Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 270 din 27 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Chemarea Primilor Apostoli - Exercițiul Credinței
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Declarația lui Ioan Botezătorul  
 
Să urmărim momentul în care Ioan Botezătorul a repetat declarația sa despre Iisus din Nazaret:  
 
A doua zi Ioan stătea tot cu doi dintre discipolii lui. Când l-a văzut pe Iisus Hristos, a zis:  
 
— Iată Mielul lui Dumnezeu!  
 
Cei doi discipoli l-au auzit rostind aceste cuvinte și au mers după Iisus.” — Ioan 1:35  
 
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
De ce credeți că Ioan a repetat această declarație în prezența a doi dintre discipolii săi? Mai bine zis, a vorbit de la sine sau a primit o inspirație divină să reia afirmația despre Mesia când acești doi discipoli erau de față?  
 
Nimic nu este întâmplător în planul lui Dumnezeu. Faptul că Ioan Botezătorul repetă declarația din ziua precedentă, când botezase pe Iisus, ne arată că acești doi discipoli aveau o chemare specială, deși nu le fusese adresată încă în mod explicit. Este un caz similar tufișului care ardea în pustie, ce a atras atenția lui Moise, înainte de a fi primit revelația divină.  
 
Putem vorbi despre un test al receptivității?  
 
Cu adevărat, acesta reprezintă un test al receptivității omului față de revelația divină. De multe ori, Dumnezeu alege să ni se descopere prin lucruri simple, pe care alții le socotesc banale; de fapt, prin intermediul acestora se recunoaște cine are cu adevărat aptitudini de a fi discipol sau nu.  
 
Ce altă calitate îl distinge pe un adevărat discipol, dacă nu chiar apostol?  
 
În primul rând, un discipol trebuie să fie un căutător al adevărului indiferent de momentul în care se află sau de locul în care se găsește. Această vocație a căutării conduce către o altă virtute și anume, cea a contemplării lucrurilor cu care are de-a face. Un discipol este interesat în cel mai înalt grad de semnificația a ceea ce se întâmplă în jurul său; de aceea, afirmația lui Ioan Botezătorul, făcută de data aceasta într-un cerc restrâns, a fost suficientă pentru a le declanșa impulsul cunoașterii Celui despre care se vorbise.  
 
Ce întrebări au fost în mintea acestor doi discipoli după ce l-au auzit pe Ioan Botezătorul?  
 
Cine este acest Miel al lui Dumnezeu? Ce mai înseamnă și aceasta? La ce s-ar putea referi Ioan Botezătorul?” Astfel de întrebări au răsărit în mintea celor doi discipoli și ei s-au decis să vadă despre ce era vorba. Nici nu se gândeau că astfel, ei au trecut de primul test al chemării apostolice și anume, cel de a fi gata să-L urmezi pe Dumnezeu de îndată ce descoperi cel mai mic indiciu al prezenței Sale într-un anumit loc sau într-o anumită împrejurare. Ei știau că aveau parte de o ocazie specială și nu doreau să rateze întâlnirea cu Cel despre care Ioan a spus că era Mesia lui Israel.  
 
Fiindcă suntem la începutul uneia dintre cele mai deosebite istorii privind chemarea de a fi apostol, să vedem ce s-a întâmplat ulterior:  
 
„Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. El este primul care a găsit pe fratele său Simon și i-a zis:  
 
— Noi am găsit pe Mesia (tradus în greacă Hristos)!  
 
Și imediat l-a condus la Iisus. Iisus l-a privit și i-a zis:  
 
— Tu ești Simon, fiul lui Iona! Tu te vei numi Chifa (tradus în greacă Petru)!” — Ioan 1:40  
 
Cum înțelegem dorința lui Andrei de a împărtăși revelația avută cu cei apropiați? Cum a ajuns el să afirme cu atâta siguranță că persoana vizată de Ioan era Mesia?  
 
