeţe, mi-am continuat drumul...spre locul unde am văzut pentru prima oară lumina zilei: Aleea Copou cu teii minunaţi, cu parcul de neuitat şi cu oamenii prietenoşi.
Oare ce ”bucurie” mă va întâmpina din nou? Gândul îmi era suspicios însă eram pregătită sufleteşte, să rezist... la orice situaţie, oricât ar fi ea de grea.
Am păşit pe aleea mea; era acolo!! exista!! Nu a stricat-o nimeni!! Toţi teii mei erau la locul lor şi mă mângâiau cu umbra lor. Dragii mei tei au rezistat... dar dacă acel ”cineva” nu-i va cruţa nici pe ei? poate ”orgoliul lui” va ajunge într-o zi şi la ei...
Doamne, lasă te rog ca teii copilăriei să nu sufere... ocroteşte-i Doamne, de cel nebun şi de planurile lui...!
Am trecut prin Parcul Copou şi am mângâiat aproape fiecare copac. Nu-mi păsa de privirile mirate a celor din jur.
Eram ACASĂ lângă dragii mei tei!
Ce este mai frumos decât momentul regăsirii? Ce este mai plăcut decât acel sentiment de a păşi pe locurile cunoscute din copilărie? M-am bucurat atât de mult în acele momente încât am uitat pentru câteva minute de toată dezamăgirea anterioară...
Am admirat fiecare trandafir catifelat din Grădina Botanică şi am trăit din plin fiecare moment petrecut in Copou! Am uitat de...Lume!
Pe seară am ajuns la Palatul Culturii unde am admirat noua construcţie cu parcul minunat.
Am auzit mulţi ieşeni care se lăudau cu acest ”Palas” însă cei mai mulţi erau parcă, mai necăjiţi şi mai copleşiţi de tot ceea ce se întâmpla în jurul lor.
La ce bun acest imens ”Palas” înconjurat de numeroase restaurante internaţionale? La ce bun toate acestea, când omul de rând abia îşi duce viaţa de la o zi la alta, cu un venit care nu-i permite decât să...privească?
Partenerii internaţionali care au construit pe locurile din preajma Palatului Culturii nu fac decât să-şi vândă marfa lor şi să-şi ridice cota de profit în dauna economiei ţării. Ieşenii, (generaţia nouă), se mândresc cu aceste magazine şi restaurante şi îşi petrec fiecare seară pe terasele atrăgătoare a cafenelelor şi a restaurantelor de la ”Palas” însă niciunul dintre ei nu se întreabă ce face omul de rând? dacă şi el se bucură de aşa o ”faţă a vestului”? preţuri care depăşesc uneori şi cele de aici, nu fac decât să sărăcească omul şi să îmbogăţească investorii.
Când treci mai departe de aceste locuri de...”vis” şi ajungi în ”Podul Roş” te loveşte o discrepanţă uriaşă; sunt două lumi care sunt atât de departe una de alta încât nu se vor ”întâlni” niciodată!
Eşti întâmpinat de ”negustorii de stradă” care te ademenesc din spatele tarabelor întinse ca la iarmaroc, de jurîmprejurul ”Podului Roş”...
Unde a rămas acea strălucire de la ”Palas”? acele magazine de modă care concurează cu cele din Vest? Unde este ”lumea plină de bani”?
Intr-un colţ te întâmpină o cerşetoare care stă cu un copil în braţe şi strigă după tine atunci când nu-i dai atenţie...
Mai încolo, vezi tot felul de mărfuri înşiruite... agăţate în cui, aruncate pe pământ... cu care eşti ”atacat” de fiecare dată, atunci când faci imprudenţa să treci pe acolo (când uiţi să-i ocoleşti)...
Ce deosebire uriaşă există între aceste ”două lumi”pe care le-a acceptat şi pentru care s-a ”vândut”acel...”Cineva”!
Tare aş dori să-l întreb, cum de l-a lăsat inima să semneze decizia de tăiere a teilor? Cum de a ”vândut” terenuri care aparţin Iaşului de atâta amar de ani, numai pentru a-şi umple buzunarele cu profit?  

L-aş mai întreba, unde sunt fabricile din Iaşi şi ce produce în moment acest oraş? Cum poate oare dormi noaptea fără să aibă coşmaruri?
Unde este ”zona industrială”? unde a dispărut?
De ce vinde ”străinului” totul, fără să ţină cont de Neam şi Patrie?
Când va introduce legile de rigoare , pentru ocrotirea omului de rând în faţa corupţiei de tot felul?
Ce a făcut cu toate sumele de ajutor primite de la Uniunea Europeană?
Când va termina oare aceste construcţii, care în prezent, se întind pe toată suprafaţa Iaşului ?
Ce va face cu aceste numeroase construcţii, acum, când i se ”închide robinetul la bani” de către EU, din cauza nerespectării terminelor de construcţii?
Oare ce ar răspunde la toate aceste întrebări?
Toate aceste aspecte negative văzute în oraşul meu natal, m-au dezamăgit şi mi-au adus numai tristeţe...
Vorbind cu ieşenii, am simţit tristeţea şi ciuda lor împotriva celor răspunzători de existenţa acestei stări dezastroase, care dăinuie peste tot în oraş.
Mulţi îşi îneacă amarul, adânc...în pahar (fie bere, fie vin)... Alţii suferă şi muncesc mai departe sperând ca odată, cândva să le vină şi lor timpuri mai...bune.
Ceea ce este şi mai trist, este faptul că tineretul nu ştie şi nici nu vede lacrima părinţilor, grijile şi jertfa adusă de ei, pentru ca ei, copii, să se bucure de o viaţă bună.
Ieşenii au rămas doar cu speranţa unor zile mai bune...până atunci, muncesc mai departe, doar dacă au norocul să mai aibă vreun servici.
Ce s-ar face dacă li s-ar lua şi...speranţa? In aceste condiţii copleşitoare, şi-ar dori doar...sfârşitul.  

Am reîntâlnit acest oraş şi i-am simţit suferinţa...  

© D. Theiss
 

Referinţă Bibliografică:
Cine a ”vândut” oraşul? / Doina Theiss : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 952, Anul III, 09 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Doina Theiss : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Doina Theiss
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!