Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Recomanda > Mobil |   


Autor: Ioana Voicilă Dobre         Publicat în: Ediţia nr. 495 din 09 mai 2012        Toate Articolele Autorului

CARTEA CU PRIETENI XXXV-TUDOR CICU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cuvânt înainte la un debut în teatru  
 
Autor / Tudor Cicu  
 
Am urmărit de ceva vreme (ultimii cinci ani) fenomenul literar în urbea buzoiană: lansări de carte, simpozioane, presa culturală şi revistele în care cei aplecaţi asupra fenomenului literar s-au arătat şi înfăţişat cititorilor săi. În felul acesta i-am cunoscut şi pe acei care au ars la flacăra cuvintelor şi vă mărturisesc, nu sunt puţini. Buzăul are pe puţin 14-15 poeţi membrii ai USR, alţi 3-4 eseişti şi memorialişti, prozatori, precum alţi trei-patru critici recunoscuţi în revistele literare din ţară. Dacă în poezie şi proză, aici la Buzău, unii dintre ei şi-au căpătat un renume, teatrul a părut a fi cenuşăreasa lăsată la gura sobei să întoarcă spuza din vatră, fiind lipsită de la marele bal: cultura buzoiană (care între timp s-a stins şi ea).  
 
Nu sunt chiar surprins de apariţia lui Dumitru Istrate Ruşeţeanu în aceste vremuri cu această nouă carte de teatru intitulată ca un poem: „Dansând pe cioburi”, apărută la Ed. Raluca, 2010, carte de debut care cuprinde 6 piese ideatice ca textură şi conţinut, dar şi piese care vorbesc despre viaţă şi iluzie în general, care pot fi jucate şi pune spectatorului dinainte, lumea fascinantă a unor suflete zdrenţuite şi lipsite de dreptul lor la exprimare în lumea reală. Un regizor bun ar pune în lumină această frământare ideatică a personajelor din „Cântând din gleznă”; „Încercuirea”; „Piciorul de lemn” sau „Dansând pe cioburi”, piese care pot atrage atenţia publicului spectator cândva. Teatrul e obligat să fie fascinant (prin râs, prin emoţie, prin sclipirea replicilor date de personajele ce populează aceste piese) pentru ca în cele din urmă spectatorul să accepte de la Adevărul Oglinzii în care s-a privit autorul pieselor scrise, cum că actorii sunt priviţi ca nişte zei coborâţi pe pământ să ne arate cam ce greşeli sau erori comitem noi aici pe pământ.  
 
Piesele scrise de D.I.Ruşeţeanu atrag de la prima citire, prin viaţa crudă la care sunt înhămate majoritatea personajelor, dar şi prin multă nălucire şi abstract. Bărbatul şi Fata (un fel de Salomee modernă) – cele două personaje principale din „Cântând din gleznă” – (sinucigaşul şi viaţa sa), nu aleg visul ca pe un refugiu pentru că El (bărbatul) s-a săturat de viaţa de pe pământ ci pentru că acel vis prin care se doreşte a evada din infernul zilei în cel sufletesc, şi în care în cele din urmă a căzut, îi creează o stare de graţie pe care doar Dumnezeu ţi-o poate da. Căci nu visul ca iluzie izbăveşte în cazul sinucigaşului din piesă ci nădejdea creştină că doar Dumnezeu care spune că poţi fi mai mult decât eşti, îţi mai poate reda liniştea dinainte. Personajele vor să iasă din acest spaţiu ireal în care le-a aruncat soarta şi să viseze o lume mai bună. Toate ciudăţeniile care i se întâmplă sinucigaşului ce nu-şi poate duce la îndeplinire grozăvia gândului său, sunt fantasme pe care viaţa i le demolează una câte una, astfel încât binele să triumfe în final. Dansul ca metaforă, cântecul din gleznă al fetei, ca parabolă, e gândit de autorul acestei piese ca schematism şi osatură a unei filozofii pascaliene ce aşeza omul în centrul universului şi supus atenţiei generale: „Am fugit cu el (cu dansul din gleznă n.n.) şi l-am dăruit oamenilor să aibă cum înfrunta, în permanenţă, moartea” – spune Fata care întrupează metaforic viaţa Bărbatului. Asta pentru că, sugerează autorul, între Geneză şi Apocalipsă, Dumnezeu a pus Omul care cugetă (trestia gânditoare de mai târziu a lui Pascal – cum spuneam).  
 
