Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Angela Monica Jucan         Publicat în: Ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Cartea despre „orice” (Un ploieştean la Curtea Spaniei de Alexandru Emil Petrescu)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Prima încercare scriitoricească am avut-o pici fiind la grădi . Într-o noapte plină de licurici pe cer am început să desenez (aşa oare au făcut-o şi cei din Altamira?). Mama mea, a doua zi, mi-a pus în pagină, versificate, desenele. Îmi mai aduc aminte doar... ochii mamei mele; sunt ca cerul plin de stele...” (Alexandru Emil Petrescu) 
  
Alexandru Emil Petrescu, Un ploieştean la Curtea Spaniei (Ploieşti, Karta Graphic, 2010) înseamnă o sumă de materiale de presă publicate iniţial în câteva periodice. Tematica este foarte diversă; maniera de abordare a subiectului – la fel. Sunt articole pe probleme politice, articole de informare, de opinie ori de analiză politică şi socială, prezentări de personalităţi „cunoscute” sau neconsacrate în vreun domeniu; textele conţin date despre luminile hispanice şi ciudăţeniile spaniolilor sau (nu mai prejos) exotismele românilor şi varii „curiozităţi”. În filele cărţii au încăput atât ca de la catedră lămuriri etimologice sau un ministudiu despre aliajul lingvistic care tocmai se prepară – rumañol, cât şi (de exemplu) folositul (p. 25, 63, 74, 216, 267) şi ironizatul (p. 103) cuvânt „poză” (ce-i drept, nu un cuvânt la patru ace, dar comod de zis – ca un pintxo), sau, tot spre informarea noastră, un limbaj mai periferic. 
  
Alexandru Emil Petrescu: cel mai bun ziarist de la graniţa dintre mileniile noastre, premiat de regele Spaniei, Juan Carlos, şi Clubul Internaţional al presei. 
  
„Un ploieştean la Curtea Spaniei” este o carte şi fidelă stăpânului ei – Alexandru Emil Petrescu –, şi trădătoare, dezvăluind mult mai multe despre autor decât se va fi gândit el să lase să se vadă prin deschizătura uşii sufletului – uşă rezervată, de altfel, celor pe care-i numeşte „alăturaţi”. Pe lângă autor, cartea însăşi îşi câştigă „alăturaţii” ei. 
  
Întâi de toate, în transparenţa literei se desluşeşte omul – un scriitor-jurnalist-artist cu aleasă grijă faţă de cititorul lui. Alexandru Emil Petrescu nu pune nimic inutil în articole. Intrarea este directă, cu verbul aproape de început sau chiar în cap de text şi cu subiectul prin preajmă (de multe ori, când nu e verbul pe primul loc, e subiectul) – adică fără solicitarea răbdării lectorului. Într-un aranjament tehnicolor, multe piese-articol încep cu o punere în temă concisă, exemplar jalonată, conţinând „principalul” – un raport distanţat al celui care însă cunoaşte din interior situaţia – şi se sfârşesc fie într-o scurtă incandescenţă, fie mai teoretic-boiereşte. Ca unor musafiri, celor care pătrund în această carte (sperând să o şi pătrundă – lucru care ar fi necesar, fiindcă în multe compoziţii enunţul se voalează în aposiopeză, deşi punctele de suspensie sunt destul de rare) li se pune totul la dispoziţie: o cuceritoare bogăţie de informaţii şi necesare explicaţii, încât cititorul nu trebuie să facă vreun efort de documentare. „Poveştile” sunt foarte bine scrise, curat, volubil, sigur, elegant, într-un stil agreabil, cu nezgomotos umor şi fără zorzoane. Autorul nu încarcă fraza, dar are har în a o sensibiliza şi a-i da forţă de sugestie din „nimic”. Nu se poate exemplifica prin citate. Fiecare articol are o arhitectură ireproşabil proiectată, iar fotografia unui bloc de cuvinte ar fi cu totul insuficientă pentru imaginarea ansamblului format, de fapt – sub aparenţa neutrelor cuvinte –, din intuiţii, înţelegeri, evaluări. Alexandru Emil Petrescu reuşeşte la fel de bine în arta descriptivă (realizată din explicitare) şi în cea portretistică, în care se includ şi „caractere” (aspect controlat în special etopeic). De cele mai multe ori diegeza trece pe neobservate în mimesis, la final rezultând ceea ce în literatură se numeşte „tablou”, dar apropiat şi de pictură – având un fond şi un prim-plan. Efecte deosebite obţine prin pecetluiri lapidare sau prin schimbări bruşte: schimbare a tonului sau a obiectului de focalizare. 
  
