Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Casa cu voci
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 


- Bună Mihai. Crăciun fericit să ai.
- Bună Ina. Mulţumesc. La fel şi ţie. Ce faci?
- Ei, sticla cu vin, cozonacul. Mă pregătesc şi eu că doar sunt femeie harnică. Tu?
- La fel. Trupa a plecat de ieri şi vreau să ajung la ei.
- Ce munţi colindaţi anul ăsta?
- Sus, la Vlădeasa. Zăpada e numai bună de schi acolo. Tu?
- Mie nu-mi stau schiurile în picioare. Ce poate fi mai superb decât un Crăciun în vârful patului, cu o sticlă de vin şi cozonacul copt în cuptor la Patiseria Speranţa?
- Da, dacă ai lângă tine şi persoana dragă poate să fie interesant.
Mi-a râs ironic şi-a fluturat mâna în semn de salut şi şi-a croit drum prin mulţimea ce se revărsa asemeni unui fluviu mânios.
Am ajuns la maşina ce o parcasem la intrarea în piaţă. Ina se pregătea să deschidă portiera maşinii ei, parcată alături.
- Ne întâlnim din nou, îi zic.
- Lumea e mică, Mihai, lumea e mică.
- De ce cred că acolo, în vârful patului vei fi doar tu şi sticla de vin? o întreb fără să îmi dau seama de ce.
Ina s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit:
- Să nu spui asta nimănui, te rog. Nu vreau să se ştie. Moş Crăciun mi-a adus în dar o scrisoare de adio.
- Ştii ce? Vino cu mine.
- Ţi-am spus că mie nu-mi stau schiurile în picioare.
- Nu acolo. Vino cu mine la casa mea din munţi.
- La” Casa cu Voci”? Hmmm, ademenitoare propunere.  

Era într-o dimineaţă de mai când am ajuns în satul acela din munţi. Mai întâi am văzut doar raze de soare care se jucau voioase printre ramuri de prun înflorit. M-am îndreptat într-acolo probabil căutând căldura lor. Noaptea mi-o petrecusem într-o colibă părăsită şi fusese răcoroasă. Îmi fusese prea lene să îmi întind cortul.
Ca să ajung la petecul ăla de pământ am urmat drumul făcut de roţile carelor cu boi. Nu fusese de mult folosit şi buruienile începeau să-l acopere. Drumul urca pe firul unui pârâu a cărui apă murmura suav ca un cântec de fluier. L-a părăsit şi s-a strecurat pe sub poala unei stânci golaşe. După stâncă, o livadă de pruni, meri şi doi nuci bătrâni. Iarba necosită, înaltă, ajungea până la ramurile pomilor în floare. Flori multicolore îşi scoteau capul din verdele crud al ierbii, vrând să prindă soarele. Albinele munceau de zor, zburând din floare în floare.
Razele de soare pe care le urmărisem din vale mă strigau.
O pădure de urzici mi-a tăiat calea. Printre ele ramurile unui corcoduş încercau să iasă la lumină. Alături, un colţ de acoperiş.
Am culcat la pământ urzicile cu un leaţ apărut la picioarele mele de nu ştiu unde şi am ajuns la casă.
Mi s-a părut un palat deşi mai erau doar ici pe colo nişte ţigle înnegrite de vreme, iar păianjenii îşi ţesuseră plasa peste tot. Treptele de scândură putreziseră dar o piatră de râu în apropierea lor m-a ajutat să ajung în tinda largă.
Două uşi de lemn cu clanţe mari, ruginite de vreme.
Am apăsat clanţa primei uşi. Ea s-a deschis scârţâind uşor ca şi cum un arcuş ar fi mângâiat coarda viorii.
În faţă, cuptorul de pâine. Peretele din spatele lui lipsea, lemnul fusese scos de cineva. Pe masa de lemn uitată sub fereastra împărţită în patru mici canate se odihnea o oală de lut. Podeaua de lemn era acoperită de un covor de praf care a păstrat urma bocancilor mei. Am încercat pe rând scândurile mirându-mă cum s-au păstrat aşa de bine deşi vântul, ploile şi ninsorile le-au biciuit din când în când.
Cealaltă cameră m-a întâmpinat zâmbind. Razele de soare m-au urmărit intrând râzând prin cele trei ferestre acoperite de pânza fină de păianjen.
Parcă era o femeie dornică să mă îmbrăţişeze. Şi m-am îndrăgostit de ea. Dragoste la prima vedere. Dragoste nebună, năvalnică, ce te îmbolnăveşte, ce îţi intră în sânge asemeni unui drog şi simţi că nu mai poţi trăi fără el.
Am petrecut întreaga zi cercetând fiecare colţişor al ei. Era ca şi cum îmi descopeream iubita şi îi mângâiam trupul. Iar ea mi se dăruia cu tot ce avea mai frumos.
Când asfinţitul a cuprins zările şi au răzbătut până la mine glasurile sătenilor amestecat cu cel al clopotelor de la gâtul vitelor am coborât în sat.
- A cui e casa aia de pe coastă? am întrebat primul mocan întâlnit.
Ştia, aşa cum mă aşteptam, oamenii ăştia, din ce în ce mai puţin, îţi spun cu vorba lor domoală, ca şi cum timpul pentru ei nu ar conta,” că doră îi vreme de tăte”, tot ce vrei şi nu vrei să ştii.
După o săptămână aveam actele în mână şi am revenit la iubita mea care mă aştepta nerăbdătoare. Am dormit în noaptea aceea jos, pe podeaua măturată cu un mănunchi de urzici.
Şi am auzit vocile.
Erau voci voioase de copii ce se jucau în tindă, erau voci voioase de femei ce chemau la cină, erau voci voioase de bărbaţi care îşi odihneau trupurile istovite de munca de peste zi, ospătându-se cu un păhărel de ţuică de prune, prune din livada de lângă casă.  

