Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Cantarea Cantarilor – o carte biblica si literara de o frumusete inegalabila
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Poezia Vechiului Testament, locul pe care îl ocupa în acest domeniu 
  
Teologia este regina tuturor stiintelor fiindcă cuprinsul ei e cea mai sublimă taină ce se poae cugeta şi posedă siguranţa cea mai mare, deoarece îşi trage originea din lumina ştiinţei divine.Iar sufletul teologiei este cunoaşterea Sfintei Scripturi, care, conform doctrinei Sfintei noastre Biserici, este primul izvor al Revelatiei Divine. Dar mai ales din Sfânta Scriptură teologul trebuie să evidenţieze cuprinsul şi sensul învaţăturii Cuvantului divin.Potrivit Sfinţilor Părinţi, Sfânta Scriptură formeză tezaurul nesfârşit al adevărurilor dumnezeeşti, chiar o putem asemăna cu o mină de aur, al cărei avuţii sunt mai preţioase decât tot aurul, un paradis renumit prin florile cele mai plăcute şi fructele cele mai delicioase, care ar desfăta şi ar hrăni sufletul nostru. 
           
De aceea Fericitul Augustin, recomandă ca ficare să citească neîncetat cărţile Vechiului şi Noului Testament tocmai pentru reîmprospătarea credinţei şi spre întărirea nădejdii. Biserica a rânduit ca acest tezaur preţios să nu rămână neglijat. Ea recomandă ca Sfânta Scriptură să fie citită integral de către slujitorii altarului, teologi, credincioşi, dar explicarea şi interpretarea acesteia să fie făcută în cadrul Bisericii, pentru a-I pregăti şi îndruma pe credincioşi către Ierusalimul cel Ceresc, adică Împărăţia Cerurilor.
 
           
Teologia Vechiului Testament, înseamnă prezenţa lui Dumnezeu în lumea credincioşilor prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin credinţă tare dar şi statornică şi fapte bune, căci ,, cheia de boltă a întregului edificiu al teologiei este viaţa’’[1]
 
           
Cărţile canonice ale Vechiului Testament cuprind : scrieri istorice, profetice, didactico-poetice. Cărţile scrise sub această formă poetică sunt următoarele: ,, Psalmii, Cartea Proverbelor, Cartea Iov, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul şi Plângerile lui Ieremia’’[2]
 
După   o scurtă introducere lirică, cu caractere general cântată de Cor.(I,1-4) poetul ne arată pe Israel, la ieşirea din Egipt. Fiindcă mireasa lui Israel a fost necredincioasă faţă de Dumnezeul ei, ea a fost pedepsită de egipteni. Scăpând din robia egipteană merge în pustie ca să caute pe Iahve, păstorul ei, care va face legământ cu ea şi o va lua-o de soţie (I, 5-8). Ea primeşte legea (I, 9-11) după care Dumnezeu stabileşte locuinţa sa în cortul sfânt (I-16, II-7). În următoarele două capitole vedem cum Iahve dă poruncă evreilor să iasă din pustie ca să intre în Palestina (II, 8-17) unde vor nimici pe cananeeni, chiar dacă arca sfântă este smulsă de filisteni (III,1) Israel o regăseşte şi este strămutată cu mare alai în templul lui Solomon (III, 9-11). Acestea sunt evenimentele prezentate pe scurt prin care a trecut poporul evreu. 
           
Partea a doua, capitolele (V-2, VIII-14) arată cum Israel a fost necredincios, Ierusalimul este dărâmat, poporul evreu ajungând să fie cucerit de unele popoare mai puternice. Mireasa infidelă, cuprinsă de durere, porneşte să-şi caute mirele cerându-l de la neamuri (V, 10-16). Iahve îi dă harul şi o face iar frumoasă cum a fost (VI, 4-10) primind harul, mireasa se va întoarce în Palestina fiind sărbătorită de neamuri (VI-11,VII-6). Dar miresa primeşte de la Iahve iarăşi întreaga sa iubire (7-11) dar ea se roagă să fie însoţită de El şi în Palestina (12-14) şi ar mai vrea să vadă pe dumnezeiescul său Mire, ajungând pentru ea ,,ca un frate” (8,1-4). După ce se întoarce din exil, Iahve o aşează din nou în Ierusalim şi în templu, cerându-i o credinţă nepieritoare.
 
