Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP.XVI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Viaţa nu este dreaptă, dar tot este bună  

 

 

 

 

După ce s-a mai liniştit, Săndica a intrat sub cearşaf, încercând să adoarmă, însă oricât s-a străduit, ochi săi rămâneau aţintiţi în tavan. Încerca să analizeze evenimentele petrecute în viaţa sa, în ultimele luni.  

La începutul verii, care acum era pe sfârşit, credea că era îndrăgostită de Viorel. A constatat că a fost doar atrasă de el ca bărbat, pentru că era un tânăr frumos, bine legat şi emana o atracţie deosebită pentru femei. Aceasta poate şi datorită faptului că în viaţa sa sentimentală exista un gol imens. Nimeni nu-i mai răscolise sufletul s-o facă să aibă emoţii când se apropia de el. Poate şi acest lucru a generat curajul de a-i spune lui Viorel că îl place şi că ar fi dispusă să aibă cu el o aventură, lucru pe care acum îl regreta din suflet.  

La mijlocul verii l-a cunoscut pe Mircea, de care se îndrăgostise cu adevărat şi lângă care a petrecut unele dintre cele mai frumoase clipe din viaţa sa de femeie. Era convinsă că şi Mircea o iubea. Chiar dacă acest sentiment nu era suficient de cristalizat în sufletul său, va face totul ca iubirea lui pentru ea să se cimenteze definitiv, încât să o ceară de soţie. Mircea era partida ideală pentru ea, fată de la ţară, cu părinţi bătrâni şi fără posibilităţi materiale de a o mai ajuta să pornească într-o nouă carieră.  

Tot acum statutul său profesional s-a schimbat radical. Nu mai este fata care a trecut prin cinci ani de facultate fără nicio materializare, fără o diplomă, care să ateste că a terminat o facultate.  

Acum a reuşit să scape de acest coşmar al vieţii sale. Este ingineră cu toate drepturile ce i se conferă din această titulatură.  

Este în ultima lună a verii şi nu ştia încotro să o ia. Să mai rămână aici în comună, unde este cunoscută de toată lumea şi la rândul său cunoştea pe toată lumea sau să o ia de la capăt în altă parte? Să plece în necunoscut? Dacă mergea la Dorobanţu sau în altă localitate din zona sa, putea fi alături de părinţii săi, care s-au sacrificat pentru a o ţine în facultate cinci ani de zile. Ar fi ca o răsplată pentru ei.  

Să ţină legătura cu Mircea şi să se lege de el şi de şansele ca viitorul să-i fie unul de succes sau să lase lucrurile să se deruleze natural? Pe soartă trebuie să o mai şi ajuţi să intre pe poarta larg deschisă. Dacă îi închizi poarta în nas, te va ocoli, va intra pe o altă poartă larg deschisă.  

La un moment dat adormi cu lacrimile picurându-i din ochii săi frumoşi. Noaptea îl visă pe Viorel cum venea cu o funie înnodată în mână ca un laţ, strigându-i:  

– Acum nu-mi mai scapi. Ha, ha ha, eşti a mea şi vei fi a mea chiar dacă strigi după ajutor. Săndica dorea să strige după ajutor şi nu putea să scoată nici un sunet. Oricât se străduia, nu putea rosti nici un cuvânt. Dorea să-l strige pe Mircea care îi apărea ca în ceaţă, dar nu era auzită de el. Se tot îndepărta. Parcă fugea de ea. Viorel o prinse cu funia de gât şi rânjind ţipa la ea sufocând-o:  

– Eşti a mea... nu-mi mai scapi... în sfârşit te-am prins şi fac ce vreau cu tine.  

Săndica se zbătea să scape din mâinile lui, însă forţa braţelor lui puternice o ţineau lipită cu spatele de pământ. Începea să-i rupă hainele de pe ea, râzând cu glas tare şi răguşit:  

– Uite ce păţeşti dacă fugi de mine. Unde îţi este profesoraşul să te scape? Să vină la mine să-l omor şi pe el. Să-l vezi cum moare lângă tine. Mă voi răzbuna pe voi care v-aţi bătut joc de mine. Ha,  

ha, ha! Aţi fost la munte să faceţi dragoste şi să vă bateţi joc de sentimentele mele?  