Pe Ina o cunoscusem în vara următoare. Venise împreună cu nişte prieteni comuni. Rămăseseră peste noapte. Femeile au dormit în camera pe care reuşisem să o curăţ şi să o fac primitoare, iar noi bărbaţii, pentru că eram oameni de munte, în tindă, în sacii de dormit.
Ina împărţise singurul pat ce-l aveam, acoperit cu scoarţă ţărănească cu una din copilele prietenilor noştrii.
S-a trezit prima în dimineaţa aceea. S-a aşezat pe iarba umedă de rouă alături de mine, într-un colţ al grădinii unde obişnuiam să îmi beau cafeaua.
A privit, cu ochii ei mari, soarele ce se ridica încet, încet pe cerul albastrul fără nori.
- Casa asta e plină de bucurie şi fericire. Bănuiesc că este raiul tău aici.
- De ce crezi asta? am întrebat-o mirat.
- Am auzit vocile. Aici de-a lungul anilor a fost doar bucurie. Să nu schimbi asta.
Nu vorbisem nimănui de vocile auzite de mine. Şoapta Inei m-a mirat şi m-a bucurat în acelaşi timp. Dar se treziseră ceilalţi şi nu ne-am mai continuat discuţia. Nici atunci, nici mai târziu. Doar când o întâlneam întreba:
- Ce mai e la” Casa cu voci”?  