           
Aşadar putem observa că, Israel fiind o naţine profund religioasă este evident că acest poem care cântă raporturile istorice ale lui Iahve cu poporul Israel ,,este nu numai o operă religioasă dar şi naţională; la fel ca toate poemele naţionale, Cântarea Cântărilor este scrisă întru slava neamurilor,,[3]
 
           
Sfinţii părinţi şi scriitorii bisericeşti au considerat întotdeauna acest poem drept izvor de taine şi de progresivă descoperire spirituală. Multe din imaginile şi situaţiile descrise au fost înţelese şi apropiate de realităţile mistice din Biserica Mântuitorului care este o continuare a Bisericii Vechiului Testament. Dacă ideea vechilor exegeţi evrei, considerând acest poem o multiplă alegorie, care preamăreşte legătura dintre Iahve şi Israel, nu trebuie trecută cu vederea niciodată că sub toate întâmplările, ipostazele durerile şi zbuciumurile poporului lui Israel stau ascunse simbolic şi proferic, caracterele, evenimentele şi gloria noului Israel inaugurat de Hristos şi de Biserica creştină.
 
           
Datorită sublimităţii acestei opere, unii oamen de artă au încercat să evidenţieze însemnătatea scenică a acestei cărţi, promovând ideea punerii ei în scenele teatrale; deşi toţi părinţii bisericeşti n-au avut această idee, cum că ,,Cântarea Cântărilor a fost scrisă pentru scenă” [4]
 
           
În ,,Cântarea Cântărilor” există o unitate organică deplină şi vie a ideii fundamentale, care se desfăşoară în tot cuprinsul ei: să apere această unitate a cărţii împotriva acestor artişti şi a acelor partizani care spun că această carte ar reprezenta un şir întreg de fragmente fără legătură. Unitatea şi integritatea cărţii se dovedeşte indiscutabil din următoarele date: prin unitatea persoanelor care sunt în lucrare; nu numai persoanele principale - mirele şi mireasa, Solomon şi Salomeea, dar şi persoanele secundare, cum ar fi ficele Ierusalimului, sunt prezentate în toate părţile cărţii cu aceleaşi caractere, tendinţe şi ţeluri.
 
           
Deşi exegeţii ortodocşi acceptă cuprinsul general al cărţii, totuşi cu privire la determinarea formală a ei nu există înţelegere între ei divergenţele fiind destul de pronunţate cu privire la ,,împărţirea Cântării care depinde de descrierea formei şi a cuprinsului”.[5]
 
           
În final, atât Sfinţii Părinţi cât şi aproape toţi cei care au comentat această carte au admis că cuprinsul cântării este unirea mistică a lui Iisus Hristos cu Biserica Sa.
 
  
  
Locul pe care-l ocupă cartea ,, Cântarea Cântărilor” în Sfânta Scriptură 
           
,,Cântarea Cântărilor” a pus multe probleme, atât exegeţilor Vechilor Testament cât şi celor ai Noului Testament, dar şi a celor care, dealungul timpurilor, au fost preocupaţi de această carte, cauza fiind sublimitatea ei cât şi modul în care tratează cuprinsul său datorită acestor fapte, pentru care au existat foarte multe controverse cu privire la locul pe care-l ocupă această lucrare în Sfânta Scriptură. Din toate scrierile, atât a exegeţilor şi a Sfinţilor Părinţi cât şi a renumiţilor profesori, care au combătut cu multă vehemenţă toate criticile adresate acestei cărţi şi au scris studii din care ni se relatează că această lucrare ,,cuprinde un loc cu totul deosebit între cărţile Sfintei Scripturi, datorită profunzimii cât şi a interpretării alegorice, adică a legăturii dintre Iahve şi poporul lui Israel, din Vechiul Testament, iar în Noul Testaemnt legătura dintre Iisus Hristos şi Biserică”.[6]
 
