Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 654 din 15 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

CĂRŢILE SENIORILOR:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

O CARTE ILUMINATĂ DE ÎNTUNERIC  

 

AUREL ANGHEL, « Citind gerunzii », Editura Caracterprint, 2012  

 

Un fel de parabolă a textelor biblice adaptate la realitatea de azi, de recunoscut în mai toate palierele vieţii. Citind gerunzii – o experienţă mistică, o lume de cuvinte spirituale, o altă realitate calchiată pe realitatea dintâi. Facere, (pre)facere, cădere şi înălţare. Toate la un loc şi ceva pe deasupra.  

Un cer sub cerul privirii şi unul interior.  

În acest cer interior se prefiră, precum stelele-n crug, poeme sublime. Subtilitatea este un teren alunecos, în jocul luminii cu întunericul. Aceste poeme sunt slovele pe nisip. Sunt vederea cu inima. Locuţiuni interioare. Voci. Imagini. Salt în alte dimensiuni. Holograme. Cădere în ceruri.  

Cine nu-şi poate închipui un poet citind gerunzii, nu va şti niciodată să-şi sprijine aerul de singura stea disponibilă.  

Din întunericul pipăirii, din bâjbîiala lumii fără început, fără margine, se naşte la răsărit de Eden, Lumina.  

E o întoarcere clipa şi nu tocmai prielnică. Întoarcere la obârşii. La rădăcini. Loesul vetrei nu mai stă mărturie. S-a scufundat şi el, pradă intemperiilor zilei, ca şi podul de piatră. Când vom mai face altul, când invadatorii au pus călcâiul pe ţărână, pe ape, munţi şi pe toată suflarea ?  

În căutarea veşniciei, mulţi se îmbulzesc şi dau din coate. Luptă pe viaţă şi pe moarte. Ei cred că doar aşa se câştigă. S-au învăţat să câştige. Şi vor doar locul din faţă. Unde-i smerenia mijlocului, ori umilinţa locului cel de pe urmă, prefăcut în locul dintâi ? Nu ştiu să aştepte. Dau buzna. La « volanul puterii » - spune autorul. « Pe spatele bătrânilor / daţi afară cu acte din casele lor » - noii adami cu cefele groase, cu guşe atârnând inestetic, ne încalecă fără de şei, strivindu-ne-n pinteni. O, tempora ! O mores !  

Poetul scrie şi urlă. Scrie şi sângerează. Scrie şi plânge. Scrie şi inima-i cântă. Scrie, scrie, scrie, el e cronicarul vremurilor de pe urmă. Cronicarul apocalipsei.  

Cuvintele sunt pentru autor: „dunele mele din nisipul gândurilor », sunt « cuvinte ştrangulate / cu ombilicul ».  

Creaţia este o naştere dureroasă ca o înaintare spre moarte ».  

Aurel Anghel posedă un acut simţ al umorului, împletit cu un sarcasm usturător care se manifestă la adresa politicienilor aleşi, a guvernanţilor şi a tuturor celor care au făcut din ţara aceasta, un domeniu propriu pe care pot face orice. Revolta acumulată în decenii, se revarsă în cuvinte usturătoare, replici dure într-un eventual tribunal al cosmosului. Toate acestea, spuse pe nerăsuflate, capătă şi mai mare înţeles fiindcă reflectă starea naţiunii, nemulţumirea omului comun de pe stradă, doar că nu e formulată în aceleaşi cuvinte.  

Şi printre toate aceste fraze care rezonează acut în auzul, destul de precar al celor care refuză să audă, un bucheţel înmiresmat de cuvinte, aninate de inelul miresei cu un „vârtej de fum” – fac ca speranţa să reînvie, să se rotească peste creştete şi să se fixeze – aură pe pe frunţi părăsite de patimi.  

Măiestria cu care autorul ştie să zidească, pe o temelie solidă, edificiul său de cuvinte – este mai mult decât evidentă. Condeiul vibrează în mâna poetului şi aşterne pe câmpia albă, cuiburi de rândunici.  

