Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. XVII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Viorel stătea cu frica în sân. Îşi va reveni Săndica şi îl va reclama sau va tăcea? Totul depindea de ea. Avea asigurări de la doctorul Ţigănuş şi de la magaziner că nu vor spune nimic, care să trezească suspiciuni. Şi-a dat imediat seama că Ramona nu-l crede şi a aflat despre acţiunea sa întreprinsă pe cont propriu de a descoperi adevărul. Dacă până acum nu l-a luat la rost, înseamnă că nu a aflat nimic. Era conştient de ce însemna gestul său necugetat. Putea să înfunde puşcăria pentru mulţi ani şi, desigur, se ducea de râpă nu numai cariera sa profesională, dar şi familia sa.  

Aşa cum a stabilit cu Mircea, după ce a mâncat ceva, Săndica s-a îndreptat spre sediul C.A.P.-ului pentru a-i anunţa că doreşte să-şi facă lichidarea şi, dacă sunt de acord, să-i elibereze un document de transfer în interesul serviciului la I.A.S. Dorobanţu. Oricum trebuia să specifice în actul de lichidare cât a lucrat şi ce a lucrat aici. L-a găsit pe preşedinte stând de vorbă cu secretarul de partid, Andrei Boboc. Au început să se scuze amândoi de faptul că în şedinţa de partid membrii de partid nu au fost de acord cu postul său, dar poate se rezolva la şedinţa consiliului de conducere.  

– Mulţumesc nu mai este nevoie, doresc să plec acasă. Am nevoie de odihnă şi să mă îndepărtez de aceste locuri. Ai mei sunt în vârstă şi au nevoie de prezenţa mea zilnică lângă ei, aşa că vă rog să-mi aprobaţi cererea de transfer în interesul serviciului la I.A.S. Dorobanţu şi să mi se facă lichidarea la zi.  

– Ne pare rău că pleci de la noi, dar te credem că este în interesul tău să te retragi aproape de casă.  

– Vă mulţumesc. Aş dori ca mâine să plec definitiv din comună.  

Sper că pot ridica actele şi salariul de dimineaţă. Am un tren spre Bucureşti şi trebuie să-l prind.  

– Desigur, stai fără grijă, chiar acum dau dispoziţie să-ţi calculeze drepturile băneşti. Şi cum te mai simţi? Ţi-ai amintit cum s-a întâmplat accidentul?  

– Încă nu, dar sper să se întâmple cât mai curând, de aceea doresc să mă detaşez de toate acestea şi să merg lângă ai mei. Mi s-a recomandat odihnă totală o perioadă de timp. Mai am zece zile de concediu medical, de care vă rog sa ţineţi cont la întocmirea actelor de lichidare.  

– Îţi dorim însănătoşire grabnică.  

– Mulţumesc! şi fata îşi luă la revedere de la cei doi conducători ai colectivului.  

A doua zi, cu actele în poşetă şi cu geamantanul în mână, Săndica se despărţea de iubitul său în Gara Feteşti. El a preferat să meargă pe un traseu ocolitor prin Bucureşti, numai pentru a o însoţi pe Săndica până la Feteşti, unde trebuia să schimbe trenul către Călăraşi. Putea să fie ultimul lor drum făcut împreună. Cele câteva clipe cât au stat îmbrăţişaţi pe peron li s-au părut o eternitate. Se vor mai vedea oare vreo dată? Aici s-ar putea să aibă loc despărţirea a două destine, ce s-au intersectat pentru două luni de zile, într-o comună dobrogeană. Ce le va mai oferi destinul pentru viitor? Vor mai avea un viitor comun sau atât le-a oferit viaţa să guste dintr-o iubire tumultoasă şi plină de promisiuni? Aşa că atunci când trenul care i-a adus până aici, s-a pus în mişcare, Mircea a sărit pe scara vagonului cu mâna ridicată spre a-i face semnul ultimului sărut. Au apucat doar să-şi promită că vor ţine legătura după ce fiecare îşi rezolvă problema cu serviciul. Era bine să lase o pauză între aceste multitudine de evenimente survenite în viaţa lor. Cu acest tren s-au despărţit poate definitiv două destine care puteau rămâne unite pentru o viaţă întreagă. Nici unul dintre ei nu era convins că se vor mai vedea aşa de curând şi că mai pot să-şi spună: cât de mult te iubesc.  