                   
Din cuprinsul acestei cărţi putem observa cănu este amintit ,,numele de Dumnezeu, de revelaţie, de sfinţenie, de iubire transfigurată”[7]ci, dimpotrivă, totul se pare că se desfăşoară, într-un univers al erosului, ceea ce I-a făcut pe foarte mulţi care au studiat această carte să afirme că este doar un epitalan, o scenă teatrală, iar în zilele noastre Petru Creţia îi dă acestei cărţi ,, o intrepretare priofană”[8]
           
Pentru cei care n-au înţeles în profunzime această carte, textul este uneori atât de laic încât pentru unii care au studiat-o au avut reţinere dar şi unele îndoieli considerând ,,Cântarea Cântărilor” pur şi simplu o carte laică. 33 .[9] chiar dacă cele două personaje principale, mirele şi mireasa, străbat întregul poem în ipostaze diferite: de dorinţă, de căutare, de şoaptă, strigăt, apropiere, dar cu toate acestea nu există nimic întinat, nimic care să atenueze frumuseţea şi demnitatea fiinţei umane.
 
           
Iată, deci, că există multe oăpinii referitoare la această carte, fiind înţeleasă în mod diferit, aşa încât mulţi şi-au pus înrebarea: ce caută această carte în Biblie? Din moment ce nu este amintit numele de Dumnezeu şi alte cuvinte din care să reiasă că este o carte sfântă.
 
           
Din toate documentele şi scrierile pe care le mai avem nu se ştie exact când anume a fost introdusă ,,Cântarea Cântărilor” în canonul Vechiului Testament. Desigur că decizia n-a fost uşoară şi după cum am mai amintit n-au lipsit nici controversele. Dar, odată ce a fost introdzusă în canon, ea şi-a menţinut locul ei aparte, din generaţie în generaţie, înlăturându-se ideea că ar fi o operă profană, acordându-I-se creditul dea fi o carte inspirată care trebuie citită şi interpretată alegoric
 
  
Poziţia cărţii în Canonul iudaic 
  
Părerile cu privire la cuvântul ,,canon” sunt împărţite, după unii autori provenind de la ebraicul :           (cone) care înseamnă, în sens propiu, măsurători sau îndreptar iar în sens figurat înseamnă model sau normă. În Sfânta Scriptură se cuprind : ,,rânduielile, normele de viaţă creştinească, atât pentru credinţă cât şi pentru morală”[10], totalitatea învăţăturii biblice se numeşte canon aşa cum afirmă Sfântul Irineu, Origen, Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţi scriitori bisericeşti care au adus o contribuţie importantă pentru păstrarea canonului biblic. Dar în zilele noastre prin canon înţelegem lista cărţilor declarate de Biserică drept cărţi de îndreptare creştinească şi inspirate, aceste cărţi numindu-se canonice. Cărţile se numesc canonice, normative pentru viaţa creştinească pentru că sunt de origine dumnezeiască şi sunt scrise sunt inspiraţia Duhului Sfânt.[11] 
           
În privinţa canonului iudaic din informaţiile pe care le Avem din acest domeniu reiese faptul că din istoria canonului iudaic şi biblic în general a fost de scurtă durată, au trecut mulşţi ani până s-a făcut deosebire între cărţile inspirate şi operele literaturii profane.
 
