Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   



Cheile Dâmboviţei !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cheile Dâmboviţei 
  
Un exerciţiu de imaginaţie, chiar şi pentru cei nedeprinşi cu panorama universului montan, se impune de la început. 
  
Văzute de sus, Cheile Dâmboviţei - aşezate în prispa de azur şi semeţii celeste a masivului Piatra Craiului din Carpaţii de Miazăzi, reflectată în undele reci ale albiei râului - ar putea fi uşor asemuite cu o insolită crevaşă, o „despicătură” tăiată în răstimpuri de eră geologică de agenţii de eroziune în scoarţa de calcar, granituri şi şisturi cristaline ce se va fi format la începuturile orogenezei şi pe fundalul căreia curge năvalnic sau susură alene firul limpede ca de cristal al Dâmboviţei dinspre izvoare..  
  
Împletită din zbătuceala mirifică şi perpetuă a şuvoaielor ce se pornesc cu miliardele de unde dinspre văi şi viroage, dispuse pe o parte şi alta a cursului principal de apă, Dâmboviţa îşi sporeşte debitul, apoi se îngustează şi se lărgeşte din loc în loc dând senzaţia aproape mistică a unei pulsaţiuni pluviale - care pare să dicteze ritmul interior şi majestuos al acestor locuri, neumblate până deunăzi de vreun picior de om.  
  
Invitând în continuare la menţinerea aceluiaşi test debordant invocat la început, este ca şi cum „coloana lui Brâncuşi” ar fi culcată într-o rână sau răstignită într-un plan orizontal în care - „gâtuirea şi slobozirea” materiei primordiale a Facerii ( lutul şi apa!), iar în cazul marelui sculptor, piatra şi lemnul - s-ar pierde în nesfârşitul lanţ al curgerii (după caz, a timpului sau creaţiei omeneşti), în încrengătura nemiloasă a prefacerilor geologice de-a lungul milioanelor de ani dar şi în unicitatea şi sălbăticia cuprinderii spaţiale a acestui ţinut.. 
  
Este de la sine înţeles că, o istorie a devenirilor geologice ale acestui dat natural n-ar fi posibilă dacă ne-am raporta la nevoia de rigurozitate cronologică, de acribie ştiinţifică (pe care nu le pretindem!), de dinamică fenomenologică (în care ne-am pierde cu siguranţă!), aşa că, rămânând în „pătrăţica noastră mediatică” facem cuvenitul apel la înţelegerea generoasă - din partea privitorilor şi ascultătorilor - a demersului jurnalistic de faţă, cu scuzele de rigoare presupuse de limitele noastre în domeniu.  
  
Preocupări ştiinţifice de cercetare ale regiunii au existat, ele au vizat aspectele geologice (petrografice, paleontologice şi pedologice), cele de geografie economică (îndeletniciri, resurse, organizare şi debuşeuri, etc.), de habitat (locuire, dinamică demografică, structuri şi instituţii, ierarhii sociale şi politice), de istorie, cultură şi civilizaţie (constituire comunitară şi statală şi lupta pentru supravieţuire în faţa vrăjmăşiilor dinăuntru sau din afară,, pentru libertate şi identitate de limbă şi neam), cadrul instutuţional şi formele de manifestare ale etosului, etnosului şi melosului, domenii şi nivel de cunoaştere, tradiţii şi obiceiuri, etc. ale acestor meleaguri feerice de basm.  
  
Câţiva dintre promotorii acestor eforturi fără de preţ merită amintiţi aici: 
  
Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române la sf.sec.XIX-începutul sec.XX şi rucăreanul prin căsătorie, muscelean originar din Vultureşti, regretatul Ion Popescu-Argeşel (geologie-geografie), Ion Ghica, Grigore Tocilescu, N. Iorga, C.G.Giurescu şi un strălucit fiu al Rucărului, Gheorghe Pârnuţă, sau al Dragoslavelui, preot Ioan Răuţescu (istorie. lingvisică şi etnografie), oameni de cultură şi scriitori (Titu Maiorescu, Henri H. Stahl, V.A.Urechia, Al.Vlahuţă), etc. 
  