Când primești o astfel de lumină, nu poți să o ții doar pentru tine. Entuziasmul și bucuria lui Andrei erau de așa natură încât nu putea să nu vorbească despre Iisus Hristos. Acest eveniment reprezenta îndeplinirea celor mai prețioase gânduri ale sale; și aici, întâlnim o altă calitate ce îl distinge pe un apostol: dorința fierbinte de a face cunoscută altora revelația primită. Andrei nu strângea în mod egoist această cunoștință, ci el căuta să îi aducă pe cât mai mulți la Iisus Hristos. Această vocație misionară distinge pe un adevărat apostol, fiindcă îl determină să meargă să mărturisească despre tot ce a văzut și a primit de la Dumnezeu.  
 
Ce putem spune despre schimbarea de nume pe care a făcut-o Iisus Hristos în dreptul lui Petru? Îl putem considera un nume de „botez”?  
 
Acest nume dat lui Simon reflecta dorința lui Iisus Hristos în ceea ce îl privea pe viitorul apostol. El nu trebuia să rămână un Simon, unul care doar ascultă (Simon în ebraică înseamnă cel care ascultă sau care dă ascultare), ci el trebuia să devină o stâncă rezistentă și durabilă în prezentarea credinței în Iisus Hristos. Simon urma să treacă printr-o experiență transfiguratoare ce avea să îl aducă la un nivel superior de experiență. Cel pus mereu pe harță și dorind să ajungă primul, adică Simon, trebuia să cedeze locul lui Petru, cel ales să fie un stâlp al Bisericii creștine de mai târziu.  
 
Acest nume dădea cumva glas și modului vijelios de a fi al lui Petru? Un temperament năvalnic, colțuros și încăpățânat?  
 
Cu siguranță, Domnul a văzut toate aceste trăsături nefericite și mărturie avem relatările din Evanghelii. Pe de altă parte, să nu uităm că prin harul lui Iisus Hristos și prin urmarea exemplului perfect în școala șlefuirii caracterului, Petru avea să devină o stâncă de mare preț, adică un martor de bază al lucrării de prezentare a salvării prin sângele „Mielului lui Dumnezeu care îndepărtează păcatele lumii”.  
 
Prin urmare, avem de-a face cu o sumă de calități care au distins pe acești primi apostoli și care i-a determinat să-L urmeze pe Iisus, chiar înainte de a se fi făcut o chemare în dreptul lor. Iar aceste calități ale viitorilor discipoli și apostoli, după cum vedem din versetele de mai sus, au reunit o sumă de caracteristici obligatorii pentru activitatea pe care aveau să o desfășoare ulterior. Așadar, alegerea dintre mulți alții lor a reprezentat confirmarea chemării pe care ei au avut-o cu mult timp înainte, când erau discipoli ai lui Ioan Botezătorul. Spre deosebire de alte persoane, ei nu au stat nepăsători, ci au luat în seamă mesajul profetic spus de către maestrul lor. Similar, noi trebuie să fructificăm fiecare fragment de lumină și învățătură pe care îl primim în școala vieții. Dacă vom face acest lucru, atunci vom fi aleși pentru a avansa în demnități tot mai înalte, dintre care se disting luminos cea de discipol al lui Hristos și cea de predicator al Evangheliei. Exemplul primilor apostoli devine astfel, modelul nostru în viața de zi cu zi!  
 
Chemarea Primilor Patru Apostoli  
 
Să mergem mai departe și să vedem cum au fost chemați primii apostoli:  
 
„Pe când trecea pe malul mării Galileei, Iisus a văzut doi frați: Simon, ulterior numit Petru, și Andrei de meserie pescari. Ei aruncau un năvod în mare când El le-a zis:  
 
— Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!  
 
Imediat au lăsat năvoadele și L-au urmat.” — Matei 4:18  
 
Cum înțelegem această chemare de abandonare a profesiei pentru activitatea misionară? La ce se referă expresia „pescari de oameni”?  
 
