Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. XII -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

Bogăţia sufletească dă valoare vieţii.  

 

 

A doua zi şi-au propus să urce pe munte cu telecabina. Dacă vor avea curaj şi timp, vor coborî la Mănăstirea Peştera şi la Peştera Ialomiţei.  

După micul dejun, au revenit în cameră şi au luat în serios folosirea echipamentului adecvat urcării pe munte. Mircea abia îşi cumpărase din Galaţi câteva lucruri noi de îmbrăcat plus bocancii săi rodaţi printre pietrele din traseele montane. Săndica avea şi ea ghete pentru urcat pe munte, pantaloni din tercot şi un hanorac impermeabil bun şi pentru condiţii de vânt sau frig. Nu uitase să-şi îmbrace costumul său de plajă, destul de minuscul. De acest detaliu Mircea nu ştia, deoarece se îmbrăcase în baie fără să fie văzută. Dorea să-I facă o surpriză. Aceasta numai dacă pe munte va fi vreme frumoasă şi se va putea dezbrăca pentru a-şi expune frumuseţea trupului său tânăr şi modelat de mama natură ca de un sculptor priceput.  

Echipaţi de urcat pe munte şi înarmaţi cu aparatul de fotografiat, în câteva minute erau în faţa staţiei de telecabina. Aşa cum s-au aşteptat, era aglomeraţie mare, chiar dacă era marţi, dar într-o jumătate de oră au reuşit să se vadă în interiorul cabinei şi să admire frumuseţea munţilor de la înălţime, până au ajuns la Hotelul Alpin, de la cota 1400. Au urcat pe jos la Cota 1500, la cabana restaurant, unde, cu un pepsi, respective o bere şi câte o cafea, Săndica şi Mircea se bronzau pe terasa de afară. Special nu au băut cafeaua în apartament sau la micul dejun, ca să câştige timp, ştiind că vor avea vreme să o servească pe munte.  

– Câte flori sunt prin jurul cabanei. Ar fi păcat să le distrugi pentru plăceri egoiste. Ceilalţi turişti nu s-ar mai bucura de prezenţa şi frumuseţea lor.  

– Ai dreptate. Dar câţi doar le admiră fără să le rupă? Mai ales copiii şi voi, femeile, cu înclinare spre frumos, cu orice risc.  

– Bate un pic vântul şi se formează un curent care îţi face pielea de găină, spuse fata, părând că nu a auzit remarca despre înclinaţia femeilor de a rupe florile montane.  

– Dar în telescaun cum crezi că va fi?  

– Luăm hanoracele pe noi la nevoie, dacă puloverele nu ne mai sunt suficiente.  

– Mâncăm la 2000 câte o pastramă cu mămăliguţă?  

– Cum vrei tu. Eu nu prea mă dau în vânt după carnea de oaie.  

Poate pentru că lucrez printre ele. Nici nu le mai suport mirosul.  

Apropo de oi şi animale. La plecarea de la munte trebuie să-mi pregătesc susţinerea examenului de stat. Mai am două săptămâni. Ce zici de asta? Am la mine dosarul pregătit să-l depun la facultate,  

inclusiv lucrarea pentru examenul de stat. Când ajung la Bucureşti las geamantanul la bagaje de mână şi dau o fugă să depun dosarul la secretariat şi să văd care mai este pulsul.  

– Ai mai pus mâna pe carte în acest timp?  

– Desigur. Ce puteam face acasă mai ales iarna? Când citeam cursurile, imediat făceam legătura cu ce întâmpinam eu în producţie şi aşa mi-a fost foarte uşor să reţin ideile tematicii. Este altceva când dai un examen susţinut doar de cunoştinţele tale teoretice şi alta când deja ai o experienţă în domeniul producţiei. M-au ajutat mult materialele împrumutate de la centrul de cercetare Palas. În baza lor mi-am construit toată teza lucrării.  

– Deci nu îţi faci probleme că nu-l iei.  