Cartografierea zonei îşi are începuturile în plină epocă feudală (la noi) şi renascentistă (la alţii, în Occidentul european) încă în veacurile XV şi XVI, viziunea a fost una unitară şi variată (Dâmboviţa cu vecinătăţile ei fizice, umane şi spirituale, agrementul şi interesul turistic nefiind pomenite la acea vreme), a fost legată de „umanizarea” sălbăticiei din om şi din afara lui, cartografierea zonei a fost prezentă în preocupările vechi ale cărturarilor de la noi şi de aiurea şi a vizat istoria oamenilor şi a aşezărilor, a resurselor naturale existente care sunt temeiul dar şi înlesnesc dezvoltarea comunităţilor, diversitatea preocupărilor, care grăbesc, evaluează şi fructifică benefic natura schimburilor intra şi intercomunitare, etc..  
  
Aşezări precum Rucărul, Dâmbovicioara prin afluentul cu acelaşi nume, Podul Dâmboviţei, Dragoslavele, situate în perimetrul bazinului superior al râului Dâmboviţa şi-au legat propria evoluţie istorică, socială, economică şi culturală de performanţele peisagistice (atractivitate, amenajament, diversificarea ofertei turistice şi nu numai), bogăţia resurselor zonei (pădurile de conifere şi foioase, pajişti şi poieni alpine pentru creşterea animalelor, fauna piscicolă a apelor, folosirea potenţialului hidroenergetic al acestora), varietatea exploatării şi prelucrării tehnologice a materiilor prime şi materialelor existente, capacitatea oamenilor de a valorifica în mod superior frumuseţile dăruite de Dumnezeu acestor pământuri.  
  
Hărţi şi însemnări despre Valahia de pe la 1560 şi-apoi din secolele următoare (întocmite de cărturari sau pur şi simplu călători străini) menţionează deopotrivă râurile, munţii, văile afluenţilor, aşezările şi bogăţiile acestui areal geografic al Cheilor Dâmboviţei. Români sau străini, toate sursele ortografiază şi au etimologii de sorginte latinească, chiar dacă denominaţiunile sunt îmbrăcate în straie străine, slavonă, chirilică veche, anglo-saxonă, greacă, etc. Ele denotă elocvent originea latină a poporului şi limbii noastre, iar limba română literară îşi are nucleul de obârşie (şi) în acest spaţiu ...  
  
Aproape nimic nu a scăpat ochiului scrutător al cercetătorului, pentru a-şi face datoria profesională şi de conştiinţă, a pune la dispoziţia colectivităţii tot ce era de cunoscut şi de valorificat: potenţialul hidrografic (construirea hidrocentralei de la Pecineagu şi amenajarea lacului de acumulare al acesteia), potenţialului floristic, de faună acvatică (amenajare de păstrăvării), dar şi de faună şi floră montană şi subalpină a întregului bazin al Văii Dâmboviţei (care sunt bine redate prin amenajarea, încă în anii interbelici şi ulterior după 1990, a Parcului Naţional Piatra Craiului, însoţit de o legislaţie de protejare şi conservare a speciilor din acest areal ) şi, nu în cele din urmă, promovarea şi valorificarea extraordinarului potenţial turistic al acestui perimetru natural ( unele atribuţii în acest sens revin administraţiei parcului odată cu demararea Proictului de Management al Conservării Biodiversităţii începând din anul 1999). Şi, toate acestea, excluzând iniţiativa particulară în acest sector din ce în ce mai prezentă (vezi constituirea ANTREC după 1990, pt.întreaga regiune turistică a Cheilor Dâmboviţei şi a Culoarului Rucăr- Bran (şi nu numai). 
  
Parcul se întinde pe o suprafaţă de peste 20 mii de ha şi cuprinde, întreaga zestre naturală extravilană dar şi construibilă, amenajabilă, a părţii de sud a Carpaţilor Meridionali centrali (masivul Piatra Craiului cu prelungirea lui australă, Cheile Dâmboviţei, partea cealaltă revenind versantului nordic al acestuia ( arealului Zărneşti,-Braşov). 
  
Neîndoielnic, dimensiunea turistică este una faţetele amplasamentului şi se află în deplină derulare, atracţiile turistice sunt multiple şi felurite, predominând relieful spectacular: creasta calcaroasă a Pietrei Craiului fiind cea mai lungă din România (25 km), cu elemente geologice deosebite (carstice-peşterile Dâmbovicioara şi Urşilor, cea din urma „prinsă” în peretele din dreapta al Cheilor Mari ale Dâmboviţei), chei grandioase, floră şi faună bogată, trasee turistice şi locuri de popas (cabana Garofiţa Pietrei Craiului sau stâni particulare şi chiar foste cabane ale muncitorilor forestieri din gurile de exploatare a lemnului) şi un lanţ întreg de pensiuni private la Sătic, Podul Dâmoviţei şi Rucăr. 
  