Ajunsă acasă, Săndica s-a bucurat de o primire aşa cum se aştepta. Ambii părinţi erau acasă. Tatăl său nu stătea prea bine cu sănătatea şi a renunţat să mai meargă la colectiv câteva zile. Când au auzit că fiică lor, în sfârşit, a hotărât definitiv să rămână acasă cu ei, s-au bucurat nespus de mult. Bătrânul, uitând de sănătatea sa şubredă, a şi luat-o spre magazie să scoată o sticlă cu vin, însă ambele femei i-au tăiat entuziasmul refuzându-l.  

Ducând bagajul în camera sa, Săndica a revenit să povestească părinţilor despre planul său de viitor. Trebuia neapărat ca mâine să ajungă la I.A.S. Dorobanţu, pentru a-şi depune actele de studii şi pentru a lămuri cu directorul, statutul său de nou angajat.  

Mama sa se învârtea emoţionată în jurul fiicei, ştergându-şi lacrimile de bucurie cu poala şorţului. Nu-i venea să creadă că în sfârşit fata ei dragă s-a întors acasă după şase ani de când o tot vedea sporadic, în vacanţe sau în concediu, câteva zile de fiecare dată pe an. De data aceasta o va avea lângă ea şi vor avea timp să sporovăiască câte în lună şi câte în stele. Ca mamă care îşi cunoştea copila foarte bine, vedea că ceva nu era în regulă cu starea sa sufletească.  

– Ce-i, mamă? Parcă nu-ţi este bine. Eşti cumva bolnavă? Parcă nu-ţi sunt boii acasă.  

– Nu, mamă, nu am nimic. Acum nu mai sunt bolnavă.  

– Dar ce, fata mamii, ai fost cumva bolnavă şi nouă nu ne-ai spus nimic?  

– Da, mamă, am avut ceva probleme cu sănătatea, dar nu le mai am.  

– Ce-ai păţit, fata mamii?  

– Am avut un accident la serviciu. M-am împiedicat într-o magazie şi m-am lovit tare la cap, dar acum nu mai am nimic.  

Săndica nu putea să-i spună mamei sale ce a păţit cu adevărat, să nu o sperie şi mai tare. Nici ea încă nu ştia practic ce s-a întâmplat cu adevărat. Aştepta ca timpul să rezolve şi această necunoscută.  

– La ce ora mai trec autobuzele spre Olteniţa? întrebă ea să ştie pentru a doua zi cum să-şi organizeze plecarea la Dorobanţu.  

– Este unul care trece la ora şase dimineaţa, apoi altul la ora nouă şi tot aşa din trei în trei ore. Ultimul este la nouă seara spre Olteniţa. Înapoi spre Călăraşi, cu o ora şi jumătate diferenţă.  

– Vreau să mă spăl şi eu un pic, să mănânc ceva că nu am avut timp să mănânc nimic de dimineaţă, să mă schimb...  

– Imediat îţi încălzeşte mama tocăniţa de ceapă cu carne de pui.  

Şi-a prins o drăcoaică de puică piciorul în gard. Sărea mereu gardul în grădină şi râcâia printre brazdele cu salată şi, când am vrut s-o alung, şi-a prins piciorul între uluce şi a rămas beteagă, aşa că taică-tu i-a tăiat gâtul.  

– Bine, atunci merg să mă spăl un pic, să mă mai răcoresc şi între timp îmi pun şi actele ce-mi trebuiesc mâine, în ordine.  

– Numaidecât este gata tocăniţa că doar ce am mâncat şi noi. Încă este călduţă că nu-i făcută cu untură să se sleiască, mai ales că-i vară.  

– Bine atunci.  

– Să scot şi un pahar cu vin? o întrebă tatăl său.  

– Nu tată, că nu am chef de băut vin acum. Mă simt obosită după drum şi căldura din tren.  

– Nu mai stai şi tu câteva zile să te odihneşti?  

– Nu am stat destul, tată? Am fost la munte, am fost şi la voi, m-am odihnit, acum gata, la treabă. Ce vrei să pierd postul din dorinţa de odihnă?  