– Problema ar fi să nu fiu admisă din vaste motive politice şi de nu mai ştiu eu ce. La acest necaz al meu a contribuit şi faptul că părinţii mei, mai bine spus, bunicii, au făcut politică ţărănistă. Tata a fost doar un simplu simpatizant, nu s-a implicat prea mult, însă bunicul a fost membru marcant, noroc că a murit înainte de a-l aresta. Tata tot a avut necazuri ca şi mine bineînţeles, a intrat cu forţa în C.A.P. De fapt ce s-a întâmplat?  

– Ce să se întâmple... La facultate m-a abordat un securist şi, prin şantaj, m-a pus să semnez un angajament să dau informaţii despre studenţii străini şi tot ce mi se pare mie suspect prin facultate, altfel mă dau afară din facultate, înşirând o mie de motive care ar contribui la excluderea mea.  

– Şi?  

– Eu am fost nevoită până la urmă să semnez. Nu le-am dat nicio informaţie şi apoi au făcut o anonimă precum că am relaţii imorale cu un profesor şi norocul a fost că am apucat să-mi susţin toate examenele şi să le iau, însă la examenul de stat nu m-au mai primit şi nici dovadă că am luat examenele anului cinci, chiar dacă nu am susţinut statul, nu mi-au eliberat.  

– Nemernicii!  

– Cum acasă nu puteam ajunge, desigur se afla că nu am diplomă de inginer, am plecat în Dobrogea, unde am găsit un post de tehnician. Ce ar fi spus părinţii mei care şi-au luat pâinea de la gură să pot face o facultate?  

– Ai dreptate. Te cred.  

– Asta este povestea mea în mare de care poate nu ai ştiut.  

– Nu aveam de unde s-o cunosc. Ştiam doar ce mi-ai spus tu la banchet.  

– Înainte de plecarea la munte am mers atât la preşedintele de C.A.P., cât mai ales la organizaţia de partid, de mi-au dat adeverinţe de „bună purtare” cum s-ar spune, ca să le ataşez la cererea de a fi primită în examen. Mi-am luat concediul de odihnă, să pot susţine examenul de stat.  

– Înseamnă că nu mai mergi la Galaţi?  

– Îmi cer scuze faţă de părinţii tăi, îmi pare rău, dar ar însemna să ratez un an din viaţa mea. Dacă îmi iau diploma, atunci stau fără grijă. Ori îmi crează post la C.A.P. ori voi pleca la mine în regiune, pentru a-mi găsi post, asta dacă nu voi găsi în altă parte.  

– Da, ai şi tu dreptate. Nu poţi rata această oportunitate.  

– M-am mai făcut şi utecist numai ca totul să fie în regulă cu primirea la examen.  

– Nu-i nimic. Doar nu intră zilele în sac cum se spune, avem timp să ne mai întâlnim la Galaţi. Nici eu nu ştiu ce va urma. După un an de stat la ţară, parcă nu mai mă atrage ideea de la absolvire. A cam dispărut entuziasmul de la început. Să văd ce propun ai mei şi dacă este tentant, mă transfer la Galaţi.  

– Deci intenţionezi să mă părăseşti deja?  

– Nu neapărat. Dacă îţi iei diploma, poate se va găsi un post la noi sau în zona limitrofă.  

– Vom vedea ce va fi peste vreo două săptămâni. Hai să mergem că m-am încălzit pe terasă. Dacă va fi şi sus cald şi dogoreşte soarele, parcă aş face o plajă.  

– Numai că nu ai costumul la tine.  

– Cine ştie? Fac nud, care-i problema? Cum turiştii nu au întâlnit niciun urs pe munte, se vor aduna în jurul meu imediat, spuse ea râzând în hohote.  

Cei doi tineri şi-au luat bagajele şi au început să coboare spre staţia de telescaun. Nu prea era aglomerat, majoritatea urcau muntele pe propriile picioare. Doar femeile şi copiii mai apelau la telescaun şi câţiva leneşi ca şi ei.  

– Este cam răcoare în telescaun. Bate vântul mai puternic decât pe terasă.  

– Aici eşti în spaţiu deschis, nu la adăpost. Îmbracă hanoracul.  

Nu vreau să te îmbolnăveşti tocmai acum când ai atâtea de rezolvat.  