           
Profesorul Vasile Tarnavschi, într-un studiu al său, ne relatează unele informaţii referitoare la fixarea canonului Vechiului testament, cum tradiţia iudaică arată că Sinagoga cea mare, adică un colegiu de 120 de membrii care să fi fost instituit în anul 444 î.Hr. şi care să fi existat 250 de ani ,,Ar fi fost autoritatea ce a fixat canonul Vechiului Testament.[12]
 
           
Toate cărţile de origine divină, care au fost încredinţate poporului iudeu, au fost adunate şi păstrate într-un loc de către persoane cu autoritate în acest domeniu. Aceste persoane care au adunat, au păstrat şi s-au îngrijit de aceste cărţi, au fost preoţii iar locul de păstrare a fost Templul , partea cea mai sfântă ,,Sfânta Sfintelor, alături de Chivotul Legii”.[13] Primele colecţii care s-au păstrat au fost cărţile lui Moise adică Pentateuhul, acest fapt relatându-l Sfânta Scriptură în Deuteronom – 31, 26 ,,Luaţi cartea aceasta şi o puneţi lângă Chivotul Legământului Domnului Dumnezeului vostru ca să-ţi fie mărturi împotriva Ta”
 
           
Cărţile scrise mai târziu s-au păstrat în acelaşi loc împreună cu cele istorice, cele ale profeţilor mari dar şi cele din grupa cărţilor didactico-poetice, din care face parte şi ,,Cântarea Cântărilor” .
 
           
Din cele prezentate observăm că aceste cărţi acnonice sunt păstrate într-un loc cu totul special, ceva ce ne face să înţelegem că aceste cărţi de origine divină au fost păstrate cu multă sfinţenie de către iudei tocmai datorită faptului că aceste cărţi conţin Cuvântul lui Dumnezeu.
 
           
,,Cântarea Cântărilor” fiind înţeleasă în diferite moduri şi-a păstrat această poziţie de a fi o carte canonică ,,chiar dacă textul se pare a fi laic”[14], ceea ce ar fi trebuit să ducă la excluderea cărţii din canonul iudaic. Fără îndoială că pomenim de canonul cărţilor sfinte, a acestei cărţi, care se datorează acelui înalt înţeles religios a conţinutului său şi care i se dă numai de interpretarea alegorică a ei.
 
           
Există şi unele mărturii istorice conform cărora : ,,Ezdra a încheiat canonul iudaic”[15]. De o importanţă deosebită sunt cuvintele scriitorului iudeu Iosif Flaviu în lucrarea sa : ,,Contra Apionem” (I, 8) unde spune că ,,Iudeii timpului venerează douăzecişidouă de cărţi sfinte pe care el le împarte în patru categorii: cinci cărţi ale lui moise, treisprezece căprţi ale Profeţilor şi patru cărţi care cuprind laude pentru Dumnezeu şi reguli morale pentru oameni, acestea din urmă fac parte din grupa cărţilor didactico-poetice. La acestea mai adaugăa patra categorie care spune el că nu merită aceiaşi credinţă cu cele dinainte”.[16]
 
           
O altă mărturi foarte importantă cu privire la poziţia cărţii la canonul iudaic ne relatează tradiţia iudaică, printre multe discuţii de către unii rabini care au vrut să excludă din rândul cărţilor inspirate unele cărţi care au trebuit să fie în canonul iudaic cum sunt: ,,Cântarea Cântărilor, Iezechiel, Eclezaistul, arată indirect că au fost în canon, altfel nu aveau de unde să fie scoase”.[17]
 
           
Dar această mărturie rămâne fără argument şi este o părere greşită a rabinilor despre punerea în canon a acestor cărţi dar mai ales ,,Cântarea Cântărilor” fiindcă alcătuitorii canonului ,,Cântarea Cântărilor” Vechiului Testament pentru punerea în canon a acestei cărţi se pun două condiţii indispensabile – conţinutul religios şi sfinţenia, întemeiată pe inspiraţia divină. Aceste două condiţii arată înaltul sens al cărţii, le satisface pe deplin, după cum afirmă Rabi Achiba ,,Ferească Dumnezeu, nimeni în Israel n-a vorbit contra faptului că ,,Cântarea Cântărilor” spurcă mâinile căci toată lumea nu poate preţui cât acea zi în care i-a fost dată lui Israel ,,Cântarea Cântărilor” căci toate cărţile sunt sfinte iar ,,Cântarea Cântărilor” este sacrosantă”.[18]
 
           
Cu acest canon al iudeilor este în deplin acord şi canonul Bisericii Ortodoxe cum s-a stabilit de sfinţii părinţi şi prin hotărârile sinoadelor. Aşadar Biserica Ortodoxă recunoaşte 39 de cărţi canonice ale Vechiului Testament pe care le au şi azi iudeii în canonul lor.
 