A deveni pescar de oameni înseamnă să te alături lui Iisus Hristos în prezentarea Evangheliei și în călăuzirea celorlalți spre salvare. Bineînțeles că avem de-a face cu o metaforă, plecând de la profesia de bază a celor doi, aceea de pescari. Abandonarea profesiei nu a fost simplă pentru Petru și Andrei; pentru aceasta, este suficient să ne gândim că ei aveau o familie de întreținut, fapt ce reclama întreaga lor capacitate de muncă. Îndeplinirea acestei chemări necesita un sacrificiu de care puțini oameni erau capabili ținând cont de obligațiile pe care le aveau pentru susținerea vieții zilnice.  
 
Să înțelegem că există situații când Dumnezeu ne cere să abandonăm profesia pe care o avem în favoarea activității misionare?  
 
Au existat situații în care Dumnezeu a cerut așa ceva din partea celor pe care i-a ales să ducă mesajul salvării către semenii lor, în special în acele situații extreme, când lucrătorii erau puțini. Însă nu aș putea să fac un principiu general din aceasta, fiindcă pentru marea majoritate a oamenilor, chemarea este de a-I sluji lui Dumnezeu acolo unde se găsesc. Dar există și excepții. În cazul de față avem de-a face cu o chemare apostolică, adică o sarcină cu ieșită din comun, care nu permitea să mai existe și un alt gen de preocupare.  
 
Petru și Andrei nu au zis nimic în sensul amânării acestei chemări sau așteptării unor circumstanțe mai favorabile. Cum se explică acest lucru?  
 
Niciodată nu va veni o situație cu adevărat favorabilă lucrării lui Dumnezeu. Să nu uităm că trăim într-o lume stăpânită de principiul păcatului; în consecință, vor exista mereu obstacole care să ne împiedice să Îl urmăm pe Iisus Hristos. De aceea, decizia de a răspunde chemării divine implică o ascultare și o înaintare prin credință pe măsură ce Domnul va deschide calea. Nu vorbim despre o credință oarbă, ci despre o încredere deplină în capacitatea Celui ce ne-a chemat să ne ofere un drum pe care să mergem conform cu ceea ce ne-a fost revelat. Singura problemă constă în autenticitatea chemării pe care o simțim, ca nu cumva aceasta să fie zămislită de impresia unor idei insuflate de ceilalți, neavând legătură cu vocația și talentul pe care îl avem.  
 
În continuare, să urmărim chemarea altor doi apostoli:  
 
„De acolo a mers mai departe și a văzut pe alți doi frați: Iacob și Ioan, care se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, și reparau năvoadele. El i-a chemat. Imediat, ei au abandonat corabia și pe tatăl lor și L-au urmat.” — Matei 4:21  
 
În ce sens chemarea lui Iacob și Ioan a fost similară cu a lui Petru și Andrei? Cum se explică acest lucru?  
 
Asemănarea este evidentă. Ea pleacă de la faptul că toate aceste persoane aveau aceeași profesie în comun fiind pescari; tot în comun, ei aveau preocuparea de a-L găsi pe Mesia. Însă există un detaliu pentru această ultimă situație; mai precis, Iacob și Ioan au lăsat nu numai corabia, ci și pe tatăl lor, ceea ce înseamnă că obstacolul întreținerii familiei a fost mai semnificativ decât în cazul primilor doi apostoli. De regulă, datoria față de cei apropiați ne conduce la cele mai mari dificultăți în a răspunde chemării divine, fie că este vorba despre părinți și frați, fie de soție, soț și copii. Cum să îi abandonăm pentru a îndeplini ceea ce credem că Dumnezeu ne cere? Greu de răspuns!  
 
Ce să înțelegem? Este mai bine să fii singur, fără nici un fel de obligații de familie, pentru a-L urma pe Dumnezeu?  
 
Este adevărat că există „celibatari care au ales singuri această cale pentru ajunge în Imperiul cerului”, dar nu toți au o astfel de chemare. Dacă familia nu va înțelege datoria pe care o avem față de Dumnezeu și nu va manifesta înțelegere, atunci obstacolele vor deveni aproape de netrecut. Deseori, oamenii credinței au experimentat conflicte serioase cu cei apropiați din cauza rezistenței lor față de chemarea divină de a lucra pentru Iisus Hristos. Și astfel, în loc să îi ajute să ducă Evanghelia la cei care nu o cunosc, cei dragi se uneau cu cei ce li se împotriveau, încărcându-le nepermis de mult povara încercărilor.  
 
