Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 244 din 01 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(din ciclul: “Femeia - miracol de contradicţii divine”) 
  
Să nu mă laşi să plec în zori! 
  
Mi-e teamă c-o să mă întorc; 
  
Că-n roua crudă de pe flori 
  
Văd ochii tăi ce lacrimi storc.. 
  
Femeia a căzut în genunchi în faţa uşii. Se ruga de bărbatul ei de-o viaţă. Să nu plece. Ştia de multă vreme că are o legătură cu o puştoaică, dar şi-a zis, în sinea ei, că nu-i decât o experienţă din care el va trage învăţăminte şi se va cuminţi, apoi, pentru totdeauna. Aveau prea multe în comun; multe obstacole pe care le-au biruit împreună, dar şi clipe frumoase, nimic de zis. Convingerea ei, pornită din adâncul sufletului, era că bărbatul n-o va părăsi niciodată. Era trecut prin multe cumpene ale vieţii. Cu toate astea era un alintat. Era şi vina ei, că prea l-a cocoloşit; nici până azi, la 50 de ani, n-a învăţat să facă, barem, o cafea. Dar, deşi părea un dur, avea o inimă de pus la rană. Născut şi crescut la ţară şi-a închipuit că are rădăcini înfipte în pământul sănătos din care nu putea să încolţească decât o dragoste adevărată. Parcă nu tot el a zis de atâtea ori: "Ce-a unit Dumnezeu, oamenii nu pot să desfacă?" 
  
Acum, văzându-l cum îşi îngrămădea lucrurile personale în geanta mare de călătorie, simţea cum toată credinţa ei, adunată până la această vârstă, se dărâma. Unde se va duce? Îl va mai vedea vreodată? Ce se va alege din liniştea căminului care i-a fost reazem şi temelie? Ce se va întâmpla cu fiica lor, tocmai acum când are cea mai mare nevoie de ambii părinţi, după ce s-au chinuit atâţia ani s-o vadă sănătoasă? 
  
Parcă era paralizată. Nu putea să se mai mişte. Stătea îngenunchiată în faţa uşii de la intrare. Nu-l va putea opri, era prea hotărât. Devenise, dintr-o dată, un străin. Şi prea grăbit să plece. La alta. Se va îndura, el, să lase totul în urmă ca şi cum dragostea lor a fost doar o aventură de 30 de ani ... ? 
  
Bărbatul scoase din buzunar cheile apartamentului şi le întinse soţiei. 
  
-Ia-le! Nu mai am nevoie de ele. Nu mă mai întorc. Niciodată! C'est fini la comedie! 
  
-Unde pleci? Ţi-am greşit, eu, cu ceva... vreodată? 
  
-Tocmai, că nu mi-ai greşit. Vreau o altă viaţă, cu zbucium. M-am săturat, prea multă linişte în casa asta. Vreau să iubesc cu toată puterea pe care o mai am. Tu n-ai ce să-mi mai oferi. Îţi ştiu tot corpul, îţi ştiu toate plombele, ştiu cu ce parfum te dai, ce ruj foloseşti, ştiu ce mâncare vei face mâine, ştiu totul! Ştiu ce te doare, unde te doare, ştiu ce-ţi lipseşte. Am nevoie de ceva nou. Vreau o femeie lângă mine care să mă facă să tremur! 
  
-Nu iei nimic din casă? Păstrează cheile, poate o să ai nevoie de vreun lucru, doar le-am făcut împreună... ai contribuit şi tu. 
  
-Nu am nevoie de nimic, partea mea o las fetei. Dă-te la o parte, dă-te din uşă! 
  
Femeia abia reuşi să se urnească, făcându-i loc soţului să iasă. 
  
-Adio! - rosti bărbatul forţându-se să-şi ascundă emoţia plecării. 
  