Poetul – tribun în cetatea tăcerii, aşternând « în calea întunericului/cuvintele lui / flori albastre » (Eminescu).  

Un joc subtil de întuneric şi lumină, existent pretutindeni, de nuanţe pământii din care răsar şuviţele vegetale, foame şi sete de absolut, chip cioplit de cuvinte pentru veşnica tinereţe.  

Dar şi « teama de gol / dinăuntrul cuvântului / golul din cetatea tăcerii » - ca un pământ sterp, cu buze crăpate de arşiţă, fântână înnămolită – sufletul scindat fumegând.  

Iată şi chipul poetului desenat de el însuşi : « eu / dragoste de răsadul Tău de lumină / de conţinutul textului /FIAT LUX / şi lumină se făcu / spre îngemănare / cu veşnicul întuneric / lumină / de Tine / pentru noi / din care toate s-au făcut. »  

În căutarea lui acerbă de a-şi defini genetica, aşa cum afirmă, Aurel Anghel îşi află rădăcinile: motivul celor şapte straturi ale Cartaginei / şapte şiruri de sânge şi oase / înghiţite adânc / de întunericul / mamei noastre comune mediterana / acolo / strigă ghizii în megafoane / aceasta este cartagina / turişti, priviţi cu atenţie / şi voi veţi sta sub cărămizi / şi sub straturi de oase / şi voi veţi fi câteva litere din istorie » (Istoria din care mă trag).  

Poezia lui Aurel Anghel este, nu numai iniţiatică, dar şi emblematică. Este, într-un fel, prototipul poeziei, pe care se calchiază simţămintele, izvorul cu picurii cristalini care curge la vale, în câmpia ochiului şi a inimii.  

El merge până la reinventarea cosmosului poetic, dar şi a universului domestic din mii de cuvinte şi din tăcerile dintre ele. Alb şi negru, joc spectral, joc caleidoscopic cu sticle colorate împătrindu-se hexagonal în oglinzi, jocurile copilăriei mirosind a inocenţă, toate au rostul lor în calendarul mayaş respectat cu stricteţe de păgânii creştini încă nebotezaţi în apa închipuirii.  

Cuvintele nu au chip, au nimburi doar, halouri răsfrânte, au sunete mute, au cântec de lebădă. Ecoul lor străbate genunile. Îngândurată supleţe, « între cer şi pământ / o linie viorie » (Doar cinci secunde). « Măsura timpului revărsării » - în clipa divină - marele mister al cuvintelor nenăscute. Ce dor, ce dor ne e de propriile cuvinte! De sângele lor albăstriu prelingându-se laolaltă cu lacrimile în extazul şi nefericirea de a fi!  

Un calup uriaş de-ntuneric – cuvintele nescrise încă. Să facem lumină.  

Doar cuvântul răstignit de pe cruce respiră, ne înalţă, dăruindu-ne mântuirea.  

Poetul mărturiseşte: eu nu scriu poezie / eu aşez zădărnicia în trepte / pe scara timpului în care trăiesc / din ce în ce mai singur / fără nevoia de Herodot / sporind întunericul / prin vot ».  

Doar poetul ştie cum să dea chip Luminii şi întunericului. El desenează haşure pe zidul ceresc, de la zenit la nadir, semn că pe aici trec, doar cei ce iubesc Poezia. Atâtea « Căutări în neant » : « caut în lumină /  

rătăcesc în întuneric / pipăi o imagine de cremene / cuvântul ţipă de groază / ca şi mine prins între şuri / boncăit de un viţel nărăvaş/ mă trezesc / apăs un buton / un fir de lumină / de la lampa de veghe/ deseneză conturul nonsensului / căutărilor mele ».  

