Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1134 din 07 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. IX
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Dacă-ţi place ceea ce faci, probabil că faci ceea ce nu trebuie.  

Legea lui Franko  

 

 

 

Săndica l-a rugat pe inginerul-şef să o repeadă IMS-ul sau nea Cârâc cu molotovul colectivului până în staţia de la 23 August, pentru a prinde primul autobuz ce venea de la Mangalia spre Constanţa. Nu avea curajul să rişte plecarea cu cel de-al doilea accelerat. Coborî în staţia liniei 2 spre Constanţa şi îşi luă la revedere de la şofer.  

– Distracţie plăcută, domnişoară, şi să veniţi cu forţe proaspete la muncă!  

– Mulţumesc, nea Cârâc. Sper să prind vreme bună, să nu plouă.  

– Lăsaţi, domnişoară, că cei tineri găsesc ce să facă şi în cameră, nu numai pe munte, spuse zâmbind şoferul mucalit.  

Rămasă singură în staţie, se uita dacă nu apare autobuzul dincurbă de la intrarea în comună. Nu a stat mai mult de zece minute şi era aşezată comod pe scaun, cu geamantanul său micuţ lângă ea. Nu prea erau călători în autobuz la acea oră. Nici în staţii. Doar navetiştii, aşa că nu a făcut mai mult de cincizeci de minute până în gară.  

Forfotă şi lume multă în faţa caselor de bilete. Se orientă după afişul pe care era trecut numărul şi categoria trenului la care se eliberau bilete şi se aşeză la rând. Era în plin sezon şi turiştii se întorceau spre casele lor sau plecau la munte ca şi ea. Ajunsă în faţa casierei a solicitat bilet până la Sinaia.  

Călătoria cu trenul accelerat s-a desfăşurat până la un moment dat liniştită. În compartiment nu era căldura sufocantă din timpul zilei. Se gândea că pe la zece şi ceva va fi în Gara de Nord, unde va aştepta trenul lui Mircea la capătul peronului. Şi-a luat de citit, aşa că nu se va plictisi.  

Din când în când mai gusta din cafeaua luată într-o sticluţă. O pregătise de cu seara. Mai luase la ea cafea şi zahăr cubic rezervă, inclusiv un fierbător. Nu avea chef dimineaţa, când dorea să bea o cafea, să părăsească camera doar pentru atâta. Prefera să lenevească sub cearşaf sau să facă dragoste cu Mircea. Când se gândea la această ultimă oportunitate începea să o furnice tot corpul. Trecuse ceva timp de când nu s-au mai văzut şi nu s-a mai simţit ocrotită de braţele sale atât de tandre. Poate din această cauză s-a înfiorat de plăcere la sărutarea violentă a lui Viorel şi la mângâierile sale pe sânii dornici de a fi răsfăţaţi cu sărutări şi atingeri pătimaşe.  

Când a ajuns la Feteşti, se gândea că se apropie de ţinuturile sale natale. Prin faţa sa, în viteza acceleratului, se derula imaginea câmpiei de prin locurile sale natale. Dacă ar fi coborât în gară, mai  

avea puţin până acasă. Trebuia doar să se urce în personalul de Călăraşi, apoi în autobuzul spre Olteniţa şi în maximum o oră jumătate – două era în curtea părintească. Nu şi-a mai văzut părinţii de mai bine de jumătate de an, când a fost de sărbătorile Crăciunului.  

S-au bucurat tare mult de cadouri şi mai ales că a venit acasă. Erau mândri că aveau o fiică „ingineră” în Dobrogea. Săracii nu ştiau că nu a susţinut examenul de stat. Părinţii săi sperau ca, după câtva timp, să se transfere în comună că aveau şi acolo animale. Vorbise cu preşedintele C.A.P.-ului. Dacă nu găsea post la Ciocăneşti, mai era şi Bogata, Grădiştea, Dorobanţu sau Ulmu. Făcea naveta, dar era acasă – nu mai plătea chirie şi nu mai stătea printre străini. Era şi pentru ei un ajutor acum la bătrâneţe.  

Săndica a luat cu ea cartea unei scriitoare tinere şi încă necunoscută – Daniela Grosu –, dar cu profunzime în text, în care îşi exprima fidel trăirile sale interioare. De fapt, aşa se numea şi cartea:  

Meditaţii interioare. În muzica roţilor de tren, citea un pasaj care a pus-o pe gânduri. „Cum pot să fiu nufăr pe cristalul unui lac, până nu m-am aşezat ca sămânţă în nămolul din adânc?... Cum pot trăi  

libertatea până nu am plâns încătuşarea?... Cum pot deosebi lumina, dacă nu am gustat din plin întunericul? Cum pot să mă înalţ fără să-mi fi îngenunchiat sufletul în valea plângerii?” se întreba rhetoric scriitoarea, continuând apoi: „Am ales să fiu aici, în această şcoală a devenirii. Am învăţat pe rând soarele şi strălucirea, norul şi umbrirea, am atins stele în iubiri şi stelele au căzut în abisurile oceanelor de deznădejdi, am râs cu mierlele şi, izvoare de lacrimi mi-au spălat obrajii de copil al universului. Am ales să fiu aici... să descopăr toate aceste hăţişuri ale existenţei... să pun balsam de cuvânt – lumină peste lacrima de nor”, încheia ea meditativ.  

