Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Cantec > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 1201 din 15 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

UN OM FASCINANT ŞI LEC

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  
  
FLORI DE SPIRIT PASCALE   
  
  
UN OM FASCINANT ŞI LECŢIA LUI DE IUBIRE   
  
  
Şi de ce nu, sintagma arhicunoscută: Omul cu chitara?   
Însă, mai mult decât un om care cântă din instrument şi din gură: un artist total interpretând magistral un repertoriu bine gândit, bine simţit, bine primit de public.   
Tudor Gheorghe – nume de rezonanţă în cultura românească. Nu numai în muzică.   
Un om pe care-l iubesc de 40 de ani fără unu’.   
Din 1975, adică din 1900 toamnă, când l-am văzut, pe viu, la Teatrul Dramatic din Galaţi. Stăteam în rândul întâi şi îi sorbeam respiraţia, luminiţele ochilor de un verde intens cu reflexe aurii, ochi care te vrăjeau, te fermecau definitiv şi irevocabil, cu mâini cu alonjă subtilă care cercetau aerul, vrând parcă să-l stăpânească. Ce să mai zic de glas? Dumnezeiesc. De o uluitoare vigoare, un ambitus remarcabil, o frazare şi o nuanţare a fiecărui cuvânt, fiecărui vers, de o moliciune mătăsoasă şi tandră care se plia perfect pe structura mea sufletească.   
M-am îndrăgostit imediat de acest bărbat fascinant. Aveam un disc de pick-up cu melodiile artistului, pe care-l ascultam la infinit, cu vreo 20 de piese muzicale pe versurile clasicilor şi contemporanilor. Îşi alegea cu mare grijă versurile, de la Ienăchiţă Văcărescu la Adrian Păunescu şi George Ţărnea şi Geo Dumitrescu – poeţi iubiţi de mine “la nemurire”.   
Aseară, 11 aprilie 2014 am reîntinerit cu 40 de ani. I-am ascultat repertoriul de odinioară, îmbogăţit, diversificat, având ca fir roşu, cinstirea scumpei noastre Doamne – Limba Română.   
Artistul ne-a purtat pe bulevardele ei – ca Yves Montand care cutreiera marile bulevarde pariziene, “J’aime flaner sur les grands boulevards”.   
Am râs, am suspinat, m-am emoţionat şi am plâns laolaltă. Am hohotit cu mâinile, ne-am bucurat împreună.   
Nimic nu uneşte, nu contopeşte mai bine sufletele decât cântecul şi recitarea.   
Un om fermecător care ne-a cucerit, încă de la intrarea în scenă, cu ţinuta lui imepecabilă, îmbrăcat în frac negru, cu papillon de aceeaşi culoare, cu o cămaşă de ivoriu şi cu chitara în mână. Cum oare a rezistat stând într-un picior, cu celălalt ridicat şi sprijinit de singurul scaun din scenă, doar astfel putând să-şi ţină chitara iubită, aproape de inimă? Scena, cu patru panouri imense închipuindu-l pe artist, cu chitara în mână sau cu Istoria Literaturii române de la origini până în prezent, scrisă de George Călinescu. Iar în mijlocul scenei, un alt panou uriaş, închipuind tomuri preţioase.   
Sigur că mai erau în sală şi tineri care n-au lăsat celularul din mână, având de transmis şi de primit SMS-uri cu muuult mai importante decât concertul şi care l-au interrupt în chip supărător şi agresiv pe maestru, în ciuda celor trei anunţuri de la începutul spectacolului.   
Sigur că au fost şi niscai neglijenţe impardonabile din partea organizatorilor şi câteva defecţiuni tehnice (cine să le mai ia în seamă?)   
Maestrul ca un profesionist desăvârşit, a improvizat în chip magistral, atunci când, în toiul unui cântec, i-a plesnit cu zgomot, o coardă. În definitive, şi Nicolo Paganini a susţinut un concert întreg pe o singură strună. Şi ce e o strună, când artistul e doldora de spirit înalt şi ar putea ţine o sală întreagă cu răsufletul încremenit, vreme de câteva ceasuri? Ori, vreme de câteva nopţi şi încă o noapte…   
Este inepuizabil, veşnic tânăr, veşnic în formă, susţinând concerte în întreaga ţară, mai cu seamă în oraşele mici, unde nu ajunge lesne lumina culturii române. Şi faptul că e actor al Naţionalului craiovean, e o dovadă în plus, că ştie să ţină o sală în palmă.   
