Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Valori > Mobil |   



CARTEA CU PRIETENI- EMILIAN MARCU

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INTERVIU CU EMILIAN MARCU PDF Imprimare Email
Scris de VIRGIL DIACONU
Despre USR, lista lui Manolescu, mafia premiilor literare, nobelizările româneşti şi postmodernismul de haită

Semnezi de mai multă vreme în „Convorbiri literare” o serie de cronici la cărţile de poezie. Cum ţi se pare poezia românească contemporană?  

Dragă prietene, în primul rând să-ţi spun că mă simt onorat să pot să-mi exprim unele opinii despre felul cum văd eu anumite probleme care vizează Uniunea Scriitorilor din România şi chestiuni legate de poezie în general şi de postmodernism în special. Mărturisesc faptul că nu sunt un „personaj” prea solicitat la astfel de demersuri, în reviste. Am acordat mai multe interviuri care au fost tipărite în cărţi. Provocarea ta este demnă de toată lauda din partea mea şi voi încerca să răspund cu sinceritate, chiar dacă unele afirmaţii ale mele s-ar putea să „usture”.
Rubrica pe care o semnez de aproape zece ani în revista Convorbiri literare mi-a oferit şansa de a intra în contact cu foarte multe cărţi, mai ales de poezie contemporană. Dintre cele peste 1500 de cărţi comentate, cred că aproape 1000 sunt de poezie. Aşadar, pot spune că sunt în situaţia de a cunoaşte, cât de cât, poezia scrisă de confraţi în această perioadă. Sigur că nu mă pot transforma, din această cauză, în judecătorul suprem aşa cum, din nefericire, fac mulţi aşa-zişi critici literari, din cauza cărora se produce o mare bulversare, în percepţia literaturii. Poezia contemporană nu este nici mai bună nici mai rea decât cea a altor etape. Dacă există cu adevărat, atunci, putem să fim mulţumiţi, chiar bucuroşi, că suntem contemporani cu unul sau altul dintre poeţi. Cred că mare parte din ceea ce se numeşte poezie astăzi este prea mult mimată şi susţinută de diverse grupuri de interese. Şi, dacă nu îţi este cu supărare, chiar în revista pe care o conduci îşi fac simţită, uneori, prezenţa, pe lângă nume importante de poeţi şi mulţi neaveniţi. Nu-mi cere să dau şi exemple, deşi aş putea să o fac foarte uşor. Dar asta cred că este o altă discuţie, care ar merita dezvoltată la modul serios cu toate riscurile. Poezia contemporană adevărată însă chiar există. Dar să spunem clar că nu toate cărţile de versuri care se publică în România sunt chiar cărţi de poezie.  
 
Cum ai primit recenta „Gală a Poeziei Româneşti”, organizată de Nicolae Manolescu la Ateneul Român? A fost la înălţime? Ai fost invitat?  

„Gala Poeziei Româneşti”, care s-a derulat recent la Ateneul Român, este asemănătoare cu Întâlnirile de la Neptun: participă mereu şi mereu acelaşi grup, extrem de restrâns, de scriitori, abonaţi la premii şi la sinecuri ale Uniunii. Ca întotdeauna, se lucrează şi în aceste vremuri destul de anapoda, pe bază de liste. Ce poate fi mai bun pentru unii decât eternele liste, ca pentru butelii sau drepturi pe care le meriţi, dar la care nu ai posibilitatea să accezi decât susţinut de grupul tău de interese.
Dacă Dl Manolescu a întocmit lista cu preferinţele lui, Gala trebuia să o organizeze la el în curte şi, eventual, aşa cum şi-ar plăti un taraf de lăutari sau, şi mai sigur, de manelişti, la o chermeză, să-i plătească şi pe cei de pe lista lui, care cu foarte, foarte puţine excepţii ar putea fi considerată lista ruşinii şi nu a poeţilor.
Ideea e însă că poezia românească există, cu sau fără lista D-lui Manolescu, fie că el doreşte să accepte acest fenomen sau nu. Dar ca să poată şti şi să recunoască poezia contemporană românească, cel care întocmeşte liste sau – şi mai grav – istorii literare, trebuie să şi citească, temeinic, cărţile. De obicei, din nefericire, se face un clasament după ureche, după modul cum un nume sau altul este transmis de un sol al celui care întocmeşte asemenea fantasmagorii.
Gala a fost la înălţime pentru că a fost pe scenă. Eu nu am fost invitat, dar nu asta e cauza pentru care privesc aşa lucrurile.

