Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Pitoresc > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 545 din 28 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

CARAGIALE ŞI EMINESCU

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CARAGIALE ŞI EMINESCU 
  
În toamna anului 1868 Caragiale era elev la cursul de declamaţiune al lui Costache Caragiali. Avea numai 16 ani , un tânăr bine legat, cu studiile întrerupte şi pus pe căpătuială. 
  
În anul 1868, adunat de pe drumuri de Costache Caragiale, Eminescu, se ataşază de trupa lui de teatru . Văzând în el un copiator de texte excelent, cu un scris impecabil, şi iubitor de teatru, Costache Caragiale îl angajază ca sufleor şi copist la Teatrul Naţional. 
  
Soarta face ca acum să se întâlnească cei doi mari scriitori, Caragiale şi Mihai Eminescu. 
  
Întânlirea lor e unul din cele mai frumoase episoade ale vieţii noastre literare. Un adolescent, cu studii întrerupte, setos de cultură, aruncat prea devreme în vâltoarea vieţii e pus faţă în faţă cu un tânăr pribeag, fugit de acasă, răzvrătit contra şcoalei şi găsind timp, între munci istovitoare, să-şi înzestreze sufletul cu o comoară de cunoştinţe. 
  
Cu doi ani mai mare decât Carageale, Mihai se investeşte în ochii acestuia ca un tânăr de excepţie. Eminescu îi apăruse frumos ca o scluptură antică sau ca un sfânt hărăzit muceniciei. Cu un temperament pasionant, cu alternanţe de euforie şi tristeţe ce-i caracteriza vârsta adultă, rămâne impresionat de personalitatea lui.,,E prea frumos să fie adevărat!” avea să exclame Caragiale mai târziu, aducându-şi aminte de întâlnire. 
  
Şi lui Eminescu figura lui Caragiale la 16 ani i s-a părut a fi a unui dandy îmbrăcat bine, cu multe cunoştinţe literare, dar şi un mare iubitor de teatru. Acum în această sesiune teatrală dintre anii 1868 şi 1869 s-a înfiripat marea lor camaraderie. Peste toate deosebirile de temperament, care vor fi fost net conturate, îi va fi unit o egală pasiune pentru literatură. 
  
Câte discuţii s-au depănat între dânşii, în ceasurile lor libere, petrecute laolaltă, între două spectacole, sau în dosul scenei, ne putem închipui. Pasiunii pentru idei a lui Mihai se potrivea demonul dialectic al lui Ion Luca, iscoditor, iubitor de contraziceri, dar şi de cultură. 
  
Caragiale a fost martor şi la la plecarea lui Eminescu la Viena, însoţit de fratele său, Iorgu. De aici înainte se vor fi întâlnit ocazional poate, dar nu mai sunt date care să ateste legăturile lor. Între timp Eminescu se distinge prin cultura lui, prin poeziile scrise şi publicate la ,,Convorbiri literare”. Maiorescu îl laudă în ,,Direcţia nouă”(1872), punându-l imediat după Alecsandri. Să fi stârnit aceste succese ale poetului invidia lui Caragiale? 
  
