Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Carmen Barbu         Publicat în: Ediţia nr. 593 din 15 august 2012        Toate Articolele Autorului

Carmen BARBU - TAINA SCRISULUI (23) - PROBA DE LUCRU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Timpul, nici nu ştiu cum trece, uneori clipă, alteori zi, câteodată nemăsurat, ani cât putem duce... Câţi? Orice teorie privind călătoria în timp susţine faptul că trecutul nu se poate schimba şi... mai mereu ne chinuie trufaş gândul: ce-aş fi fost dacă...?  
 
Mă întorc, mai curajoasă, în 4 octombrie 1985, prima mea zi de lucru la Depoul CFR Craiova. Fusesem repartizată direct în schimbul doi, aşa ca un fel de lecţie pentru o fată de 18 ani care avusese îndrăzneala să accepte un post de muncitoare în echipa Demontaj! De ce mă băgasem în chestia asta?  
 
În vară terminasem un liceul industrial, fără vreun chef de ceva şi hotărâsem să dau la facultate, bineînţeles nu la cea care mi-ar fi plăcut mie, fiindcă în accepţiunea mamei şi-a dascalilor mei nu mi se potriveau nici literele, nici istoria, nici teatrul, nimic după ce tânjea spiritul meu, nimic din ce ar fi înţeles mintea mea. Am fost sfătuită sa gândesc pragmatic, un post de economist la Filiaşi, aproape de casă, reprezenta o realizare de marcă, în plus un viitor în fabrică era mai mult decât luminos... Deci confortabil, putem deveni un om onorabil într-o casă din placi de beton. Dar unde eram eu? Ascunsă în mine, fără curaj, trebuia să iau o hotarâre. Fireşte,din laşitate, am dat la ştiinte economice şi cum era de aşteptat nu am luat examenul de admitere. De prisos să spun că n-am putut îngurgita terminologia epocii de aur, nereuşind să memorez decât o singură lecţie din tot balastrul scris în cartea de economie politică, o carte albastră, subţrică, dar imposibil de învăţat. Simţeam ca îmi torturez mintea iremediabil, aşa ca am abandonat...  
 
Aşadar,după aceast glorios eşec, am luat de la liceu repartiţia pentru producţie. Mă puteam anagaja ca electromecanic locomotive, excelentă şi potrivită meserie pentru o fată! De la cadre mi s-a spus că este un sector greu, nepotrivit pentru o domnişoara, „acolo trebuie forţă fizică”, m-a apelat oneros un funcţionar, sfătuindu-mă ocrotitor să renunţ la reparţitie, fiindcă nu voi rezista.Cam descurajată am aşteptat să fiu îndrumată către secţia Demontaj, după spusele lor, singura secţie cu locuri de muncă disponibile. Pe atunci noţinea de şomer era exclusiv capitalistă.  
 
Am intrat, speriată, în hala uriaşă a depoului. O imensă uşă de fier închidea sectorul unde se reparau locomotivele Diesel, separându-ne de restul Universului. Din lumea lui Dostoievski, visatoare, năucă, bezmetică, m-am trezit într-un vacarm teribil! Acolo se muncea! Da, chiar se reparau locomotive, nu era o poveste! Curentul de aer din interior plimba norii de vopsea. Instantaneu mi s-au lipit nările, zgomotul asurzitor mă deruta... Parcă-n filme nu era aşa, parcă nu era decât bine, curat, oameni fericiţi la muncă! Ciudat, muncitorii de sub locomotive păreau să aibă probleme mai importante decât fericirea, iar eu trebuia sa găsesc biroul inginerului şef printre mastodonţii de fier pe care scria „Brown Boveri Elveţia”.  
 
Iata-mă în faţa uşii inginerului şef, Cotuţiu, cu inima strînsă parcă-n menghinele uriaşe de pe bancurile de lucru. Un inginer stagiar oarecum preocupat, mă întreabă ce-i cu mine p-acolo. I se face milă şi mă prezintă timid şefului: „Încă o fată pentru hala de reparaţii, astea parcă n-au minte...”. Inginerul şef, un omuleţ cu trăsături aspre, mă priveşte ironic: „Deh, cartea e grea!”. Salutul meu de buna ziua îl scoate din sărite! Îmi explică trufaş că cefereul este a doua armată a ţării şi că salutul este: „Să trăiţi”. Să trăim! Cum să trăim? Acasă-n frigider aveam doar sarmale cu umplutură de parizer, bune şi-alea... decât nimic, iar dimineaţa mâncasem ca de obicei pâine cu gem. Nu ştiu dacă mi-era foame în vremurile acelea...  
 
Probă de lucru! Asta hotarâse pentru mine inginerul Cotuţiu, limpede şi fără pic de concesie. Puse mâna pe telefon şi chemă degrabă pe maistrul Andreescu. Nu clipeam. Uimită, nu înţelegeam nimic! Între timp inginerul şef mă scoase afară din birou... Avea treabă! Eram singura nou-angajată care dădea probă de lucru, dar şi singura din lotul de nou angajaţi care nu avea nicio relaţie. E atât de greu sa fii abandonată la 18 ani! De cine avea grijă mama, tata, partidul, secretarul, sau cine stie ce pilă norocoasă? Viaţa devenea viaţă.  
 