Am retrăit emoţii pe care nu credeam că le mai pot emite. Tinereşti, chiar adolescentine. Fiori aproape mistici. Zeul menestreilor nu se dezice.   
“De-abia plecaseşi, te-am rugat să pleci / Te urmăream de-a lungul molatecei poteci / Până-ai pierit la capăt în trifoi. / Nu te-ai uitat o clipă înapoi. / Voiam să pleci, voiam şi să rămâi / Ai ascultat de gândul cel dintâi / Nu te oprise gândul fără glas / De ce-ai venit, de ce-ai mai fi rămas?”   
Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Nichita, Grigore Vieru, A. Mateevici, Dumitru Matcovski, Adrian Păunescu, George Ţărnea, Emil Botta, Virgil Carianopol, Mihai Beniuc (Ţii minte, Ana Kelemen?), Miron Costin (Vieaţa lumii); Ienăchiţă Văcărescu – un periplu liric şi muzical care se întinde pe trei veacuri, prin Patria Limbii Române.   
O admirabilă Lecţie de citire, de demnitate, rostită, cântată, interpretată, fără tablă şi cretă, fără cărţi şi caiete de notiţe, ne-a făcut să ne simţim mai români ca niciodată. Şi noi, şcolari ascultători - o clasă cât o sală de câteva sute de persoane, aplaudând la nesfârşit Omul, intrând într-o perfectă comuniune de spirit în care feed-back-ul n-a întârziat să apară. Ne-a smuls zâmbete, hohote şi lacrimi. Ne-a smuls suspine când a recitat inimitabil, “Repetabila povară” (Adrian Păunescu) sau “Inscripţie pe o piatră de hotar” (Geo Dumitrescu). “Unde-s ai lumii-mpăraţi / Unde-i Artaxersex / Alixandru Machidon / Unde-i Artaxerxes// August, Pompei, Chezariu / Au luat nume / Cu toţi s-au stins cu vremea / Ca pe nişte spume?” (Miron Costin).   
Ceea ce a fost de înţeles, s-a înţeles, pe parcursul şi la sfârşitul acestei admirabile Lecţii.   
“Ce frumoasă Patrie este Limba Română! Limba Română este Patria mea!” (Nichita Stănescu).   
Şi: “Slav aş fi fost de nu eram latin / Latin eram de nu mi-ar zice dac / Dar a ieşit aşa, să fiu român / Şi eu cu soarta asta mă impac” (Geo Dumitrescu).   
O astfel de lecţie de românitate, la care mâinile mele au plâns în hohote; am primit în vara anului 1989 – la Grădina de vară Central, când am văzut spectacolul “Eu vin din Munţii Latiniei” – al fraţilor noştri moldoveni, în frunte cu iubitul poet Grigore Vieru, spectacol la care am fost păziţi cu câini lupi şi oameni în uniforme albastre, să nu ne manifestăm altfel, decât plângând şi aplaudând până la epuizare. Şi asta am făcut vreme de câteva ceasuri.   
Eminescu era printre noi, prin glasul neasemuit al Doinei şi al lui Ion Aldea Teodorovici.   
Spectacolul a avut forţa poematică a unei revelaţii – românii pot fi uniţi în cuget şi simţire, prin Cântec şi Poezie.   
Şi autorităţile ştiau asta, de aceea îi păzeau bine şi pe artişti şi pe spectatori. Oricum, din suflete nu există smulgere.   
Iar faptul că nu eram încă liberi devenise nesemnificativ.   
Astăzi, când suferim de prea multă libertate, devenită libertinaj, nu ne mai îngăduim să fim sentimentalii apărători ai românismului – ai limbii române – ai neamului şi ai istoriei, ai tradiţiilor şi datinilor.   
Şi totuşi, ferice de neamul care a dat un Grigore Vieru, un Nichita Stănescu (Limba Română este Patria mea) şi mulţi alţii, care continuă să creadă în sintagma lui Doistoievski: “Frumuseţea va salva lumea”.   
Şi unul dintre aceştia, care cred, şi care-i animă pe ceilalţi să creadă, este artistul, menestrelul, actorul Tudor Gheorghe.   
În preajma Sărbătorii Floriilor, Tudor Gheorghe ne-a oferit cel mai frumos dar pascal care poate fi primit de un creştin: O Lecţie de Limba Română, o lecţie de Istorie literară, de demnitate şi iubire de neam. O lecţie de nemurire.   