În toamna anului 1877, Eminescu vine la ziarul„Timpul” în Bucureşti adus de Maiorescu. Având nevoie de redactori, Eminescu se grăbeşte să-l cheme în redacţie pe Caragiale, spunând că un altul mai bun ca el nu există în tot Bucureştiul. Se vede treaba că Eminescu îi urmărea mersul lui la ziarele „Claponul” şi „Calendarul Claponului”sau la „Ghimpele”. Primele articole ale lui Caragiale de la „ Timpul”, „Naţional-liberarii” şi „ Liberalii şi conservatorii” nu au darul să atragă atenţia şefilor junimişti precum articolele lui Eminescu. Slavici, lucrâna împreună cu cei doi la ziar, ne-a lăsat cele mai preţioase amintiri despre atmosfera redacţională şi despre prietenia dintre Eminescu şi Caragiale. Cu „Roma învinsă”, Caragiale pătrunde la Junimea. Cu talentul său scenic, a prezentat junimiştilor piesa aproape jucată de el, mimând, gesticulând şi rostind apăsat vorbele, dând întietate graiului vorbit asupra limbii literare. Cei trei puseseră la cale să scrie şi o „ Gramatică”, împărţindu-şi rolurile, Eminescu- etimologia, Caragiale cu sintaxa şi Slavici cu topica, proiect care nu s-a finalizat niciodată. Ca să înveţe de la Eminescu, Caragiale juca rolul lui „gică-contra” tratând drept moftangii pe Kant şi pe Schopenhauer, ascultând pe Eminescu cu adevărate lecţii de filozofie. După ceasuri lungi în redacţie ei se căutau şi prin oraş, izolându-se la nesfârşite taclale. Cei doi îşi câştigaseră întietatea şi la Junimea, unde, cu toate că erau cei mai tineri, îşi câştigaseră un adevărat prestigiu prin precizia şi fermitatea vederilor critice. Eminescu se mulţumea cu încuviinţarea lui Maiorescu şi se bucura de admiraţia mută a lui Caragiale, „Las' c-a tăcut şi hâtrul de Caragiale!” Slavici ne spune că „era o plăcere nu numai pentru dânşii ci şi pentru oricine care vedea cum petrec împreună.” 
  
La ziarul ,,Timpul”, Caragiale trăgea mâţa de coadă, lăsând beleaua mai mult pe Eminescu şi Slavici. 
  
După ce a participat câtva timp la şedinţele Junimii din Bucureşti, îşi schimba atitudinea dintrodată şi-l atacă şi pe Titu Maiorescu, care l-a primit în casa lui şi l-a publicat în revistă. Ţine conferinţe împotriva-i, deşi mai târziu l-a linguşit prin telegrame. Marele critic l-a calificat ,,canalie” şi n-a mai vrut să aibă cu el decât relaţii,, literare”. 
  
Caragiale era un,,graeculus” înfigăreţ şi foarte agil. Observând că nu-i poate întrece pe Eminescu în poezie şi pe Slavici în proză, el se axează pe comedie, continuând pe Alecsandri, sfătuit şi de Eminescu, care văzuse în el un bun comediant. ,,Junele pesimist, sceptic şi cinic”-cum îl caracterizase Eminescu, se desfăşura în voie. Lipsit de scrupule, persiflant, dărâmător de valori, indiferent la morală, zeflemist, negativist din principiu, polemist redutabil, încrezut peste măsură în puterile lui, Caragiale nu se putea să nu intre într-un conflict iremediabil cu Eminescu, om de altă talie etică şi artistică. 
  
Primul conflict deschis cu Eminescu a fost atunci când Caragiale i-a sustras nişte acte compromiţătoare pentru Costake Roseti din sertarul ziarisului Eminescu şi i le-a dat ,,andrisantului”. După opt zile de absenţă din redacţie, Caragiale este numit inspector şcolar cu 800 de lei pe lună de către „andrisant”. 
  
Colaborarea lui Caragiale la „Timpul” s-a prelungit din primăvara anului 1878 până la mijlocul anului 1881, când a trebuit să părăsească redacţia, silit din motive pe care numai el le cunoaşte. Istoriografia literară ne vorbeşte şi de ruptura prieteniei dintre ei, la mijloc fiind mai multe cauze, dar cea mai plauzibilă rămâne femeia care juca un rol dublu pentru Eminescu, adică Veronica Micle. Pe Veronica Micle Caragiale o cunoscuse prin intermediul lui Eminescu cu ocazia vizitelor ei la Bucureşti. Femeia era frumoasă şi atrăgea atenţia bărbaţilor, mai ales lui Caragiale care era un amorez tip Rică Venturiano. Ocazia se iveşte tocmai când Eminescu este în conflict cu Veronica. Numirea lui Caragiale ca revizor şcolar pe judeţele Neamţ-Suceava în anul 1881 cade bine dramaturgului care-şi găseşte consolare în casa femeii fie la Târgu-Neamţ, fie la Iaşi. Cei doi au întreţinut şi o corespondenţă, dar Caragiale, fiind un om secret în materie de amor, a rupt scrisorile de la Veronica. Şi nici Veronica nu le-a păstrat pe-ale lui. Dacă le păstra poate posteritatea avea să cunoască mult mai multe taine din relaţia lor. 
  