– Tu ştii, dar eu voiam să mai stăm şi noi de vorbă ca tată şi fiică...  

– Gata, nu mai plec de acasă, aşa că avem fiecare zi la dispoziţie pentru discuţii...  

– Aşa o fi, însă iar ai să vii seara obosită de muncă şi de navetă...  

– Cât fac cu autobuzul? Câteva minute şi cu munca sunt obişnuită, nu mai sunt domnişoara studentă, ci ditamai inginera cu experienţă. Îţi promit că vom avea timp de discuţii şi de un pahar cu vin când mă întorc de la muncă, în fiecare seară.  

– Bine, fata tatii. Să dea Dumnezeul cel Bun!  

Săndica s-a răcorit cum a putut la ligheanul cu apă rece, apoi a mâncat tocăniţa de pui, cu stufat din ceapă verde şi s-a pregătit să-şi ordoneze actele necesare pentru Dorobanţu. Trebuia să se scoale de dimineaţă, să nu piardă primul autobuz. Dacă îl pierdea, trebuia apoi să încerce să ajungă totuşi cu autostopul şi nu era încântată de această variantă.  

A doua zi la Dorobanţu nu-l găsi pe directorul general, fiind plecat la Călăraşi cu probleme de serviciu, însă era inginerul-şef care cunoştea problema cu angajarea sa. Când a citit diploma şi a văzut că era eliberată de câteva săptămâni, s-a uitat mirat spre Săndica.  

– Nu fiţi surprins că abia anul acesta mi-am susţinut examenul de stat pentru a-mi lua titulatura de inginer. Anul trecut am considerat că nu eram suficient de pregătită pentru tema aleasă şi am preferat să muncesc în calitatea de tehnician, ca în acest timp acumulând atât experienţă cât şi mai multe cunoştinţe, să-mi susţin cum trebuie teza.  

– Da, văd că aţi luat examenul cu nota maximă. Bravo! Nu este niciun impediment să vă angajaţi, aşa cum v-a spus şi directorul. Avem nevoie de entuziasmul tineresc, mai ales că puteţi să puneţi în practică tot ce ştiţi din timpul facultăţii în domeniu creşterii animalelor.  

– Deci sunt angajată?  

– Desigur.  

– Când trebuie să vin la muncă?  

– Din punctul nostru de vedere şi din acest moment. Aveţi nevoie de un timp tranzitoriu de odihnă?  

– Nu, am fost în concediul de odihnă şi sunt dornică să mă apuc de muncă.  

– Perfect. Atunci hai să vă arăt noul dumneavoastră loc de muncă şi să vă prezint colaboratorilor. Veţi răspunde de un lot de juninci de rasă, aduse cu mari sacrificii tocmai din Elveţia, pentru a îmbunătăţi rasele noastre autohtone.  

– Nu mă sperie nimic, este tocmai domeniul pe care îl cunosc cel mai bine. Doar în acesta am lucrat şi m-am specializat.  

– Bravo atunci! Deci nu vor fi probleme. Orice aveţi nevoie discutaţi cu mine sau în cel mai rău caz cu directorul. Nu aveţi alt şef intermediar.  

– Mă bucur că mi se acordă de la început atâta încredere. Sper să demonstrez că o şi merit.  

– Nicio îndoială că veţi demonstra. Iată aici vă este biroul. Când veţi veni mâine dimineaţă, veţi găsi în el tot ce vă trebuie şi ce nu va fi, vom completa pe parcurs.  

– Mulţumesc, domnule inginer-şef….  

– Leonard Tudorache.  

– Eu nu mă mai prezint că ştiţi cum mă numesc.  

– Desigur, domnişoară Săndica. Aceştia vă sunt subordonaţii dumneavoastră. Inginerul-şef Tudorache îi prezentă îngrijitorii ce răspundea de padocurile unde erau ţinute junincile.  

– O să fiu nevoită să fac ceva schimbări pe aici. Nu prea îmi place cum sunt îngrijite viţelele şi nici spaţiu de plimbare văd că nu au, aşa că trebuie să vă solicit ca în faţa grajdului să construiţi un ţarc în care junincile să se plimbe libere în timpul zilei, când starea vremii le permite.  