Cu gândul la profunzimea textului citit nici nu a fost atentă când uşa compartimentului s-a deschis larg, în gara Feteşti şi un glas care i-a încântat auzul, întrebă:  

– Nu vă supăraţi, domnişoară, este liber locul de lângă dumneavoastră?  

Se uită la cei din compartiment, se uită la cel ce a întrebat şi răspunse fără convingere:  

– Daa... este liber.  

– Mulţumesc.  

Tânărul încercă să-şi ridice geanta pe suportul de bagaje de deasupra capetelor, apoi ieşi din nou pe hol, răsuflând greoi din cauza efortului.  

Era un tânăr brunet, cu un corp atletic, cu ochii albaştri, înalt, cu părul ondulat într-o bluză de un roşu carmin, cu gulerul larg răsfrânt peste umerii săi atletici. Mâinile lungi, suple şi puternice stăteau sprijinite de fereastra larg deschisă. Îşi ţinea capul cu pletele sale ondulate în curentul făcut de viteza trenului, pentru a se răcori.  

Fără să vrea, Săndica îi admira braţele, trupul său robust şi pieptul cu pectoralii dezvoltaţi, iar gândul o făcea să se înfioare de cutezanţă: Cum ar fi oare dacă aceste mâini superbe ar investiga-o pe tot corpul, descoperindu-i locurile dulci şi secrete, să-i simtă degetele cu unghiile sale îngrijite şi frumos rotunjite, mângâindu-i păduricea fină şi dornică de alintare sau greutatea palmei sale ca un căuş să-I cuprindă rotunjimea sânilor în căutarea vârfului lor nervos şi fraged?  

Ce-ar fi făcut dacă aceste mâini ar fi cuprins-o drăgăstos, făcând-o să-l dorească. Cum s-ar fi terminat oare această investigaţie?  

Parcă era în transă. Se ridică de pe locul său şi se apropie de fereastra deschisă, în dorinţa de a-l atinge. Scoase capul pe fereastră, iar când se întoarse, ochii lor se întâlniră. Se priveau pătrunşi de secrete. Ai ei erau de dorinţi, ai lui de curiozitate. Această tânără răscolitoare putea să pună pe jar orice inimă, oricât de împietrită ar fi fost ea. Tânărul era proaspăt bărbierit, cu un ten fin, mirosind plăcut a lavandă. Părul era îngrijit pieptănat, la început cu o cărare laterală, când a intrat în compartiment, acum, din cauza curentului, răvăşit şi învolburat. Purta, pe lângă bluza sa roşie, un pantalon alb strâns pe picior, prins de mijloc cu o centură lată iar în picioare avea o pereche de pantofi sport negri.  

Săndicăi nu-i venea să creadă ce se întâmplă cu ea. Alerga în viteza trenului să se întâlnească cu un bărbat tânăr, inteligent, frumos, de care credea că s-a îndrăgostit şi a fost nevoie doar de apariţia unei imagini agreabile, frumos construite, pentru ca gândurile sale să se detaşeze de la scopul călătoriei şi să viseze la „cai verzi pe pereţi”.  

Dorind cu înverşunare să nu se mai gândească la asta, părăsi culoarul vagonului, revenind pe locul său, reluând cititul din cartea Danielei Grosu, pe al cărei text încerca să-şi concentreze întreaga atenţie.  

Nici nu trecu de Ciulniţa, când legănatul trenului o conduse în lumea viselor. La acest lucru contribuise şi scularea sa matinală. O trezi din somn atingerea uşoară a tânărului care i-a dat atâtea emoţii de plăcere. Tresări şi deschise ochii, încă pe jumătate adormită:  

– Domnişoară, am ajuns la Bucureşti.  

Se uită nedumerită pe fereastră şi văzu peronul din gara Basarabi, apoi privi la frumosul Adonis, pentru a-i mulţumi.  

– Mulţumesc, domnule! Cred că nici nu mă trezeam aşa curând, cât am fost de obosită.  

Tânărul se repezi şi îi coborî geamantanul din suport şi o ajută să coboare din tren.  

– Mergeţi mai departe sau vă ajut până la un mijloc de transport?  

– Da... merg mai departe, mormăi ea încurcată de emoţie. Până la Sinaia, însă mai aştept pe cineva să sosească cu alt tren.  

– Da? Atunci vacanţă plăcută şi timp frumos pentru excursii!  

– Mulţumesc!  

Paloarea Săndicăi căpătată în aerul închis din vagon se transformă într-un val de roşeaţă când mâna puternică a flăcăului o prinse pe a sa luându-şi la revedere.  