Este lista lui Manolescu singura care propune ierarhii false?  

Tot la fel se procedează şi cu Premiul Eminescu de la Botoşani unde, pe lângă poeţi importanţi, au beneficiat de acest premiu şi pseudopoeţi sau inşi mai mult decât modeşti la acest capitol. Eminescu, la Botoşani, a fost privatizat şi trecut în proprietate personală de o gaşcă de aşa-zişi poeţi, fiind exploatat la maximum. Pe hlamida Poetului poposesc tot felul de hultani, mai aproape de ciori decât de vulturi, şi ciugulesc parcă din colivă. Iar, când e nevoie să ia atitudine împotriva detractorilor, se fac a nu fi acasă şi a nu auzi cele spuse de chiar colegii lor de cumetrii literare.
Asta e o tehnică foarte cunoscută de a jupui fonduri de la Guvern sau de la Uniune. Dacă nu eşti cu noi, nu eşti scriitor – este deviza după care se jupoaie cu maximă rapacitate tot. Ei ştiu să jupoaie oaia, nu să o tundă!
Tot despre premii şi despre cumetrii literare voi menţiona şi recentul premiu Bacovia, acordat în septembrie 2011 la Bacău, unui poet de pluton, care nici pe departe nu se ridică la acest statut, care nu este compatibil cu un asemnea premiu pentru că opera sa, atâta câtă este, nu-i oferă acest drept. Ştiu că îmi voi ridica în cap toţi fanaticii lui susţinători, dar poate că odată şi odată tot trebuie să spună cineva ceea ce crede despre premii şi mai ales despre premianţi.

Beneficiezi cumva de sprijinul USR în ceea ce priveşte tipărirea operei tale sau difuzarea ei? Există scriitori sprijiniţi de USR? În ce fel? Cine publică, de pildă, la Editura Cartea Românească a USR?  

Această întrebare a ta este, de fapt, în prelungirea celei anterioare. Beneficiez la fel de mult ca şi tine de sprijinul Uniunii Scriitorilor! Nu vreau să mă transform în apărătorul vechii conduceri a U.S.R., dar trebuie să fiu cinstit şi să spun cum că Eugen Uricaru, în timpul mandatului său, a creat acele librării ale scriitorilor în mai multe oraşe ale ţării chiar în ideea de a se putea difuza, într-un mod cât mai coerent, cărţile membrilor acestui sindicat, ai acestei bresle.
Venirea la conducere a lui N. Manolescu a însemnat şi desfiinţarea librăriilor amintite, din diferite motive. Sigur că e mult mai uşor să desfiinţezi ceva decât să faci în aşa fel încât ceea ce s-a creat să funcţioneze. În aceste momente, Uniunea Scriitorilor este deja falimentară graţie actualei conduceri. Sigur că este foarte greu să fii şi la Paris şi la Bucureşti în acelaşi timp, să fii în toate comitetele şi comiţiile, plătit desigur, şi să fii şi tânăr însurăţel la această vârstă.
Din nefericire, problemele grave care planează asupra Uniunii au făcut să fim aproape în situaţia de desfiinţare. E adevărat că există şi un număr restrâns de scriitori, mulţi dintre ei, de fapt, aşa-zişi scriitori, care beneficiază, după cum spuneam, de tot felul de sinecuri de la Uniune. Deşi, cu serviciul, mă aflu la 250 de metri de sediul editurii Cartea Românească, în calitate de scriitor, relaţiile mele cu această editură sunt asemănătoare cu acelea pe care le-aş avea cu o editură aflată în Patagonia. Nu intru în detalii, dar poate că, în timp, se vor descâlci aceste încâlcite căi ale Domnului (era gata să spun Manolescu!) şi scriitorii vor beneficia de propria lor editură, aşa cum ar fi firesc.

Nu este tocmai elegant să intri în cearşafurile criticului, dar să trecem la altceva. Depindem, ca scriitori, într-o oarecare măsură, de modul în care suntem receptaţi de critica literară. Cum caracterizezi starea actuală a criticii de poezie? Este profesionistă, obiectivă sau coruptă? Este credibilă? Ce consecinţe asupra literaturii române are / ar avea o critică lipsită de profesionalism sau una coruptă?  