– Bine, voi vorbi cu domnul director de propunerea dumitale. Mi se pare corectă.  

Săndica îşi luă la revedere de la inginerul-şef, veselă că are un serviciu unde ea este autonomă, fără şef direct, care să o şicaneze cu diverse pretenţii, doar pentru a-i demonstra că îi este superior ca funcţie.  

I-a explicat inginerului-şef că nu poate rămâne astăzi, pentru că nu avea echipamentul de lucru la ea.  

Ajunsă în şoseaua naţională, nu a mai aşteptat autobuzul. A făcut cu mâna primei maşini ce se îndrepta spre Călăraşi şi cum arăta „trăsnet”, ce şofer nu ar fi oprit pentru a o transporta câţiva kilometri?  

Acasă, bucuria angajării sale a fost sărbătorită cu un pahar rozaliu cu aromă de căpşunică, soiul de viţă predominantă în curtea tatălui său. Cum de data aceasta nu a mai uitat să-şi facă provizii de cafea, a făcut şi câte o cafea, să-şi răsfeţe părinţii care se mulţumeau cu surogatul din orz.  

– Bine, fata mamii, dar la ora asta mai bem cafea? La noapte o să stăm cu ochii înfipţi în tavan.  

– Lasă, mamă, că nu veţi păţi nimic. Vine el şi somnul la cât sunteţi voi de obosiţi după o zi de trudă prin curte.  

Atât Săndica, cât şi părinţii săi erau fericiţi. Vor avea grija unul celuilalt de acum încolo. Mama sa se va ocupa cu gătitul hranei, Săndica cu treburile gospodăreşti şi bătrânul său tată, cu ce putea şi el să mai facă. Gata, acum treburile casei erau împărţite, toată lumea mulţumită. După servitul cinei (aceeaşi tocăniţă de pui), Săndica a plecat să-şi pregătească lucrurile de care avea nevoie la noul său loc de muncă.  

Încă o mai încercau ameţelile şi durerile în zona unde primise lovitura, dar spera cu timpul să scape şi de acestea. Şi-a ales hainele de lucru şi câteva cărţi care o vor ajuta, mai ales cele care se ocupau cu descrierea soiului de taurine aduse în ferma de la Dorobanţu.  

Noaptea s-a trezit din somn leoarcă de transpiraţie. A avut un coşmar. Aşa a crezut ea la început că este, un coşmar, dar când s-a mai liniştit, cu lumina aprinsă, şi-a dat seama că a retrăit clipele petrecute în magazia de la C.A.P.  

Viorel apăruse din spatele său şi cu ochii injectaţi de furie, ca un disperat, se repezise asupra ei şi, oricât a ţipat ea şi l-a implorat să o lase în pace, el nu a auzit. Trăgea să-i rupă hainele de pe ea, o săruta pe obraz şi se lupta să-i prindă gura, dar cum ea se răzvrătea, nu reuşea. Cu mâna printre picioarele sale, trăgea să-i rupă chilotul şi atunci ea s-a împiedicat şi a căzut cu capul de ciment. În inconştienţa sa cauzată de puternica lovitură, a rămas întipărită furia de care a dat dovadă Viorel când a violat-o. A vrut să se răzbune pe ea şi pe Mircea. Nu putea să-l părăsească fără să fie şi a lui măcar o dată. Era obsedat de acest lucru şi de aceea a tăbărât asupra ei.  

Revăzând filmul întâmplărilor în somn, teama de urmările momentului se aşternu asupra sa. Dacă va rămâne însărcinată? Cum să-i spună lui Mircea că a fost violată de Viorel şi a rămas gravidă?  

O va mai dori ca iubită? O va mai iubi la fel ca înainte? Dar copilul ce statut va avea? De bastard? Îi va cere socoteală lui Viorel pentru fapta sa? Dar părinţii săi ce vor spune?  