Modelator în lutul cuvântului până ia forma amforei – acesta este poetul, uneori făcut ţăndări de propria creaţie. Şi vai, de la un timp, nu mai poţi să te închini nimănui, decât lui Dumnezeu. „Dumnezeul lutului / în care voi fi remodelat / forma unui ulcior de horezu”.  

Cum poţi să dai ocol întunericului şi să te trezeşti în plină lumină?  

Dincolo de scara colţuroasă a cuvintelor din firicele de nisip, se vede clar întunericul. Întuneric în curgere. Rămâne clară – imaginea copilului în rugăciune, cu lacrimi de înger peste chipul bătrân.  

Şi inima aflându-se indecisă, între lumină şi întuneric, ca un arbitru în plină egalitate de forţe: lumină – cât umbră...  

Primordial – cuvântul. Formă – cuvânt. Imagine – cuvânt. Un om egal cuvântului însuşi. Şi Tu – Fiul Cuvântului Veşnic – în strălucirea de-o clipă a Luminii increate, înţelesul în veci nedescifrat / aici unde lumina şi dorul / îmbrăţişând întunericul / întemeiază dorinţa MÂNTUIRII ».  

Pretutindeni, limbajul livresc face casă bună cu cel real, împrumutat din viaţa cotidiană. Ca şi când poetul conversează cu cineva nevăzut şi îşi aduce aminte că e poet, mai smulge două metafore din inimă şi iar alunecă în cotidian, pe muchia versului. Aurel Anghel este un meşteşugar iscusit care se întrece pe sine cu sine. Dincolo de singurătate, în întunericul aproape iluminat, şlefuieşte cuvinte, dincolo de limita răbdării, într-o veselă nostalgie, precum filozoful Baruch Spinoza, lentilele.  

Dincolo de fiinţa beznei se află izvorul îndoielii.  

Cui să-i pese ?  

Îngerii îi stau în preajmă şi flutură.  

În aceste cuviincioase « lecţii de probă » - dintr-o « copilărie trădată » - stau martore rămăşiţelor de amintiri - zeificate icoane pe scoarţă.  

Singura temere a poetului este « să nu-mi aprind / cuvintele/ adunate în cărţi / câteva glugi de coceni din oborul cu poezie » (Focul gheenei). Pentru că, fără ea, ce ne-ar mai rămâne?  

Creator fiind, poetul este stăpânul sunetelor pe care le supune după bunul său plac : « eu voi hotărî într-o zi / rodirea sunetelor / din smoala tăcerii / semănarea seminţei de vorbă / în meleagul întunecat”.  

Cu toate acestea, tot la Dumnezeuse închină, când nu mai ştie ce să facă şi ajunge în răscrucea cuvintelor: “vai Doamne, / am ajuns la răscruce / încotro să dau drumul vocalelor / sosite primele / să mă ajute / încotro să îndrept consoanele / fierbând în mine întunericul / tăcerea din cernoziomul câmpiei / semnele paşilor mei / sub prima arătură / începutul cocorenilor / acolo tăcerea se ascunde în verdele verii / în ropotul ploii / în fulgerul desfăcând cerul în două / decopăr alt întuneric şi mai adânc / plecarea mea de acasă ». Altăoară, poetul spune în poemul « Înşelat » : m-am umplut de păcat / nenoroc / m-am facut negustor / de cuvinte / risipite prin cărţi / păcatul neluării în seamă”.  

Aurel Anghel scrie dezinvolt, fără crispări, poeme cu rimă întâmplătoare, fără să caute un stil anume. Pentru el, marea poezie este Creaţia. Ei îi oferă ofranda sa în chip smerit şi tainic.  