Sigur că depindem, ca scriitori, într-o oarecare măsură, de critici, de criticii adevăraţi şi cinstiţi pentru că ei ştiu să deschidă porţi în operă, ştiu să îndrume cititorul spre una sau alta dintre cărţi. Fără critici literari ca Maiorescu sau Călinescu poate că astăzi cel mai mare poet al neamului ar fi fost Ion Minulescu sau Vasile Militaru (poeţi deloc de neglijat, totuşi), sau poate că ar fi fost şi mai rău! Cu unele excepţii, şi aş aminti doar câteva dintre ele, Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Petru Poantă, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Al. Dobrescu şi alţi câţiva criticii literari care se ocupă de poezia contemporană, ceilalţi care urmăresc acest fenomen sunt profund angajaţi la stăpân şi cântă cum li se cere. Şi, uneori, fac chiar şi mai mult. Se bulversează cu bună ştiinţă scara de valori autentice, propunându-se nume fără nicio importanţă în plan artistic, în aşa fel ca un cititor, nu totdeauna pregătit, să nu mai ştie care este realitatea şi să judece defectuos. Sigur că, în timp, lucrurile redevin normale, dar pe unii dintre contemporani îi interesează doar dictonul: trăieşte clipa! La trăieşte şi ia aminte nu mai ajung, pentru că nici nu-i interesează asta. Toate întrebările tale incluse în această mare întrebare arată starea de nemulţumire care, din nefericire, domină spaţiul literar românesc de astăzi.
Aşa cum spuneam mai sus, totul, sau aproape totul, se face pe bază de chermeze literare, de încuscriri şi de ajutor reciproc, că, vorba aia: o mână spală pe alta şi amândouă obrazul, însă cei care sunt lucizi pot vedea un obraz murdar sau chiar slinos, care nu reuşeşte decât să îndepărteze cititorii de bună-credinţă de acest fenomen.
Sigur că eu sunt subiectiv, poate excesiv de subiectiv, pentru că privesc poezia ca pe un leac sfânt pentru suflet, ca o tămăduire şi ca o şansă de înălţare şi purificare şi nu ca un spectacol hidos în care să poţi spune : „să ne iubim ca două cotlete”. O fi şi acesta un mod de a scrie poezie! Am tot făcut mereu apel la o zicere a lui Goethe: trebuie să pornească de la inimă ceea ce este destinat să ajungă la inimă. O fi puţin, o fi mult, cine mai ştie?! S-au dat de-a lungul timpului milioane de definiţii poeziei şi probabil că i se vor da alte milioane în timp. Cu siguranţă că pentru foarte mulţi dintre cei care cred că o scriu, este ceea ce doresc ei să scrie şi nu ceea ce chiar reprezintă aceasta. Consecinţele sunt foarte mari. Se îndepărtează cititorul de poezia adevărată, se răstoarnă scara de valori prin tot felul de istorii anapoda, se promovează, în exces prostul gust, pornocultura etc.

Cum comentezi sumele cheltuite de USR şi ICR pentru nobelizarea lui Cărtărescu? Ţi se pare corectă propunerea pentru Premiul Nobel 2012 a scriitorilor Ana Blandiana, Nicolae Breban şi Mircea Cărtărescu?  

Sumele investite în acest demers nu ar fi nici inutile şi nici prea multe dacă ar merita cu adevărat ca un scriitor ca Mircea Cărtărescu să fie atât de mediatizat. El nu este nici mai mare şi nici mai mic decât este. Se pariază pe un cal mort! Dar nu este exclus să se şi întâmple. Au mai fost cazuri de scriitori care, după ce au primit Premiul Nobel, au trecut în uitare definitivă.
Dar sunt şi mari scriitori care au fost ocoliţi de acest premiu şi au rămas repere fundamentale în cultura umanităţii. Dacă ar fi după mine, singurul scriitor român contemporan care ar merita cu adevărat să fie promovat şi susţinut să fie nominalizat la premiul Nobel ar fi Dumitru Radu Popescu. Şi am suficiente argumente pentru cei care ar strâmba din nas. Susţin asta pentru că sunt cu adevărat un foarte bun cititor de literatură mare şi D. R. Popescu, cu sau fără voia unora, este şi va rămâne unul dintre numele excepţionale din literatura noastră, aşa cum a fost şi Fănuş Neagu, alt mare şi pe nedrept marginalizat scriitor.
Despre Ana Blandiana nu discut. În ce-l priveşte, Nicolae Breban este cu adevărat un scriitor mare care merită să fie propus pentru acest premiu. Dar mă îndoiesc de faptul că vor fi luate în seamă aceste propuneri făcute ca să se poată cheltui nişte bani. Şi în acest caz hienele sunt active şi mereu la pândă şi pe fază.