– Nici nu mă gândesc. Ce minunăţie şi câtă măreţie? Cum se văd munţii în zare. Cărările parcă ar fi nişte şerpi printre văi.  

– După ce mâncăm mai coborâm la Padina sau la peşteră?  

– Ce, ai început să fii băiat de oraş? Nu-ţi mai place sportul?  

– Mă gândeam la tine.  

– Mulţumesc. Am nevoie de mişcare, să fiu obosită, să pot dormi ca un copil, nu să stau numai cu gândul la tine.  

– De ce?  

– Pentru că îmi provoci furnicături numai când inspir aerul din jurul tău.  

– Şi crezi că mă deranjează?  

– Nu te deranjează desigur, dar când nu vei mai fi lângă mine nu-mi va fi comod. Poate doar pentru tine va fi.  

– De ce pentru mine?  

– Eşti bărbat, ridici pălăria, a venit partenera, ai rezolvat problema, a plecat şi gata. Dar eu ce fac fără tine? Abia m-am obişnuit să te ţin în braţe, să mă săruţi şi să-mi răscoleşti toate simţurile până fac explozie ca şi ieri după-amiază.  

– Ce-a fost ieri după-amiază? Nu-mi amintesc, făcu Mircea pe necunoscătorul ca s-o necăjească. Parcă seara s-a întâmplat ceva, am dansat, am băut vin şi am făcut dragoste. Pe zi parcă am fost în parc, nu-i aşa?  

– Lasă că ai să vezi tu uituc închipuit, spuse fată când îl sărută pe ureche. Poate dacă nu voi fi obosită am să-ţi amintesc cu amănuntul.  

– Gata, am ajuns. Ai grijă să nu te loveşti la coborârea din scaunul în mişcare. Ce minunat se vede de pe platou munţii Bucegi!  

Apropo de Bucegi, merge o bere cu acelaşi nume?  

– Nu ai golit o sticlă jos la 1500? Mai bine ai face nişte poze.  

– Este cald şi îmi este sete. Mi-e sete şi de tine, dacă vrei să ştii.  

Stai să-ţi fac câteva instantanee, mişcă-te ca şi când ai fi pe platoul de filmare şi eu te pozez.  

– Cine te opreşte să nu te înfrupţi cu toată pofta din ce doreşti?  

– Aici pe munte?  

– Ce, este interzis? Avem păduri, avem jepi, avem stânci, avem toate condiţiile când omului îi este foame, să se înfrupte.  

– Am glumit doar.  

– Bănuiam eu că nu ai asemenea curaj.  

– Atunci mergem să luăm masa dacă tot vorbeşti de înfruptat.  

Să mă înfrupt dintr-o porţie mare de pastramă de batal cum numai pe munte ştiu s-o facă.  

– Cât este ceasul?  

– Trecut de doisprezece.  

– Ce repede trece timpul!  

– Aşa este, nici nu ştii când se sfârşeşte vacanţa şi trebuie să plecăm care încotro.  

– Cred că am să plâng atunci în gară după ce pleci.  

– Tu vei pleca prima, ai accelerat la ora paisprezece şi eu peste câteva minute în urma ta. Poate îţi rezolvi problema cu înscrierea la examen. Cât este de la gară până la facultate? Iei un taxi şi în câteva minute eşti acolo.  

– Nu-mi aduce aminte de despărţire! Hai la restaurant că mi-e sete mai mult. Aş bea apă simplă în loc de sucuri sau apă minerală.  

– Comandăm.  

Restaurantul Cabanei Mioriţa era aglomerat. Trebuia să stai la rând până se elibera un loc. Mircea ochise o masă unde turiştii se pregăteau de plecare şi a mers să-i roage să nu cedeze masa altor persoane.  

Săndica aştepta aşezată pe treptele de la intrare până rezolva Mircea cu masa. Nici pe munte nu scapi de cozi, gândi ea cu necaz.  

În sfârşit au rezolvat cu masa şi au comandat ospătarului ce şi-a dorit fiecare. Săndica a preferat o ciorbă de perişoare şi un escalop, mâncarea sa preferată, pe când Mircea a fost consecvent în a mânca o pastramă cu mămăliguţă după o ciorbă de văcuţă.  