Unele exponate ale faunei şi florei specifice acestei părţi de ţară românească sunt ocrotite şi declarate specii unice, adevărate „monumente ale naturii”: capra neagră (capella rupicapra) şi floarea de colţ, supranumită şi „floarea reginii” sau „floarea de piatră”((leontopodium alpinum).  
  
O componentă esenţială a patrimonului natural al Cheilor Dâmboviţei care nu a fost îndeajuns explorată şi valorificată (decât aleatoriu şi nesistematizat) pentru a fi integrată circuitului turistic, îl reprezintă profilul carstic şi speologic. Relieful carstic este dominant în arealul Cheilor Dâmboviţei, atât prin formele de suprafaţă expuse (stânci şi pereţi de calcar) cât şi prin formele subterane (peşteri). Descoperirea şi amenajarea altor peşteri este o perspectivă bună a stimulării interesului specialiştilor dar şi a turistului de rând.  
  
Într-o sinteză trebuincioasă pentru întreprinderea noastră publicistică, să redăm totuşi „scheletul” tematic (pentru care am dat mai sus vagi generalităţi), lăsând intenţionat la urmă esenţa expunerii propriu-zise: 
  
Râul Dâmboviţa este cel mai lung afluent al Argeşului şi izvorăşte prin Valea Vladului din Munţii Făgăraş (vârful Bratila, 2274 m) şi prin părâul Boarcăsu din Munţii Leaota (vârful Piscanu, 2383 m). După un curs cu direcţia vest-est între masivele Făgăraş şi Piatra Craiului la nord şi Iezer-Păpuşa la sud, Dâmboviţa se orientează spre sud-est formând cheile de la Plaiul Mare, înainte de a pătrunde în depresiunea Podu Dâmboviţei. Lungimea totală de la izvoare la vărsare este de 237 km iar suprafaţa bazinului de unde îşi colectează afluenţii este de aproape 3000 de km pătraţi. Aceştia fac parte în majoritate din cursurile colectate de pe teritoriul Parcului National P.C., cele mai însemnate fiind Valea Dragoslovenilor, Valea lui Ivan, V.Tămaşului, V.Largă, în amonte şi, mai jos Dâmbovicioara, V.Cheii, V. Ghimbavului, Roghina şi Râuşorul, afluentul principal care străbate Rucărul de la nord la sud..  
  
De la Sătic (prima aşezare în amonte şi care este sat aparţinător Rucărului) urmează Cheile Mari ale Dâmboviţei, care curge „înghesuit” între pereţii de stâncă cale de 2-3 km, pentru a se elibera din nou preţ de tot atâţia km şi a pătrunde într-un „tunel” străjuit de vegetaţia înaltă şi bogată de la poalele Leaotei, Ghimbavului şi Cuculeţului, ieşind apoi la lumină şi parcurgând în continuare cam aceeaşi distanţă, ca într-o „strangulare” aritmică, ciudată şi tainică, suprarealistă. Această ultimă distanţă, de la Podul Dâmboviţei la Rucăr alcătuieşte, ceea ce numim îndeobşte Cheile Mici ale Dâmboviţei.  
  
În sfârşit, parcă istovită de tălăzuiri inexpugnabile care-i dirijează cursul albiei, Dâmboviţa se dezmiardă galeşă şi ţâşneşte dintre sânci şi pereţi înalţi de munte („înseninări” cum le spun localnicii), ca-ntre nişte mitice „Scylle şi Carybde” de-ale locului, intrând în culoarul şi depresiunea Rucărului şi afluind dezinvoltă şi liniştită spre Dragoslavele, Stoeneşti şi Cetăţeni şi mai încolo, către piedmontul Cândeştilor de Târgovişte, şi mai departe spre Câmpia Română, pentru a-şi netezi şi încheia definitiv firul lângă Budeasa, la vărsarea în Argeş.  
  
Dacă munţii Carpaţi a fost o adevărată fortăreaţă în faţa atâtor vicisitudini istorice (din antichitate şi până în zorii istoriei moderne), Cheile Dâmbovţei au fost o fereastră şi o punte de legătură dintre toate ţinuturile româneşti aflate vremelnic despărţite, coloană de susţinere a acoperământului nostru naţional şi unitar statal, ţinut de legendă şi de împliniri, în care virtuţile au fost transmise jertfelnic din generaţie în generaţie.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cheile Dâmboviţei ! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 236, Anul I, 24 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!