– Viorel, te rog nu mă omorî! Lasă-mă să trăiesc! Fac tot ce doreşti, numai lasă-mă să trăiesc, se ruga fata în vis.  

– Nu te iert, tu nu ai vrut să mă iubeşti, l-ai vrut pe profesor, vă omor pe amândoi. Nu va scăpa de răzbunarea mea, că te-a luat de lângă mine. Ha, ha, ha... Mă răzbun în sfârşit.... ha, ha, ha...  

Săndica era toată lac de apă, scâncea ca un copil în somn, se ruga şi se zvârcolea în pat. Nu putea să scape de sub greutatea lui Viorel care îi supunea cu forţa corpului său. Îi simţea răsuflarea fierbinte pe faţă. Cu limba sa aspră o rănea pe obraji, încercând să o sărute. Se trezi brusc din coşmar. Era toată transpirată şi speriată, iar peste ea stătea pisica, care venise să se ceară afară cum făcea de obicei noaptea. Îi venea să o sărute de bucurie că nu era Viorel, ci doar pisicuţa sa, care o lingea pe obraz. Parcă nici nu mai avea curajul să se culce la loc, după ce a deschis uşa să iasă pisica afară. Îi era teamă să nu-i revină coşmarul. Doamne ce a putut visa... Cum să o omoare? Mai ales pe Mircea, care era mai solid ca Viorel, deci şi mai puternic... Nu dorea să mai viseze şi să se gândească la coşmar, aşa că lăsă veioza aprinsă şi încercă să citească câteva pagini, indiferent ce va citi.  

Până la urmă a adormit cu veioza aprinsă şi cartea pe piept.  

Dimineaţa, când a trezit-o cocoşul cu cântecul său matinal, era obosită şi o durea tot corpul. Parcă o bătuse cineva cu un mănunchi de nuiele peste tot.  

S-a dus la baie să se răcorească, să facă un duş rece şi apoi să-şi facă cafeaua. Proprietarii reuşiseră să tragă apă în casă şi să-şi amenajeze un duş în camera unde era doar un lavoar cu ligheanul unde se spălau, transformând-o în baie. Era prea de dimineaţă pentru a pleca la serviciu şi prea târziu să bea cafeaua la birou, aşa că prefera să o facă acum, acasă. Aşa poate îşi va reveni după coşmarul de azi-noapte. Ce putea să însemne toate cele visate? Un semn rău?  

Spera să fie doar un vis de noapte şi atât, nu o prevestire la o nenorocire ce s-ar putea abate asupra sa. Prea i-au mers toate din plin aşa cum şi-a dorit, nu putea acum să i se întâmple ceva rău.  

Când s-a făcut ora şase jumătate şi-a luat poşeta şi a pornit spre fermă. Avea de mers vreo doi kilometri până acolo, aşa că va ajunge la timp. La intrarea în biroul său o văzu pe Ramona venind şi ea pe stradă. Parcă o străfulgeră un fior ca un curent electric la vederea sa.  

Ce să fie asta? se întrebă fata. Începu să-şi facă cruce cu limba în cerul gurii cum o învăţase mama sa când era mică.  

– Mama, ca să nu te vadă nimeni când te închini, să o faci cu limba în cerul gurii. Dumnezeu te va vedea şi va aprecia gestul tău că îl iubeşti.  

Dimineaţa se desfăşura normal. Când s-a întâlnit cu Ramona la ea în birou, aceasta a sesizat schimbarea de pe chipul colegei sale.  

– Ce-i cu tine? Ce ai păţit? Nu te simţi bine? Eşti bolnavă sau oi fi gravidă după vacanţa la munte? spuse ea nu cu oarecare răutate în glas.  

– Nu... nici vorbă să fiu gravidă, asta era prima grijă, să mă protejez. Nu am dormit azi-noapte cum trebuie, am avut un coşmar.  

Şi acum mă înfior când mă gândesc la el. – Ce-ai visat aşa de urât de te sperie aşa de tare?  

– Prostii, nimic de luat în seamă, vise de noapte.  

Ramona nu se lăsă convinsă, trebuia să fi fost ceva ce a declanşat coşmarul colegei sale.  

– Ţi-ai băut cafeaua?  