Numit revizor şcolar pe circumscripţia Neamţ-Suceava, I. L. Caragiale o asaltează pe Veronica Micle, cu atenţiile lui de amorez şi veştile sale proaste despre Mihai. Fostul prieten îl critică pe Mihai faţă de ea tocmai în perioada când femeia trecea printr-o epoca de supărare cu poetul. Scipione Bădescu îl pune în gardă pe Eminescu despre legăturile lui Caragiale cu Veronica la Târgu-Neamţ, legături fanteziste si exagerate de informator. Veronica l-a primit pe Caragiale în casa ei şi l-a ascultat. L-a rândul ei, i-a destăinuit şi ea secretul despre ,,boala” lui, ,,păcat” pentru care Eminescu o iartă. Eminescu s-a manifestat de mai multe ori „într-un acces de gelozie!” faţă de Caragiale.Se spune că chiar ar fi vrut să-l împuşte cu un pistol pe care i-l fluturase pe la nas. 
  
Nu l-a iertat însă niciodata pe Caragiale pentru comportarea sa şi i-a cerut să restituie scrisorile primite de la Veronica. O asemenea scenă dură se întâmplă chiar într-una din şedinţele Junimii, în casa Kremnitzilor, de Crăciun, când cei doi scriitori se ceartă ca la uşa cortului, ,,dimpotrivă Eminescu şi Caragiali certându-se unul cu altul”( Maiorescu). 
  
Veronica nu era disponibilă să facă,, prostia” de a se îndrăgosti de Caragiale, Junimiştii, în frunte cu Titu Maiorescu, încurajau această dihonie, pentru a-l despărţi pe poet de femeia iubită, mai ales că Eminescu îi propusese căsătoria. Titu Maiorescu merge mai departe şi insinuează o intriga specifică lui Caragiale cum că dramaturgul ,,i-a înşirat pe toţi prietenii intimi ai d-nei Micle, printre care şi el înşuşi”. 
  
Duiliu Zamfirescu într-o scrisoare către Titu Maiorescu îl caracteriza astfel pe Caragiale: Ce păcat că nu se poate face nimic dintr-un asemenea om! Firea l-a înzestrat bine şi viaţa l-a tentat cu toate prefăcătoriile şi bunurile ei: a fost sărac, a fost bogat, a avut slujbe, le-a pierdut; o fi iubit probabil şi o fi fost iubit, niciodată nu şi-a uitat menirea, pe care cel ce l-a zămislit se pare că i-a suflat-o la ureche, după ce l-a gătit, zicându-i, cu un picior în spate:„„du-te să fii trivial!” 
  
La moartea poetului, printre necrologul lui Caragiale, străbate un sentiment de regret, un fel de mea culpa, pentru ce i-a făcut poetului. 
  
Cu toată bârfa lumii, Eminescu a fost alături de Veronica până la sfârşitul vieţii. O fotografie, descoperită recent, îl arată pe Eminescu lânga femeia iubită ieşind de la teatru, chiar cu un an înainte de a-şi da obştescul sfârşit. Iar zeflemistul Caragiale în faţă duelează cu actorul Ştefan Iulian, departe de fostul său prieten din tinereţe. 
  
ION IONESCU BUCOVU 27 februarie 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CARAGIALE ŞI EMINESCU / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 545, Anul II, 28 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!