Tânărul se depărtă de-a lungul peronului cu geanta în mână.  

Săndica îl privea cu nostalgie. Ce băiat frumos. Cine se va bucura oare de tandreţea braţelor sale puternice şi de sărutările pătimaşe ale buzelor lui groase şi senzuale?  

Se trezi din visarea culpabilă ale gândurilor sale indecente, apărute din senin. Mai era puţin până la sosirea lui Mircea şi ea tot nu-şi putea stăpâni simţurile. Se vedea că îi lipsise apropierea unui bărbat. Sânii începuse să o doară de dorinţi neîmplinite. Îşi luă geamantanul său micuţ şi se deplasă uşor spre capătul peronului.  

Când va sosi Mircea va şti unde să o găsească – doar el îi indicase locul de întâlnire.  

Scoase din nou cartea Danielei şi sticluţa cu cafea rece. Se aşezase pe prima bancă de la capătul peronului. Citea din carte, însă nu putea să se concentreze asupra textului. Era prea profund şi prea intim descris spiritul unei femei dornice de iubire. A închis cartea şi privea trecătorii.  

Din când în când se uita la ceasul său Pobeda, primit cadou de la părinţi când a luat examenul la facultate. Ceasul îi era o amintire dragă. De fiecare dată îşi amintea de cei pe care i-a dezamăgit cu acţiunile sale necugetate. Acum îl aştepta pe bărbatul de care va fi legată zi de zi cel puţin o săptămână, însă gândurile sale vinovate însoţeau paşii necunoscutului în cămaşă roşie.  

A mai fost în timpul studenţiei cu Halil la munte, însă nu locuiau în aceeaşi cameră – era prea periculos. Acum va sta cu Mircea nedespărţiţi atâtea zile.  

Timpul trecea greu, însă mai erau câteva minute şi trebuia să sosească trenul de Galaţi, numai dacă nu avea cumva întârziere.  

L-a zărit de departe cum se apropia de peronul său. Trenul lui Mircea trăsese în partea cealaltă a gării. Se ridică de pe canapea şi îi ieşi în întâmpinare. Îi sări de gât şi îl sărută pătimaş.  

– De când te aştept...  

– Ţi-am spus că ajung în urma ta.  

– Nu la ziua de azi mă refer...  

– Şi mie mi-a fost dor de tine, mărturisi Mircea. De aceea am şi grăbit plecarea la munte. Rămâi aici, dă-mi biletul să luăm locuri pentru următorul tren.  

Mircea se îndepărtă grăbit spre casele de bilete clasa a II-a.  

Săndica îl urmărea bucuroasă. Cât de curând va fi numai al ei pentru câteva zile bune. Spera ca aceste zile să limpezească starea sa de confuzie. Îl iubeşte cu adevărat sau nu? Revenit lângă ea, Mircea şi Săndica şi-au luat bagajul şi au plecat spre linia trenului de Braşov, garat la peronul şapte.  

Ajunşi la Sinaia, tinerii au luat un taxi până la hotel. La recepţie, Mircea şi-a declinat identitatea şi recepţionerul, solicitându-i buletinul, l-a informat că au un apartament rezervat la etajul unu. Tânărul şi-a lăsat buletinul la recepţie şi, primind cheia, a urcat să vadă surpriza tatălui său.  

Directorul complexului s-a întrecut pe el însuşi când a avut grijă ce cameră să le ofere. Era cu fereastra spre şoseaua principală, cu un balcon imens, o locuinţă elegantă, ca un apartament de vilă, cu mobilă veche, dar de calitate, în stil baroc. Intrai într-un hol, apoi într-un living, şi de acolo în dormitorul propriu-zis şi într-o baie mare şi deosebit dotată, pe jos cu marmură şi cu pereţii complet placaţi numai în faianţă cu model floral, fondul fiind de culoarea cerului senin, iar florile din centrul plăcii în culori naturale. Pe un perete trona o oglindă generoasă, iar pe suporţii metalici nichelaţi, atârnau prosoape mari, albe şi pufoase, brodate cu monogramă hotelului pe ţesătură. Pe cadă era lipită o bandă de hârtie cu un scris mare în albastru „dezinfectat”. Parcă intrase cei de la Sanepid să deratizeze baia! Era singurul lucru care contrasta luxului şi bunului gust.  

Pe mijlocul camerei trona un imens pat din lemn masiv, cu picioarele sculptate, iar un şifonier în trei canate, din acelaşi lemn masiv sculptat, aştepta să fie ocupat de hainele celor doi tineri turişti.  

Mai aveau doua dulăpioare pe care era câte o veioză. Livingul era mobilat cu o masă de mahon, telefon, un mic frigider, radio şi chiar un televizor alb negru. Nu apăruseră încă televizoare color în dotarea hotelurilor, de fapt nici nu se transmiteau programe color de către televiziunea română.  

Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. IX Calatoria / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1134, Anul IV, 07 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!