– Da, dacă tot m-a sculat cocoşul gazdei cu noaptea în cap. Nu am mai putut dormi, aşa că mi-am făcut cafeaua şi am băut-o împreună cu gazda. Ei se scoală de la cinci să pună la punct problemele gospodăriei, cu păsările, animalele, să ducă vacă la prund la ciurdă şi abia atunci se pregătesc să plece la brigadă.  

– Parcă la mine este altfel? Noroc că numai proprietarul lucrează, sunt bătrâni amândoi şi el face ce poate pe la brigadă, că de muncit... mai uşor. Astăzi te duci la grajdurile cu scroafe gestante, sunt vreo două care trebuie să fete şi cum sunt mari, să nu se culce peste purcei şi să-i omoare. Trebuiesc supravegheate în timpul fătării. Nu prea am încredere în nea Costică, este cam lasă-mă să te las. La el în curte tot aşa face oare?  

– Bine, Ramona. Cred că am să pun să le mute în alte padocuri pe cele fătate. Au crescut purceii şi nu mai au spaţiu suficient să facă mişcare. Trebuie să meargă cineva la moară să mai macine uruială.  

Tot mazăre cu soia, porumb şi orz amestecăm? Trec şi pe la magazine să văd cum stăm cu făina de oase. Ajută la creşterea purceluşilor acum când sunt mici şi mai ales la găinile ouătoare.  

– Bine, te descurci tu. Ştii ce ai de făcut. Mai vezi la faţa locului ce mai trebuie şi să-i pui la treabă, să fie curat şi spălat prin padocuri.  

Eu merg la ferma de păsări. S-au semnalizat câteva găini moarte şi să nu fie vorba de vreo epidemie. Atât ne mai trebuie. Iar ne ia în colimator inginerul-şef şi ne penalizează. De fapt, pe mine că tu ai fost plecată o lună de zile.  

– Poate că nu-i cazul. Bine atunci eu am plecat. Pa!  

– La revedere!  

Grajdurile unde se aflau padocurile cu scroafele de prăsilă gestante erau la capătul plantaţiei pomicole. Acum era în plină campanie de recoltare a piersicilor pentru piaţă şi mai ales pentru ţuică. Colectivul avea un cazan mare de ţuică, unde era responsabil peste el nea Stoica, unchiul soţiei directorului şcolii.  

Fructele se depozitau în budane mari închise etanş, iar când se termina fermentaţia, transportau materialul la cazan unde se distila.  

Când se stabilea ce produse se dau pentru normele făcute într-un an de zile, se trecea şi ţuică sau vin pe lista produselor, alături de ulei, grâu şi porumb şi alte produse ale culturilor de bază. Din restul de produse o parte se folosea pentru furajarea sectorului zootehnic şi cea mai mare parte se preda la baza de recepţie contra cost din care revenea membrilor colectivului o anumită sumă.  

Săndica inspectă padocurile cu gestantele şi constată că încă nu se grăbea nici una să aducă aşa de dimineaţă purceluşii la lumina zilei. A hotărât să plece spre magazii. Nu a văzut că la uşa magaziei cu concentrat pentru păsări este şareta lui Viorel. Când s-a apropiat de magazie, s-a intersectat cu magazionerul.  

– Unde te duci, nea Ioane? îl întrebă proaspăta ingineră.  

– Sărut mâna, domnişoară! M-a trimis şeful la moară să văd dacă mai au până termină ce le-am dat ieri la măcinat pentru uruială.  

– Şi la magazie cine rămâne? Aveam treabă cu dumneata.  

– Cu ce anume, domnişoară?  

– Avem suficientă făină de oase sau să trimitem la fabrică, la Lumina, camionul la încărcat? Mi-a spus doamna Axinte că nu prea mai este.  

– Avem pentru săptămâna aceasta.  

– Bine, du-te şi să vii repede  

– Am înţeles, sărut mâna.  

Săndica mergea spre magazie, dar parcă i se înmuiase genunchii de emoţie. A văzut şareta lui Viorel legata de uşa magaziei. Ce să fie de era aşa de emoţionată? Doar s-a mai întâlnit cu el de atâtea ori şi nu s-a mai simţit aşa de înfiorată. Când a intrat pe uşa magaziei, l-a văzut pe Viorel uitându-se într-un registru în biroul magazinerului.  

