Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 816 din 26 martie 2013        Toate Articolele Autorului

CASTELE DE NISIP PE ŢĂRMUL MĂRII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mă plimbam pe malul mării într-o dimineaţă plină de soare. Sezonul estival începuse, însă la acea oră doar câteva persoane se aflau pe plajă. Oricum, îmi convenea acest lucru fiindcă mă puteam bucura în linişte de ambianţa plăcută creată de mişcarea necontenită a valurilor, dirijată de bagheta nevăzută, dar totuşi simţită, a vântului.  
 
„La ce te gândeşti?” mă întrebă Diana atingându-mă blând cu degetele sale într-un gest ce mă îndemna la reverie privindu-i ochii la fel de albaştrii ca ai mării.  
 
„Nu am un anumit subiect care să îmi atragă atenţia. Pur şi simplu privesc, ascult şi simt. Las ca impresiile să vină asupra mea asemenea valurilor; să îmi inunde sufletul cu imagini şi sunete felurite,” i-am răspuns întinzând la rândul meu mâna şi atingându-i braţul într-un gest plin de prietenie.  
 
Senzaţii, Impresii şi Cuvinte  
 
O minge a trecut pe lângă mine. Un copil a apărut râzând şi alergând în încercarea de a urmări obiectul rotund, care acum se rostogolea în mijlocul apei. Mai departe, alţi copii se jucau făcând mult zgomot ce se amesteca intermitent cu vuietul valurilor ce se izbeau de un promontoriu artificial, care se întindea către largul mării. Un ocean de gânduri venea asupra mea pe măsură ce priveam dincolo de orizontul apelor nesfârşite.  
 
„M-ai uitat din nou?” îmi strigă Diana de la distanţă. Zâmbind a mers mai departe în timp ce eu, covârşit de imensitatea clipei prezente, rămăsesem suspendat în efemeritatea trecerii timpului.  
 
I-am făcut semn cu mâna să mă aştepte. Pentru ea timpul trecea foarte repede. Nu avea niciodată suficientă vreme pentru tot ce îşi dorea să facă. Pentru mine, însă, lucrurile aveau o dinamică diferită. Puteam rămâne în repaus minute sau ore în şir. Fiecare obiect din jur îmi vorbea prin senzaţii mai grăitoare decât o mie de cuvinte.  
 
Soarele vibra plin de viaţă. Unde pline de armonie simţeam venind din partea unui pâlc de copaci, care îşi fremătau frunzele în bătaia vântului. O iubeam mult pe Diana. Nu erau suficiente cuvintele pentru a-mi exprima sentimentele pe care le aveam faţă de ea. Dar mereu spaţiul şi timpul se interpuneau între noi, chiar şi în clipele când eram unul lângă celălalt.  
 
Amprenta Amintirilor asupra Realităţii  
 
„Nu pleca!” i-am strigat la rândul meu. „Viaţa este multe prea scurtă,” am murmurat mai mult pentru mine, „ca să o cheltuieşti nesăbuit. Nu te grăbi să ajungi la capătul ei.”  
 
Ea a râs şi a continuat să se îndepărteze. Mă forţa să alerg, să uit de nenumăratele impresii ce veneau după mine atrăgându-mi atenţia cu detalii nesfârşite. Acum treceam repede pe lângă nişte castele de nisip abandonate cu o zi în urmă de nişte copii, care le zămisliseră cu multă trudă în încercarea de a oferi durabilitate unui vis ce dispărea sau se surpa la cea mai firavă atingere. Castelele de nisip m-au fascinat dintotdeauna. Fără să vrei, intri într-un joc în care ştii că astfel de creaţii efemere nu sunt făcute să dureze, dar cu toate acestea te încăpăţânezi să le adaugi cât mai multe detalii.  
 
M-am oprit şi m-am apropiat de o astfel de construcţie trecătoare. Îi simţeam tot mai puternic vibraţia. Un fior lăuntric mă traversa asemenea asemenea unui curent electric pe măsură ce mă apropiam. Cumva cei care-l realizaseră îşi lăsaseră amprenta asupra a ceea ce lucraseră. Nu ştiu de ce, dar aveam senzaţia că acel castel nu fusese ridicat de către nişte copii, ci mai degrabă de către nişte adulţi ce încercaseră să retrăiască farmecul apus al copilăriei.  
 