Așadar, este simplu sau nu să devii apostol? Cum să renunți la profesia pe care o ai și să neglijezi datoriile față de cei dragi? Poate fi acesta un model aplicabil nouă, oamenilor, să spunem, obișnuiți?  
 
Cu siguranță, a deveni un apostol în genul lui Petru, Andrei, Iacob și Ioan reprezintă o chemare specială ce nu se potrivește oricărui om. De aceea, Dumnezeu are slujitori special aleși pentru o astfel de misiune, care vor efectua o lucrare deosebită în circumstanțe excepționale. Dar pentru noi, oameni „obișnuiți”, deși fiecare om reprezintă un unicat, rămân niște învățături aplicabile. Astfel, chemarea de a răspândi Evanghelia aparține oricărei persoane care crede în Iisus Hristos. Profesia nu poate fi o scuză pentru a te eschiva de la acest lucru. Nici familia nu poate fi un pretext pentru a respinge chemarea de a-L urma pe Iisus Hristos, incluzând datoriile obișnuite ale vieții. Pentru noi rămâne principiul general al îmbinării profesiei și vieții de familie cu cea de prezentare a Evangheliei lui Iisus Hristos fiecărui om pe care îl întâlnim în această lume.  
 
Chemarea Altor Trei Apostoli  
 
Să vedem cum au fost chemați alți doi apostoli de Iisus Hristos în lucrarea pe care o avea El de făcut:  
 
„A doua zi Iisus a vrut să plece în Galileea. L-a găsit pe Filip și i-a zis:  
 
— Vino cu Mine!  
 
Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și Petru. Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis:  
 
— L-am descoperit pe Cel despre care au scris Moise, în Lege, și profeții, adică pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif!  
 
Natanael i-a răspuns:  
 
— Poate ieși ceva bun din Nazaret?  
 
— Vino să vezi! i-a răspuns Filip.  
 
Iisus L-a văzut pe Natanael venind către El și i-a zis despre el:  
 
— Iată cu adevărat un evreu în care nu există prefăcătorie.  
 
— De unde mă cunoști? L-a întrebat Natanael.  
 
Iisus i-a răspuns:  
 
— Te-am văzut înainte de a te chema Filip, când erai sub smochin!  
 
Natanael I-a zis:  
 
— Învățătorule! Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Împăratul lui Israel!” — Ioan 1:43-49  
 
Ce se poate spune despre modul direct în care Filip a răspuns chemării lui Iisus Hristos? Există vreo legătură cu faptul că el era din aceeași cetate cu primii doi apostoli, Andrei și Petru?  
 
Observăm existența unei legături de tipul cauză-efect. Cu siguranță, Filip îi cunoștea pe Andrei și Petru. Faptul că aceștia au răspuns chemării lui Iisus Hristos a contat mult în decizia sa. Asemenea unui lanț de aur, apostolii se aduceau unul pe altul pentru a completa echipa misionară a lui Mesia. Prin legături de rudenie și prietenie, fiecare persoană care primea chemarea, conducea și pe semenul său apropiat la Iisus Hristos pentru a-L cunoaște. Cred că avem de-a face cu un model universal de lucrare misionară.  
 
Să înțelegem că similar, și noi trebuie să facem cunoscut semenilor noștri apropiați faptul că am cunoscut pe Iisus Hristos?  
 
Bineînțeles că da, fiindcă altfel cum vor afla cei din jurul nostru despre Iisus Hristos, dacă nu prin intermediul nostru? După ce am început să Îl urmăm pe Iisus Hristos, prima noastră sarcină este aceea de a-i conduce pe cât mai mulți la El. La modul practic, noi venim în prezența Sa prin intermediul Bibliei; mai precis, prin studierea și înțelegerea adevărurilor specifice pentru timpul în care trăim. A veni la Iisus Hristos reprezintă secretul oricărei activități de prezentare a mesajului Evangheliei.  
 