  
Poziţia cărţii în Canonul creştin 
  
Cărţile Vechiului Testament au fost citate dar şi recunoscute de Mântuitorul Hristos, Sfinţii Apostoli, care formează scriptic Vechiului Testament, care cuprinde cele 39 de cărţi, care se aflau în posesia Sinagogii şi care se utilizau de către iudei ca fiind drept colecţia de cărţi cu origine divină. În multe locuri în Noul Testament se fac citiri din cărţile canonice din Vechiului Testament şi din cărţile necanonice, spre exemplu textul de la Matei (6,14) ar fi citat din Isus Sirah 28,3 : ,,Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc” (Mt.6,14) ,,Omul care ţine mânie împotriva omului cum poate să ceară de la Dumnezeu tămăduire ?” (Is.Sir.28,3). 
           
Biserica creştină care ia locul Sinagogii a preluat de la aceasta întreg tezaurul Scripturii ei ,,Scriptură pe care a cunoscut-o, a citit-o şi a aprobat-o Însuşi Mântuitorul şi Sfinţii Apoastoli” .42 [19] Deci, se poate spune că Scriptura Vechiului Testament a Bisericii creştine nu poate fi alta decât cea a Sinagogii din timpul Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Problema canonului şi-a avut epoca sa de evoluţie, astfel Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, după cum am amintit au folosit toate din Vechiului Testament.
 
           
Din toate documentele şi studiile rămase despre stabilirea canonului cărţilor canonice s-a stabilit definitiv în secolul al IV-lea. Până ce s-a stabilit definitiv ,,Atât părinţii apostolici cât şi scriitorii bisericeşti întru toatre s-au conformat cu părerea Sfinţilor Apostoli, a cărţilor canonice”.[20]
 
           
Primul autor bisericesc care ne redă catalogul cărţilor canonice este apologetul Meliton, Episcop de Sardes. El face o călători în Orient, tocmai pentru a se orienta în privinţa extensiunii canonului Vechiului Testament, ca să ia cunoştinţă cu credinţa bisericii de acolo care cunoaşte foarte bine tradiţia Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Rezultatul cercetărilor făcute, îl face cunoscut fratelui său Onisin într-o scrisoare care a păstrat-o Eusebiu de Cezareea în Istoria sa Bisericească. În textul acestei scrisori sunt relatate, cărţile Vechiului Testament: Pentateuhul, Isus Navi, Judecători, Ruth, Patru Cărţi ale Regilor, I, II Paralipomena, Psalmii lui David, ale lui Solomon: Pildele şi Înţelepciunea, Ecleziastul,Cântarea Cântărilor, Iov, Isaia, Daniel, Ezechel, Cei doisprezece Profeţi într-o Carte şi Ezdra”.[21]
 
           
Un rol deosebit de important în perioada primară a creştinismului, când şi-au făcut apariţia primele erezii, dar şi unele probleme ale unele cărţi ale Scripturii l-a avut Sinodul din Laodiceea din anul 360, care în Canonul 59 hotărăşte ca în biserică să se facă citiri numai din cărţile canonice, întrebuiţându-se aici întâia oară termenul de carte canonică”. Dar pentru evitarea oricărei interpretări echivoce, acest Sinod în canonul 60 redă atât numărul cât şi lista cărţilor canonice şi Sfântul Atanasie cel Mare, într-o epistolă a sa festivă pune la punct chestiunea mult controversatăa canonului Vechiului Testament.
 