Ai fost vreodată faţă în faţă cu Securitatea? Ai avut de pătimit din pricina acesteia? O mai interesează astăzi scriitorii?  

Nu am avut această „şansă” de a fi faţă în faţă cu securitatea, deşi, când conduceam cenaclul literar-artistic Moldavia, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, unde am creat grupul umoristic Divertis şi pe care l-am promovat în dese spectacole, ar fi fost suficiente motive. Am şi fost supărat pe acestă chestiune, neînţelegând din ce cauză nu sunt solicitat să dau explicaţii instituţiei cu pricina pentru ceea ce se spunea pe scenă!
Sigur că vigilenţa securităţii este activă şi astăzi (chiar cu blana de oaie pe care şi-a ataşat-o să-i ascundă noul chip), mai ales în vremurile astea, când fiecare convorbire telefonică a noastră este păstrată 6 luni în arhive şi folosită atunci când şi cum se crede de cuviinţă. Şi de ce să nu credem că se păstrează şi mai mult? Tehnica modernă a lansat, acum, un altfel de urmărire, alte metode mult mai sofisticate şi mai eficiente. Trăim vremuri foarte complicate şi grele, dragă prietene, vremuri care ne afectează foarte mult, atât ca oameni, cât şi ca scriitori. Totuşi, bine că le trăim!

Dacă ar fi să faci Istoria scriitorilor informatori şi a torţionarilor din câmpul literaturii române, cu ce nume ai începe? Mai sunt, crezi, active aceste nume?  

Sunt foarte multe nume de scriitori, din nefericire, care s-ar putea plasa pe acest nedorit loc întâi. Ştiu scriitori care în 16- 20 decembrie 1989 înfierau „huliganii de la Timişoara” în presa vremii, şi arhivele au memorie, apoi, imediat după 22, au devenit anticomunişti şi antisecurişti cum nici nu se mai poate! Atâta făţărnicie câtă mi-a fost dat să văd, nu credeam că s-ar putea să existe! Nu dau nume pentru că un top al lor îl poate face publicul de bună-credinţă.
Ştii ce mă amuză cel mai mult în aceste vremuri? Dacă – şi se întâmplă foarte des asta – este descoperit informator al fostei securităţi un individ care aparţine grupului lor, imediat este mângâiat pe frunte şi se spune: „ei, nu a făcut chiar atâta rău! A fost şi el forţat să o facă!” Dar, dacă este vorba cumva de unul din cealaltă tabără, sunt în stare să-l linşeze. Şi exemple sunt nenumărate. Le ştii şi tu la fel de bine ca şi mine şi, mai ales, se pot vedea pe internet foarte rapid.
Dacă mai sunt active astăzi acele nume? Sunt convins că da. Unii dintre ei sunt scoşi din adormire şi activaţi să spună tot, pentru a-şi acoperi, probabil, unele nereguli, mai ales de natură financiară, cu care sunt şantajaţi. Alţii, din dorinţa de a face rău sau de a părea că sunt utili îşi oferă serviciile sperând că astfel talentul lor va fi mult mai relevant. O, sfântă naivitate! Nici premiile şi nici notele informative însă nu-i fac mai valoroşi.

Crezi că zecile, dacă nu sutele, de atacuri la Istoria critică a literaturii române… alcătuită de Manolescu sunt întemeiate? Este aceasta părtinitoare, după cum s-a spus? A omis nume importante ale literaturii, a favorizat nume nesemnificative? Ce ai să-i reproşezi? Pentru ce o apreciezi?  

Se face o mare greşeală de către foarte mulţi dintre cei care atacă această Istorie alcătuită de N. Manolescu şi anume aceea de a o lua drept Biblia literaturii române. Tot acelaşi lucru se întâmplă şi cu Istoria lui Al. Ştefănescu: sunt două cărţi, nici mai bune şi nici mai proaste, nici mai împlinite şi nici mai lacunare decât sunt autorii lor. Vezi ce nume sunt considerate drept etalon în creaţia românească despre care fac vorbire şi vei vedea cam ce valoare au aceste... Istorii.
O apreciez parţial pentru că văd ce cumetrii se promovează şi ce grupuscule domină spaţiul literar. Sunt, totuşi, surprins cum doi intelectuali de marcă pot să fie atât de părtinitori şi nedrepţi şi să alcătuiască Istorii ale literaturii cu atâtea goluri încât eventualele addenda ar fi mult mai mari decât cărţile în sine. Aş spune, deşi îmi vor sări foarte mulţi la beregată, că Istoria literaturii scrisă de regretatul profesor Ion Rotaru, cu toate greşelile imputate, determinate de faptul ca s-a stins înainte de a o desăvârşi, este mult mai apropiată de ideea pentru care a fost gândită şi mult mai utilă pentru un număr foarte mare de cititori.

