Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



CAPCANELE VIETII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPCANELE VIETII  
 
autor: florentina craciun fabyola  
 
[i]Pe străzile pustii şi întunecate, udate din plin de ploaia care nu mai conteneşte,Mioara mergea în neştire. La ce să se mai gândească acum, când cerul, parca ar fi căzut peste ea? Aleea plină de frunze înecate în apă, i se pare acum străină. Pe aici îşi plimba fericită baieţelul acum nouă luni. Vedea mămici care vegheau ca şi ea la siguranţa copiilor lor. Se mai întâlneşte şi acum cu ele doar că ea, nu-l mai are alături pe Sergiu. In cruzimea lui fără egal, Teo a instrumentat un dosar de divorţ pus la punct mişeleşte şi profitând că Mioara mai avea cateva luni pânâ să termine cursurile de management, a reliefat că ea nu are condiţii de întreţinere comparabile cu ale lui şi astfel, judecătorul a decis să-l încredinţeze tatălui pe Sergiu. Inutile lacrimile Mioarei, rugăminţile şi chiar umilinţa. Teodor i-a întors spatele şi a plecat. La câtva timp, a aflat că a ţinut secretă relaţia lui cu Ioana. De atunci e mereu tristă, viaţa parcă nu mai are niciun rost iar lacrimile i-au uscat până şi sufletul.  
 
A terminat cursurile, cu ajutorul financiar al mamei ei, şi-a deschis o agenţie imobiliara care, timp de două luni i-a dat mari bătăi de cap, fiind pe punctul de a o inchide de câteva ori. Acum insă, a început să meargă bine iar bucuria ei nu are margini. Va putea însfârşit, să redeschidă dosarul de încredinţare a lui Sergiu pentru că nu poate concepe altfel. Bătălia a început de ceva vreme dar rezultatul este încă departe. Teo se menţine într-o poziţie defensivă iar discuţiile cu el par a fi inutile.  
 
- Draga mea, nu cred că te poţi tu lăsa dusă de nas de fostul tău soţ - zise Nina, mama ei. Teodor, -aşa îi spunea mereu fostului ei ginere- nu merită atenţia ta. Te asigur că va veni şi zua când va regreta pasul făcut. Atunci însă, te va găsi mai puterncă. De fapt, mă gândesc să facem ceva care să îţi dea o notă de siguranţă mai mare dar şi de încredere în tine.De aceea, cred că e bine, să începem prin a cumpăra o maşină cu care să te poţi deplasa mai uşor pe teren.  
 
Cum viaţa merge mereu înainte, Mioara începu să dea toată atenţia, afacerii. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Ceea ce îi dădea neâncredere la început acum ,pare să fie partea solidă a afacerii. Relaţia cu clienţii îi face o plăcere deosebită ba chiar, o face să creadă că are un talent deosebit pentru asta. De când a deschis şi până în prezent nu a pierdut nici-un client.  
 
Duminicile şi le petrece înafara oraşului, făcând plimbări scurte dar odihnitoare. Astăzi fiind Duminică, s-a dus la mare. Soarele este blând, nisipul fierbinte, iar când a intrat în apă a simţit cum viaţa ei capătă alt sens. O bucurie  
 
imensa a pus stăpânire pe ea. A făcut cunoştinţă cu o femeie frumoasa tocmai când vroia să-şi cumpere o îngheţata. Nina o suna din oră în oră sfătuind-o să se distreze cât mai mult. Dacă viaţa ar putea fi mereu atât de frumoasă, ce bine ar fi!  
 
Daniela, noua ei prietena, se arătă încântată de ea. Seara au mers la masă la restaurant. Mioarei i s-a părut că Daniela are un gust deosebit în a se îmbrăca. O rochie bleu ca cerul de vară, cu pietre la breteluţe. O sandaletă cu toc, argintie, fără cusur, iar părul ei roşcat si lung era strâns cu o agrafă si ea din pietre argintii. Un singur inel avea, dar cu diamant.  
 
- Eşti atât de... odihnitoare Daniela, emani o linişte aparte. Mă simt bine aici cu tine.  
 
- Iţi mulţumesc Mioara, aceleaşi cuvinte le spun şi eu despre tine. Simt o energie foarte pozitivă lângă tine. Nu-ţi mai spun că ţinuta ta a captat toate pivirile.  
 
Oare să fie aşa? Gândi Mioara.S-a îmbrăcat cu multă atenţie dar şi foarte simplu. Frumuseţea ei însă iese întotdeauna în evidnţă, aproape că nu se observă calitatea obiectelor de îmbrăcăminte. Rochia galben pai, mulată pe talia ei superbă şi despicată cu decenţă pe piciorul stâng, lăsa imaginaţia să se încingă fără însă a stârni reacţii îndrăzneţe. Şi una şi cealaltă refuzară cu delicateţe cele câteva invitaţii la dans. După fix o oră şi jumătate, au fost conduse până la maşină de însuşi patronul localului-în persoană.  
 