Revenind la apostoli, ce putem spune despre Natanael, care deși a fost chemat prin intermediul lui Filip, a avut totuși prejudecăți serioase împotriva lui Iisus din Nazaret?  
 
Natanael cunoștea bine Biblia și mai ales faptul că Mesia nu putea veni din Nazaret, ci din Betleem. În plus, exista o prejudecată serioasă împotriva celor ce locuiau în acea cetate din Galilea. Era normal să aibă îndoieli. Pe de altă parte, Natanael corespundea criteriului de bază pentru a fi apostol; mai precis, el era un căutător sincer al adevărului și era dispus să plătească orice preț pentru a-l urma. De aceea, Natanael a pus un anumit semn de recunoaștere a lui Mesia, adică un lucru tainic pe care îl știa doar el și Dumnezeu.  
 
Înseamnă că trebuie să punem „semne” ori de câte ori avem îndoieli despre cineva pentru a ști dacă vine de la Dumnezeu?  
 
Cu siguranță, aceasta nu poate fi dată ca o regulă generală. Oricum, astfel de semne pot să existe în indicarea adevărului. În cazul de față, Natanael a văzut că Iisus i-a cunoscut gândul pe când se ruga sub un smochin, ceea ce l-a condus imediat la concluzia că înaintea Sa era chiar Mesia, Cel așteptat de Israel. În cazul nostru, semnul de recunoaștere al lui Mesia se referă la Biblie, cel dintâi martor al Său de pe pământ. Prin revelația învățăturilor ei față de cel care o citește, această mărturie este deopotrivă întărită prin prezența Duhului Sfânt, ce ne descoperă preceptele pe care Dumnezeu ni le-a oferit cu scopul clarificării închinării adevărate.  
 
Așadar, avem un semn, Biblia! Avem și o cheie în înțelegerea adevărului, inspirația Duhului Sfânt! Atunci ce sens mai au apostolii, misionarii și evangheliștii?  
 
Calea specială de lucrare a Duhului Sfânt se realizează prin intermediul celor care primesc chemarea de slujire în conformitate cu darurile ce le-au fost încredințate. Simpla citire a Bibliei nu ne va conduce la înțelegerea corectă a adevărului. Este nevoie de oameni dedicați care să ne ofere sfat și călăuzire, adică de apostoli și mesageri ai lui Iisus Hristos, care să ne dezvăluie progresiv adevărul lui Dumnezeu. Biblia nu poate acționa de una singură, ci ea are nevoie de „mâini și picioare” pentru a merge și de „o gură” pentru a fi prezentată, adică de oameni prin care să se realizeze toate aceste activități.  
 
Prin urmare, este nevoie de o biserică pentru prezentarea adevărului?  
 
Cu siguranță că da; mai precis, este nevoie de oameni devotați, adică de o biserică activă și luptătoare pentru cauza adevărului, care va predica un mesaj curat din partea lui Dumnezeu, chemând lumea la o închinare corectă și pregătind-o pentru a doua venire a lui Iisus Hristos.  
 
Să mergem acum la istoria chemării celui de-al șaptelea apostol menționat explicit în cuprinsul Bibliei:  
 
„De acolo, Iisus a mers mai departe, a văzut un om, numit Matei, șezând la vamă, și i-a zis:  
 
— Vino cu Mine! Omul acela s-a ridicat și L-a urmat.”  
 
Cum de o persoană în genul lui Matei, vameș de profesie, a răspuns așa de repede chemării misionare?  
 
Acțiunea relatată în Matei capitolul nouă s-a petrecut în Capernaum, cetatea în care Iisus Hristos a predicat cel mai mult, numită deseori în Evanghelii ca fiind „cetatea Sa”. Din nefericire, Nazaretul nu rămas doar „cetatea în care s-a născut”, dar Capernaumul a fost deschis lucrării lui Iisus pentru cea mai mare parte a timpului petrecut în predicare. În legătură cu Matei, putem spune că profesia sa era în totală contradicție cu o eventuală calitate de apostol. Faptul că el a răspuns așa de repede, înseamnă că prezentarea Evangheliei lui Iisus Hristos i-a atins inima și astfel, în sinea lui, s-a decis să îl urmeze pe Mesia.  
 