Maistrul Andreescu sosi sufând greu. „Andreescule, dă-i fetei o probă de lucru, altfel io nu pot s-o angajez la RR... Hai, gata!”, încheie inginerul şef nervos. Puţin mai târziu am aflat că baiatul inginerului şef lucra la depoul de locomotive, într-un atelier „select” unde se recondiţiona partea electrică a locomotivelor Diesel. Pe lângă cinstea de a fi băiatul lui tov. tăticu' mai era şi o mare lichea.  
 
Maistrul, un om cu faţă lăptoasă, umil în felul lui se supuse degrabă. Avea copii de crescut. L-am compatimit! Imediat mă conduse fără o vorbă la atelierul Demontaj locomotive. Atunci am văzut pentru prima data o locomotiva Diesel aproape dezmembrată. Locomotiva nr. 444! Nu e un numar al destinului? Nu stiu! Atelierul Demontaj, era tocmai la capatul halei RR (reparaţii cu ridicata), aşadar am avut de străbătut un drum lung prin hala de reparaţii. Ingenuozitatea maistrului Andreescu a dat roade. M-a pus să car un capac de bielă, câteva kilograme bune, până în biroul inginerului şef. Eram îmbracată ca o adolescenta din acele vremuri, pantalon reiat asortat cu o bluză oarecare... Ce se mai găsea prin magazine. Deşi eu pe stradă eram alta... În imaginaţia mea mă vedeam o domnişoară pe Calea Victoriei, elegantă şi rafinată, cu ciorapi de mătase şi pălărioară. Acolo mă simţeam uşoară... Defilam, deci cu gândul pe Calea Victoriei, iar în realitate cu un ditamai capac de biela în mâini... Fireşte l-am sprijinit de mine, ciorapii de mătase s-au rupt, pălărioara a căzut şi eu am făcut spectacol traversând hala cu fierul în braţe. „Bă, nea Mitică, ajută fata!” strigă cineva amuzat! Dar nea Mitică impasibil, nu m-a ajutat deloc.  
 
Am ajuns în biroul sefului: „Să trăiti, am dat proba de lucru!”, zise Mitică Andreescu mulţumit. Cotuţiu, îmi hotărî soarta: „Bine, va lucra la Demontaj,la maistrul Ţuculan! Intră direct în tura a doua. Acum ia mizeria asta de aici şi... plecaţi amândoi!”.  
 
De ce m-am gândit atunci la vechile închisori capitaliste unde erau torturaţi bravii comuniştii, oameni ca Olga Bancic sau Ilie Pintilie? Lecturile la care avusesem acces îmi furnizau modele! Fără sa cunosc şi alte suferinţe, eram şi eu o eroină!?  
 
Mă sufocam. Pantalonii mei erau plini de vaselină, mâinile amorţite, iar gândurile... Gândurile plecaseră cu un tânar dandy din romanele lui Cezar Petrescu! Dar ce facusem eu era un balet mecanic. Oscilam între lumi.  
 
Testul se încheiase, abia după aceea o ruşine groazncă mă cuprinse... Cum ajunsesem în situaţia asta? Mai târziu aveam să-l cunosc pe maistrul Ţuculan, un om bun cu aură lumioasă, fără frică de partid. Aveam să cunosc în mizeria aceea de vaselina şi motorină arsă pe cei mai umani dintre noi.  
 
Sectorul Demontaj m-a primit paşnic. Aici lucrau numai bărbaţi, băieţi, români şi ţigani. Semăna intr-un fel cu munca în mină. Totul era negru şi unsuros, iar tălpile încalţamintei se ardeau în câteva zile. Şeful de echipă, rezistent şi curajos, era un ţigan de prin Olt, unul Vărgalui, restul adunătură, calificaţi şi necalificaţi, de fapt aici era batalionul disciplinar! Şi... am rămas. Altfel nu i-aş fi cunoscut niciodată pe Florin, Stelu sau Vasile!!! Nu m-aş fi urcat niciodata pe blocul motor şi niciodată în iernile reci n-aş fi spălat capace de bielă cu motorină. Mirosind a gaz ca o maşină veche, în salopete largi la pas domol făceam zilnic apelul la batalionul disciplinar. Timpul începuse să-mi zâmbească trist...  
 
***  
 
Şi ca să respect tematica eseului o să închei cu ceva „la subiect”. Am stat acolo la „Batalionul Disciplinar al Vieţii” o bună bucată de timp. Câţiva ani... Am invăţat să iubesc mai mult cartea, scrisul, viaţa intelectuală. Am dat la facultate! Am intrat... Apoi am mai făcut una! Să fie cu pereche! Am inceput sa scriu poezii, eseuri, povestiri... Am publicat pe ici pe colo prin diferite reviste literare de limbă română din lumea largă. Am fost câţiva ani membră a cenaclului „Agora online”. Apoi corespondent permanent al unei reviste din Melbourne – Românul Australian. Mi-am tras şi un blog la „Reţeaua Literară”. Am cunoscut foarte mulţi scriitori cu care comunic! Cu unii m-am împrietenit. Acum stau şi meditez, îmi adun gândurile şi le pun pe hârtie. Vreau să scot şi o carte-două... Vine vremea! Până atunci, să ne citim de bine, vorba unui prieten vechi într-ale scrisului!  
 
Carmen BARBU  
Craiova  
5 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Carmen BARBU - TAINA SCRISULUI (23) - PROBA DE LUCRU / Carmen Barbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 593, Anul II, 15 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Carmen Barbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Barbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!