Se făcea că nu a observat sosirea fetei, însă era convinsă că ştia de prezenţa sa în magazie.  

Săndica se îndreptă spre fundul magaziei, unde erau depozitate făina de oase şi concentratul pentru păsări. Nu a auzit când Viorel a ieşit din birou şi a închis uşa prin interior. I-a simţit doar răsuflarea în spatele său şi când s-a întors să-i dea bineţe, acesta deja o cuprinse în braţe, fără putinţă de a mai scăpa, ca în coşmarul din timpul nopţii.  

– Ce faci, lasă-mă că ţip.  

– Poţi ţipa, nu te aude nimeni.  

– Viorel, lasă-mă în pace, nu ţi-am spus că nu mai poate fi nimic între noi?  

– Şi eu ţi-am spus că aşa nu se va termina cum vrei tu, după ce ai adus în sufletul meu tot iadul. În acest timp Viorel încerca să o sărute, să o pipăie pe sâni, apoi cu mâna infiltrată sub fusta fetei, încerca să-i dea chiloţii jos.  

– Ajutor, striga fata, dar parcă glasul îi era sugrumat de teamă.  

Lasă-mă, criminalule! Chiar în acel moment nu mai simţea nicio atracţie faţă de el, ci doar repulsie şi scârbă. Orice atingere nu făcea decât să o dezguste şi mai tare. Se zbătea să scape din braţele sale, dar nu reuşea. Luptându-se cu el, mergând cu spatele şi cu el strâns lipit, încercând să ajungă la uşă, să ceară ajutor, s-a împiedicat de o denivelare a pardoselii, a căzut pe spate, cu Viorel peste ea. În căzătură s-a lovit cu capul de cimentul pardoselii şi a rămas inconştientă întinsă pe ciment. Când a văzut Viorel că nu mai opune rezistenţă a crezut că a cedat poftelor sale. O săruta cu patimă şi îi bolborosea la ureche ca un posedat:  

– Ai văzut că mă vrei? Ai văzut că mă doreşti? Nici nu îi trecea prin cap că lovitura primită la cap putea să-i pună fetei viaţa în pericol. Îi rupse chiloţii de pe ea şi o posedă cu toată sălbăticia de care era în stare. Nu sesiză că Săndica nu are nici o reacţie la tot ce se întâmpla cu ea. O muşca cu sălbăticie şi se repezea cu forţă şi cu ură între pulpele sale. Când îşi slobozi tot fluidul în cavitatea inertă a fetei, parcă se rupeau bolţile cerului deasupra sa. Se ridică, îşi încheie liniştit şliţul pantalonilor şi îi spuse cu năduf:  

– Nu era mai bine dacă o făceai de plăcere? Până la urmă ţi-a plăcut, nu?  

Când a văzut că nu are nici o reacţie, rămânând întinsă pe ciment, i-a luat mâna ca şi când ar fi vrut să o ajute să se ridice de jos. Atunci a văzut pata de sânge de pe ciment şi faptul că era leşinată sau moartă. Capul îi atârna inert pe umăr. S-a speriat, a fugit să deschidă uşa repede la magazie, a luat chilotul fetei şi în grabă l-a înghesuit într-un sac cu concentrat şi a ieşit să caute ajutor.  

Nu se zărea nimeni prin împrejurimi. O luă pe Săndica în braţe, o urcă în şaretă şi în goana calului s-a îndreptat spre dispensarul uman. Gânduri negre îl urmăreau şi încerca să facă scenarii, ce să spună că s-a întâmplat. Cu magazinerul va vedea el cum aranjează.  

Va spune că a găsit-o în magazie, că s-a împiedicat şi s-a lovit puternic la cap în căzătură, lucru ce nu era prea departe de adevăr.  

Încă mai spera să scape cu viaţă. Constatase că mai avea puls, chiar dacă era slab. Nu pierduse totuşi prea mult sânge. Era conştient că de viaţa fetei va depinde libertatea sa. Nu-şi dădea seama ce l-a apucat să o violeze. Poate că până la urmă între ei apărea o dragoste reciprocă, aşa cum se întrezărea când s-au întâlnit prima dată la restaurant în Constanţa. Numai gândul că i-a aparţinut cu trup şi suflet profesorului, îl înnebunise. Mai ales că se putea să o piardă definitiv dacă părăsea comună, să plece în altă parte, departe de el.  

