Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 786 din 24 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Centenar Gheza Vida, articol de Mariana Cristescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Editorial de Mariana Cristescu 
  
„Rădăcinile lui Gheza Vida”....  
  
Centenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru a pune capăt unor controverse, precizez că Vida Gheza NU era maghiar, ci român! 
  
S-a născut într-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare, şi s-a înălţat la ceruri la 11 mai 1980, din acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed. Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. [...] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita. Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” 
  
Tatăl său moare, în 1916, în urma rănilor grave căpătate în război. „Încurajat de învăţătorii săi, începe să cioplească, încă din şcoala primară, animale, păsări şi figuri umane. Avea 10 ani când ciopleşte, din briceag, o nuntă şi o înmormântare ţărănească. Talentul său deosebit l-a determinat pe patronul mamei sale să ajute copilul, achitându-i taxele şcolare la Liceul «Gheorghe Şincai» din Baia Mare.”  
  
Spirit revoluţionar şi nestăpânit, se implică în activităţi politice de stânga încă din anul 1930, luptând pentru îmbunătăţirea vieţii muncitorilor forestieri şi a minerilor, de care se simţea legat prin originea sa. Este repede remarcat ca un talent promiţător de către colecţionari şi presa locală. Dar, fiindcă făcea parte din grupul artiştilor desprinşi din Societatea Pictorilor Băimăreni - la acel moment foarte conservatoare, va expune pentru prima dată la Baia Mare abia în anul 1937, în cadrul unei expoziţii colective organizate de acest grup. Sunt remarcate sculpturile „Miner” şi „Ţăran legat de stâlp”. În toamna aceluiaşi an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938, împreună cu ceilalţi voluntari români, participând, în Brigăzile Internaţionale, la Războiul civil, timp de doi ani. În 1939, voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază, trecând Pirineii, în Franţa. Membrii Brigăzilor Internaţionale au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs. Vida ilustrează cu desene şi linogravuri Gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate „Grigore” (aluzie la numele haiducului maramureşean Grigore Pintea Viteazul). Şi, tot în Franţa, în Lagărul de la Gurs, Vida a sculptat şi a expus busturile eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu povesteşte, în 1976, acest episod, relatat de însuşi sculptorul Vida: „ ... pe unde a fost în lume, el a cioplit în lemn tot lumea moroşenilor şi chipurile zbuciumatei noastre istorii. În Franţa, venind din războiul din Spania, în lagăr, ciopleşte din trei butuci aruncaţi la bucătărie pe cei trei capi de răscoală: Horea, Cloşca şi Crişan. Într-o baracă, unde se face o expoziţie, Horea, Cloşca şi Crişan sunt o revelaţie ... Până şi conducătorul lagărului îl felicită pe artist. Vine adjunctul lagărului şi-l întreabă de unde a avut lemnul ... «De la bucătărie»; «Deci l-ai furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ţi l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile carceră!». Şi Vida Gheza face în Franţa, în lagăr, zece zile de carceră pentru Horea, Cloşca şi Crişan. Când iese din carceră e purtat pe braţe de ceilalţi. ... Zece zile de carceră pentru o filă din istoria noastră. De ani de zile, Vida Gheza dă viaţă lemnului, intrând în istoria artei noastre!“. 
  
„Traversează toată Europa şi se întoarce la Baia Mare abia în 1941, oraşul împreună cu întreg Maramureşul fiind, în urma Diktatului de la Viena, sub ocupaţie horthystă. Fiind român şi având cetăţenie română, a fost atent supravegheat de poliţie, fiind de trei ori concentrat în detaşamentele de muncă forţată din Ungaria horthystă. În timpul şederii sale la Budapesta, urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944). După eliberarea de sub ocupaţia horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul anti-hitlerist până la sfârşitul războiului, ajungând până în Cehoslovacia.”  
  
La 8 august 1944 se căsătoreşte cu pianista Elisabeta Kadar fiica pictorului rutean Geza Kadar din Sighetu Marmaţiei, care a pictat icoane pentru tâmplele şi zidurile bisericilor din Racşa, Satu Mare, Şişeşti, Făureşti – Chioar, Cărpiniş – Lăpuş, Sighet şi Muncaci (acum Munkachevo, Ucraina).” În 1946 se naşte Gheorghe, fiul artistului.  
  
Revenind, după război, acasă, Gheza Vida participă, în 1946, la Expoziţia de artă plastică organizată, la Cluj, de Raoul Şorban, Emil Cornea şi Carol Pleşa. În anul următor este prezent cu lucrări la Salonul de pictură şi sculptură al Transilvaniei, organizat din iniţiativa lui Virgil Vătăşianu, Sándor Szolnay, Raoul Şorban şi Lászlo Gyula. Este prezent şi la numeroase expoziţii din străinătate (Moscova, Belgrad, Budapesta, Sofia, Cairo, Damasc, Paris, Bologna, Londra, Torino, Roma, Brno, Bruxelles, Haga, Copenhaga, Oslo, Helsinki etc.), participă la „Bienala de la Veneţia”, 1958 şi 1976. Este distins cu Premiul de Stat, pentru altorelieful „Pintea, judecând un boier”, iar în 1964 primeşte titlul de Artist al Poporului, când se inaugurează, la Carei, Monumentul Ostaşului Român, la împlinirea a 20 de ani de la eliberarea întregului teritoriu al ţării de sub ocupaţia fascistă. Monumentul a fost realizat de Vida în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi i se decernează Ordinul Meritul cultural cl. I, iar în 1971, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. În anul 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1963 apare primul film realizat de Mirel Ilieşiu despre Vida şi opera sa, „Rădăcinile lui Gheza Vida”. 
  
