Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 294 din 21 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

CHEMAREA DESTINULUI (16)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul III  

Noaptea frământărilor / 8  

Când şi‑a revenit, Gavrilă s‑a repezit mânios la primele tulpini de floarea soarelui şi a jumulit toate frunzele de pe ele, înghe­suindu‑le în sac. „Te prind eu pe tine altădată! Ţi‑arăt eu ţie cine este prost, f…i curu’ mă‑tii! Dacă nu te‑oi sătura eu, să nu‑mi zici pe nume. Şi mai dă‑le dracu’ de păsări! Le ajunge atâta, că s‑a lăsat întunericu’ de tot. Nici nu se mai vede cărarea spre casă”, s‑a răcorit Gavrilă şi a plecat cu sacul umplut doar pe jumătate. A ajuns acasă obosit şi supărat. A scăpat de câteva vorbe grele de la taică‑său numai la intervenţia Ioanei.  

– Lasă, mă’ Vasile, că păsările s‑au culcat. Mâine le‑oi da eu şi altele, să se sature. E şi el obosit după atâta muncă şi drumu‑i lung. Hai să mănânci, băiatule, că noi am mâncat. Prea ai întârziat mult.  

– M‑am întâlnit cu băieţii… şi… şi am mai vorbit… şi… mă aşteaptă, i‑a răspuns Gavrilă mamei, care era nedu­merită şi‑i arunca pe ascuns priviri mânioase.  

– Aha! Acolo nu mai este obosit băiatu’ mamii! Da! Să mergi de‑acu, că am promis să te las, băiete. Să mănânci mai întâi. Să ai putere să dansezi, a ţinut Vasile să adauge, zâmbind pe ascuns spre femeia lui, cu subînţeles.  

Gavrilă s‑a spălat, după cum îi era obiceiul, a mâncat în grabă, şi‑a tras pe el blugii primiţi cadou de la Gabriel cu un an în urmă şi a fugit la întâlnirea cu Petre şi George, prietenii lui din şcoala generală. La discotecă, întunericul şi muzica dată la maxim l‑au dezorientat. Privea în jur încercând să înţeleagă unde se află. Dj‑ul, după modul în care vorbea, părea începător. N‑avea bani, dar a plătit George pentru toţi. El era băiat de funcţionar public, cu salariu bun pe acea vreme, iar mama sa lucra la brutărie. Nu ştiau să danseze şi se uitau cu jind la mişcarea adoles­cenţilor şi tinerilor de acolo. „Hai, bă, să dansăm şi noi!” l‑a îndemnat Petre după un timp. „Hai, că toţi se bâţâie! Nu ştiu nici ăia să danseze, dar dau din mâini şi din picioare. Nu ne vede nimeni”. Au mers toţi trei, hotărâţi, unde era înghesuiala mai mare. După câteva mişcări, Gabriel a văzut‑o pe Floarea, femeia din lanul de floarea‑soarelui. Îmbrăcată frumos şi curat, cu fustă de piele scurtă, având un decolteu care lăsa să i se vadă sânii bogaţi, fata îşi unduia şoldurile provocator în faţa unui tânăr bine făcut şi cu aere de vedetă. A încremenit când privirea ei s‑a oprit asupra lui şi i‑a zâmbit batjocoritor. După câteva clipe, şi‑a plecat privirea spre podea. Încruntat pe dată, fără să spună nimic prietenilor săi, a ieşit din sală precipitat, lovindu‑se de cuplurile de dansatori care, oricum, nu i‑au dat nicio atenţie.  

*  

Atent şi conştiincios în toate activităţile, Gabriel a terminat serviciul militar cu gradul de „caporal”. Era mândru de tresele purtate deşi nu‑i plăcea uniforma de jandarm. Gradul i‑a prins bine în viaţă, pentru că, după ce s‑a însurat cu Daniela, a fost selecţionat de şeful postului de poliţie să urmeze cursurile unei şcoli nou înfiinţate de jandarmi. Atâta doar că în cartea vieţii lui nu a stat scris să lucreze în această profesie. Cu ani în urmă, atât Vasile cât şi Filip Munteanu, socrul lui Gabriel, au avut câte ceva de împărţit cu oamenii legii. Făceau alergie numai când auzeau de ei. Chiar dacă printre aceştia erau şi oameni de treabă, cinstiţi şi modeşti, ei îi băgau în aceeaşi oală şi se împotriveau oricărei apropieri de instituţiile în cauză. Bietul Gabriel, care încerca doar să‑şi facă un viitor, fără să iubească ori să fie atras de acea meserie, ascultând mai mult de sfaturile proaspetei soţii, a renunţat. A acceptat să se ocupe de aprovizionarea şi organizarea magazinului alimentar din comuna C… Magazinul era patronat de Dana, ajutată de tatăl lui Gabriel cât timp acesta a fost în armată. Se afla în casa pe care Dana o primise ca zestre de la părinţii ei.  