Nu ştia dacă o iubeşte cu adevărat sau era ca o obsesie de care nu se putea despărţi în niciun fel.  

Mai era puţin şi ajungea în faţa dispensarului. Pe verandă erau oameni cu probleme de sănătate ce aşteptau să le vină rândul la consultaţii.  

– Ajutaţi-mă să o iau din şaretă, vă rog, strigă inginerul la nişte bărbaţi.  

– Ce s-a întâmplat, tovarăşul inginer? Întrebau sătenii când au văzut fata leşinată.  

– Nu ştiu, aşa am găsit-o, cred că s-a împiedicat şi s-a lovit cu capul de ciment într-o magazie.  

Ajunsă pe patul de consult, doctorul a sărit imediat să vadă care este starea fetei. Avea puls chiar dacă era slab, însă trebuia să fie transportată de urgenţă la spital pentru investigaţii amănunţite. Sună salvarea şi anunţă cazul. În timpul cât o consultă pe fată, doctorul nu era convins că lucrurile s-au întâmplat aşa cum relata inginerul.  

Hainele fetei erau în dezordine, bluza sfâşiată la piept şi a constatat că fata nu avea chilotul pe ea când i s-a ridicat fusta sa scurtă la aşezarea pe patul de consult. Pe faţă avea nişte zgârieturi sau muşcături, nu putea să-şi dea seama deocamdată. Se uită la inginer cât îi făcea o injecţie care să-i mărească presiunea sângelui pompat de inimă şi apoi îi montă o doză de glucoză în care introduse o fiolă de hidrocortizon. Spălă rama şi o pansă la cap.  

Săndica avea o contuzie cerebrală destul de urâtă. A scos din frigider o pungă plină cu gheaţă pe care o aşeză în dreptul rănii. Nu trecură nici douăzeci şi cinci de minute, când a sosit şi salvarea.  

Medicul de pe salvare, o femeie, a preluat accidentata căruia îi crescuse pulsul şi dădea semne de revenire, însă încă era inconştientă.  

Ca să scrie istoricul accidentului în fişa de însoţire a bolnavei, a cerut relaţii singurului care a putut să le dea, şi anume inginerului Axinte. A declarat că a auzit o buşitură în magazie şi, când a mers să vadă ce s-a întâmplat, a găsit colega sa lungită jos cu o contuzie la cap. Se împiedicase de un sac cu furaj sau de altceva poate şi în cădere s-a lovit la cap de cimentul de pe pardoseală.  

Doctoriţei i se păru cam puerilă explicaţia, dar nu era treaba ei să cerceteze. Pe ea o interesa să stabilizeze pacienta şi să o ducă cât mai urgent la spital.  

Doctorul Ţigănuş a evacuat toţi curioşii din cabinet, dorind să poarte o discuţie cu inginerul Axinte.  

– Tovarăşul inginer, povestea dumitale cu împiedicatul este bună pentru spus copiilor, nu mie, care în viaţa mea am văzut atâtea.  

Dacă se împiedica, se lovea la frunte nu la ceafă, doar nu mergea cu spatele. Apoi de ce s-a agăţat în cădere de şi-a rupt bluză în zona pieptului? Nici chilot nu avea pe ea sau vreţi să spuneţi că nu obişnuieşte să poarte că este vară? Are leziuni şi la gură.  

– Tovarăşul doctor, eu aşa am găsit-o. Ce s-a întâmplat cu ea nu ştiu. Ne va povesti când îşi va reveni.  

– Dacă îşi va reveni. Este posibil să rămână amnezică mult timp, să nu ştie ce s-a întâmplat cu ea. Dacă se va constata că are vreun hematom subdural, lucrurile se pot complica, să fie nevoie de intervenţie chirurgicală. Să sperăm să nu fie aşa de grav, doar să fie o pierdere a cunoştinţei temporară şi să-şi revină repede, dar mă îndoiesc.  

