Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1059 din 24 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Cei şapte ani de acasă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

În ceea ce priveşte familia am putea începe cu un text din Dostoievski care spune: "Suprema pedagogie este casa părintească".  

Psihologul N. Mărginean, căutând să facă un sondaj în privinţa influenţei pe care o are mediul şi ereditatea asupra formării persoanei afirmă: "Dacă ar fi ca acţiunea mediului social să fie egală cu cea a eredităţii anume 50% acordate mediului, 25% ar trebui puse în seama familiei". (Psihologia persoanei, Cluj, 1941) Şi aceasta se întâmplă pentru că aicea (în familie) se cultivă pentru prima oară dragostea ne-făţarnică, autentică sau chiar jertfelnică, care e condiţia principală în educaţie. Acelaşi autor completează: "Iubirea de copii poate merge până la jertfa totală", deşi între soţi acest lucru se întâmplă rar. (Condiţia umană, Bucureşti, 1973) Acestea ar fi teorii, însă ele se justifică practic.  

Marii bărbaţi ai omenirii şi mai ales marii sfinţi ai Bisericii s‑au format în familie. E destul să ne gândim la cei trei Sfinţi Ierarhi şi la familiile lor. Faptul se repetă şi în cazul lui Şaguna şi a mamei sale Anastasia. Pe drept cuvânt, având în vedere rolul mamei în educaţia copiilor, un teolog ortodox (Eudikimov) a scris o carte "Femeia şi mântuirea lumii".  

Familia rămâne, deci, cuibul unde fiii cresc şi prind aripile maturizării caracterului, zburând apoi în cele patru colţuri ale lumii, dar nicicând uitând acest cuib, şi când au prilejul să se întoarcă acasă se odihnesc cu drag în el.  

Pentru că legătura ce uneşte pe femeie de bărbat să fie trainică şi durabilă, Mântuitorul Hristos a binecuvântat‑o şi a sfinţit‑o prin Sfânta Taină a nunţiii, prin care bărbatul şi femeia, convin în chip liber să trăiască împreună toată viaţa, spre a‑şi creşte copii în spiritul religiei creştine şi pentru a se ajuta reciproc în toate împrejurările, dobândind harul dumnezeiesc pentru atingerea acestui scop.  

Chiar de la început, de la creaţie, Dumnezeu a făcut pe om în aşa fel încât să crească şi să se înmulţească numai prin căsătorie. În Sfânta Evanghelie nu se găseşte un loc expres din care să se vadă limpede că Mântuitorul a instituit taina căsătoriei, dar EL a sfinţit căsătoria prin participarea la nunta din Cana Galileei, când a făcut şi cea dintâi minune, prefăcând apa în vin.  

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe bărbat să iubească femeia, precum a iubit Hristos Biserica şi femeia să fie supusă bărbatului ca Domnului. Protestanţii nu recunosc căsătoriei caracterul de taină, ci zic că e o simplă instituţie naturală şi socială. Forma văzută a Sfintei Taine este rostirea de către preot a cuvintelor: "Cunună‑se robul lui Dumnezeu (Ion) cu roaba lui Dumnezeu (Ioana), în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului duh" şi rugăciunea "Doamne Dumnezeul nostru cu mărire şi cinstire, încununează‑i pe dânşii".  

Unirea dintre bărbat şi femeie, sfinţită şi binecuvântată astfel de Biserică, este indisolubilă, adică nu se poate dezlega decât prin moarte. Căci aşa spune însuşi Mântuitorul Hristos: "Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă" (Matei 19,6). Tinerii căsătoriţi întemeiază astfel o familie. Prin forma ei, familia este temelia societăţii omeneşti.  

Căsătoria creştină este diferită de oricare alta. "Este o taină mare" (Efeseni 5, 32). Creştinismul nu admite poligamia, respectiv căsătoria cu mai mult de o persoană. Monogamia sau legea unei singure soţii este definită în creştinism şi fundamentat în Sfânta Scriptură. În acest context, cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt edificatoare: "Fiecare bărbat să aibă soţia sa şi fiecare femeie să aibă bărbatul ei" (Corinteni 7, 2).  