- Vă mulţumesc doamnelor pentru onoarea de a fi clientele localului nostru. Vă aşteptăm cu plăcere în fiecare seară.  
 
- Mulţumim domnule dar, întâmplarea face ca mâine să plecăm. Afacerile nu ne permit să mai rămânem. Parcă s-a întristat dintr-odata. Nu-ţi venea să crezi că un bărbat care arăta aşa cum arăta el, adică până într- un metru şi nouăzeci,elegant,brunet şi cu nişte ochi gri închis la un ten creol, poate să se  
 
întristeze aşa deodată. Amândouă se priviră ghiduş şi îl asigurară că vor mai veni,  
 
dacă nu anul acesta, în anul următor, sigur. Domnul în discuţie se aplecă cu eleganţă şi se prezentă.  
 
- Mă numesc Adrian, Adrian Lăzărescu. Ele desigur, au întins încet şi delicat mâinile pentru a fi strânse. Mioarei i s-a părut că i-a meţinut mâna în mâna lui puţin mai mult decât ar fi spus cronometrul, daca ar fi fost declanşat, desigur.  
 
Nimic nu e mai presus de iubire ar spune un îndrăgostit sau, de bani, ar spune un afacerist. Mioara si Daniela însă nu purtau nici grija banilor şi nici a iubirii. Bani aveau suficienţi cît să ducă o viaţă frumoasă, fără griji, iar de iubire nu putea fi vorba acum. Până să ajungă acasă au trecut câteva ore dar lor li s-a părut că abia au plecat.  
 
- Mioara, te văd puţin tristă sau, obosită doar? Trebuie să mă crezi că eu consider că acest weekend a fost cel mai frumos din viaţa mea.  
 
- Da, pot spune acelaşi lucru şi eu, m-am smţit foarte bine, simt o mare schimbare şi sper ca totul să meargă la fel în continuare. Însă mă întreb uneori, cât de mult contează ca noi să dorim să fie bine şi să şi fie? Şi daca nu e, atunci de cine depinde? Nu caut vinovaţi dar mi-ar plăcea să cred că noi suntem singurii făuritori al binelui nostru, dar nu este aşa, sunt convinsă. Mai există ceva sau cineva... Daniela căuta într-o geantă mare o pereche de mănuşi din dantelă albă.  
 
- Chiar nu-mi dau seama ce am făcut cu ele! Ah, iartă-mă Mioara, le-am găsit  
 
însfârşit. Ce spuneai? A,da despre binele nostru făcut de nu se ştie cine. Da, sunt de acord cu tine, sigur există cineva peste toată voinţa noastră care dacă nu vrea, noi nu avem ce face. Aş vrea să ne mai vedem astăzi, eşti de acord cu ora opt diseară? Acum suntem amândouă obosite după atâta drum. Aş mai avea o vizită de făcut dar sigur, nu se poate.  
 
Mioara, o ascultă un timp, îi dădu dreptate în legătură cu oboseala deoarece, chiar  
 
nu mai ştia ce a spus Daniela în legătură cu mănuşile, cu vizita şi nici cu ora opt spre seară...  
 
- Desigur, Daniela, ne vom vedea cum spui tu, oricum vom vorbi la telefon.Vezi, să-l ai la tine pe acesta, pe care am tot vorbit, ok?  
 
Se îmbrăţişară automat, în timp ce Daniela în fugă,îşi dădu acordul.  
 
- Da,da, fără probleme!  
 
Mioara găsi pe servantă un bilet de la Nina. Bine ai venit, te pup, mama! Ca o telegramă, zâmbi Mioara, dar era bucuroasa pentru cuvintele găsite. Suna telefonul, se îndreptă spre măsuţă dar în acelaşi timp suna şi soneria. Spuse, sun eu mai târziu - şi se îndreptă către uşă. Un tânăr în uniformă roşu cu alb era ascuns în spatele unui frumos buchet de trandafiri albi şi doar unul singur roşu. Mioara semnă fără să întrebe nimic. Pe biletul ce însoţea buchetul scria, “Cu o frumoasă amintire, Adrian Lăzărescu!” Zâmbind, Mioara îşi aminti de strângerea de mâna a lui Adrian, gingaşă, caldă şi oarecum prelungită. I se umplu inima de o căldură necunoscută.  
 