Mâncarea a fost deosebit de gustoasă şi nu prea scumpă, cu toate că alimentele se aduceau cu mare greutate pe munte.  

În mai puţin de o oră, erau pregătiţi de a lua muntele „în piept”, dar parcă nu mai aveau acelaşi entuziasm ca cel înainte de intrarea în cabană. Servitul mesei i-au făcut să-şi piardă cheful de a continua aventura coborârii spre mânăstire şi peşteră. Aflaseră că în 1961 mânăstirea din lemn a luat foc şi s-a construit o altă mânăstire. Nici unul din ei nu au mai fost pe acest traseu.  

O parte dintre turişti coborau cu telescaunul, alţii se îndreptau spre indicatoarele care te îndrumau pe unde să mergi dacă doreai să ajungi la un anume obiectiv, iar alţii pur şi simplu se „prăjeau” la soare. Era o vreme deosebit de călduroasă, chiar dacă se aflau la două mii de metri altitudine. Dacă îţi alegeai un loc lipsit de curent, puteai să te bronzezi mai plăcut decât la malul mării.  

– Nu vrei să renunţăm deocamdată?  

– De ce?  

– Îmi este aşa lene după ce am mâncat... parcă aş încerca să fac puţină plajă aici sus pe munte dacă la mare nu prea am reuşit.  

– Putem să mai profităm de soare vreo oră cel mult, apoi intrăm în criză de timp dacă dorim să ne respectăm programul.  

Lume multă, platoul larg, priveliştea deosebită, aşa că Săndica intenţiona să-şi urmeze propriul său program, nu neapărat cel stability cu Mircea. Cum avea suficient de mulţi spectatori, mai interesaţi decât cei de pe plajă, unde corpuri dezbrăcate sunt cu sutele, aici pe munte va găsi pe cineva curios de a privi cu admiraţie, un corp tânăr şi frumos ca al ei. Nu se gândea la frivolitatea gestului său, ci la faptul că vor fi atâţia bărbaţi care ar jindui după serviciile sale sau după corpul şi frumuseţea sa. Recunoştea în sinea sa că era o femeie frivolă, însă nu se putea abţine, pur şi simplu.  

– Unde vrei să ne aşezăm? întrebă Mircea.  

– Până îţi iei tu o bere, găsesc eu un loc mai adăpostit.  

– De acord.  

Mircea plecă spre cabană, Săndica se apropie de o stâncă izolată şi începu să dezbrace bluza, apoi încercă să-şi scoată pantalonii fără să se descalţe de ghete, dar nu reuşi, aşa că, până la urmă a fost nevoită să-şi scoată ghetele ca apoi să le încalţe provizoriu din nou. Pantalonii erau prea mulaţi pe piciorul său, ca să-i poată scoate peste ghete.  

La revenirea lui Mircea lângă stâncă, acesta a rămas înmărmurit de imaginea prietenei sale găsită în plin vârf de munte, etalându-şi trupul, adevărat, un corp ca o sculptură în marmură, însă prea descoperit, pentru a fi prezentat la asemenea înălţime. Nu era mare diferenţă între ce se întâmpla cu ea pe vârf de munte şi cu cei de pe plaja de nudism de la 2 Mai.  

– Săndica, mă surprinzi din nou cu noutăţile tale vestimentare.  

Credeam că cele din camera de hotel pot fi normale pentru o tânără elevată de douăzeci şi cinci de ani, dar nu-i prea mult pentru un vârf de munte?  

– Te deranjează costumul meu de plajă? Este cel folosit de obicei la mare, nu altul special pentru munte.  

– Nu mă deranjează de niciun fel, însă mă gândeam la cât eşti de sumar îmbrăcată încât există pericolul să „te prindă” curentul montan, spuse el pe un ton ironic.  

Remarca iubitului său nu-i căzu bine Săndicăi. Ea a vrut să-I facă o surpriză plăcută, să-i menţină trează atenţia asupra frumuseţii sale, să nu uite că orice frumuseţe a muntelui nu se compară cu frumuseţea sa. Dorea să fie mereu în atenţia bărbatului pe care vroia să-l cucerească. Şi-a dat seama, că efortul său de a fi simbolul dorinţei lui Mircea de a o dori şi de a o iubi ca femeie a eşuat. Era dezamăgită. Era mai mult admirată de ochii curioşi şi lacomi ai bărbaţilor care îşi concentraseră toată atenţia asupra corpului său mereu în plină mişcare precum a văzut ea că fac la reclamele de modă fotomodelele.  