Afacerea mergea ca pe roate. Aveau profit anual mai mult decât se aşteptau şi, treptat, au început să uite de visele pe care le aveau în adolescenţă şi pe care nu au reuşit să le îndeplinească. Gabriel mergea destul de des în capitală şi în alte oraşe şi cunoştea bine pulsul vieţii de acolo, dar şi din satele ce ţineau de comună şi din care, destul de des, veneau săteni la cumpărături. Ştia ce se cere şi reuşea o bună aprovi­zionare, în funcţie de fiecare anotimp. Îşi făcea timp să meargă în vizită la părinţi, împreună cu nevasta, să le mai dea o mână de ajutor, chiar dacă aceştia nu apelau niciodată la ei. Nu depăşiseră supărarea provocată de faptul că fiul lor a acceptat să mear­gă după nevastă şi nu a pus piciorul în prag să o aducă în comuna lor. Vasile începuse să toarne beton la temelia viitoarei case a tinerilor, încă de pe vremea când băiatul se afla în armată, pe pământul de lângă şcoala generală la care spera ca Dana să vină, cândva, învă­ţă­toa­re.  

După anii 1997‑1998, ceva s‑a schimbat. Meca­nismul cunoscut nu a mai funcţionat normal. Apăruseră mai multe magazine şi concurenţa era dură. Nu ţinea cont nici de legi şi nici de bunul simţ. Apoi, schimbarea guverne­lor şi trecerea puterii locale de la o culoare politică la alta, au generat schim­bări majore în mentalitatea şi conduita oamenilor. S‑au născut rivalităţi şi conflicte. Au apărut presiuni cu privire la susţinerea materială a unor persoane publice. Refuzul ducea de la sine la suspendarea ori anularea autorizaţiei de funcţionare. Colac peste pupăză, furturile, prin acte ori direct din mărfuri, au lăsat goluri greu de acoperit. Zecile de controale, de la garda financiară, poliţia sanitară, pompi­eri, poliţia economică şi până la altele mai mult ori mai puţin cunoscute, se lăsau cu amenzi usturătoare. La toate astea se adăugau şi impozitele mărite, preţurile crescute peste noapte şi scăderea permanentă a puterii de cumpărare. Oamenii deveneau din ce în ce mai săraci. Trăiau mai bine cei care aveau în străinătate câte un mem­bru al familiei care, muncind acolo, câştiga bine şi îi ajuta pe cei de acasă. Şi s‑au înmulţit aceştia, în timp. Au apărut case noi, mari şi spaţioase, s‑au ridicat câteva vile împrejmuite cu gard de beton după care se tolăneau buldogi şi alte rase de câini mari şi răi, au apărut autoturisme străine, elegante şi scumpe, care treceau în mare viteză pe uliţa principală, lăsând în urmă frânturi de manele din boxele deschise la maxim. Magazinele erau ticsite de mărfuri diverse, de la dulciuri pentru copii până la centrale termice de apartament, de la articole de îmbră­că­minte second hand până la aparatură electronică de ultimă generaţie. Din nefericire, cumpărătorii se împu­ţi­nau pe zi ce trece.  

O aşa stare de fapt, l‑a determinat pe Gabriel să-şi caute un loc de muncă stabil, cu salariu constant şi cu carte de muncă. „Nu vezi tu, draga mea, că se prosteşte treaba? Aproape peste tot se lucrează la negru. Până mai ieri am ţinut şi noi fata aia tot aşa. Fără carte de muncă cum mai poţi spera mâine‑poimâine la o pensie? Trebuie să ne gândim şi mai departe. Că vom avea copii de crescut, nu? Ce zici, Dănuţa?” Dănuţa tăcea. Era conştientă că soţul ei are dreptate, dar ştia prea bine că, cel puţin pe plan local, nu va găsi de lucru. Nu‑i convenea ca el să plece, să lucreze la oraş, dar a acceptat până la urmă.  

Gabriel a ales capitala. Era cel mai aproape oraş şi oferea mai multe posibilităţi. Aproape două săptămâni a căutat de lucru. A citit toate anunţurile din ziare şi a dat interviuri în multe locuri. Lipsa calificării şi a vechimii în muncă îi blocau toate uşile. Descurajat şi dezorientat, a hotărât să se întoarcă acasă. Avea în gând să se apuce de agricultură, să încerce să obţină un post de tractorist la una din asociaţiile înfiinţate în C… ca să rămână cu Dana, să o poată ajuta la magazinul care nu mai oferea beneficii de o bună bucată de vreme. Întâmplarea a făcut să întâlnească un fost coleg de liceu care i‑a deschis o neaşteptată perspectivă.  

– Nu am reuşit nici eu mare lucru. La facultate de stat nu am putut intra. Îmi mai trebuiau câteva sutimi. La cele particulare, regret, taxele se măresc în fiecare an şi ai mei nu au cum să le plătească. M‑am angajat aici. Am carte de muncă, echipament gratuit de moment şi după doi ani m‑am înscris şi la facultate. La Sociologie şi asisten­ţă socială. Sunt în ultimul an, i‑a povestit acesta, pe scurt.  

– Bine, bine, dar cum se procedează? a întrebat Gabriel interesat pe dată. Examen sau pile?  