Piesa „Dansând pe cioburi” porneşte de la o idee care a mai fost uzitată de dramaturgi (am întâlnit-o şi în piesa „Inimă de câine” adaptată după o nuvelă a lui M. Bulgakov), dar pe cu totul alte trimiteri şi frământări ideatice. Autorul chiar pune în gura Hingherului şef următoarea frază care pare să lămurească planul ideatic în care se petrece întreaga desfăşurare a evenimentelor: „În ultimul timp e tot mai greu să deosebim câinii de oamenii care duc o viaţă de câine”. Piesa „Dansând pe cioburi” (gândită de autorul ei ca teatru radiofonic), ar avea de partea sa magia „reprezentaţiei” de după cortina care nu se va trage niciodată dinaintea spectatorilor, întrucât auzită şi nu privită, piesa poate face multe trimiteri în subconştientul auditorului.  
 
Pusă în scenă însă, piesei nu i s-ar descoperi sensurile – trimiterile biblice, filozofia – celor care cred că deţin tot adevărul în comparaţie cu cel blestemat să ducă pe lume o viaţă de câine. Regizorul care s-ar încumeta să pună în scenă piesa unui învins în lupta sa cu absurdul, mi-ar părea cel puţin desprins din personajele ce populează piesele lui Ionesco, singurul care ar ţine scara aia şubredă din finalul piesei şi pe care mizeria încearcă să-şi urce cerşetorii vieţii până aproape de barba lui Dumnezeu. În acest fel credem că din punct de vedere al criticii, autorul e sfătuit să revină pe text şi să-i dea o încărcătură emoţională dacă doreşte să-şi prezinte piesa jucată în faţa publicului. Ca forţă a macabrului sau grotescului din anumite situaţii în care autorul îşi aruncă „disputei scenice” personajele, credem că o aplecare şi înţelegere a obsesiei unor personaje din Kafka ar da un alt contur pieselor. Stilul suprarealist, ideatic (iniţiat la începuturile sale de C. Petrescu), mai recent : M. Sorescu cu „Iona” şi „Paracliserul” ori Fănuş Neagu din „Scoica de lemn”, îi poate asigura autorului D.I. Ruşeţeanu un succes la citirea pieselor dar mai puţin la reprezentarea scenică, la rampă adică. Astfel fata din „Cântând din gleznă”, prostituata din „Pocăinţele fratelui Dimitrie” nu vor reprezenta decât în mintea cititorului său, un refugiu din viaţa cumplită pe care o duc aceste personaje, care schimbă crucile Mântuitorului nostru cu simple texte citate sau răstălmăcite din Biblie, iar furia bărbatului din „Cântând din gleznă” ori a crimi "nalului din „Pocăinţele fratelui Dimitrie”, nu vor rămâne în mintea lui decât presupunerile noastre răutăcioase „întocmai cum s-ar înfuria un canar sau altă păsărică măruntă” – cum ar fi spus Sonia din „Crimă şi pedeapsă” a lui Dostoievski.  
 
De remarcat însă puterea autorului de a ne sugestiona nouă (cititorii săi) şi surprinde în piese prin desfăşurarea firească a dialogurilor şi câteva elemente regizorale, fără de care noi nu ne-am înfăţişa dinaintea acestei cărţi de debut în teatru, ca spectatori care ne merităm locurile din sală şi dornici să aplaudăm o nouă revelaţie buzoiană în domeniu. E bine că dramaturgii nu tac, de fapt ei n-au tăcut niciodată, pentru că în tot acest timp (îmi place să cred) n-au făcut altceva decât să-şi cureţe armele. E mult, e puţin? La întrebarea aceasta, în funcţie de aplauzele care vor porni din sală după lăsarea cortinei, numai ei spectatorii vor decide.  
 
Referinţă Bibliografică:
CARTEA CU PRIETENI XXXV-TUDOR CICU / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 495, Anul II, 09 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!