Femeia îl privi cum cobora scările. Dintr-o dată o sfârşeală i-a cuprins trupul. Era goală. Goală în suflet, nu mai putea nici să se ridice în picioare. S-a târât cu mare greutate până la bucătărie. Singura speranţă era Dumnezeu. El va şti de-acum ce se va întâmpla cu ea şi cu fiica rămasă fără sprijinul şi dragostea de tată. Ce-i va spune fetei când se va trezi? Cum va reacţiona? E prima dimineaţă când tatăl nu-şi va săruta fiica. Întreaga ei fiinţă a început să tremure. Un şuvoi de lacrimi i-a inundat obrajii palizi. 
  
Puştoaica îl aştepta cu portbagajul deschis. Un sentiment de mândrie i se citea pe faţă. L-a câştigat. Va fi al ei. Întotdeauna i-au plăcut bărbaţii în vârstă. Sunt cei mai buni soţi, însă e greu să pui mâna pe ei. 
  
-Numai atât ai luat? Îl întrebă cu vocea plină de miere. 
  
-Da, restul va fi al fetei. 
  
-Măcar puteai să iei plasma aia mare, vine foarte bine la noi în sufragerie... 
  
-Ai dreptate, nu m-am gândit la asta. O aduc imediat, dar am promis că nu mă mai întorc. Să mă duc? 
  
-Du-te şi hai mai repede, dragule, întârziem la slujbă. 
  
Liftul, iar, nu mergea. Cum va coborî cu hectarul ăla de plasmă că abia au urcat-o, când a cumpărat-o, doi oameni? 
  
Uşa era întredeschisă, ca şi cum îl aştepta. A trecut pe lângă bucătărie fără să-i arunce măcar o privire soţiei. A tras televizorul din suporturi şi l-a pus pe masă. 
  
- Ce faci tată? Auzi în spatele lui vocea fetei. 
  
Amuţi pe loc. Nu putea să scoată un cuvânt. Fiica lui, cea mai frumoasă fată din lume, veni spre el să-şi ia sărutul matinal. S-au îmbrăţişat ca niciodată. A sărutat-o cu acea dorinţă pe care ţi-o dă sentimentul că, o dată despărţiţi, cine ştie când soarta îţi va mai oferi ocazia ...  
  
- Ce are, s-a defectat? 
  
- Da, are purici. 
  
- Poate nu e semnal ...  
  
- Ai dreptate, trebuie să verificăm cablul. 
  
- Hai să bem, mai întâi, cafeaua. Hai s-o bem cu toţii; o fac eu. 
  
I-a tras sacoul de pe umeri şi l-a dus iute în cuier. Luându-l de mână au intrat în bucătărie. Atunci a dat ochii cu mama. 
  
-Bună dimineaţa, mami! Sărut mâna! Azi fac eu cafeluţa. Şi veselă, simţind că braţul părintelui a strâns-o mai drăgăstos ca niciodată, se învârtea în jurul aragazului în paşi de dans. 
  
- Vreţi şi ciocolată? Tati, ţi-aprind eu ţigara! 
  
Tati era complet dezorientat. Această scenă îl ungea pe inimă. Privi chipul soţiei. Atât de blândă! Ar fi vrut să-l certe, să-i facă reproşuri... dar ea se încăpăţâna să zâmbească, să nu simtă copilul nimic, cel puţin, în aceste clipe. Curios. Aşa era şi atunci când a cunoscut-o în parc, pe bancă. Zâmbea tot timpul. Stătea cu mâinile împreunate în poala rochiei... parcă aştepta buchetul de flori pe care el l-a cumpărat de la ţigăncuşa aia hamţuşcă... "Ia, flăcăule, florile astea şi pune-le în braţele fătucii ăsteia frumoase, că asta ţi-i partea, nu te zgârci!" 
  
Căzu în genunchi, cu obrajii în poala femeii. 
  
În timp ce fata pregătea cafeaua, bărbatul, ca-ntr-o rugăciune, săruta picioarele soţiei, iar cu palmele căuta acelaşi trup pe care îl cunoştea de-o viaţă. Dar azi parcă era altul. Trăgând cu ochiul, tânăra domnişoară, de-acum, îşi zise că nu există alţi părinţi mai fericiţi pe lume. 
  
Afară, o maşină claxona, insistent, dar nimeni n-o mai auzea. Căci... ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul!  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul! / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 244, Anul I, 01 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!