Este poezia contemporană postmodernă? Ce înţelegi prin poezia postmodernă? Eşti un poet postmodern?  

Dragă poete, dă-mi voie să nu răspund la această jumătate de întrebare. Deşi mulţi dintre cei care comentează poezia pe care o scriu eu încearcă să mă agaţe de postmodernism, spun sincer că aceasta nu mă onorează. Nu cred că am un ataşament special faţă de mişcarea literară amintită. Din nefericire, cred că această grupare, compusă în mare parte din oameni cu destulă ştiinţă de carte, a apărut doar ca idee de haită literară, care să-i ajute să fie cunoscuţi, mişcare făcută şi de aşa-zisa generaţie douămiistă cu pornoliteratura, scrisă doar pentru a-i remarca cineva. Nu, poezia şi proza scrise de mine nu au nici o afinitate cu optzecismul şi nici cu postmodernismul. Vorba poetului: „eu rămân ce-am fost, romantic”!

Ce te nemulţumeşte în starea actuală a literaturii şi a vieţii literare de la noi? Eşti cumva la curent cu reproşurile ce se aduc în ultima vreme d-lui Manolescu, preşedintele USR? Ai să-i reproşezi ceva?  

Ion Creangă spunea cam aşa: poate să mă şi bată cineva, numai să nu fiu de faţă! Domnul Nicolae Manolescu se înscrie perfect în această zicere. Mereu nu este de faţă la ceea ce se întâmplă în Uniunea Scriitorilor, la problemele multe şi grave pe care le au scriitorii. Cred că fără revistele literare, multe din ele editate datorită eforturilor financiare ale unora şi altora, nu ale Uniunii Scriitorilor cum ar fi normal, viaţa literară actuală ar dispărea definitiv. Polemicile cu N. Manolescu, paradoxal, ţin trează atenţia asupra existenţei acestei asociaţii de breaslă. În lipsă, nu pot să-i reproşez ceva preşedintelui U.S.R., dar, dacă ar fi să ne vedem, ceea ce este foarte puţin probabil, aş avea multe să-i spun. Chiar foarte multe. I-aş reproşa, în primul rând, că aproape a falimentat această uniune de creaţie prin devalizarea patrimoniului de care dispunea atunci când s-a înscăunat la conducerea ei. Uite, îmi amintesc un moment dramatic petrecut la alegerile unde a fost înfrânt de Eugen Uricaru. Poate că nu ar trebui să-l povestesc, dar am să o fac. După anunţul rezultatelor, l-am văzut pe Nicolae Manolescu pe holul Facultăţii de Drept, unde se desfăşuraseră alegerile, plângând într-un colţ, singur ca un copil care nu primise jucăria pe care atâta de mult şi-o dorea. Între timp a primit-o şi, din nefericire, a distrus-o. Dar acuma nu mai are de ce să plângă. Ceea ce îşi dorise atât de mult s-a împlinit.

Ai curaj să îi numeşti pe primii cinci poeţi români contemporani? Dar pe primii cinci critici?  

Nu despre curaj este vorba, dacă am sau nu am, să-i numesc aici, ci de faptul că s-ar putea să fac o mare nedreptate şi ar fi păcat. Literatura română contemporană are cu mult mai mult de cinci poeţi. Şi unii dintre ei sunt cu adevărat mari. Aş putea să numesc doi care, de obicei, sunt uitaţi cu desăvârşire din clasamente şi nu ştiu din ce motive. Este vorba de Ion Gheorghe şi de Horia Zilieru. Cu siguranţă că mai sunt şi alţi poeţi care sunt omişi atunci când se alcătuiesc topurile, ce e drept suficient de provizorii, pe care eu nu-i mai numesc aici, pentru că sunt foarte cunoscuţi.
Despre criticii literari am vorbit mai sus. Cred că printre cei cinci s-au numărat cei despre care am pomenit. Nu este o ordine neapărat valorică. Mai sunt şi alţii, nu neg, şi sunt chiar critici literari extrem de serioşi.

Văd că eşti un maestru al eschivei. Există vreun program literar al USR de pe urma căruia să beneficieze membrii ei, în afara celor din conducerea acesteia?  

