Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 750 din 19 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Ceasca de ceai
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

CEAŞCA DE CEAI  

 

 

Căldura venise pe neaşteptate, după ce vremea ploioasă prelungită, reuşise să creeze impresia că soarele ieşise cumva de pe traiectoria sa şi probabil că se pierduse pe undeva dincolo de nori, aşa că a mai aştepta vremuri însorite, părea că ar fi doar o inutilă şi iluzorie pierdere de timp. Şi oamenii, surprinşi nepregătiţi de caniculă, cu feţele înroşite de zăduful neaşteptat şi atât de timpuriu, alergau pe străzi sub soarele dogoritor, cu priviri ce păreau să se împăienjenească treptat de o uşoară ceaţă hipnotică, care le dădea un aer derutat. Ca şi cum fără vorbe, se întrebau unde, sau spre ce se îndreaptă. Eliza începea să aibă pe pielea dezgolită a braţelor sesenzaţia neplăcută de arsură. Razele soarelui deveniseră atât de fierbinţi, cum numai pe plajă, în plină lună iulie se mai puteau simţi. Gâtul i se uscase, dar n-ar fi băut pentru nimic în lume din sticlele cu băuturi răcoritoare, pline aşa cum ştia, de tot felul de chimicale.  

Şi apoi nici nu i-ar fi potolit setea. Apa carbogazoasă nu îi plăcea, iar gustul fad al apei plate îmbuteliate în sticle de plastic, cu toată „puritatea” pe care o susţineau reclamele, o făcea să se gândească la ceea ce în poveştile copilăriei purta denumirea de „apă moartă”. Uneori, era nevoită să bea şi astfel de apă, dar setea îi revenea foarte repede. Acum însă, era în apropiere de locuinţa mamei şi se gândi că ar face mai bine să se oprească puţin pe la ea, ca să-şi mai potolescă setea.  

Traversă grăbită strada. Pe aleea din parcul aflat în apropierea blocului, era o ciuşmea. Dar un ţigănuş tocmai îşi spăla mâinile în ea. Grăbi pasul şi curând suna la uşa atât de cunoscută. Ca de obicei suna cu nerăbdare şi aproape că năvălea pe uşa care se deschidea de la o vreme, cu o întârziere tot mai mare, pentru că mamei îi lua tot mai mult timp deplasarea până la uşă. Mişcările păreau că-i sunt filmate cu încetinitorul şi Eliza încerca să nu ia în seamă neliniştea pe care i-o stârnea situaţia. Şi cât i se mai micşorase mamei statura, de parcă intrase la apă...Ca de obicei, când Eliza intra pe uşă mama se grăbea să întrebe:  

- Ţi-e foame? Uite, am gătit mazăre, am ciorbă sau...continua ea dar Eliza o refuza de multe ori. Trebuia să o fi răzbit bine foamea tot umblând, ca să accepte ceva de mâncat, pentru că observase cum de o bună bucată de vreme, tot ceea ce gătea odinioară mama atât de gustos, acum nu mai avea nici un gust. Un timp, crezuse că este o pură întâmplare, dar curând înţelesese că nu lucrurile nu stăteau deloc aşa. Că nu era aproape deloc sărată mâncarea, înţelegea, dar chiar fără gust...După o vreme, trebuise să admită în sinea sa, ceea ce cândva aflase de la o specialistă în nutriţie şi anume că gătitul nu este doar o tehnică pe care o aplici şi că gătind, nu faci doar să tai, să speli, să prăjeşti, să fierbi sau să amesteci. Şi mai aflase de la reputata specialistă în medicină alternativă, nu numai că focul, căldura, reprezintă energia masculină iar recele, energia feminină, dar şi că, atunci când găteşti, influenţezi energetic şi că este mai bine să nu fii bolnav sau trist atunci când o faci, pentru că această energie se va transmite celorlalţi.  

O ascultase atunci destul de neâncrezătoare, la fel cum ar fi ascultat dacă ar fi avut ocazia, din curiozitate, un şaman şi trăsese concluzia că şi medicii alopaţi dar şi ceilalţi exagerează. Apoi, când ajunsese să se convingă că mâncarea făcută de mama îşi pierduse parcă pentru totdeauna gustul, începuse să se gândească dacă nu cumva există totuşi o legătură între secătuirea energetică a organismului uman şi acea lipsă de gust. Privi spre aragazul de pe care nu lipsea niciodată la ora prânzului crăticioara cu mâncare încălzită, căutând din ochi un ceainic. Prin fereastra dinspre balcon, cu geamul cam prăfuit, aşa cum altădată nu se întâmpla, lumina se cernea în mica bucătărie lunecând peste mobila învechită, încremenită într-un timp demult trecut. Să fi avut dulapul de bucătărie făcut din lemn masiv, o jumătate de secol? Dealtfel şi mama ştia să îşi păstreze cu grijă lucrurile.  

