Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 905 din 23 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

CINCINAT PAVELESCU-EPIGRAMIST
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Moto:  

Eu nu ştiu ce-i cu Cincinat!  

E talentat sau e şiret?  

Poeţii spun că-i magistrat,  

Iar magistraţii că-i poet!  

 

Destinul lui Cincinat pare o farsă sclipitoare cu un sfârşit amar. Cu o mare celebritate în timpul vieţii, astăzi a rămas doar un epigramist uitat prin colbul bibliotecilor. Publică poezii încă din clasa a-V-a, fiind una din celebrităţile Liceului Sf. Sava. Ca student în drept se bucură de prietenia câtorva scriitori şi profesori, devenind prim-redactor al „Literatorului”. Macedonski îi dedică articole elogioase, e numit „monetă de aur- în mijlocul monetelor calpe ce au curs”, este nici mai mult nici mai puţin „poetul viitorului- poetul strălucit ce a răsărit în mijlocul nepăsării acestei epoci şi el va lăsa în literatura noastră urme nemuritoare”. Caragiale, uimit de puterea de improvizaţie a lui Cincinat, îl publică în suplimentul literar al „Epocii” şi-i dă un premiu de 100 de lei.  

Este ales membru al Societăţii Scriitorilor români, apoi vicepreşedinte al acelui comitet, alături de Duiliu Zamfirescu, Săulescu, şi Minulescu, iar în anul 1923, la propunerea lui Goga, i se decernează premiul naţional de poezie. Ziarele se întrec să-i publice poezia, vorbeşte la radio, participă la şezători literare, bucurându-se de o mare faimă.  

În anul 1899 intră în magistratură colindând cu serviciul prin Râmnicul Sărat, Sinaia, Slănic, Constanţa, Iaşi, Cluj, Oradea, Chişinău, Buftea, Timişoara, Braşov, Bucureşti.  

Cu doi ani, înainte de a muri, scie un „Lied” în maniera lui Heine, mărturisind constanţa artei poetice:  

„Îmi place lacrima tăcută  

Ce-ngroapă-n ea durerea mută,  

Şi care-ascunde-ntr-însa taine  

Precum un lied de Henric Heine!”  

Moare la 30 noiembrie 1934, elogiat de mai toate ziarele vremii.  

La 60 de ani este sătbătorit şi decorat, elogiat de Octavian Goga, Ion Minulescu, Corneliu Moldovan şi alţii.  

La moartea lui, Elena Văcărescu îi dedică un articol de amintiri în „La Roumanie Nouvelle”, numindu-l „un poete latin”. Radu D. Rosetti îi elogiază viaţa şi poezia: „Cu Cincinat Pavelescu omenirea pierde pe unul din cei mai talentaţi epigramişti ai ei”.  

El de altfel scrisese nişte versuri profetice pentru soarta lui:  

”Şi-acum, în drumul spre mormânt  

Privind amurgul arămiu,  

Când simpt ce-aş fi putut să fiu  

Mă-nduioşez văzând ce sunt”  

George Călinescu arată că Cincinat „ a continuat într-un spirit mai boem pe Alecsandri în poezia de album”. Nu vom analiza poezia lui deoarece este pusă în umbră de un Minulescu sau Goga. Unele romanţe, magrigaluri sau lieduri au fost puse pe muzică, cântate şi fredonate de contemporani.  

Epigramele l-au făcut celebru pe Cincinat Pavelescu. Ele sunt adresate mai mult unor nume care astăzi nu ne mai spun nimic. Şi totuşi unele dintre ele păstrează întreaga vervă a spiritului celui care a fost un talentat improvizator. Lui Dobrogeanu-Gherea îi compusese, interpunându-l pe Haşdeu, un catren acid, deplângând dualitatea vieţii sale:  

„De Gherea-spirit analitic-  

Spunea Haşdeu cam pătimaş:  

”Birtaşii spun că este critic,  

Iar criticii că e birtaş”.  

