Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 236 din 24 august 2011        Toate Articolele Autorului

Carpe diem
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Carpe diem 
  
Data de 21 predispune la meditaţie, poate pentru că este data echinocţiilor şi solstiţiilor, iar din punct de vedere numerologic realizează cifra magică trei, chiar şi în lunile când nu este vorba de manifestările astrologice amintite. 
  
Printre binecuvântările cu care ne-a hăruit Dumnezeu se află şi posibilitatea de a ne aminti! 
  
Închid ochii iar în mintea mea se conturează în câteva minute o schiţă dupa care se deruleaza un film doar de mine văzut, de fapt sunt personajul care-i dă viaţă! Ma aflu intr-un moment al zilei spre amurg şi eu sunt singură pe malul mării. Deasupra, cerul senin de un albastru azuriu care cheamă privirile spre zări stă ca o cupolă imensă, ocrotitoare, un cort cum spune psalmistul. Din depărtare vin spre mine sunete dragi, eliberate din gâtul pescăruşilor, ce se împletesc cu cele ale valurilor ritmice ale mării E vară iar eu, cu picioarele afundate în nisipul fin, mă înfior de plăcerea care ti-o conferă atingerea caldă. Viaţa – aşa cum a fost- mi se derulează în faţa ochilor: amintiri, emoţii, sentimente, lungul şir al unui trecut, poate lungul şir al unei foste existenţe... 
  
Privesc în gol, în zare, spre necunoscut ca şi cum aş căuta ceva. Eu însă, azi nu caut nimic cu adevărat sau poate că nu mi-e clar încă ce vreau să caut, doar las să vină spre mine gândurile pe care le privesc zîmbind, cum dau năvală într-un adevărat asalt. Le ajut oricum pe cele frumoase să-mi hrănească sufletul şi deodată mă întreb: vreau să aduc înapoi mirosul fraged al amintirilor sau doar să opresc timpul în loc, să le închid în sticluţa mea nevăzută pentru esenţe rare, să le ţin aproape de inimă, la piept şi să nu le mai dau drumul niciodată. În fond, de ce nu aş putea să fac acest lucru? O dată, demult, cineva mi-a spus că esenţele tari se pastreaza în sticluţe mici. Atunci, de ce să vreau să renunţ la retrăirea îmbătătoare a amintirilor? La urma urmelor, fiecare are propria lui maşină a timpului. Unii, aleg amintirile pentru a se reîntoarce în trecut iar alţii visele pentru a merge mai departe, în viitor. Un singur lucru este cert: cu toţii ne-am refulat cel puţin o dată în viaţă în amintiri sau în vise pentru a umple golul din realitate. 
  
Golul?  
  
Golurile din orice mediu arată partea necunoscută a fiecarui mediu în parte. Acest necunoscut, evident că este unul neconvenţional. Ca acel mediu lacunar să fie, atât un întreg, cât şi un întreg cunoscut, este necesar a umple golurile, necunoscutul, cu convenţii, mai precis, a filosofa asupra neconventionalului, dar acest lucru nu este posibil decît prin cele convenţionale, adică deja ştiute, care reprezintă punctul de plecare. Tăcerea – de pildă- poate crea un gol, dar poate ascunde o idee. Cei mai mulţi sesizează golul, în schimbul posibilei abundenţe ideatice. 
  
In Jurnalul sau, Constantin Noica nota: ”Tulburătoare, vorba aceasta a lui Simmel: ”viaţa ca totalitate de fiecare clipă”. Aşa o văd acum; aşa este. În fiecare ceas simţi că eşti un întreg. Ai goluri, fireşte, dar le cunoşti, deci le-ai umplut într-un oarecare fel. Eşti o fiinţă împlinită. Dar citeşti o carte: cum puteai trăi până acum fără gândurile ei? Legi o prietenie nouă: cum te puteai crede întreg fără ea? Abia acum simţi golul adevărat, golul pe care ar fi trebuit să-l simţi. Dar acum eşti ”întreg”. Totalitate de fiecare clipă. Trăim alături unii de alţii, totalitate lângă totalitate, într-o lume care nu totalizează, dar care se totalizează, parcă, în noi.” 
  