- Mi-e sete – spuse Eliza, cuprinsă de o ciudată oboseală. Mai este ceai?  

- Nu, nici n-am făcut, răspunse mama. Uite, am suc de portocale, nu vrei?  

- Ei, suc de portocale! Parcă nu ştii mamă, că doar chimicale sunt în el. De ce bei aşa ceva? ...Acum când eşti bolnavă, exact asta îţi lipsea.  

Ştia că faţă de chimicalele din pastilele prescrise de oncolog pe care ea le lua şi care îi otrăveau ficatul, chimicalele din suc nu prea mai contau, dar prea o iritase răspunsul şi nu ştia de ce. Tăcu, încercând să îşi dea seama ce anume o irita. Privi spre aragazul de pe care lipsea ceainicul. Nu era... ceai...nu era...şi brusc, avu senzaţia că acea lipsă, golul, era doar începutul unuia mai mare. Ca şi cum mama, cea la care obişnuia să apeleze mai ales în clipele ce îi păreau arzătoare, ar fi dispărut brusc în timp şi spaţiu. Liniştea se dilata ca un balon uriaş de săpun, până când umplu spaţiul mic al bucătăriei, părând că apasă pereţii.  

Între timp, mama pusese deja ibricul pe foc şi apa clocotea. Refuză zahărul şi după ce ceaiul se mai răcise puţin, începu să bea din el, ascultând sporăvăiala pe care mama o reluase. Îi tot povestea cu însufleţire despre toţi şi despre toate, despre vecina x şi vecina y, nora ei şi nora verişoarei decedate, instalatorul cu apometrele buclucaşe şi funcţionara de la CAR-ul pensionarilor, unde îşi depunea lunar cotizaţia pentru înmormântare, ca să le fie ei şi fratelui ei mai uşor când...Străduindu-se să asculte avalanşa de întâmplări lipsite de importanţă pentru ea, Eliza se întreba când şi unde mai reuşea mama să le afle pe toate şi oare de ce le dădea atâta importanţă.  

Ceaiul era cald şi setea i se potolise. Şi privndu-i chipul ce se anima, parcă întinerind cu câţiva ani pe măsură ce povestea, începea să înţeleagă că toate acele personaje despre care mama vorbea, erau firele ei nevăzute care o legau de viaţă.  

Uneori, privindu-i mişcările ce deveniseră uşor tremurătoare şi dificultatea deja vizibilă cu care îsi coordona mişcările, care totuşi – ce curios - nu erau greoaie aşa cum s-ar fi aşteptat să fie, ci aveau ceva din uşurinţa unei plutiri, de parcă s-ar fi dematerializat, Eliza se gândea la perseverenţa şi siguranţa cu care un gândăcel continuă să escaladeze un fir de iarbă chiar şi atunci când vântul suflă cu putere.  

Ceaşca de ceai avea un model albastru. Zâmbi gândului, amintindu-şi cum considerase dintotdeauna culoarea albastră ca fiind preferata mamei, doar pentru că ea avea ochii albaştri. Oare câţi ani trecuseră de când fusese cumpărată? Cele ale Elizei, cu acelaşi model, demult se spărseseră toate, dar ale mamei uite că rezistaseră. Îşi aruncă privirea pe ceas. Nu trebuia să întârzie. Totuşi, parcă îi venea greu să se ridice şi să plece. Şi în timp ce privirea îi luneca peste dulapul de bucătărie, se gândi cât de diferit trece timpul peste oameni şi peste lucruri...  

- Ştii că a murit şi Catife? Parcă nici nu-mi vine să cred; avea doar vreo şaptezeci şi şase de ani – tocmai spunea mama dusă pe gânduri.  

De la un timp, observase că îi făcea bine sporovăiala asta a mamei. Uite, stătea acolo, o adevărată istorie de viaţă chiar în faţa ei şi asta începea să îi dea o linişte şi o siguranţă aparte. Sau poate doar ceaiul...Mai luă o înghiţitură. Se simţea puţin somnolentă. Ceaiul cald...sunetul vocii...  

Şi amintirea aceea de demult, când se simţise atât de ocrotită aşa cum stătea ghemuindu-se în lichidul cald şi ascultând vocea aceea puternică şi tânără, ce părea că vine de departe şi care cânta aşa cum doar ea ştia să o facă, chiar şi atunci când îi era greu, sau mai ales atunci, răzbătea încet la suprafaţă. Începea să înţelegă. Surâse şi cuprinse între palme ceaşca cu acel model albastru; ca ochii mamei.  

 

Referinţă Bibliografică:
Ceasca de ceai / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 750, Anul III, 19 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!