           
Aşadar, din toate cele prezentate se poate constata că şi Biserica creştinăa a ptreluat această carte împreună cu tot restul canonului biblic Vechi Testamentar, desigur că i s-a recunoscut ,,Cântării Cântărilor” acelaşi sens alegoric pe care l-au adoptat şi vechii evrei. În schimb Părinţii Bisericii, în scrierile lor, vor lărgi cadrele alegoriei, făcând trimitere la relaţiile dintre Hristos şi Biserica Sa, care, în mod profetic, a fost prefigurată în această carte”[22] chiar Sfântul Apostol Pavel însuşi va defini relaţia dintre Iisus Hristos şi Biserică drept o relaţie matrimonială (Efes. V, 25-29).
 
           
,,Cântarea Cântărilor”, fiind o carte greu de înţeles, de aceea nu poate fi interpretată la voia întâmplării, totuţi după cum am observat dealungul timpului, chiar şi în creştinism şi-a menţinut poziţia sa în canonul creştin, dar s-au ridicat unele voci care au încercat să-i dea un alt caracter cu totul diferit de cel iudeu şi de cel creştin, tocmai datorită faptului că ,,În slujbele Bisericii Ortodoxe nu se întrebuiţează texte din ,,Cântarea Cântărilor” dar în canoanele şi slujbele, întocmite în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, se întrebuiţează expresii din această carte, ca de exemplu: ,,Izvor Pecetluit” ,,,Grădină Încuiată” ,,Cât de Frumoasă Eşti Tu şi nici o pată nu este în Tine”[23] Iată deci că cei care au căutat să-i dea un alt caracter decât cel creştin rămân fără o argumentare clară. Şi raporturile dintre ,, Cel Iubit” sau ,,Mire” şi dintre ,,Cea Iubită „ şi ,,Mireasă” sunt raporturile legăturii harice şi tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu şi omenire sau Biserică, în care caz, după înţelesul Bisericii : ,, ,,Cântarea Cântărilor” este cea mai înaltă prorocie despre Mesia, dar şi o ilustaţie istorică a lui Iisus Hristos, Celuia deja întrupat, înnomenit, care a şi săvârşit opera de mântuire a neamului omenesc”.[24]
 
           
Biserica Catolică în rânduiala slujbelor sale, de obicei, face citiri din ,,Cântarea Cântărilor” la sărbătorile Născătoarei dfe Dumnezeu şi anume la Naşterea ei la Buna Vestire şi la Adormire, citeşte capitolul I al Cărţii.
 
           
Însă au existat şi voci care au considerat-o un imn de dragoste dintre două persoane iubite ceea ce a determinat să nu recunoască canonicitatea acestei cărţi.
 
           
Ceea ce a salvat rămânerea în canon a ,,Cântarii Cântărilor” sunt scrierile Sfinţilor Părinţi care au avut o contribuţie deosebit de importantă pentru Biserica noastră, iar abordările lor asupra cărţii sunt cele mai aproape de adevăr deoarece înainte de a studia această enigmă au pus multă rugăciune, atât înainte de a o aborda cât şi în timpul lucrării şi cu siguranţă au fost luminaţi de Duhul Sfânt care luminează şi se sălăşluieşte în sufletul şi în inima celor care-L caută pe Dumnezeu şi se deschid Lui.
 
           
Aceste scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care s-au păstrat de-a lungul timpului şi se păstrează şi astăzi, au fost şi sunt adevăratele izvoare pentru cei care au fost preocupaţi să studieze această capodoperă dar sunt şi ziduri de apărare pentru toate interpretările venite dinpartea bisericilor protestante.
 