Aşadar, în această primăvară se împlinesc 100 de ani de la naşterea sculptorului Gheza Vida, unul din marii artişti ai secolului XX. Direcţia de Cultură a municipiului Carei, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare din subordinea Consiliului Judeţean şi publicaţia „Buletin de Carei” şi-au propus să organizeze ample manifestări, la care să participe cât mai mulţi din cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat opera. Cu această ocazie, Consiliul Municipal Carei a decis să acorde titlul de Pro Urbe - post mortem, sculptorului Gheza Vida.  
  
Foarte frumoas din partea lor! Numai că, între timp, creaţia sa este lăsată de izbelişte. De pildă, una dintre cele mai importante opere ale marelui sculptor – MONUMENTUL ŢĂRANILOR MARTIRI DE LA MOISEI - a ajuns de nerecunoscut. Cioplit mai întâi în lemn, în 1966, transpus apoi în piatră, în 1972, Monumentul este „o sinteză a spiritualităţii româneşti, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene” (Constantin Prut). 
  
„S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioţi români ucişi mişeleşte de horthyşti la 14 octombrie 1944. Glorie şi veşnică recunoştinţă patrioţilor care s-au jertfit pentru libertatea României!” - erau cuvintele înscripţionate pe o masivă placă de bronz, dispărută, ca prin farmec, într-o noapte de iunie a anului 2012.  
  
„Nu ştiu cine să fi furat acea placă. Poate ţiganii, poate cei din zonă, mai ales că suntem în litigiu de ani buni pe acel teren, şi am primit ameninţări că ni se taie gâtul şi multe altele. Am fost ameninţaţi că vor merge şi vor demola acele coloane de acolo... Am cerut părerea unei expert, pentru că poliţia ne-a cerut să estimăm prejudiciul cauzat şi pot să vă spun că acea placă valorează 54.000 lei plus TVA, undeva la vreo 600 de milioane de lei vechi.” ( ... ) „Nu am făcut nimic în acest an pentru reabilitarea acelui monument. Ştiţi că suntem în litigiu pe acel teren. Am fost ameninţaţi că vor scoate acele coloane din piatră din pământ şi multe astfel de ameninţări. Ne-am făcut proprietari tăbulari şi ei nu sunt de acord cu anularea extrasului CF. Nu vom avea ce face decât să plătim acel teren la anul, şi abia apoi să ne putem apuca de reabilitat acel monument. Ar fi nevoie de aproximativ 450.000 lei pentru renovarea lui. S-a făcut un proiect de renovare, dar deocamdată nu putem face nimic. Proiectul prevede turnarea de beton, consolidarea acelor coloane, dar şi refacerea în totalitate a scărilor de acces, 44 la număr” - declara, pentru citynews.ro, primarul Toader Şteţco.  
  
„Maestre, i-aţi cunoscut pe acei oameni împuşcaţi?” – întreba cronicarul Coman Vălean Cozacu. „Măi, coconi, eu nu i-am cunoscut, pe atunci eu eram în Franţa. Figurile lor sunt nişte măşti populare, care au primit câte un nume, dar scriitorul Pop Simion le-a numit nişte fastuoase şi laice table de legi. Parcă aud ţâşnind din stâlpii-mască, din stâlpii flăcări, din stâlpii rug. cele zece glasuri, psalmodiind ca într-un cor antic de bărbaţi motivele împotrivirii noastre faţă de cel ce ne calcă fruntariile cotropind: Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovaţi! A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare şi fructele din pomi! A treia mască: să nu mai fie aruncaţi feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în ţarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A şasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! A şaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranşee, sârmă ghimpată şi icre ale morţii! A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morţii!”... 
  
Călătorind prin Maramureş, în 1967, Geo Bogza nota în „Contemporanul”: „În vara trecută oamenii Maramureşului - acei oameni pe care nu mi-i pot închipui decât falnici şi mândri - nu s-au dezminţit şi au ridicat la Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se mai găseşte, poate, în niciunul din satele ţării noastre. Un complex monumental, căruia i se poate spune aşa pe bună dreptate, ca şi aceluia ridicat de Brâncuşi la Târgu Jiu ... Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi semnificaţii profunde, scoţând de sub tristeţea cimentului, şi reintegrând în nobilele tradiţii ale Maramureşului, amintirea celor douzeci şi nouă de fii ai săi, ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădişte, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”. 
  
Centenar Gheza Vida, aşadar! E bine să ne sărbătorim artiştii. Şi mai bine ar fi s-o facem din convingere, nu din complezenţă, respectându-le şi protejându-le opera lăsată nouă şi urmaşilor noştri moştenire. 
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Centenar Gheza Vida, articol de Mariana Cristescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 786, Anul III, 24 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!