Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Mihaela Suciu         Publicat în: Ediţia nr. 623 din 14 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Chip ascuns
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

- Nu pânge, puiule…viaţa e frumoasă! Lasă, lasă... Hai, lasă, nu mai plânge! Uite, ia un măr! Ia, e soi domnesc, galben-portocaliu cu dungi roşii. În Domneşti, nu există pom mai roditor ca el. Eu şi mărul suntem de-o seamă, bunicul tău l-a plantat când m-am născut.  

- Nu mamă, viaţa nu-i frumoasă! Tu eşti frumoasă!, iar prostul ăsta nu vede.  

- „Prostul ăsta” e taică-tău, te-am rugat să-l respecţi.  

- Dar el, de ce nu ne respectă? De ce nu mă strigă pe nume? Pentru el, eu sunt „tu”: - Hei, tu! du-te şi adu... Hei, tu! fă... iar când e nervos: Bastardul mă-tii! De ce eu sunt bastard? Şi nu e vorba doar de mine, dar cu tine ce are? De ce mâncarea pe care i-ai pus-o în faţă, nu i-a plăcut? De ce spunea: - Asta-i mâncare de doi lei – lături! De ce a trebuit s-o arunce? De ce tu nici măcar n-ai apucat să mănânci? De ce?...  

***  

Băiatul ştiuse c-o să iasă rău, de când sărise gardul. Fugea cu sufletul la gură... - Acuş o să mă prindă! – îşi spunea în gând, mânat de frică.  

Frica era cea care încerca să-l ajungă. Frica era şi în interior, dar şi afară. Cea din interior muşca al naibi, cea de afară îl fugărea... Frica!, frica!  

Frica era parte din viaţa lui zilnică, de parcă erau îngemănaţi.  

Când nemernicul - cel pe care mama sa îl numea „taică-tău” - a intrat în casă, soră-sa geamănă – Frica, s-a prelins perfidă prin deschizătura uşii şi stătea zâmbind în umbra lui – a celui mai puternic, barându-i băiatului calea de scăpare. Posibil ca această soră să fie rudă de sânge cu Moartea că prea apăreau amândouă odată.  

- Te omor! - ţipă tăică-său, şi-i şterse un dos de palmă.  

Se aplecă sub duritatea ei, a doua o încasă maică-sa, care a intervenit :  

- Lasă-l bărbate!, hai la masă, deja ţi-am pus mâncarea şi s-o răci!...  

Băiatul profită de acest moment şi o luă la fugă. Restul doar intuise...  

Desigur „prostul” a dat cât a putut în ea, mama lui. Ura faptul că n-a avut curaj să-l înfrunte; de vină era Frica!  

S-a întors spăşit, plângând, când totul se terminase:  

- Iartă-mă mamă!  

- Lasă puiule, trece...  

Femeia îşi pleacă fruntea. Mâna ei se încolăceşte peste mijloc... „Durerea vine de acolo!” - oftează în gând, să nu audă băiatul, dar el e prea concentrat să pună întrebări, prea mic să găsească singur răspunsuri...  

Ştia de la mama lui că purta numele unui domnitor – Radu (de la Afumaţi), cel care atestase prin hrisov localitatea aflată la jumătatea drumului dintre cele două capitale ale Ţării Româneşti – Câmpulung şi Curtea de Argeş. Casele domneşti, de odihnă, pentru familia Basarabilor, dăduseră şi numele localităţii – Domneşti. Îi plăcea să asculte poveşti despre locurile natale, dar cel mai mult îi plăcea să colinde pe malurile râului Doamnei.  

***  

Radu era în drum spre Grasu, prietenul său. Fusese pe malul râului cu undiţa. La munte plouase, apa era tulbure şi nu reuşise să prindă nimic.  

Trecuse de „Monumentul eroilor” (ridicat în centrul comunei) şi se îndreptă spre strada unde locuia Grasu. Ăsta le ştia pe toate (citea tot ce-i pica sub ochi) şi-i promisese c-o să-i arate „nişte” reviste. Când i-a spus „nişte” a clipit, deci trebuia să fie ceva trăznet.  

Lângă gardul verde se gândi: „Ici stă Florica!, bună bucăţică” - aşa o considera Grasu -, când a auzit râsul. Cum să nu-l recunoască? (Avea nevoie însă de certitudine.)  

Şipcile erau solide şi bine îmbinate, abia fusese construit gardul. Dacă ar fi avut constituţia Grasului – ăsta făcea sală, nu glumă! -, din două mişcări, era sus, dar aşa... s-a cam chinuit, dar tot a reuşit.  