           
Abordarea făcută de Sfântul Grigorie de Nyssa va fi preluată de mistica şi ascetica răsăriteană cu precizarea că în această angajare nupţială divino-umană nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, aşa cum este cel în faze de despătimire ci este vorba cu totul de altceva ,,de ceel ce a intrat în treapta superioară a contemplaţiei mistuit acum de dorul cunoaşterii supreme şi al unirii desăfârşite”[25] astfel în acest sens ,,Cântarea Cântărilor” a fost considerată ,,drept izvor de taine” precum şi unele ,,temeiuri duhovniceşti care vor fi extrase din acastă carte de către diferiţi părinţi filocalici precum Maxim Mărturisitorul, Nichita Stithatul, Ioan Scărarul, Simeon Noul Teolog, Grigore Sinaitul „[26]
 
           
În concluzie, şi Noul Testament tot alegoria i-a salvat rămânerea în cuprinsul Sfintei Scripturi dar de data aceasta n-a mai fost acceptat raportul dintre Dumnezeu şi Israel ci raportul dintre Iisus Hristos şi Biserică socotit ca o viziune profetică despre viitorul în care avea să vină Mesia, adică o prefigurare a Bisericii ca Mireasă a lui Iisus Hristos.
 
           
Desigur, este greu de precizat dacă toţi aceşti exegeţi au avutr aceasstă convingere deplină. Dintre profesorii români Popescu- Mălăieşti – o personalitate foarte importantă în teologia românească spune că : ,,e foarte posibil ca autorul să fi avut în mintea lui, luminată de Duhul Divin şi această chestiune viitoare, adică venirea lui Mesia şi întemeierea Bisericii.[27]
 
           
Profesorul Nicolae Neaga în studiul său din anul1931 nu poate găsi nici el o altă explicaţie a prezenţei acestei cărţi în canonul biblic decât tot ,, alegoria cu conţinut supranatural”[28]
 
           
Indiferent cum a fost considerată această operă, trebuie precizată şi tradiţia Bisericii noastre care-i recunoaşte un statut cu totul special, aşa după cum ne relatează Origen, ,,nici unul dintre oamenii care s-au angajat în urcuşul spre cântările din Sfânta Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la ,,Cântarea Cântărilor”[29]
 
  
Traduceri celebre ale ,,Cântarii Cântărilor” în limba română 
  
De-a lungul timpului diferite cărţi ale Sfintei Scripturi (Psaltirea) precum şi ,,Cântarea Cântărilor” a fost tradusă şi tipărită dar s-a răspândit separat de celelalte cărţi ale Scripturii. Din toate popoarele care au existat s-au ridicat personalităţi importante care au studiat, dar şi tradus, aceste cărţi în limba specifică neamului fiecărui popor . Şi la noi, la români a fost tradusă, comentată şi tipărită ,,Cântarea Cântărilor” atât de ,,Personalităţi ale vieţii ecleziastice, culturale şi literare precum : Pr.Prof. Dr. Nicolae Neaga, Pr. Vasile Radu şi Scriitorul Gala Galaction, apoi Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Ioan Alexandru, Petru Creţia.”.[30] Pe lângă aceste personalităţi, această carte a fost tradusă şi tipărită în versuri de Iuliu Dragomirescu, Corneliu Moldovan, Emilian Păsculescu Orlea, Radu Cârneci, precum şi I.P.S. Bartolomeu Anania.[31] 
           
În spiritualitatea românească această sublimă scriere poetică a fost privită şi preţuită ca o operă divino-umană în cuprinsul căreia se află idei izvorâte din mintea şi simţirea unui geniu poetic, sublimat de lumina harului Duhului Sfânt. Aşadar ni se înfăţişează ca o scrisoare oarecum unică între celelalte cărţi ale Bibliei dar care nu a fost despărţită niciodată de aceasta, chiar dacă a fost tradusă şi de unele personalităţi literare şi culturale.
 