De altfel, el recunoaşte în chip admirabil altundeva: « eu ca fiinţă / sunt întunericul meu / materia cuvântului / rostul meu / sens nenumit /  

pronumele Nimeni / Fiinţă sau Lucru / Nimic / departe de sensul luminii / strălucitoarelor stele din jur / întunecatele mele cuvinte »  

Aşezând faţă în faţă lumina cu întunericul, poetul are nevoie de un armistiţiu : « declar război întunericului / şi hăului din mine / declar pace întoarcerii firii / în sinea liniştii / dinainte de întuneric / lupt inofensiv / cu arme clasice / bulgări de pământ / îmblânziţi de ploaie / să se facă noroi / ţeasta lui Yoric / să nu ne doară / din orbitele negre / din lacrimile lui / să dau contur / rotundului tăcerii din jur“(Armistiţiu).  

Doar poetul, cu ochiul său special, poate vedea tăcerea : « de la o vreme / văd în jurul meu tăcerea / îmi dă roată / vârtej mângâietor / tăcerea mă cuprinde deodată / şi-mi amintesc / sunt muritor. / tăcerea neştiută / tăcerea nevăzută / speriată-n pustie / de netrebnica mea vorbărie / cetate iluzorie / cărămizi din cuvinte » (Tăcerea).  

Tăcerea este pentru poet, « mierea întunericului ». Nu e de mirare, pentru că este : « singura ce mă poate ţine / înapoia cuvântului / departe de voi / cuvinte cu chip de oameni ».  

Însă autorul are şi o dorinţă : « mă întorc înapoi / să fac din cuvinte / prici de scurgere pentru lacrimi / să plâng şi să vă iubesc/ voi oameni, / pe toţi cei cunoscuţi / şi pe cei încă neştiuţi / locuitori în marea cetate / a bucuriei şi tăcerii / pierdută în noi / Poezie…(Tăcerea).  

Legat cu funii de cuvânt, nu numai pe viaţă, dar şi pe veşnicie, Aurel Anghel, după ce l-a slujit cu credinţă şi a investit în el toată averea, aşteaptă dobânda. Dobânda, ca orice dobândă, se lasă dorită. Dar va veni. În curând. După auroră se cunoaşte soarele.  

Poetul este cel care vrea, prin cuvintele lui, în pofida tuturor piedicilor, să desfacă lumina de umbră. Uneori reuşeşte, pentru că el e un adevărat mag, nu-i trebuie decât o baghetă fermecată. Bagheta cuvântului. El încearcă să-şi clarifice mai întâi sieşi, marile mistere, marile enigme ale vieţii omului. Şi apoi să le împărtăşească celorlalţi. Seminţe de întuneric germinând în plină lumină.  

Naşterea înseamnă lumină. Moartea – întuneric semnifică. Viaţa – un amestec din cele două.  

Poetul nu face altceva decât să-şi fixeze, să-şi limpezească gândurile pe un ecran care desparte aerul în mai multe părţi neegale. Gândurile se lasă precum ceaţa pe maluri de fluviu şi se învolbură în minte.  

Iată cum procedează autorul în propriul laborator de creaţie: din iadul lumii reale, caută cuvintele în întuneric, le transfigurează în propriile vise, « unde pâlpâie o rază / ucisă în vis / de gloata păcatelor / mă trezesc / prind degetul / în canatul uşii / semnul real că trăiesc / şi mă întorc la vremea / primei rugăciuni /din ultima dimineaţă”.  

De teama de întuneric, poetul se ascunde: “în umbra credinţei” (Teama de întuneric).  

Şi până la urmă, poetul rămâne, nu-i aşa? « cavalerul onoarei cuvintelor / risipite prin cărţi / şi numele lui / flacară arzând întunericul / dinlăuntrul nostru ».  

Aurel Anghel a demonostrat şi cu acest volum, dacă mai era nevoie, că poate fi stăpân pe fiinţa luminii, supunând întunericul din noi şi dimprejurul nostru. Ceea ce nu e deloc puţin, dimpotrivă.  

 

 

CEZARINA ADAMESCU  

15 octombrie 2012  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
CĂRŢILE SENIORILOR: CITIND GERUNZII - poezii - de Aurel Anghel - Recenzie de Cezarina Adamescu / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 654, Anul II, 15 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!