Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Familie > Mobil |   



CARTEA CU PRIETENI XV- ANNE MARIE BEJLIU

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
VA PREZINT CU MARE, MARE DRAG UN PRIETEN MINUNAT- Anne Marie Bejliu  
 
 
autor al volumelor de poezie:
Undeva fericirea, editura Anamarol, Bucureşti, 2006
Cerul ascuns în noi, editura Anamarol, Bucureşti, 2007
Firava Dansatoare, editura Anamarol, Bucureşti, 2008
Undeva, pe un ţărm..., editura Eurograph, Cluj, 2009
Gânduri, rânduri, editura Eurograph, Cluj, 2011
antologii:
Spiralele Vieţii, 2006-debut
Freamăt de timp - Freamăt libertin, 2007
şansele poeziei-antologie trilingvă, 2008
Ţărmuri Sfinte Româneşti vol.I,II, realizat de dl. Florin Grigoriu, 2008
Lanţul Prieteniei, realizată de dl.Tudor Gh. Calotescu editura Contrafort, Craiova, 2011  
în curs de apariţie: Metamorfoze poetice, coordonator proiect: Patricia Lidia  
 
redactor de carte pentru volumele:  
 
- Poate există, autor: Dan Iordache, editura Muşatinii, Suceava,2008  
- Frăţia trandafirului rupt, autor: Dorneanu Eduard, editura Eurograph,Cluj,2011  
- Gothic, autor: Dorneanu Eduard, editura Eurograph,Cluj, 2011  
- Jurământul Templierului, autor: Dorneanu Eduard, Eurograph, Cluj, 2011  
- Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, autor: Dorneanu Eduard, editura Eurograph, Cluj,2011  
- Neînţelese dimineţi, autor Dorneanu Eduard, editura Eurograph, Cluj, 2011  
volum în format electronic: Jurnalul apelor purpurii  
- Nu închide ochii, Tatiana!, Patricia Lidia, Iaşi, Eurobook, 2009, corectura
- Tăceri în doi: tăceri în noi!, Patricia Lidia, Satu Mare, Citadela, 2010, ilustraţie interior  
 
prefaţă la volumele:  
- Poate există  
- Frăţia trandafirului rupt  
- Gothic  
- Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite  
- Neînţelese dimineţi  
 
Cenaclu literar: Orfeon. coordonator: dl. Ioan Raţiu  
volum în lucru: azima cuvintelor  
 

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...  
 
 
sunt fericită, Doamne!  
mi-am regăsit cenuşa amintirilor şi a prezentului  
în clopotul uitat între două cascade de gânduri puternice.  
conturul ei prinsese o scânteie şi lumina picăturile de apă.  
deveniseră licurici în palmele fierbinţi ale cuvântului Tău.  
ţi-am simţit răsuflarea blândă,  
în încercarea de a mă întoarce în trupul lăsat undeva, la margine de timp.  
zâmbeam. zâmbesc prezentului acid.  
am scăpat într-o secundă arsă de frământări,  
bolul de toamnă în care mă răsuceam avidă de cunoaştere şi zborul mi-a fost redat.  
păstrez firimitura de pâine uscată pe buza privirii şi tac.  
vorbeşte sufletul acum,  
lăsând aripile deoparte pentru o lunecare simplă printre negânduri, necuvinte, trăiri.  
Doamne, în iubire, de ce praful drumurilor creşte odată cu dorinţa?  
acum vreau să iert, să mă iert şi să regăsesc umbra,  
pitită după fila a patruzecişitreia a gândului tulburat de prea multe plecări.  
risipită în pumnul de vid,  
caut tandreţea cuvintelor într-un cub de gheaţă în care,  
nimic nu mai poate fi reînviat.  
o cruce îşi lasă aşchiile să doară,  
între planul doi al tăcerii şi tăcere...  
 
 
cuarţ  
mai urc din când în când
spre pacea,
iatacului în care-am rătăcit
o clipă de argint
şi-n sare,
mercur rotund din pumnul mic
alert rostogolit,
a-mbrăţişat neştirea
chiar prin firea,
cu care Dumnezeu,
în taina naşterii,
m-a dăruit...
mai umblu greu.
strănut a întrebare.
strănut şi a răspuns.
privesc spre cer.
cu florile,
un ochi se întrezare
şi-mi interzice rodul alb,
în palme de cules.
mă-ntorc şi râd.
sunt umbrele sau Umbra.
nimic nu-i interzis.
doar amânat,
când ştii că miezul tău
s-a copt durerii,
dar a rămas în veşnicie
cuarţ curat...  
 