– Bine, tovarăşul doctor, vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră şi ar fi mai bine să nu facem supoziţii până nu aflăm de la Săndica ce s-a întâmplat.  

– Eu nu am de ce să bat toba, decât dacă voi fi întrebat ce părere am despre accident, de persoane autorizate să mă întrebe, nu de curioşi.  

– Vă mulţumesc.  

– Nu ai pentru ce, dar ai grijă ce faci şi ce vorbeşti.  

Viorel s-a întors la magazie, unde magazionerul era sosit de mult.  

– Ce s-a întâmplat, tovarăşul inginer, de aţi plecat şi aţi lăsat magazia vraişte deschisă.  

– Ce să se întâmple... am alergat cu tovarăşa ingineră Săndica la dispensar. S-a împiedicat în magazie şi în cădere s-a lovit la cap de pardoseală şi a leşinat.  

– Cum să se împiedice, tovarăşul inginer. Doar era lumină în magazie şi sacii cu uruială sunt aranjaţi unul lângă celălalt.  

– Nu ştiu, omule, ce a făcut. Eu verificam intrările şi ieşirile de marfă din magazie când am auzit buşitura. Nici nu am observat când a intrat în magazie. Credeam că ai venit tu şi nu m-ai anunţat.  

– Şi este lovită rău?  

– Destul de rău dacă a luat-o salvarea în stare de inconştienţă.  

– Doamne, săraca, tocmai acum când a devenit ingineră. Tot colectivul se bucură de acest lucru că toţi ţin la ea. Este tânără şi frumoasă, dar şi cumsecade.  

– Bine, nea Ioane, eu merg la birouri să anunţ accidentul, să vedem cine se duce la spital să se intereseze de ea dacă şi-a revenit.  

– La revedere. Dacă aflaţi noutăţi, să mă anunţaţi şi pe mine.  

– Spală şi tu pata de sânge de pe pardoseală, sugeră Viorel lui nea Ion.  

– Bine.  

Viorel a plecat cu şareta la birouri aşa cum i-a spus magazionerului, iar nea Ion s-a dus la locul accidentului să vadă cum s-a putut împiedica ingineră de s-a lovit aşa de tare la cap. Când a văzut locul unde era pata de sânge, a ajuns la concluzia că povestea inginerului cu împiedicatul fetei este cusută cu aţă albă. Era un sac mai înafară şi răsturnat pe jos, dar acesta după cum arăta, căzuse mai  

mult în urma unei lupte decât a unei împiedicări. Îl simpatiza pe inginer, era şeful său direct şi era bine să pară că nu ştie nimic. A luat o găleată cu apă şi un ciot de mătură să spele pata de sânge închegat.  

Când să înceapă spălatul, a văzut o bucăţică de cârpă albă ieşind dintr-un sac şi când a tras de ea să vadă ce este şi ce caută acolo, a constatat că este un chilot de damă rupt.  

Acum a înţeles ce s-a întâmplat în magazia sa cât el a lipsit.  

Viorel a violat-o pe Săndica sau doar a încercat şi aceasta în lupta cu el a căzut şi s-a lovit la cap. Nu ştia ce să facă acum. S-ar putea să se facă cercetări de către miliţie, aşa că renunţă la spălatul petei de sânge. Iar chiloţii fetei i-a ascuns prin magazie unde nu avea cum să umble cineva. Prefera să se facă că nu ştie nimic până nu va afla cum se derulează filmul evenimentelor. Doar el nu a fost de faţă.  

Ajuns la birouri, Viorel l-a căutat pe preşedinte sau pe inginerul-şef să le spună de păţania Săndicăi. Cum nu era nici unul dintre ei, a lăsat vorbă la contabilitate să fie anunţaţi că Săndica este luată cu salvarea la spitalul din Mangalia. A plecat spre biroul său să-şi pună ordine în gânduri şi să vadă cum susţine în continuare cazul Săndicăi.  

Dacă fata îşi va reveni şi va povesti ce s-a întâmplat, sigur se va ocupa de caz miliţia şi mai ales procuratura. Îi era teamă ca totul să nu se ducă de râpă din cauza obsesiei sale care se numea Săndica.  