Alexandru Emil Petrescu face, pentru cititorii lui, şi oficiile de analiză şi sintetizare – ca în cele „35 de indicii” ale românităţii (în care se recunosc uşor conservatorismul, bonomia, ospitalitatea), date imuabile, cu care trebuie să ne mândrim, pentru că ele fac identitatea noastră: am putea fi altfel, chiar perfecţi, dar atunci nu am mai fi noi, ci... alţii. Este vizibilă şi onestitatea autorului, care scrie fără teama de a fi taxat (subiectiv) de cititorul care are altă părere. Nu mulţi din România agreează monarhia, dar Alexandru Emil Petrescu o proclamă deschis! Ieşitul în calea taurilor înfuriaţi este nimic pe lângă pericolul la care se expune în acest fel... 
  
Rândurile cărţii dau în vileag, prin urmare, jurnalistul de calitate: un spirit prob şi atent, descoperitor al lucrurilor deosebite ascunse în cotidian, un spirit în stare să observe esenţialul în noianul de amănunte, să extragă cel mai de interes element şi să-l prezinte atractiv, dar fără excese stilistice, combinând cu bun meşteşug sobrietatea cu câte-un benghi colocvial-glumeţ. Sunt reliefate cazuri particulare autentice, omul ca entitate, unică, desigur, şi demnă de atenţie pe orice treaptă socială sau culturală s-ar găsi. Prostituata, culegătoarea de pere, cusutoreasa-artistă sunt personalităţi. Au nume, hipocoristice şi porecle, biografii, motivaţii, speranţe, realizări, satisfacţii, necazuri. Tot aşa, faptele şi evenimentele sunt întâmplări aparte, cu reuşite sau eşecuri şi rateuri precis decupate de scriitor şi radiografiate fără menajamente. Nimic nu alunecă din planul certitudinii: „este”, „s-a întâmplat”, „a fost”, „îmi aduc aminte”, „vă mai aduceţi aminte?”, „văd”. Alexandru Emil Petrescu ştie bine pentru cine scrie şi aduce întotdeauna informaţii binevenite (pentru că lipseau). Reporterul tratează cu seriozitate orice subiect, dă date reale, verificabile, şi face o excepţională selecţie a ceea ce este mai sugestiv, reprezentativ sau apt să capteze atenţia. Cronicarul are talentul de a crea din aparente nimicuri culoarea locală – document pentru azi şi pentru mâine. Aşa descuie şi unora care nu o vor vedea niciodată uşa către Spania. O Spanie vie, nu o descriere generală. Şi către nişte oameni ca noi: aspiranţi la mai bine. 
  
Mai puţin interesat de plasarea în timp, Alexandru Emil Petrescu are o predilecţie specială pentru spaţialitate, ceea ce îi permite crearea unei topografii universale, mai ales în privinţa „toposului” uman, cu locul de trai al fiecăruia sub soare şi cu locul trăirilor lui. De pildă, noi, românii, „Trăim din vis în vis. [...] Visăm şi ne hrănim din visurile altora. [...] Doar visăm. Pentru că visurile noastre rămân doar visuri. Ne trezim poate mai devreme decât ar trebui să o facem. Nici măcar nu terminăm visul [...]. Poate pentru că s-ar putea să se... împlinească” – zice Alexandru Emil Petrescu şi are dreptate. Noi trăim în vis şi după încheierea lui (dacă apucăm „vremea”), adică după momentul intrării în resemnare, fiindcă speranţa – soi de vis – pâlpâie şi atunci. „Madrid a pierdut finala. Miile de români rezidenţi în Spania au oftat [...] îndelung. Ei ştiu că, în cazul în care Madridul ar fi triumfat la Copenhaga, ar fi avut un front de lucru extrem de vast pe şantierele care s-ar fi deschis în capitala Spaniei”. Şi îşi pun pofta-n cuiul mutat mai sus, în anul 2020. Până atunci, se vor ocupa cu „orice”. Asta nu are timp. Dar are întotdeauna loc. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cartea despre „orice” (Un ploieştean la Curtea Spaniei de Alexandru Emil Petrescu) / Angela Monica Jucan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 210, Anul I, 29 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Monica Jucan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Monica Jucan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!