Minunat! Să dai viaţă anilor, nu numai ani vieţii, să umpli golurile... În consens cu aceasta idee, îmi vine in minte îndemnul lui Panait Istrati: "Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile... să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp... şi apoi să râzi!". 
  
Frumos îndemn la trăirea pasională a vieţii! Să trăieşti implicat, ca un om cu adevărat viu, fierbinte, asa cum ne dorea Iisus: “ te vreau rece sau fierbinte că dacă eşti căldicel te arunc din gura mea” . Nu pot spune însă că deseori, nu am suferit datorită acestui stil existenţial, pentru că trăiam între ”căldicei” cărora nu le place decât ”călduţul”.  
  
Pantha rei! Toate trec, precum micul nor alburiu care a apărut pe seninul cerului spre dreapta mea, iar curenţii de aer îl destramă alungîndu-i alcătuirea, acum când mă ridic şi inspir adânc aerul tămăduitor, încărcat cu vapori invizibili, bogaţi în substanţe minerale, ce este adus de adierile născute deasupra mării.  
  
Nu vreau să fiu închisă în globul amintirilor, captivă în vreun labirint al memoriei. Nu vreau nici să-mi fac iluzii despre un viitor fastuos, ori neplăcut, imprevizibil. Vreau să fiu liberă, să alerg – ca acum pe această plajă - cu pieptul plin de aer pe drumurile încă necunoscute ale vieţii fără să-mi pun prea multe întrebări privitoare la realitatea banală din proximitate. Doresc, mai presus de toate, să trăiesc simplu şi adevărat, sã trăiesc azi, nu ieri sau mâine... Carpe diem! Cât de adevărat! Ce lucru extraordinar exprimat în acest dicton latin format doar din două cuvinte, ca multe altele, rămase vii, pentru că sunt universal valabile! Carpe diem... Vreau ca viaţa sã rãmânã pentru mine un vast ecran panoramic în care să văd cât mai mult din tot ce mă înconjoară, din tot ce respiră şi trăieşte o dată cu mine, adică : flori, pomi, arbori, oameni şi în special copii -izvorul nesecat al purităţii şi voioşiei- să culeg clipele oferite de viaţă.  
  
Să nu credeţi însă, că uneori nu mi-aş dori să-mi controlez viitorul dar ştiu că am fost programati să nu avem acces în acest teritoriu, de aceea privesc, cînd cu nădejde şi entuziasm când îngrijorată, în oglinda sa înceţoşată, lipsită de transparenţă, şi-mi dau seama de neputinţa omului în general, de soarta noastră de pămînteni condamnaţi la încercări surpriză.  
  
De ce suntem încercaţi? Datorită erorilor, greşelilor în care trăim. Hinduşii spun că e o “karmă” de plătit! Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său. Subliniez faptul că în creştinism nu este admisă această teorie a reîncarnărilor succesive până la atingerea stării de iluminare, trebuie să trăim desăvârşit în aceasta viaţa considerată unică! Meditez asupra soartei limitate de pământean aflat in trecere, la soarta, la destinul pe care-l putem influenţa prin gândurile şi faptele noastre. 
  
Cum? Cu faptele noastre bune, cu ajutorul acordat aproapelui nostru aflat în nevoinţă ori neputinţă, bineînţeles cu ajutorul “ armelor” iubirii şi luminii, pentru a putea ieşi din lungul şir al greşelilor pe care nu le poţi evita trăind în planurile inferioare. Acela care vrea să progreseze, să se străduie să devină mai înţelegător, mai curat interior, până la atingerea purităţii, mai dezinteresat pentru a putea să se ridice, a triumfa moral asupra destinului, pentru a intra în ordinul Providenţei, asemeni sfinţilor care se rugau şi munceau fără răgaz în curăţenie sufletească şi trupească tocmai pentru ca sufletul şi duhul lor să trăiască în splendoarea divină. Din acel moment, pentru astfel de oameni nu mai există destin. Nu mai există soartă bună sau rea, pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină! El a schimbat planul, legile nu mai actionează asupra omului schimbat, deşi sunt aceleaşi, pentru că el a ieşit din lumea fatalităţii şi a intrat în cea a graţiei divine. 
  