Căsătoria creştină nu este numai un contract între două părţi, în care fiecare persoană continuă să‑şi urmeze propriul eu. Creştinismul unifică cele două părţi sau, mai degrabă, cei doi parteneri, într‑un trup, pentru că "Cei doi vor deveni un singur trup" (Matei 19,5). Căsătoria a fost fundamentată la început, pe continuitate, ceea ce înseamnă că ideea de despărţire era respinsă cu desăvârşire; Moise a dat voie evreilor să treacă peste aceste rânduieli ‑ cu voia lui Dumnezeu ‑ datorită împietririi inimilor lor. Hristos, însă, care a rânduit un nou legământ al mântuirii şi ne‑a restaurat după chipul dintru început şi după natura iniţială, a readus şi căsătoria la starea ei originală, aceea, caracterizată prin continuitate şi interzicerea divorţului.  

Familia este aşadar o formă de organizare în comun a oamenilor, începând cu cea mai simplă formă realizată prin căsătorie. La realizarea acestei uniri, bărbatul şi femeia se simt îndemnaţi de simţirile omeneşti fireşti, dar şi de o afecţiune spirituală care va constitui cea mai puternică legătură a lor pentru tot restul vieţii. Sentimentele de iubire, de respect şi de întrajutorare ce se stabilesc între membrii unei familii sunt atât de puternice, încât, nici o altfel de legătură nu le poate înlocui sau depăşi, pentru că ele se formează în atmosfera caldă a legăturii dintre părinţi şi copii şi a celor care descind din ei, vorbind aceeaşi limbă, împărtăşindu‑se şi bucurându‑se împreună de aceeaşi credinţă, de aceleaşi obiceiuri, de aceleaşi tradiţii, care toate îi vor şi deosebi, ca neam, de celelalte neamuri. Cel ce a sădit în firea omului, tendinţa de unire a bărbatului cu femeia, pentru a naşte şi creşte copii, a ţinut seama de greutăţile cu care cresc copiii până ce ajung să‑şi câştige existenţa prin munca lor; de aceea a şi pus o limită în firea femeii, pentru naştere de copii la o vârstă care îi va îngădui, să poată creşte în aceleaşi bune condiţiuni şi pe ultimul copil ca şi pe cei născuţi mai înainte.  

Influenţa Bisericii asupra căsătoriei şi a familiei a scăzut mult după adoptarea în România a codului civil francez, la sfârşitul anului 1864, cod prin care s‑a impus caracterul civil al căsătoriei. Fiind baza familiei, căsătoria este reglementată cu deosebită grijă şi ocrotită ca şi familia.  

Pentru ca familia să‑şi poată îndeplini rolul important ce‑i revine ca celulă a societăţii, cu membrii sănătoşi, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere moral, în Codul Familiei au fost prevăzute toate condiţiile corespunzătoare acestui scop, cu privire la cei care se căsătoresc. Liberul consimţământ şi egalitatea deplină dintre bărbat şi femeie la încheierea căsătoriei constituie şi garanţia că ambii soţi şi‑au asumat de bună voie şi îndatoririle legate de actul căsătoriei. Consimţirea liberă presupune însă afecţiunea reciprocă dintre viitorii soţi, afecţiune care va trebui cultivată şi manifestată permanent, pentru că ea se va răsfrânge cu consecinţe dintre cele mai binefăcătoare asupra creşterii şi educării copiilor.  

Încă mai credem că “cei şapte ani de acasă” vor constitui “fundaţia” pentru construcţia unei vieţi închinate binelui, frumosului şi adevărului pentru noile generaţii care vor veni, pentru că Pământul, nu-i aşa, are nevoie să fie locuit de către oameni împăciuitori, care gândesc şi acţionează frumos.  

Doamne ajută!  

Ştefan Popa  

 

Referinţă Bibliografică:
Cei şapte ani de acasă / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1059, Anul III, 24 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!