– Niciuna din astea două. Dacă ai armata făcută şi au ei locuri libere, te angajează. La început te bagă mai mult noaptea, să capeţi experienţă, zic ei. Dacă văd că eşti serios te bagă şi la specializare, la şcoală.  

– La şcoală? Ce şcoală? Şi aia cu taxe, ca la facultate! s‑a precipitat el înciudat.  

– Nu, amice! O şcoală de trei luni la care poţi veni şi în timpul serviciului. Aranjează ei turele să nu cazi de serviciu când ai ore. Plăteşti lunar, câteva luni. Opresc ei din salariu în rate. E ca lumea, ascultă ce‑ţi spun eu!  

A doua zi, fără să mai consulte nevasta ori părinţii, Gabriel a semnat contractul de angajare. I‑a fost de mare folos executarea serviciului militar la trupele de jandarmi. Avea suficiente cunoştinţe teoretice şi practice necesare în activitatea de agent de pază şi ordine.  

A avut multă înţelegere din partea conducerii firmei, dispusă să‑i ofere trei zile pentru a merge acasă să‑şi rezolve problemele şi după aceea să se prezinte pentru a‑şi lua postul în primire. După ce a strâmbat puţin din nas şi a lăsat câteva lacrimi să‑i sublinieze nemulţumirea, Dana a fost de acord. I‑a pus condiţia ca după un an, cel mult doi, să intre la facultate, aşa cum a procedat cole­gul lui.  

Vasile a făcut puţin scandal, nemulţumit de hotă­râ­rea băiatului. El era şi aşa supărat că a plecat de acasă şi nu face faţă să lucreze tot pământul doar cu familia.  

– Adică… eşti un fel de paznic, f…i mama mă‑sii de treabă! Asta ai ajuns. Paznic la privatizaţi! Că n‑aveam destul pământ care să ne asigure un trai decent… Nu te‑ai făcut jandarm, dar te faci paznic. Adică, „să trăiţi”, „am înţeles”, cu ploconeli la un amărât de patron, nu? Şi şcoala aia, ai timp s‑o faci sau aştepţi să te dea prostu’ ăla de patron afară?  

– Am tot timpul din lume, tată. Este sigură treaba asta pentru că este în interesul conducerii firmei să aibă oameni pregătiţi în domeniu. În plus, după un an cu salariu, am bani să merg şi la facultate.  

– Când te‑oi vedea tu cu bani, uiţi de asta, că aşa se…  

– Ba deloc, tată! Iartă‑mă că‑ţi amintesc, dar nu am avut salariu de tractorist? Mi‑am bătut joc de bani? Nu am câştigat la magazinul Danei aproape mereu? Am aruncat banii pe fereastră? l‑a întrerupt Gabriel destul de iritat şi nemulţumit de lipsa de înţelegere a tatălui său.  

– Eu nu zic că nu, dar ce? Tu mă tragi acu’ pe mine la răspundere, băiete? Iote‑te la el cum s‑a obrăznicit, Ioană!  

– Nu s‑a obrăznicit, măi omule! Băiatul a fost mereu cuminte. Ţi‑a amintit că nu şi‑a bătut joc de bani. Aia ţi‑a spus. E şi el însurat, lasă‑l în pace să ia hotărâri cu muierea lui, nu cu tine, că este…  

– Aha! Ţi‑a intrat şi ţie democraţia‑n cap, muiere! s‑a răstit el la biata femeie care a băgat ochii în pământ, deşi fierbea de supărare.  

– Da, mi‑a intrat, află! Are familia lui acum. Nu înţelegi asta? Şi nu moare de foame acolo, la ei…  

– Vă rog frumos, a intervenit Gabriel, vă rog să nu vă certaţi din cauza mea, tată.  

– Nu ne certăm, băiete, facem şi noi schimb de opinii, cum se spune la televizor! Io ştiu ce să mai zic? Dacă tu ai chibzuit că este bine, du‑te acolo! Urmează‑ţi drumu’ tău, băiete, şi Dumnezeu să te binecuvânteze!... Când ai timp, să mai treci pe la noi. Să vii şi cu muierea, să n‑o înstrăinezi de noi, a încuviinţat Vasile, trist, gol pe dinăuntru, făcând semnul crucii pe fruntea băiatului.  

– Da, tată, am să vin! Să‑l văd şi pe Gavrilă. Să‑i mai dai şi lui voie să vină pe la noi. Şi veniţi şi voi într‑o duminică. Doar nu munciţi şi duminica acum…  

A plecat mulţumit. Avea conştiinţa curată. Încu­viinţa­rea părinţilor era foarte importantă pentru el. Hotărârea sa era luată, angajarea era reală, nu mai putea da înapoi şi nici nu avea în vedere acest aspect, dar a simţit nevoia să le spună, să le ceară sfatul şi, mai ales, să‑i lase liniştiţi cu privire la viitorul său, la viaţa sa.  

Referinţă Bibliografică:
CHEMAREA DESTINULUI (16) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 294, Anul I, 21 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!