Am ajuns o dată cu ninsoarea care cernea din cerul cenuşiu.
În timp ce eu făceam focul în mica sobă, Ina despacheta lucrurile aduse cu noi. Din când în când ieşea afară şi revenea aducând cu ea mirosul proaspăt de zăpadă. Era numai un zâmbet şi parcă plutea ca o lebădă pe apă.
- Zăpada s-a aşezat deja de-un lat de palmă. Şi stânca aia din zare mi-a urat bun venit. Îmi dai mie stânca aia? Sunt sigură că are multe poveşti să-mi spună.
- Şi când crezi că va face asta? am întrebat-o mirat de exuberanţa ei pe care nu i-o mai văzusem niciodată.
- Dimineaţa, în timp ce-mi beau cafeaua cocoţată acolo, pe grinda aia. Sau seara în timp ce ascult glasul greierilor.
- E iarnă Ina, greierii nu mai cântă.
- Pentru mine vor cânta. O să vezi. Aşteaptă doar să vină seara.
Căldura a cuprins repede încăperea. Fără să-mi dau seama când, Ina aranjase masa. Nicicând nu fusese aranjată aşa. Avea până şi faţa de masă la fel de albă ca zăpada care se aşternuse peste tot.
- De unde ai scos faţa asta de masă? Dar şerveţelele?
- Faţa am improvizat-o din ceva ce era în dulapul tău, iar şerveţelele le-am luat la ieşirea din apartamentul meu. Mă gândeam că nu găsesc pe aici.
Ne-am aşezat la masă. Sporovăiala voioasă ne-a fost întreruptă de o bătaie discretă în uşă.
- E Niculae, cu siguranţa. A văzut fumul.
Niculae a intrat cu căciula în mână şi s-a oprit lângă uşă, ca să nu facă ”udeală” pe duşumea.
- Doră n-aţ vănit să petreceţi Crăciunul aici? a întrebat el. Iată, aţi adus şi zăpada cu voi. Apăi asta e bine. Fain Crăciun va fi... Faceţi şi brad?
- Facem şi brad? Avem brad? Poţi să aduci un brad? a întrebat Ina cu o voce rugătoare.
- N-am avea ce pune în el, i-am răspuns, parcă puţin dezamăgit că nu pot să îndeplinesc dorinţa ce răzbătea prin toţi porii ei.
- Adu-mi un brad. Uite acolo, a zis în timp ce a ieşit din nou în tinda casei, arătând locul.
- Apăi, vă pot aduce io, a intrat Niculae în jocul ei.
Niculae a adus bradul şi laptele proaspăt muls a doua zi, de dimineaţă. M-am oferit să-i dau o mână de ajutor la tăiatul unor lemne şi am plecat cu el lăsând-o pe Ina cocoţată pe grinda ei să asculte povestea ce tocmai începuse să i-o spună Stânca ce i-o dăruisem.
Când m-am întors bradul era la locul lui. Nu-mi dădeam seama cum reuşise să facă podoabele alea argintii dar nu mai văzusem un brad mai frumos împodobit. Am stat minute în şir admirându-l şi întrebându-mă dacă nu tocmai intrasem într-o poveste.
Am găsit-o cu mânecile suflecate luptându-se cu aluatul.
- Ce faci acolo?
- Pâine, mi-a răspuns firesc. E ajun de Crăciun.
- Ai mai făcut vreodată pâine?
- Fac acum.
Am lăsat-o să îşi frământe pâinea. Categoric intrasem într-o poveste şi îmi plăcea. Uitasem de Vlădeasa, de schiuri, de prietenii ce probabil se întrebau de ce nu mai apar, uitasem de toate planurile pe care mi le făcusem pentru acest sfârşit de an, uitasem că femeia ce îmi era alături îmi era practic necunoscută, mă învârteam în jurul ei şi aşteptam cu nerăbdare următoare clipă.
Când seara s-a aşternut tăcută peste case lăsând doar toaca de lemn să tulbure liniştea, anunţând că a doua zi este Naşterea Domnului, Ina îşi isprăvise treaba şi a rupt fericită un colţ din pâinea ce tocmai o scoase din cuptor.
- Acum trebuie să mergem cu colindul, mi-a zis întinzându-mi colţul de pâine.
- Unde? am întrebat uimit.
- Ştiu eu o casă. Am văzut-o atunci când am mai fost aici?
- Cine stă la casa aia?
- Nu ştiu. Contează?
Nu m-am mai întrebat nimic şi nici nu m-am mirat. Am privit-o doar tăind din pâinea încă fierbinte, din cozonacul de la Patiseria Speranţa şi am urmat-o spre casa ştiută doar de ea.
Ne-am oprit în faţa porţii înalte. La fereastră se vedea lumina unui lămpaş.
- Aici stă Moş Ştefan, am şoptit încet, parcă nevrând să trezesc cu glasul meu universul.
Poarta a scârţâit uşor, Ina a intrat, iar Moş Ştefan ne-a ieşit în prag ca şi cum ne aştepta. Ne-a poftit înăuntru. Ne-am aşezat pe banca de lemn peste care era aşezat un ţol ţesut în casă.
Ina i-a întins pachetul, el l-a luat cu mâna tremurândă, a scos bucata de pâine şi a muşcat din ea după ce o clipă şi-a lăsat simţurile să se desfete în mirosul ei.
- Au fost faine Crăciunuri în casa aia, a şoptit încet după un timp.
- În care casă? am întrebat.
- În casa voastră. Acolo a fost numai bucurie şi fericire. Să nu o strâcaţi... A fost casa părinţilor şi moşilor mei... Nu ai ştiut asta? mi-a spus într-un târziu văzându-mi mirarea din ochi.
L-am lăsat pe Moş Ştefan la lumina lămpaşului împreună cu motanul ce torcea după cuptor şi ne-am întors spre casă. În faţa cârciumii o mulţime de oameni stăteau şi ne priveau bradul ce strălucea în noapte înstelată ca şi cum ar fi fost luminat de mii de beculeţe.
- Asta-i sară de Crăciun
Şi Măria-i tot pe drum
Umblă-n sus şi umblă-n jos
Ca să-l nască pe Cristos,
a început Ina să cânte. Sătenii i s-au alăturat cu glasurile lor şi am avut parte de cel mai special colind al vieţii mele.  

Am pierdut-o pe Ina într-o zi de mai când prunii erau în floare.
Se apropie Crăciunul.
Îl aştept cocoţat pe grindă ascultând povestea Stâncii ce-o făcusem cadou. Aştept seara să aud colindul greierilor, pentru că ei pot să cânte şi iarna dacă ai urechi să-i auzi. Simt mirosul proaspăt de pâine şi văd bradul argintiu strălucind în noapte. Mă las dus în lumea visurilor pentru că, acolo, aud vocea Inei care se amestecă cu vocile voioase ale copiilor ce se joacă în tindă, cu vocile voioase ale femeilor ce chemă la cină, cu cele ale bărbaţilor care îşi odihnesc trupurile istovite de munca de peste zi.  

Cerul se umple de stele.
Fulgi albi de nea coboară pe Pământ acoperindu-l cu o pătură albă, pufoasă.
Miros de pâine proaspătă.
Universul începe să cânte:
Asta-i sară de Crăciun
Şi Măria-i tot pe drum
Umblă-n sus şi umblă-n jos
Ca să-l nască pe Cristos.  

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Casa cu voci / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 718, Anul II, 18 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!