Pentru el era ca un coşmar de când a cunoscut-o şi mai ales de când a aflat că nu îi este indiferent fetei, ba mai mult, era gata să aibă o aventură cu el. Totul s-a dus pe apa sâmbetei când a apărut profesorul de franceză. Nici nu avea curajul să dea ochii cu Ramona. Ce îi va spune? Cum să justifice gestul său? Numai fiara din el l-a determinat să procedeze aşa fără să se gândească la consecinţe. Chiar dacă fata nu se accidenta, tot putea să-l reclame la miliţie că a violat-o.  

Din gândurile sale sumbre l-a scos inginerul-şef care a intrat ca o vijelie în birou.  

– Ce s-a întâmplat, tovarăşul Axinte, cu tovarăşa Niculescu?  

Am auzit că este la spital în stare de inconştienţă.  

– Aşa este că doar eu am dus-o la dispensar.  

– Cum aşa? Ce s-a întâmplat de fapt?  

– Se pare că s-a împiedicat de un sac cu uruială în magazia lui nea Ion şi în cădere s-a lovit cu capul de pardoseală, căpătând o contuzie puternică, cu pierderea cunoştinţei temporar.  

– Şi este grav?  

– Nu ştiu, a luat-o salvarea. Este la spital la Mangalia pentru investigaţii.  

– Mă duc la birouri să dau un telefon la urgenţă şi să văd ce maşină este liberă să plec la Mangalia.  

– Bine, aştept veşti despre ea.  

Inginerul-şef a telefonat la spital şi a aflat că pacienta şi-a revenit, este sub supraveghere medicală, nu este aşa de grav, numai că nu-şi aminteşte nimic despre accident deocamdată. Este amnezică.  

Nici cum o cheamă nu a ştiut să spună la început. Cu timpul îşi va reveni, însă are nevoie de linişte şi repaos total o perioadă, însă are nevoie de actele de identitate şi de o adeverinţă că este salariată, pentru internare.  

Când s-a aflat în C.A.P. de accidentul tinerei inginere şi de starea sa de sănătate, multă lume era circumspectă asupra modului cum s-a produs accidentul şi aştepta ca fata să-şi revină din amnezie, pentru a se afla cum s-a întâmplat să se lovească la cap. Viorel a trecut pe la magazie să vadă în ce ape se scaldă nea Ion şi când l-a găsit la întrebat:  

– Ce ai făcut, nea Ioane, ai spălat pardoseala?  

– Nu, tovarăşul inginer. Mi-a fost teamă.  

– De ce, nea Ioane?  

– Păi de asta, şi se duse în colţul unde a ascuns chiloţii fetei, pe care i-a arătat inginerului.  

– Că a căzut se poate, dar să-şi piardă şi chiloţii, mai ales şi rupţi nu mai cred. La mine nu intră femei care să-şi lase chiloţii prin sacii cu uruială.  

– Nea Ioane, ar fi bine să t e abţii de la comentarii. Când va ieşi Săndica din spital se va afla ce s-a întâmplat.  

– Tovarăşul inginer, eu sunt mut. Dar dacă mă vor lua la întrebări eu îl iau pe „nu ştiu” în braţe, că nu am fost de faţă. Ia matale chiloţii ăştia şi faci ce crezi cu ei, mie nu-mi trebuiesc.  

– Bine, nea Ioane. Aşa rămâne. Nu erai aici, nu ştii nimic. Să nu tulburăm apele degeaba.  

Oricum mai liniştit decât la întâlnirea cu subordonatul său, Viorel a plecat spre birouri să ia pulsul evenimentelor de la funcţionare şi de la „radio şanţ”.  

Ramona era şi ea contrariată asupra modului în care s-a întâmplat accidentul. Doar ce se despărţise de ea şi cum putea să se împiedice aşa din senin? A mers şi ea la magaziner să afle mai multe de la el, însă se întoarse şi mai nedumerită. Cum de nea Ion a plecat subit la moară lăsând magazia deschisă să intre Săndica în ea? Ceva nu se potrivea cu realitatea. Cum de tocmai atunci a apărut soţul său la magazie să o salveze? Toate aceste semne de întrebare vor fi lămurite când se va întoarce Săndica din spital.  

 

Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP.XVI Fiara cu chip uman / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1144, Anul IV, 17 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!