Un proverb rimat îi dedicase lui Caragiale, numindu-l „un mare calomniat”, consolându-l cu infantilitatea criticilor:  

” Să nu te miri când bârfitori  

Iubesc în nobila ta muncă:  

Copiii pietre nu aruncă  

Decât în pomii rodotori.”  

Cu amicul Perieţeanu, „glorie a baroului, epigramist, poet şi literat distins” a fost necruţător când acesta a publicat o plachetă cu „Opt portrete” de animale, descrise în tot atâtea sonete:  

„Volumu-n fond nu-i tocmai rău:  

Tiparul, stilul şi hârtia;  

Dar nu-ţi pricepem modestia  

De-a fi omis…portretul tău!”  

Chiar şi Nicolae Iorga nu scăpase de ironiile sale, atunci când marele istoric începuse a dori şi o carieră politică:  

„Sorbona-ar vrea ca să-l reţie,  

Miniştri-n cale se prostern…  

Dar Iorga vrea supremaţie  

Nu la Paris, ci în guvern”.  

Cele mai spirituale epigrame ale lui Cincinat ni se par astăzi cele în care era el însuşi implicat. Aici se vede candoarea inteligenţei sale, mereu vii cu nemăsuratul orgoliu de a fi un epigramist prin naştere, incintestabil:  

„D-ale voastre epigrame  

Cincinat n-are habar.  

Aveţi aerul că vindeţi  

Cstraveţi la grădinar.”  

Pentru Cincinat epigama era limbajul însuşi prin care îşi depăşea preopinentul prin idei:  

„Amândoi avem o boală  

Şi-am căzut victima ei:  

Eu, chelia naturală,  

Tu, chelia de idei!”  

Şi dacă era cazul şi prin talent:  

„Găsesc că prea se-ngâmfă el  

Cu părul arhiabondent:  

Alecsandri era mai chel  

Şi…parc-avea mai mult talent.”  

Cincinat practică în epigrame o ironie fină, civilizată, fiind amabil, în limitele buneicuvinţe:  

Am suferit, iubite Domn,  

Întotdeauna de nesomn.  

Dar de când cartea ţi-o citesc,  

Sunt vindecat şi-ţi mulţumesc”.  

Sau subtil-insinuantă, ca această plimbare cu un ministru:  

„De ce la stele-ntotdeauna  

Cu-atâta drag mă uit mereu?  

Mi-e frică să nu cadă vr-una  

Fără decret pe pieptul meu!.”  

Fără să ne fi lăsat o operă întinsă, Cincinat ne dezvăluie „un suflet sensibil, uimit de misterul vieţii” în faţa universului închis din candoarwe juvenilă şi tristeţe amară, ca în acest antologic „cântec al omului”:  

„Mă-ntorc de la un drum enorm  

Şi dintr-o ţară depărrtată,  

Pe care harta ne-o arată…  

Sunt obosit, aş vrea să dorm.  

 

Sânt ani, sânt ani de când alerg  

Tot înainte, înainte,  

Cu-aceeaşi întrebare-n minte:  

De unde vin, şi unde merg?  

 

Şi barca-mi nu mai e la fel,  

Iar pânzele aşa curate  

Odinioară, sunt pătate  

Ca şi o masă de hotel.  

 

O conduceam sau mă ducea  

În voia vântului tot anul,  

Eram sau nu eu căpitanul  

Sărmanei bărci ce rătăcea?”  

Prin destinul său capricios de poet sentimental obligat de viaţă să-şi ascundă bunătatea funciară şi generozitatea sub toga neagră a inflexibilului magistrat, scandându-şi tainic sentimentele sfioase în romanţe devenite ale tuturor şi în epitalamuri care nu l-au celebrat niciodată pe el, neînţeles şi nerealizat în idealurile sale artistice, cincinat Pavelescu rămâne ultimul trubadur în literatură şi cel dintâi epigramist al nostru.  

 

Prof. ION IONESCU-BUCOVU  

Referinţă Bibliografică:
CINCINAT PAVELESCU-EPIGRAMIST / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 905, Anul III, 23 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!