Planul cauzal este explicat clar în psalmul 91, care începe aşa: ” Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi se odihneşte la umbra celui Atotputernic, zice despre Domnul:El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”. 
  
Ce înseamnă acest lucru? Până când nu vom atinge această sferă a credinţei depline, a încrederii absolute în Cel Prea Înalt, prin gândire şi meditaţie, vom stagna în regiunile inferioare ale faptelor reprobabile, ale planului mental, a proiectelor materiale, generate doar de raţiune şi vom fi vulnerabili, vom fi pradă zbuciumărilor, ne precizează învăţăturile sfinte. 
  
Se spune că în plan spiritual, cel mai bun mijloc de plată este de a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi. Dar şi rugăciunea este o formă de plată, pentru că şi în rugăciune punem suflet (aur) adică, tot ce este mai bun din inima, din sufletul şi duhul nostru. Căinţa şi iertarea pentru greşelile anterioare, promisiunea să nu le repetăm, să le reparăm prin fapte bune. Atunci Cerul spune:”De vreme ce se căieşte şi vrea să-şi repare greşeala, înseamnă că a înţeles: să-i uşurăm încercările”. Pentru că, ce doreşte Cerul? Ca noi să fim mai buni. El nu vrea să ne piardă, să ne strivească, la ce i-ar folosi? Dorinţa sa este ca noi să devenim mai conştienţi, mai înţelepţi!” Întrebarea care-mi vine în minte, valabilă pentru fiecare dintre noi, este următoarea: sunt o persoană pe care se poate conta? Ştiu ce vrea Dumnezeu de la mine? Implinesc legile divine? Răspunsul trebuie să-l dea fiecare pentru sine în deplină cunoaştere a sinelui. Dar mă cunosc, îmi cunosc adâncurile sufleteşti? Ce ştiu despre mine? Mă cuprinde o teamă abisală că nu pot răspunde încă în totalitate, pentru că nu ştiu cum aş reacţiona în anumite situaţii limită, aşa că nu-mi ramâne decât raspunsul socratic: 
  
”Ştiu că nu ştiu nimic” 
  
Un gând nestăvilit porneşte fulgerător spre Atena antică, unde îl caută şi identifică pe vestitul filozof Socrate -care a întemeiat filozofia moralei şi politicii- şi îl văd în mijlocul discipolilor săi, cu câteva zile înaintea fatidicului său sfârşit – hotărât în urma unui îndelungat şi controversat proces, ce a oferit zile de adâncă frământare atenienilor - proces în care Socrate era acuzat inclusiv pentru faptul că se ruga unui zeu încă Necunoscut, în multitudinea zeilor din Olimp. Să nu uităm că omenirea se afla în anul 399 îH! Legenda spune că înainte de a înghiţi cupa cu otrava mortală extrasă din cucută, Socrate ar fi rostit celebra sintagmă: ”ştiu că nu ştiu nimic”, pe care o putem azi interpreta, din punct de vedere al dogmei creştine, ca un gest de smerenie, nu de trufie sau infumurare cum ar fi fost dacă afirma contrariul. El a intuit existenţa Dumnezeului adevărat, Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, căruia îi aparţine adevărul asupra tuturor tainelor, Salvatorul căruia mă rog şi eu... adaugând chiar acum o scurtă rugăciune: 
  
Doamne, îţi deschid uşile vieţii mele. Vino înăuntru şi ajută-mă să devin persoana care vrei Tu să fiu!  
  
21 aug 2011 Elena Armenescu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Carpe diem / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 236, Anul I, 24 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!