Hotărî să-i scrie doctorului Ţigănuş pentru a-i cere sfatul. Era singurul în care avea încredere. Îi va povesti cum, în somn, i-a revenit memoria şi a aflat cum s-au desfăşurat evenimentele înainte de accidentarea sa. Stinse din nou lumina, dar până dimineaţa nu mai putu să adoarmă. Cum închidea ochii reveneau clare în mintea sa imaginile de coşmar petrecute în magazie, când a fost atacată şi violată sălbatic de Viorel. Spera ca doctorul Ţigănuş să-i dea sfatul care trebuie. Nu avea cu cine altcineva să se sfătuie şi nici părinţilor nu le putea povesti de necazul său, iar lui Mircea nici atât.  

A doua zi, Săndica şi-a luat postul în primire. A inspectat cu mare atenţie fiecare padoc şi animalele adăpostite în ele şi s-a declarat foarte nemulţumită de rezultatele inspecţiei. Animalele nu erau îngrijite cum trebuie, hrana era insuficient de bogată în calorii şi proteine, lipseau din ea elementele de bază pentru producerea sporului de greutate şi dezvoltării lor armonioase. De asemenea, se declară nemulţumită inclusiv de igiena din padocuri şi de faptul că animalele erau murdare.  

Convocă imediat toţi muncitorii ce-i avea în subordine şi le explică ce dorea să obţină de la ei. Cum majoritatea dintre îngrijitori erau bărbaţi, se arătară tare nemulţumiţi de măsurile luate de noua ingineră şi murmurau între ei, însă la atenţionarea că: „cine nu se conformează noilor reguli, pot să-şi caute un alt loc de muncă”, au lăsat-o mai moale cu murmuratul.  

De asemenea, Săndica a întocmit un alt reţetar de hrănire a junincilor şi un program de curăţenie în padocuri până va fi „lună”.  

Cum de unele elemente din noul reţetar era nevoie să se facă aprovizionarea, întocmi o listă cu ce avea nevoie imediat şi ce era de rezolvat în timp şi o înaintă inginerului-şef.  

Acesta se miră cât de multe probleme a ridicat tânăra ingineră şi, cum auzise şi despre muştruluiala salariaţilor din ferma de juninci, se declară mulţumit de debutul fetei, promiţându-i că le va da curs spre rezolvare imediat.  

Pe plan profesional, Săndica era foarte mulţumită. Avea autonomia de a-şi pune în practică toate cunoştinţele dobândite atât în facultate, cât şi la C.A.P. din Dobrogea. Pe plan personal era foarte speriată. Trecuse termenul la care trebuia să aibă ciclu şi acesta nu mai veni la timp. S-a mai întâmplat câteodată să întârzie, dar niciodată zece zile şi de aceea hotărî să dea o fugă până la Călăraşi la un ginecolog, să facă un control medical. Nu ştia ce să facă, să-I spună acestuia că a fost violată sau nu? Crede că îi va spune şi aşa nu o cunoştea ca persoană. Poate va primi şi un sfat ce să facă cu sarcina dacă este gravidă.  

Seara, când se retrase în camera sa, Săndica concepu o scrisoare foarte detaliata către doctorul Ţigănuş.  

Îi povesti cum s-au desfăşurat relaţiile dintre ea şi Viorel, cum s-au întâlnit o singură dată la Constanţa într-un restaurant şi i-a mărturisit că îi place ca bărbat şi cum el apoi a abordat-o în biroul ei de la C.A.P. şi s-a manifestat destul de violent, fără să mai aibă o altă întâlnire de la discuţia din restaurant sau o altă convorbire. I-a mărturisit că este atrasă de Mircea, profesorul de franceză, şi că au petrecut o săptămână împreună la Sinaia şi crede că amândoi sunt atraşi sentimental unul de celălalt. Săndica simţea nevoia de a-şi găsi un confident în vârstnicul doctor Ţigănuş. Îi povestea lucruri pe care nu putea să i le povestească propriei sale mame, fără să o îndurereze.  

I-a povestit filmul zilei în care a avut accidentul său şi îi cerea părerea despre cum să procedeze în continuare. Mai ales acum când i-a revenit memoria.  

Să-l reclame miliţiei şi procuraturii? Ce dovadă putea să aducă acum după atâta timp împotriva lui? Trebuia să meargă din nou în Dobrogea, să stea de vorbă cu magazionerul, care trebuia în primul  

rând să confirme că s-au întâlnit înainte de accident şi că i-a spus că Viorel se afla în magazie, la momentul intrării sale, să verifice dacă există sau nu suficientă făină de oase în depozit.  