Prin urmare, nu există nici o restricție pentru a fi apostol? Chiar oricine poate să ajungă un mesager al Domnului?  
 
După câte se pare, nu există nici o restricție pentru a deveni un mesager al Domnului. În cazul de față, am folosit noțiunea de „trimis în Numele Domnului” pentru a traduce termenul de apostol. Dincolo de tradiția istorică, există o chemare universală de a deveni apostoli, adică trimiși ai Domnului, pentru toți oamenii. Nu contează profesia, familie și originea socială pentru a ne reține în a deveni discipoli ai lui Iisus Hristos.  
 
Cu alte cuvinte, există o chemare apostolică generală adresată fiecărui om de a deveni un mesager al Domnului?  
 
În Apocalips 22:17 au fost scrise următoarele cuvinte nemuritoare:  
 
„Duhul Sfânt și Mireasa spun: — Vino!  
 
Cel ce aude să spună mai departe: — Vino!  
 
Cel însetat să vină și să bea apa vieții fără plată!”  
 
Oricine primește mesajul lui Dumnezeu are privilegiul de a-l duce mai departe încât chemarea să ajungă la marginile lumii pregătind a doua venire a lui Iisus Hristos. Din iubire de Dumnezeu și de semeni, exprimată prin respectarea poruncilor divine, fiecare dintre noi poate fi adăugat la grupul tot mai extins al „discipolilor Domnului”. Aceasta reprezintă o onoare supremă pe care trebuie să o îndeplinim acolo unde ne găsim și oriunde Domnul ne va trimite, după dorința Sa.  
 
Am început cu doi apostoli, adică pescarii Andrei și Petru. După aceea am vizionat pe alți doi, adică pescarii Iacob și Ioan. Mai departe au urmat încă doi, adică Filip și Natanael. Iar la final, se adaugă vameșul Matei. Avem o varietate impresionantă de persoane și profesii. Dar nu citim nimic despre cei de profesie teologi Legii, farisei, preoți și saduchei ca devenind apostoli? De ce au fost evitați?  
 
Aceste categorii socio-profesionale nu erau interesate de mesajul lui Iisus Hristos, ci doreau numai să se folosească de El pentru propriile interese. De aceea, Dumnezeu a ales pescari și vameși pentru a prezenta eficient și fără prejudecată mesajul Evangheliei înaintea lumii. Dispoziția lor de a asculta de Dumnezeu și de a onora chemarea Sa, a contribuit la alegerea lor pentru această activitate. Motivația lor înaltă le-a dat spor în tot ceea ce ei au făcut pentru Maestrul Divin. De aceea, ei au devenit exemplul nostru în a-L urma pe Iisus Hristos. Cât despre teologi, farisei, saduchei și preoți nu putem spune decât că au rămas prizonieri ai unor credințe greșite, care i-au condus în final la o distrugere deplină atât pe ei, cât și pe cei care i-au urmat.  
 
În concluzie, vom răspunde noi chemării de a deveni apostoli, adică trimiși ai lui Iisus Hristos în această lume?  
 
Doresc să subliniez cu toată seriozitatea, că avem privilegiul de a onora această nobilă chemare și să intrăm cu demnitate în Imperiul Cerului. Prin urmare, avem nevoie de o dedicare deplină a inimii pentru ca vinovăția să fie „consumată” în focul iubirii divine. În mijlocul unei lumi ce se îndreaptă inevitabil spre final, biserica celor credincioși adevărului veșnic va rămâne asemenea stâncii de recif în mijlocul valurilor zbuciumate oceanului, prezentându-L mereu și fără să se teamă pe Cel care Și-a dat viața pentru salvarea întregii omeniri!  
 
Octavian Lupu  
București  
25 octombrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Chemarea Primilor Apostoli - Exercițiul Credinței / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 270, Anul I, 27 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!