– Dacă nu-ţi plac aşa cum m-ai găsit, dacă este jenant pentru tine, mă pot îmbrăca.  

– Nu, doar m-ai surprins.  

– Nu-ţi plac pe munte sumar îmbrăcată, însă îţi plac doar în cameră?  

– Săndica, nu la acest aspect m-am referit ci că... poate că... este în regulă, hai să lăsăm totul aşa cum este.  

– Nu-i nimic, şi aşa trebuie să mergem spre peşteră, aşa că-mi sunt suficiente aceste câteva minute de plajă montană. O va complete pe cea marină. Poţi totuşi să-mi faci o poză să îmi amintesc că am făcut plajă pe munte la două mii de metri altitudine.  

– Este în regulă, alegeţi poziţiile care crezi că te avantajează.  

Mircea a făcut câteva poze şi a rugat-o să mai rămână să facă plajă – pe el nu îl „deranjează” ţinuta sa sumară, dar Săndica avea simţurile foarte dezvoltate când trebuia să intre în gardă. Începu să se îmbrace, fiind sigură că de fapt făcuse o gafă, nu reuşise, aşa cum sperase, să-l bucure.  

– Cred că nu mai avem timp să mergem pe jos la Peşteră, aşa că propun, dacă vrei, să facem totuşi drumeţie, să coborâm până în Sinaia pe jos.  

– Da, nu mai avem timp. De coborât este uşor, însă avem apoi şi de urcat şi nu mai prindem mijloacele de transport pe cablu în funcţiune. Ne-ar prinde întunericul pe cărare. Ca să ajungi jos la mânăstire trebuie să mergi direct acolo, fără abateri de la traseu.  

– Bine, atunci, eu sunt deja îmbrăcată, putem coborî.  

S-au luat de mână şi au pornit voiniceşte spre Cota 1400. Dacă vor prinde cabina, atunci vor coborî la Sinaia cu cabina, dacă nu, o vor lua pe traseul de sub instalaţia telecabinei.  

Săndica a simţit că Mircea a fost nemulţumit de gestul său, aşa că trebuia să facă ceva pentru ca atenţia iubitului său să se abată de la prezenţa sa în slipul minuscul, pe vârf de munte. Mergea pe lângă el şi îl ţinea de brâu să se sprijine, mereu solicitându-i săruturi mici şi mai ales, îi plăcea să-i fie sărutat boticul ce tot şi-l ţuguia. Observă cu tristeţe că şi coborârea de pe munte solicita ceva efort, acest lucru desigur îl va simţi mai ales peste o zi-două, când va face febră musculară.  

Cum se simţeau încă capabili să meargă şi restul de traseu tot pe jos, au renunţat la coborâtul cu cabina, care încă mai avea o jumătate de ora program de funcţionare, aşa că în mai puţin de două ore, a reuşit să ajungă sub construcţia telecabinei.  

Peste alte zece minute era în camera lor de hotel. Mircea regret în sinea sa că s-a comportat ca o soacră cu Săndica. Era o fată tânără, cu un corp superb şi. chiar dacă şi-l etalase pe unde avea şi ea posibilitatea să fie admirată, nu era ceva rău în aceasta. Era conştient de faptul că observaţia sa nu a fost un gest plăcut pentru iubită. Spera să se uite incidentul şi de aceea i-a propus ca, după ce se odihnesc puţin, să meargă la un restaurant cu program prelungit sau la barul de noapte de la Cazino sau Hotel Palas.  

Obosiţi, s-au răcorit după un duş rece şi, fără să mai facă dragoste de data aceasta, au adormit îmbrăţişaţi. Doar foamea i-a mai sculat din somnul odihnitor al după-amiezii.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. XII - PLAJA LA COTA 2000 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1137, Anul IV, 10 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!