În subconştientul său exista decizia de a-l aduce pe Viorel în faţa justiţiei, însă din punct de vedere sentimental, înclină să-l ierte pentru gestul său. Era conştientă că şi ea purta un dram de vină: îl provocase într-un anumit fel. Îi recunoscuse că-l plăcea şi că între ei s-ar putea crea un sentiment de dragoste. Poate şi de aici înverşunarea lui Viorel de a o avea chiar şi cu forţa, văzând că o pierde în favoarea lui Mircea.  

Dimineaţa, când plecă la serviciu, se grăbi să depună scrisoarea către doctorul Tigănuş la cutia poştală. Trebuia să găsească o modalitate de a ajunge la Călăraşi pentru a face o vizită la ginecolog în primul rând. Funcţie de rezultatul consultului putea contacta un psiholog sau un avocat.  

După inspectarea normală a sectorului de care răspundea şi corectarea deficienţelor, l-a căutat pe inginerul-şef, deoarece nu i-a sosit încă suplimentul de nutreţuri propuse pentru îmbunătăţirea meniului junincilor.  

Săndica i-a solicitat şefului său direct o deplasare la Călăraşi pentru întocmirea fişei medicale necesară la oricare angajare. Acesta a fost de acord, sugerându-i să meargă personal pentru a ridica de la depozite materialele solicitate pentru adaosul de hrană al junincilor, considerându-se în timpul serviciului în ziua respectivă, în plus i-a pus la dispoziţie şi mijlocul de transport necesar. Aceasta pentru că îi plăcuse cum a debutat tânăra ingineră în activitatea zootehnică de la I.A.S. Dorobanţu.  

Ziua următoare a fost plină de emoţii pentru Săndica. Trebuia să parcurgă în policlinică toate etapele unor analize medicale necesare angajărilor. Solicitase şi un control ginecologic.  

Ajunsă în faţa cabinetului de specialitate, emoţiile fetei creşteau cu fiecare pacient intrat la consult înaintea sa. Când i-a venit rândul să intre, parcă i s-au tăiat picioarele – o lua cu leşin. Parcă ar fi dorit să plece acasă, fără să mai intre. Doar vocea asistentei a trezit-o la realitate când şi-a auzit numele strigat:  

– Tovarăşa Niculescu Săndica!  

– Da, eu sunt.  

– Poftiţi, vă rog!  

– Mulţumesc!  

Intră în cabinet ca mielul la tăiere.  

– Ia să vedem, ce s-a întâmplat domnişoară? i se adresă doctorul, un bărbat înalt, robust, cu barbişon şi ochelari cu ramă aurită, privind-o pe deasupra ochelarilor.  

– Domnule doctor, nu ştiu ce poate fi, dar nu mai am ciclu menstrual de circa două săptămâni.  

– Sunteţi căsătorită?  

– Nu.  

– Aţi avut relaţii sexuale în această perioadă? Aţi fost răcită, aţi lucrat în curent? Trebuie să ştim care poate fi cauza.  

– Nu am fost răcită şi nici nu am lucrat în curent.  

– Atunci? Nu mi-aţi răspuns la restul întrebărilor.  

– Nu am avut relaţii sexuale, ci am fost violată acum aproape o lună de zile, în urma cărui viol am avut un accident. În timpul apărării împotriva violatorului, m-am împiedicat, am căzut şi m-am lovit cu capul de cimentul unei pardoseli. Contactul cu cimentul s-a soldat cu o comoţie cerebrală, însoţită de amnezie totală, o internare în spital de peste zece zile, amnezie din care abia de două zile mi-am revenit.  

– Tragic dacă se mai întâmplă asemenea fenomene în zilele noastre. Cine era violatorul? Văd că sunteţi ingineră.  

– Nu are importanţă acum cine, ci urmările acestui viol. De aceea sunt la dumneavoastră. Sunt sau nu sunt însărcinată? Asta este problema care mă frământă de nu pot dormi.  

– Acest lucru îl putem afla după consult, aşa că vă rog să vă pregătiţi şi să urcaţi pe masa de consult.  