Se prinsese bine în mâini, îşi curbă spatele, se opinti şi apucă să treacă piciorul peste gard. Aruncă o privire. Ceea ce văzu nu-i plăcu... chiar deloc; el râdea şi o strângea pe ea, de mijloc, iar ea se retrăgea; ba că ar vrea , ba că nu ar vrea... Ea e Florica - ţoapa - căreia-i plecase bărbatu-su în străinătate şi o lăsase cu un copil de cinci ani (asta o ştia de la Grasu). Le trimitea bani, altfel de unde gard nou?  

Locul ales nu era strategic fiindcă l-a zărit:  

- Crucea mă-tii!  

- Lasă-l, în plata... ştii doar că mă-sa e mâncată de „rac”! – încercă ea să-l îmbuneze...  

Băiatul credea că n-o să reuşească să sară, dar izbuti şi o luă la fugă... Uitase de Grasu şi de revistă... frica era mai puternică. Cu „ăsta” nu-i de glumit!  

În urmă a auzit: - Poc!, o piatră. Nu l-a atins, doar glasul lui l-a ajuns din urmă:  

- Marş acasă, bastardule! Dacă spui ceva mă-tii, te omoooor!  

Lasă c-o să afle mama, brută ce eşti! Crezi că dacă m-ai ameninţat cu moartea o să tac? Ai să vezi tu... nenorocitule! şi tu – fufă, n-o să scapi de bărbatu-tău... te spun şi pe tine!  

***  

Furia asta nu-i bună! Trebuie să fie iertare...– gândeşte ea, mama, ascultând şirul de dece-uri, ce-l înşiră fiu-său. El parcă presimţind că e cazul să-l încheie, adaugă:  

- Da! mamă, viaţa o să fie frumoasă... Când voi fi destul de mare o să am propria casă. Atunci vom fi doar noi doi. O să am grijă de tine, mamă! O să mă fac doctor! Voi fi om mare! Ce e racul mamă? şi-şi sterse lacrimile de pe obraz cu dosul palmei.  

 

Mama îl ia în braţe, se leagănă odată cu el. Braţele sunt moi, palmele ei aspre. Stomacul o doare, dar mama zâmbeşte:  

- Nu plânge puiule! Hai dormi! Mâine ai să mergi la Bădeşti la mama tatălui tău, eu voi merge la consult, o să mă fac bine, nu stau mult, într-o săptămână o să revin, o să fim iar împreună şi o să fie bine... Da? O să fie bine! Mă auzi? Hai, nu mai plânge...  

- Da! mamă – răspunde băiatul, aprobând-o, deşi în gând îi rămăsese ideea: „când se va întoarce mama de la control (o săptămână trece repede), o să-i povestească toată tărăşenia.”  

Se culcă.Îi pare rău că din cauza lui, a fost iar scandal cu urlete şi înjurături... şi mama nu trebuia să ia bătaie... Mama îl leagănă şi braţele ei sunt moi...”nu plânge puiule!...” Adoarme.  

***  

Nu-i place defel aici la Bădeşti. Şi baba - mama „ăluia” căruia trebuia să-i spună tată -, şi a dat arama pe faţă. Poate uitase sau poate nu uitase (naiba ştie!), dar parcă nu, să închidă uşa WC-ului din spatele casei, cert este că bobocii căzuseră în gaură şi muriseră. Faptul era consumat. Baba l-a ocărât:  

- Nimic nu-i de capul tău, dar la ce să mă aştept? şi doar i-am zis lui fiu-meu, să nu se lege la cap cu o femeie cu un copil - vacă cu viţel.  

Aha, deci „ăla” nu-i tăică-său- gândi băiatul şi-şi asumă moartea bobocilor, bucuros de cele aflate.  

Se uita - cocoţat fiind pe gard - de-a lungul drumului. Număra maşinile ce treceau sortându-le după judeţul de înmatriculare: una de Vâlcea, două de Bucureşti, dar cele mai multe erau de Argeş – patru.  

Trecuseră deja patru zile, mai avea trei şi o să plece acasă. Aşa i-a promis mama, că stă aici o săptămână. Cel mai greu îi era noaptea; plângea. Ziua îl apuca dorul, atunci îşi făcea de lucru prin grădină să nu-l vadă baba.  

Uite o căruţă! Parcă ar fi nenea Gheorghe – vecinul lor care face cărăuşie. Da desigur este el, deşi nu se vede, îi cunoaşte calul, are motocei roşii la urechi.  

- Bârrr! Chiar pe tine te căutam, Radule. Du-te şi-ţi ia bagajele şi anunţă că pleci acasă, trebuie să te duc s-o vezi pe mama ta. Grăbeşte-te că nu-i timp!  

