Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Casa pădurarului (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Casa pădurarului (1) 
  
Viforul lovi din plin satul de munte. Zăpezile grele căzură în ultimele zile peste tot ce se putea vedea în acel sat izolat, de la capătul ţării, aşezat ca un cuib între Obcinile Bucovinei. Dar pe ţăranii de la munte nu-i sperie o nouă iarnă grea. Ei au mai văzut asemenea ierni nu odată în viaţa lor. După nelinişti de o zi, cel mult două, totul reintră în făgaşul obişnuit. Oamenii au înţeles că a venit vremea să se îmbrace mai gros, ca de omăt mare. Şi-au scos din magazie săniile ca pentru vreme de zăpadă. Îşi îndesară mai tare cuşmele de miel pe cap, îşi puseseră pe spinare câte un cojoc de oaie, gros şi călduros. Nu după mult timp, luându-se cu munca, vor năduşi, îşi vor da jos cojoacele şi vor munci doar în flanele groase, ţărăneşti, de lână, ca la munte. 
  
Mai greu era pentru pădurarul satului. Acum, după ce căzură zăpezile, oamenii din sat văzură că zăpada s-a mai aşezat pe drum şi că e rost de adus lemne din pădure. Pădurarul Niculescu ştia că ţăranii vor pleca prin păduri să taie buşteni de fag, pentru foc. Ei, ţăranii, ştiau şi ei bine că nu e voie de tăiat lemne din pădure dacă n-au bonuri de tăiere aprobate de la Ocolul Silvic. Dar ei tot mai încearcă, poate le-o merge, poate pădurarul nu-i vede, sau, chiar dacă-i vede, speră să se tocmească cu el. Aşa că, plin de griji, pădurarul părăsi căsuţa lui cea caldă şi frumoasă de la marginea satului, situată într-o poiană largă, şi plecă în control prin păduri, să-i prindă pe acei care au ieşit la furat lemne. Pentru a avea mai multă autoritate, şi pentru a se apăra în caz de atac din partea unor oameni răi, pădurarul luă cu el şi carabina de vânătoare, aşa, pentru orice eventualitate. 
  
Drumul prin zăpezi era greu, cizmele intrau adânc în zăpada proaspătă, pufoasă. Trebuia să trudească din greu, să ajungă pe plaiurile pădurii. În pădure stratul de zăpadă nu era chiar aşa de mare, se putea umbla mai lesne. Iată, nici nu intră bine în pădure, că şi găsi nişte urme de cal şi sanie plecate la tăiat lemne. De la o vreme, chiar ciuli urechile, deoarece i se păru că aude tăieturi de topor. Părăsi cărarea cea comodă de pădure, şi se afundă într-o râpă mai greu de coborât, până în apropierea locului de unde se auzeau tăieturile de topor. Păşind tiptil, se apropie de locul de unde veneau zgomotele. Iată, printre ramurile tufişului, chiar a început să vadă un cal înhămat, rumegând nişte fân, lângă o sanie pentru cărat lemne. Ceva mai la deal, zări doi ţărani care retezau de zor trunchiurile unor fagi uscaţi, pe care-l doborâră la pământ cu topoare. Lăsară însă nişte cioate înalte, cât ei de înalte, spaima pădurarilor, exact cum nu trebuia să se întâmple. Pădurarul urcă printre lăstărişul de fag, ceva mai sus, până ajunsese chiar deasupra locului unde ţăranii îşi vedeau de îndeletnicirea lor. 
  
- Hei, voi!!... Ce faceţi acolo?! răcni pădurarul. 
  
Ţăranii se speriară de-a binelea, se-ntoarseră cu gurile căscate spre locul de unde strigă pădurarul. Nu le venea a crede. Rămăseseră muţi. Nici să fugă n-ar fi reuşit, nu erau în stare. 
  
- N-auziţi?! Cum tăiaţi voi copaci în pădure?! Arătaţi-mi bonurile de la Ocol!... 
  
Cei doi ţărani nevoiaşi se uitară în jur, apoi cel mai în vârstă dintre ei îndrăzni: 
  
- N-avem bonuri de tăiere!... 
  
- Cum?! N-aveţi bonuri de tăiere?! Atunci cum îndrăzniţi să furaţi lemn din pădure?! 
  
Ţăranul mai vârstnic începu să-şi mai vină în fire. Răspunse: 
  
- Dom’ pădurar… vezi mata … iarnă grea… ne trebuie lemne… 
  
- Eu înţeleg că vă trebuie lemne, dar de ce nu faceţi asta legal?... 
  
- Dom’ pădurar!... 
  
- Nimic!... Nici nu discut cu voi!... Să veniţi la mine mâine la canton, să vedem cum facem!... 
  
Pădurarul plecă. Plecară şi ţăranii, nu mai aveau curaj să-l înfrunte pe pădurar, care mai avea şi arma asupra sa. Totuşi, încărcară în grabă în sanie lemnele deja tăiate şi se făcură nevăzuţi pe plai la vale, spre casă. 
  