 
 
joc piesa vie  
...şi scena creşte, creşte
uneori scade
în lacrimile spectatorilor actori
mă rostogolesc clown
printre pietrele de carton
ale falsităţii...
tac.
doar chipul îmi râde.
gura desenată grosier,
ascunde zâmbetul trist,
al copilului nedescoperit...
doar simţit...
mi s-a dat un obiect de lovit.
uneori lovesc.
în jocul copilului nedescoperit,
seminţele de timp
devin fire de lumină dure,
asprite de cuvintele nerostite,
de privirile seci,
de gheaţa timpanelor surde,
de tâmplele zvâcnind urii pulsul...
şi râd, Doamne, râd!
cu hohotul inimii râd
şi ascult cu timpanele sufletului...
scena trei
din actul minciunilor neasumate...
şi scena creşte, creşte,
şi mintea pluteşte,
în zgomotul gândurilor induse...
şi râd, Doamne, râd!
până când...
o lacrimă de rouă
rostogoleşte portocalele copilăriei...
ascute adierea vântului
printre frunzele ruginite...
şi plâng, Doamne, plâng!
aleile sufletului îngustate de paşi
zdrobesc pietrele albe
trecând timpului
formele spulberate
prin palme...
şi plâng, Doamne, plâng!
ploile vii ale copilului redescoperit,
aşterne cuvinte
în simfoniile sufletului...
şi râd, Doamne, râd!
de aurul nesfârşit al lumilor în care,
trecut-am fluture
cu aripi de foc...
şi mai cresc, Doamne, cresc!
în petalele florilor,
adâncind cunoaşterii bolta,
până la naşterea arcului culorilor...
iubesc, Doamne, iubesc!
curcubeul
din peştera în care,
renăscut-am timpului sunet...
o pală de gând doar,
m-a smuls piesă vie,
pentru a hrăni pământului,
viaţa...
pe o scenă întunecată,
un copil redescoperit
priveşte cu iubire,
o floare…  
 
 
 
e seară  
 
am pregătit biberonul secundelor stupide în speranţa că vor adormi cuminţi fără ca mintea să-mi triumfe  
deasupra trăirilor curate  
aştept un şarpe undeva, în colţul din stânga al camerei, să-mi şoptească prietenia lui simplă,  
să-mi povestească despre piatra lunii în care nimicul a uitat să mai intre sau poate  
locurile au fost ocupate de multă vreme de bucuria purităţii din fiecare noţiune a inimii.  
noţiunile minţii am înţeles că sunt mult prea legate de pământ şi acum, cu atât mai mult s-au umplut de  
noroiul unei lumi înguste.  
îmi aştept şarpele alb al firii să-mi împace gândul şi pulsul.  
voi lua la plimbare totul. chiar şi pe mine.  
pe aleile parcului încercărilor, o bancă mă aşteaptă.  
o mână de verde îmi mângâie fruntea obosită în încruntări inutile, spunându-mi încet  
că mă iubeşte.  
o cred. încerc bucuria flămândului când primeşte azima între degetele tremurânde.  
asta ştiu că voi primi. primesc.  
în rugă îmi aştern gândul şi inima şi sufletul  
împlinind un ritual liber al celor ce ştiu că a arde după moartea trupului înseamnă libertate.  
şi ard.  
 
 
 
cum mai poţi crede că sângele tău are aripi de corb?  
 
cum mai poţi crede că sângele tău are aripi de corb,  
când ciobul din pliscul puternic, sclipeşte ciudat şi la răsărit, şi la apus  
şi mai ales, mai ales la amurg...?  
te-ai răsturnat leneş pe o creangă groasă de mesteacăn surâzând ploilor,  
când mângâierile lor devin acide.  
te gâdilă, nu-i aşa?  
ironia lor se transformă în lauri din sticla prea frumos colorată.  
foşneşte în inima ta un laur de gând.  
poemul se naşte  
lunecând ca un steag cu flamura spre jos adusă iar vârful înţeapă cerul  
în centrul adevărului promis a fi dezlegat din lanţurile umanului.  
aştepţi tolănit pe creanga aurită de visuri şi taci a croncănit.  
dubioasă încercare a luminii de a surprinde pana ce te doare mai acut.  
încearcă o metaforă a umbrei.  
vei aştepta rezonanţa ei până la osul din urmă,  
aninat de crucea pe care spinii reinventează iubirea în paşi de marş.  
uneori ajunge să răsune ca un tropăit banal pe treptele unui sanctuar al deznădejdii  
dar...  
ce ne-am face fără strigătul copitelor cailor lăsaţi să tuşească prea des,  
scoţând pe nări esenţele vieţii pe un pumn de iarbă părăsit de primăveri?  
 
cum mai poţi crede că sângele tău are aripi de corb?  
 