Dar de ce să fiu mirat? De câte ori nu am experimentat şi eu acest lucru? De exemplu, când după mult timp mi-am revăzut şcoala generală, de care mă leagă nenumărate amintiri, am avut senzaţia că sunt din nou elevul de clasa a VII-a ce se întorcea acasă după o zi istovitoare de predare la clasă. Cumva acele locuri din vecinătatea şcolii fuseseră amprentate cu propriile mele trăiri, iar acum ele ieşeau la suprafaţă doar la simpla atingere a privirii. Însă această retrăire nu era decât un castel de nisip. Realitatea ce zămislise acele trăiri dispăruse de mult. Fotonii amintirii mai subzistau încă, dar contextul ce îi generase fusese şters de mantia necruţătoare a timpului.  
 
Tendinţa Retrăirii Trecutului  
 
Aparent de nicăieri, Diana a apărut din nou lângă mine. Şi ea privea în tăcere castelul de nisip şi explora cu acelaşi interes amănuntele sale de construcţie.  
 
„Am impresia că l-am construit chiar noi,” îmi şopti misterios. „Da, sunt sigură că a fost făcut de nişte adulţi ce îşi retrăiau copilăria. Este mult prea elaborat. Dureros de real aş putea spune,” adăugă în timp ce dădea ocol pentru a-l surprinde din mai multe unghiuri.  
 
„Exact aşa m-am gândit şi eu,” am confirmat. „Nu îmi dau seama de ce avem această tendinţă de a încerca să retrăim ceea ce a apus de mult timp. Nu este posibilă întoarcerea. Chiar şi imaginaţia cea mai bogată nu poate reda prospeţimea realităţii care a trecut dincolo de orizontul prezentului.”  
 
„Da şi nu. Imaginaţia este mult mai puternică decât îţi dai seama,” mă contrazise prompt Diana. „Realitatea trecutului nu poate fi adusă înapoi, dar prospeţimea ei continuă să rămână, aşa cum parfumul mai persistă multă vreme după ce persoana care l-a folosit a ieşit din cameră.”  
 
Logica Dianei mi s-a părut corectă. Castelele de nisip ale amintirilor pot avea ceva din savoarea clipelor ce au trecut. Deşi rămân ca nişte simple plăsmuiri ale imaginaţiei, ce aproximează schematic ceea ce ai trăit, totuşi amprentele vremurilor apuse, ce vibrează prin ele, va mai persista o lungă perioadă de timp după dispariţia evenimentelor ce le-au produs.  
 
Textura Tainică a Lumii  
 
Deja plaja începea să se umple de oameni. Mulţimi nenumărate luau cu asalt fiecare petic liber al plajei. O nouă zi începea cu mult zgomot, cu râsete şi izbucniri descătuşate de voioşie.  
 
Am luat-o de mână pe Diana şi am plecat mai departe urmărind linia sinuoasă a ţărmului. Am lăsat în urmă castelul de nisip al zilei precedente fără să ajung să îi cunosc autorii. De regulă îmi plac misterele şi nu caut să le clarific decât dacă este absolut necesar. Ce farmec ar mai avea viaţa pe care o trăim dacă totul ne-ar fi clar de la bun început?  
 
Castelele de nisip fac parte din textura tainică a lumii ce ne înconjoară. Ele modelează dorinţele, visele şi aspiraţiile noastre; dau culoare momentelor de singurătate şi formă clipelor de melancolie; au aspecte diferite. Sunt iluzii care ne atrag, ne emoţionează, dar se fărâmă la cea mai mică atingere. De multe ori ele refac un întreg context ce de mult a pierit, însă niciodată nu pot lua locul realităţii pe care mereu o vom trăi cu adevărat doar la timpul prezent. Şi totuşi, care este castelul de nisip pe care-l clădeşti în clipa de faţă? Ce vibraţii lăuntrice sunt reverberate prin trăirile care îi dau viaţă şi îi zămislesc un chip ce refuză să dispară în oceanul fără de sfârşit al timpului? Poate fi acest lucru un ecou al nemuririi?  
 
Octavian Lupu  
Bucureşti  
26.03.2013  
Referinţă Bibliografică:
CASTELE DE NISIP PE ŢĂRMUL MĂRII / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 816, Anul III, 26 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!