Pădurarul ştia ce-i aşteaptă pe ţăranii a doua zi, când vor veni la el. Dar el nu plecă acasă chiar atunci, căci mai avea o treabă de făcut. Trebuia să urce muntele până la poiana de la Dalna, să vadă cum stau proviziile de fân pentru cerbi şi căprioare din acea poiană de la marginea pădurii. 
  
Pe culmea muntelui, vântul încă sufla cu putere, împrăştiind zăpada pufoasă de pe ramurile brazilor. Crivăţul chiar se înteţi când el ajunsese în poiana de pe coama muntelui, aşa că îşi îndesă vârtos căciula pe cap. Porni vitejeşte prin zăpezile mari din poiană. Vedea peste tot urme de paşi de căprioare, care se hrăniseră din belşug dintr-o claie de fân, smotocită de sălbăticiuni, anume clădită acolo pentru cerbi şi căprioare. Alături era şi un jgheab de lemn în care sălbăticiunile îşi puteau duce botul, să lingă dintr-un drob de sare. Curăţă, cu mâna, jgheabul de zăpadă, ca să ajungă la drobul de sare. Apoi contemplă în jur toate împrejurimile copleşite de zăpadă. Iată, în vale, sub umbra unor crengi de molizi, o pereche de cerbi se odihnea, adumlecând toate zgomotele din pădure şi din poiană. 
  
I se părură toate bune şi la locul lor în poiană. Aşa că porni liniştit la vale. Trecând însă printr-o altă poiană, pădurarul zări ceva ciudat. Lângă un şopron vechi, erau nişte buruieni puse pe un acoperiş. Un vătui mic de căprioară, încercând să ajungă la buruieni, s-a încurcat printre nişte răzlogi ai unui gard de lângă peretele şopronului şi nu mai putea ieşi de acolo. Acum nici nu se mai zbătea. Era epuizat. Pădurarul veni aproape, să-l vadă. Atunci puiul de căprioara începu să se zbată disperat. Dar această zbatere nu-i folosea la nimic, doar îl extenua şi mai mult. Vătuiul căzu într-o parte, vlăguit. Nu i-a fost greu pădurarului să pună mâna pe el, să-l prindă zdravăn în braţe şi să-l descâlcească dintre răzlogii în care se încurcase mica vietate a pădurii. 
  
Se văzu, deci, cu puiul de căprioară în braţe. Acesta încă mai încerca să se zbată un pic, dar fără folos. Pădurarul observă că un picioruş îi este frânt, aşa că nu se mai punea problema să-l lase în zăpadă, să devină pradă sigură pentru fiarele din pădure. Luă puiul de căprioară cu el, acasă. Drumul era greu. Puiul, vlăguit, se lăsă blând în braţele pădurarului, nu mai încerca vreo mişcare pentru a scăpa. Era cam grăsuţ, crescuse bine pe timp de vară. 
  
Mergând greu prin zăpezi, cam după două ceasuri, pădurarul ajunsese acasă, frânt de oboseală. Dar efortul lui merita, gândindu-se la bucuria copiilor săi când îl vor vedea aducându-i plocon un copil al pădurii. Închipuiţi-vă ce chiote de bucurie s-au auzit în casa pădurarului când copii săi văzură pe tatăl lor intrând în odaie cu un pui de căprioară în braţe. Cât ai bate din palme, în jurul vătuiului s-au adunat toţi cei patru copii ai pădurarului: Ionică, Mihăiţă, Mugurel şi Eliza. 
  
- Tată! Ce surpriză ne-ai făcut, chiar de Moş Nicolae! Ce pui de căprioară grozav! exclamă Eliza, mezina familiei, repezindu-se să mângâie puiul. 
  
- Măi copii, vătuiul este rănit!… Are un picioruş frânt! Trebuie să-l oblojim!... 
  
Într-adevăr, cei ai casei, printre care veni şi Anuţa, soţia pădurarului, începură să se ocupe de pui. Au oblojit cum s-au priceput ei mai bine picioruşul vătuiului. După aceea au încercat să-l hrănească. I-au pus lapte în farfurie. Vătuiul nici n-a încercat laptele cu botul. Atunci venise unuia în minte să-i aducă nişte otavă din podul grajdului. Puiul s-a mai înviorat, a început să ronţăie din otavă. Apoi a început să moţăie, s-a dus într-un colţ de cameră şi s-a culcat pe podea, făcându-se ghemotoc. 
  
- Hai să-l acoperim cu o blăniţă! zise Eliza, preocupată total de puiul oaspete din casa lor. 
  
Târziu de tot, cei ai casei s-au culcat, dar încă erau cu gândul la vătuiul care dormea, suspinând uşor, în colţul ales de el în odaie. 
  
(va urma) 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Casa pădurarului (1) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1148, Anul IV, 21 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!