 
 
tu?  
 
te ştiu,  
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,  
a picurat lumină,  
în hexagoanele primului fagure...  
m-am rătăcit de tine,  
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.  
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor  
 
te ştiu...  
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită  
între două coloane de foc  
ale pulsului vieţii...  
 
mai eşti...  
fluturele ce aleargă pe trupul meu,  
când somnul îl caut printre firele lunii,  
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,  
doar trăite,  
până la zborul de taină al vulturului gândurilor  
neîntrupate în vers  
 
 
regăsire, căutare, rătăcire  
 
m-ai regăsit târziu într-un cer colorat de furtuni,  
când toamna sau iarna îmi împărţeau trupul între rugină şi gheaţa unor gesturi neînscrise  
în mersul tălpilor de carton, pe asfaltul umed al iubirilor false.  
mă îndreptam mereu, ca un trunchi de copac, după esenţele necuvintelor tale  
şi m-ai lăsat să aştept doar o secundă  
din clipa în care ochii tăi m-au muşcat flămând de veşmintele cuvintelor deja mirosind a praf de uitare.  
mi-am petrecut noaptea liniştii, ultima, alături de tine, înşirând banalităţi într-un spaţiu îngust.  
mi-ai spus şoptit că viaţa zeilor se desfăşoară între fulger şi apatie, până la umilirea ploilor.  
nu mi-am dorit să fiu ploaie şi nici picătura din lacrima promisă lor  
când începutul şi sfârşitul se sărută pe o falie de aşteptare,  
golită de farmecul gândurilor de întrupare a fericirii,  
într-un gest prins între zalele orgoliilor şi tandreţea sublimă a inimii.  
mi-a mai rămas o rostogolire printre frunzele căzute deja sub tălpile tale,  
când vei pleca uimit de alt anotimp  
şi când toamna va deveni pentru tine simplă trecere a timpului  
către nimicul unei ierni obişnuită a fi de gheaţă  
pentru flăcările ce ard veşnic într-un cuib de gânduri curate.  
nu mai ştiu cum am lăsat să curgă izvorul iubirii spre potecile paşilor tăi.  
cred că a evadat, vrând să-mi umple fisurile dălţilor cu apa vie a cuvântului  
înainte ca modelarea, smulgerea, dezvăluirea sensurilor ascunse sunetelor să devină gesturi.  
 
mai rătăcesc şi acum printre pietrele albe ale timpului tău, căutându-te pe tine,  
cel ce a revenit odată, în iarnă în viaţa mea,  
rostogolindu-mi tâmplele prin iarba cuvintelor înalte...  
te caut pe tine, acea fiinţă de lumină ce mi-a readus ritmul pulsului aproape de alergare.  
acum eşti departe. distanţele şi gesturile sunt moarte,  
sufocate de ceaţa unor cuvinte goale, strălucitor de false...  
te caut pe tine,  
iubirea în care inima mea a ridicat un munte de întrebări, într-un vârf de baghetă din ametist...  
 
 
 
hărţile rădăcinilor  
 
între pământ şi cer,  
corbul  
şi trupurile aruncate de viaţă în liniştea orbilor.  
poveşti răscolite de ceaţa cioburilor de ochi  
rostogoliţi printre seminţe de dor...  
lumina le e bobul de grâu,  
când cuvintele nu mai au ecou.  
se rostesc grav în oglinzi mate de ape,  
păstrând glasurile pierdute,  
într-o absurdă veşnicie.  
gol şi o umbră de corb rătăcind  
printre mormintele fără cruci.  
trupuri pietrificate  
împlinesc hărţile rădăcinilor uitate de copaci undeva,  
între somnul adânc al legendelor  
şi veghea oblicelor gânduri.  
 
nu e aer.  
gheaţa acoperă tălpile tăcutelor iluzii de viaţă.  
frunzele dor şi râd gurile  
ascunzându-şi formele...  
 
contururi imprecis aruncate între nimic  
şi prea înalt,  
pentru a fi atins într-un simplu hohot,  
de clownul timp.  
 
se descoperă o urmă de zbor  
în spirala fără noimă a cuvintelor.  
frazele curg pe fila din cartea în care corbul  
a smuls ochiul cuvântului,  
plimbându-l răbdător printre lumi.  
cald îl sărută şi-l înghite hulpav,  
în clipa desprinderii de drumul cu tălpile uitate goale  
printre trupurile împietrite şi rădăcinile copacilor  
a căror memorie a fost retezată  
când iarba i-a împletit pământului  
velinţa de verde.  
 
între pământ şi cer,  
corbul...  
 
 
ruga de alb, într-o orgă de crini  
 
pe maluri se zbat  
arterele firii.  
complicate zvâcniri  
readuc terestrul  
la fila de noapte,  
într-un singur cuvânt.  
doar ecou de lumină  
modelează ce-i foame  
iar setea revine  
într-o orgă de crini.  
 
bătrânul pe calea  
spre trecerea vie  
şi gândul şi pasul  
de a fi regăsit,  
îl poartă, îl cern  
printre viile tuburi...  
 
verzi glasuri recompun,  
risipesc,  
pâinea din tainul ceresc.  
 
bătrânul îndoaie  
genunchiu-i de piatră  
şi crucea primeşte  
al doilea trunchi.  
 
braţe de humă  
privesc printre garduri,  
ruga de alb,  
într-o orgă de crini...  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
CARTEA CU PRIETENI XV- ANNE MARIE BEJLIU / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 272, Anul I, 29 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!