După consultarea pacientei, în timp ce doctorul îşi scotea mănuşile şi se spăla la chiuvetă, cu un zâmbet larg pe faţă, o inform pe Săndica:  

– Domnişoară, bucuraţi-vă că nu aveţi decât o infecţie, o metroanexită, şi că nu sunteţi însărcinată, dacă se poate omul bucura când contactează o asemenea infecţie. Am să vă prescriu o reţetă pentru a vă vindeca de această afecţiune, altfel s-ar putea să nu mai rămâneţi gravidă niciodată.  

– Domnule doctor, mi-aţi luat o mare greutate de pe suflet.  

Desigur că voi urma tratamentul cu sfinţenie. Îmi doresc copii, dar numai în condiţiile unei căsnicii reuşite.  

– Şi ce veţi face cu violatorul? Îl veţi reclama?  

– Nu ştiu ce voi face, domnule doctor în viitor. Voi analiza care sunt avantajele şi dezavantajele unei asemenea acţiuni. Este vorba şi de reputaţia mea viitoare, de viaţa mea şi de ce se va întâmpla cu mine pe viitor. Credeţi că voi fi avantajată să mă aflu într-un proces de viol care poate fi contestat şi nu poate fi dovedit după atâta timp, neexistând niciun martor?  

– Sincer? Nu cred că ieşiţi decât cu avantajul moral că va fi pedepsit. Aceasta în cazul că va fi pedepsit. Imaginea dumitale, oricum, va fi tare şifonată pentru viitor.  

– Tocmai la aceasta mă gândeam şi eu domnule doctor. Mă bucur că am doar o infecţie, nu şi o povară pe care să o port nu numai eu toată viaţa, ci să o poarte şi un suflet nevinovat, ce s-ar naşte dintr-o violenţă.  

– Aveţi dreptate, domnişoară. Iată reţeta şi vă doresc numai bine. Vă recomand totuşi să consultaţi şi un specialist în psihiatrie, dacă veţi vedea că nu puteţi scăpa de coşmarul acestei nelegiuiri.  

– Vă mulţumesc. La revedere.  

– La revedere şi ai grijă de dumneata şi sănătatea dumitale, că eşti tânără şi frumoasă şi ar fi păcat să nu poţi da naştere unor copii la fel de frumoşi.  

– Vă mulţumesc. Am să ţin cont de sfat.  

Săndica părăsi optimistă cabinetul de ginecologie, îndreptându-se direct către prima farmacie din apropiere, pentru a face rost de tratamentul necesar.  

Desigur că în această situaţie se schimbă problemele situaţiei sale. Hotărî să-l sune pe Mircea pentru a-i povesti despre munca sa şi bucuria de a fi singura răspunzătoare de activitatea sa profesională, pe care dorea să o facă cât mai bine.  

Îl găsi acasă şi era bucuros că l-a sunat. Nu mai ştia nimic de ea de la despărţirea din gara Feteşti. Era fericit că primeşte veşti bune despre ea şi a invitat-o la Galaţi la sfârşit de săptămână, măcar să-I cunoască familia. Săndica i-a promis că se va gândi la această ofertă şi, cum se va ivi ocazia, se va urca în primul tren spre Galaţi.  

Încheind discuţia într-un ton optimist, declarând fiecare cât de dor îi era de celălalt, îşi luă la revedere, mult mai veseli decât erau înaintea acelui telefon.  

Se urcă în cabina camionului mult mai fericită acum decât a coborât şi i-a spus şoferului să meargă la depozitele de unde trebuia să ridice materialele solicitate. Nu mai conta acum ce sfat îi va da aliatul său nebănuit, doctorul Ţigănuş. Anticipa cam ce vor conţine acele sfaturi. Totuşi era mulţumită că mai ştie cineva de drama sa şi poate că într-o clipă de sinceritate, la o întâlnire ocazională, îi va reaminti lui Viorel fapta sa, de care credea că nimeni nu are habar.  

Erau trei care ştiau: Săndica, Tigănuş şi Ion, magazionerul.  

 

 

 

 

 

Sfârşit  

 

Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. XVII Coşmarul adevărului partea a II a / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1146, Anul IV, 19 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!