Şi eu, graţie gestului minunat al prietenei mele, doamna profesoară Cornelia Mateiţă, preşedinta Asociaţiei profesorilor pensionari Magister XXI şi membră activă a Fundaţiei Împreună, am trăit aceiaşi fiori ca la 20 de ani în fibra cea mai intimă a fiinţei.   
Tudor Gheorghe – Omul care ne-a dat cea mai veritabilă Lecţie de frumos şi autentic, de Poezie şi Cântec românesc străvechi şi strănou, la care am vibrat ÎMPREUNĂ.   
Şi aceasta este, de fapt, menirea culturii şi artei – de a trezi emoţii estetice, de a te face să simţi româneşte.   
Emoţii ce nu pot fi produse artificial ori mistificate, ci izvorăsc în chip firesc, precum apa limpede stâncă. Emoţii benefice menite să aducă pacea şi armonia în suflete şi mai ales, în lume. De care este atâtea nevoie în vremurile tulburi pe care le trăim.   
Un astfel de eveniment artistic în preajma Învierii Domnului nostru Isus Cristos este cel mai frumos dar pascal pe care l-am primit cu lacrimi de recunoştinţă în ochi şi în suflet.   
Fără retorisme de prisos, fără discursuri lozincarde. Sine ira et studio. Emoţia pură născută din cântec şi vers, în stare a răvăşi sufleteşte, a tulbura, a edifica şi îmbunătăţi condiţia umană.   
O energie lirică ducând la tămăduire.   
Am ieşit din sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi proaspeţi, revigoraţi, cu speranţele din nou îmbobocind în toi de Prier, semn al Învierii cea de aproape. A învierii Credinţei, Speranţei, Iubirii, celor trei virtuţi teologale care constituie fundamentul creştinismului.   
Am străbătut împreună, numai ochi şi urechi, mirificul drum al Poeziei şi Cântecului, pe cărări ştiute şi neştiute. Am făcut popasuri de lacrimă şi de aplauze, până aproape de exaltare, de frenezie. Ne-am abătut din drum la cele mai fascinante oaze de sublime în lumea aceasta în care banul a devenit împărat tiranic, perfid şi ucigaş, în numele căruia omul îşi vinde uneori până şi sufletul.   
Un bun prilej de a mai alunga anxietatea, spaima, toate măruntele mizerii porţionate zilnic, cu grija de a nu depăşi tainul; un prilej de reflecţie asupra a ceea ce suntem şi nu a ceea ce avem, o plăcută stare de graţie. O “Intrare în muncile de primăvară” – cum ar spune Nichita – în starea de confort relativ pe care ţi-o aduce doar muzica bună, soră cu Poezia.   
Un spectacol total, dat de un singur om. Un spectacol care te face să-ţi reconsideri în totalitate atitudinea, care te obligă, aşa cum te obligă nobleţea, vorba francezului. Un recital extraordinar de muzică şi poezie, nu disco, nu etno, nu folk, nu heavy metal, nu hard-rock, nu de manele.   
Şi totuşi un spectacol care atinge spiritele, provocându-ţi fiori în viscere. Fiori de Lumină şi vuiet de Duh. Glas de înger intonând la vecernii, psalmi laici, doine, balade, vechi cântece aromâne, cântece de lume, cântece de alean, de dor de drag de Patrie, de dor de limba cea vie, românească, închinat Doamnei Regine Limba Română.   
Un spectacol sublim din toate punctele de vedere, de cea mai înaltă ţinută artistică. Dat de un om. Un Om cu Lecţia lui de iubire de oameni.   
Care ne-a mai înălţat sufleteşte, cel puţin cu câteva şchioape. Preţ de un snop gălbior de iluzii continue.   
Un spectacol binecuvântat, îmbrăţişător, un dialog colectiv, afectiv, de o tandreţe fără cusur şi fără de margini, pe care, în preajma Sfintelor Paşti, cel mai mare menestrel român, l-a oferit galaţilor, dintr-un imbold de generozitate.   
Un spectacol ca o fâşie de întindere azurie în care cândva, îţi vei găsi şi tu un loc potrivit pentru a-ţi petrece acolo, veşnicia.   
Da, un spectacol ca o fărâmă de veşnicie.   
  
12 Aprilie 2014   
  
  
  
  
Referinţă Bibliografică:
UN OM FASCINANT ŞI LEC / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1201, Anul IV, 15 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!