Nu, şi nici nu cred că atâta timp cât va fi această conducere vor beneficia. Uite, de pildă, când Uniunea Scriitorilor a împlinit o sută de ani de existenţă, s-au întocmit nişte tabele cu o parte din membrii care urmau să fie decoraţi. M-am aflat şi eu pe un asemnea tabel, numai că D-l Manolescu i-a tăiat pe aproape toţi pentru că se emisene un număr fix de medalii şi a considerat că e mai bine să le ofere lui Traian Băsescu şi camarilei lui (foarte numeroasă), încât scriitorii au rămas în afara listei. Vezi vreo deosebire în comportamentul preşedintelui scriitorilor faţă de cei care conduceau breasla până în 1975-1980? Te asigur că nici una. Cred că şi Ceauşescu era scriitor de onoare. E trist, e foarte trist că sunt nevoit să spun aceste chestiuni, dar...

Sunt corecte premiile acordate anual de USR? Ce consecinţe asupra literaturii noastre au premiile nemeritate, adică marile premii pentru micile opere?  

Sigur că acordarea unor premii stârneşte mereu nemulţumiri. Că mereu se dau premii după metoda ruletei. Anul acesta mă propui pe mine în juriu şi te premiez pe tine, anul viitor invers. Şi aşa mai departe. Te rog să priveşti cu atenţie lista membrilor juriului şi a celor care sunt la nominalizări şi o vei avea pe a premiilor. Sunt în juriu autori de o valoare cel puţin îndoielnică, să nu spun mai mult! Premiile nemeritate se dau numai pentru acoperirea orgoliului unor inşi fără scrupule şi, cum spui tu, sunt doar mari premii pentru opere mici sau poate chiar inexistente. Eu nu am depus niciodată o carte pentru a fi premiată, aşa că nu pot să fiu supărat direct pe jurii. Ştiind dinainte rezultatul, am considerat demersul total inutil.

Ce crezi despre poezia pe care o scrii? Va mai fi citită peste cincizeci de ani?  

Ce cred despre poezia pe care o scriu? Aş fi fericit ca la această întrebare să răspundă cititorul sau cititorii. Dacă se va mai citi în limba română peste cincizeci de ani, cred că se va citi şi poezia mea şi a ta şi a multora dintre poeţii care trudesc acuma pe coala albă. Dacă nu scriem cu credinţa că se va citi nu peste cincizeci de ani, ci peste sute de ani, degeaba mai scriem! Literatura nu se face de azi pe mâine sau, şi mai rău, de azi pe azi! Nu se face pentru premii, pentru favoruri, pentru decoraţii şi nici pentru bani. Aşa cum spune Adrian Păunescu, din literatură se moare nu se trăieşte. Din nefericire, mulţi cred că a fi scriitor, a crea este o mare afacere. Nu, dragi prieteni, nu e o afacere, ci doar un contract cu Dumnezeu prin care încerci să vorbeşti îngerilor pe care îi porţi noaptea pe umăr şi crezi că odată cu ei chiar zbori. Dacă te ridici puţin deasupra pământului şi zborul se împlineşte, fii sigur că scrii poezie.

Îţi amintesc o declaraţie de-a dreptul şocantă, transmisă de regretatul Ion Stratan (Axioma nr. 11/2004): Mircea Cărtărescu „declară la televiziunea naţională că Levantul său a pus «o lespede de neridicat asupra perimatei şi obositei poezii româneşti»” Poate fi îngropată / anulată poezia românească de poezia lui M.C.?  

Fără a fi prea rău, aş spune că Ion Stratan avea dreptate. Dar cred că Mircea Cărtărescu se referea la poezia sa şi a câtorva prieteni ai săi. Dacă nu aş considera că e prea mult orgoliu în cele afirmare, aş bănui că este altceva. Însă, cum se spune: fiecare pasăre pre limba ei piere. Ce mare scriitor era în timpul vieţii sale A. Toma! Dar timpul, nemilosul şi intransigentul timp, a făcut dreptate şi lui Eminescu, dar mai ales şi lui A. Toma. Mai puţin entuziasm infantil şi mai multă meditaţie nu strică nimănui! Te asigur. În încheiere, aş vrea să te asigur de buna mea credinţă şi să ştii că tot ceea ce am spus este din prea multă durere faţă de modul cum este siluită, de unii inşi, literatura română contemporană, pentru care eu chiar sufăr.
 

 

Referinţă Bibliografică:
CARTEA CU PRIETENI- EMILIAN MARCU / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 718, Anul II, 18 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!