Tot căutând ceva potrivit să se îmbrace, se făcu seară. Daniela, după un scurt apel  
 
ajunse la uşă. Îi sări în ochi buchetul de trandafiri.  
 
- Eeeeeeei, ce avem noi aici?... Draga mea, ai pe cineva îndrăgostit de tine. Pe când nunta? Mioara nu ştia dacă trebuia să-i spună sau nu, de unde e buchetul. Prea târziu însă, deoarece chiar în clipa aceea, Daniela ţinea în mână biletul lui Adrian.  
 
L-a citit. Mioarei i s-a părut că ceva se întâmpla intrucât Daniela a întârziat peste măsură cu comentariul. Însfârşit, mai bine rău decât nimic şi...  
 
- Ce este asta? Dar o spuse pe un ton dojenitor parcă. Mioara zâmbi touşi.  
 
- Nimic, ce să fie? - Secundele treceau greu şi păreau jenante. Eu nu ştiu nimic decât că m-am trezit la uşă cu acest buchet. Chiar dacă Daniela mai voia să spună  
 
ceva, era cam târziu iar Mioara şi-a dat deja seama că gelozia şi răutatea pusese  
 
stăpânire pe ea.  
 
- Unde mergem? Intrebă fără nici-un rost Daniela. Cum nu avea nici-un sens să o întrebe ce părere îi făcuse buchetul, îi spuse cât se putea de scurt că...  
 
- Nicăieri ! Nu mai avea rost să prelungească o prietenie care nu mergea. Mai bine acum decât mai târziu.  
 
- Ştiu şi eu! Dacă nu vrei să ieşi, eu o să trec pe la cineva...  
 
- Ok! Şi eu mă duc până la mama. Ieşiră amândouă. S-au îmbrăţişat pe trotuar. Mioarei i s-a părut o îmbrăţişare forţată. Atunci a fost ultima lor întrevedere. S-au evitat multă vreme.  
 
Lunile au trecut una după alta, era toamnă, ploaie şi frig. Pe la sfârşitul lui octombrie, avocatul o aştepta pe un scaun în biroul Elenei, asistenta ei. Putea să vină mai repede dacă ar fi ştiut. Elena îi spuse că a apelato de mai multe ori. Telefonul rămăsese închis şi nu a ştiut. Când o văzu, avocatul sări precum un arc de pe scaun.  
 
- Ce se întâmplă domnule avocat, care este vestea cea mare? Să nu fie rea că ne supărăm, glumi Mioara.  
 
- Se poate, doamnă? Vă aduc veşti grozave. Sergiu v-a fost încredinţat spre creştere şi educare dumeavoastră. Uitaţi aici hotărârea.  
 
Mioara nu putea să articuleze nici-un cuvânt, o bucurie fără margini o copleşi.  
 
A dat drumul la bucurie şi l-a îmbrăţişat pe avocat şi pe Elena, asemenea. Avocatul i-a sugerat să o însoţească pentru ca să ia băiatul imediat. A luat în fugă sacoul şi i-a făcut semn spre ieşire. Domnul Mărdărescu ieşi salutând-o frumos pe Elena. Porţile de fier forjat ale locuinţei lui Teo erau încuiate. Mioara a smţit o strângere de inimă,iar discuţii interminabile, ameninţări şi cuvinte dezagreabile. În atâţia ani de căsnicie se săturase de ele, chiar nu le mai suporta. Apăsă avocatul pe sonerie, după câteva minute Sergiu ieşi val-vârtej din casă. In urma lui apăru şi Teo cu o geantă mare burdujită. Şi, cum nu se putea să scape aşa cu una cu două, ascultă încântata peroraţia lui...  
 
- Cred că eşti covinsă că voi fi cu ochii pe tine. Intre timp avocatul îl luase pe Sergiu de mână iar Mioara apucase cu hotărâre mânerul geamantanului. Fără a-i răspunde se îndreptă către maşină. Urcară cu totii, Sergiu stătea pe bancheta din spate cu avocatul. Teo nu era mulţumit că discuţia nu a avut cursul dorit de el. Maşina era deja departe, Sergiu nici măcar nu s-a uitat pe geamul din spate. L-a durut asta.  
 
Nina îi aştepta fluturându-şi fericită braţele. Sergiu coborâ, o îmbrăţişă bucuros şi o rugă să nu-l mai lase la Teo.  
 
- Dragul meu, nu vei mai merge acolo, îţi promit. De acum înainte aici va fi casa ta. Şi îţi mai promit că vei avea absolut tot ce îţi doreşti. Eu nu îţi cer decât să înveţi, atât!  
 
...  
 
-nuvela-  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
CAPCANELE VIETII / Florentina Crăciun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 472, Anul II, 16 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Florentina Crăciun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Crăciun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!