Cam mohorât azi nenea Gheorghe,- gândeşte băiatul, nu-i prea arde de vorbe. Data trecută glumea: - Di, Dacia! şi atingea uşurel crupa calului. Dar acum...  

- Nene Gheorghe, pot să ţin eu hăţurile?  

- Ia-le, dar să fii cu grijă. Ia şi biciul, să nu atingi calul, doar te prefaci. Ai înţeles?  

Băiatul e fericit; a plecat mai devreme decât se aştepta şi nenea Gheoghe l-a lăsat să conducă... Di! Di! îndeamnă calul, iar calul... Tropa trop! Tropa trop!... deja se vede localitatea lor, mama îl aşteaptă, o să fie bine...  

- Bârrr! opreşte nenea Gheorghe calul în dreptul cimitirului. Bârrr!  

Tatăl băiatului, îl vede şi vine spre ei cu o sticlă de băutură într-o mână şi cu un pahar în cealaltă.  

- Mulţumesc Gheorghe că l-ai adus! Tu - spre băiat – ia-ţi bagajul şi du-te înăuntru lângă ceilalţi.  

Radu nu stă pe gânduri, ia bagajul, sare din căruţă şi repede în cimitir; acolo, poate îl aşteaptă mama.  

În urma lui bărbatul toarnă un pahar de alcool şi-l întinde spre nenea Gheorghe:  

- Să fie de sufletul moartei! Nu intri şi dumneata?  

- Bogdaproste! Dumnezeu s-o odihnească! Să-i fie ţărâna uşoară! şi dă paharul peste cap... Nu, nu intru! Am ceva treabă...  

 

Radu se apropie timid de grup, o caută pe maică-sa, trece pe lângă două femei:  

- Săracu! - spune una.  

- Da, ce bine seamănă băiatul cu ea, măi, măi... răspunde cealaltă. Păcat de ea, prea tânără s-o prăpădit. Cică n-o mai suportat durerile şi s-o aruncat de sus - de la etaj... eu aşa cred, că prea e muşcată la gură, tu... şi când o desfăcut-o la „otopsie” era toată mâncată de rac... Doamne fereşte! şi-şi face cruce.  

Întors după ce-l cinsti pe nenea Georghe, bărbatul îl luă la rost pe copil:  

- Nu sta ţapăn! Du-te s-o pupi pe mă-ta!  

Radu stă nemişcat, nedumerit:  

- Unde e mama?  

- Mai întrebi mult? Am aşteptat să vii, s-o vezi, o plecat şi popa, am ţinut oamenii ăştia aici – în soare, iar el întreabă... Uite colo! în coşciug...  

 

Băiatul se uită cu coada ochiului la moartă şi răsuflă uşurat, chipul nu seamnă defel cu al mamei... Păi asta e o hoaţă! Asta nu-i mama! Hoaţa joacă teatru, măi oameni voi nu vedeţi?... face pe moarta! Iar mama nu şi-ar fi dorit să fie înmormântată aici. I-a arătat cândva unde; lângă părinţii ei – buneii, nu în locul ăsta, separat, la margine de cimitir. Se uită spre „el”... Mincinosule! Ai dus-o pe mama la spital şi ai adus femeia asta să joace rolul moartei numai ca să ne iei casa... dar nu scoate nici un cuvânt – de frică! Se apleacă ca şi cum ar vrea să-şi încheie şiretul...  

- Stai nebunule! Unde fugi?... Al naibii bastard!... Bă, voi terminaţi-vă treaba! zise bărbatul clătinându-se spre gropari şi continuă... Haideţi!, oameni buni, la crâşmă... să fie de sufletul ei...  

***  

Ascunsă de ochii lumii, pitită în verdeaţă, stă o căsuţă. Ocrotitor, străjer domnesc, un măr... Tiptil îşi strecoară rădăcinile pe sub temelia ei luând-o pe palmă şi crengi viguroase o îmbrăţişează strâns. Abia perceptibil rădăcinile se înalţă spre cer. Sus, icoana mamei are privirea atât de blândă. Ferestrele uimite privesc spre ea; fiecare au câte un surâs pentru această întâmplare ireală. „De ce bat clopotele, mamă?”  

Un vis a prins rădăcini, creşte şi se înălţă cătinel. Iată! i-au înmugurit aripile. C-o palmă, destinul i le frâge.  

Pe aripi de măr domnesc, celelalte vise îşi iau zborul... doar un chip ascuns suspină.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Chip ascuns / Mihaela Suciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 623, Anul II, 14 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Mihaela Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Suciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!