           
Cele mai vechi studii pe care le mai avem este lucrarea lui Iuliu Dragomirescu apărută în anul 1904 este tradusă din ebraică şi sunt redate versuri având opt Capitole. Autorul a vrut să facă ,,o operă pioasă” [32] şi a rămas fidel interpretării presupusă chiar de Origen. În urma revizirii lucrării sale a lăsat tot forma ebraică şi păstrează numerotarea strofelor româneşti făcând o paralelă cu stihurile ebraice. În ceea ce priveşte conţinutul, această traducere nu diferă cu mult faţă de ultimele traduceri. Este şi firesc în acea perioadă...?! Traducerea corespunde studiului evolutiv al limbii române în acea perioadă caracterizată printr-un lexic mai diminuat, un limbaj greoi şi o topică specifică acelei perioade.
 
           
O altă traducere în limba română este lucrarea lui Cornelui Moldovan preluată după Biblie care este redată tot în versuri. Această lucrare nu este împărţită pe capitole ci esste redată în versuri, iar textul nu este redat ca şi în Biblie. Lecturând textul lucrării pare să fie cu totul diferit de cel din Biblie aşa după cum autorul afirmă: ,,Am fost nevoit să adaug lucruri noi, potrivite cu armonia întregului, pentru a desluşi şi pune în lumină înţelesul versetelor din Biblie „[33]
 
           
În concluzie Corneliu Moldovan spune despre ,,Cântarea Cântărilor” că este o poovestire idilică a unei iubiri vesele şi sănătoase pline de viaţă, tânără, aşa cum nu se mai iveşte astăzi, o iubire sălbatică şi înflăcărată, fără făţărnicie şi fără şovăire dar îndestulată de cea mai fragedă şi îndestulată poezie.
 
           
Pentru Radu Cârneci ,,Cântarea Cântărilor” nu este doar un epitalan, o simplă oraţie de nuntă, ci altceva cu mult mai mult ,,un poem liric de o unică frumuseţe şi frăgezime de un dramatism simplu şi luminos cu o evoluţie nualţată şi un final optimist, de o încredere în virtuţile iubirii atoatcuprinzătoare” .
 
           
Pe lângă multele traduceri ale Bibliei care s-au şi tipări, în Biblia tipărită în anul 1914 textul unor cărţi, dar mai ales a celor didactico-poetice ,,este destul de greu de redat” [34] de aceea s-au folosit texte româneşti existente care au la bază Septuaginta.
 
           
O traducere mai nouă dar şi cea mai aproape de adevăr este traducerea făcută de preoţii Vasile Radu şi Gala Galaction care în ediţia din anul 1934 a ,,Cântarii Cântărilor” chiar în prefaţă în câteva pagini arată ,,ca fiind cea mai enigmatică din toată Biblia”,[35] dar a combătut toate părerile greşite care susţin că ar fi un poem de iubire profană folosind argumente cât mai clare, pe lângă acestea arătând că această carte ,,este scrisă întru slava neamurilor”[36]este considerată şi izvor de taine şi de o continuă descoperire spirituală. Cuprinsul cărţii este redată în opt Capitole iar textul apropiat de cel al ultimei ediţii a Bibliei.
 
           
Traducerea şi comentariu făcut de Ioan Alexandru este relatat într-un studiu introductiv al Prof. Zoe Dumitrescu Buşulenga, unde arată importanţa literară şi frumuseţea poetică propriuzisă a ,,Cântarii Cântărilor”, graţioasa poveste de iubire dintre regele Solomon şi Salomita este una din cele mai vechi pastorale din istoria literaturii universale, păstrând în vechea ei structură toată prospeţime şi spontaneitatea mişcării unor suflete care se cheamă, se găsesc, se pierd dar se regăsesc după înaltele legi nescrise ale dragostei.
 
           
În această carte vorbindu-se despre iubirea ipostaziată într-o lume a unui moment istoric, a unei societăţi, în haina liricii vechilor evrei, privirea aceasta asupra iubirii se duce dincolo de aspectele ei imediate ca şi privirea aruncată asupra frumuseţii. Ca de altfel în toate popoarele lumii, şi în acest poem nu este vorba numai de simple figuri de retorică ci de simboluri care relevă adâncurile unice, esenţiale ale iubirii.
 
           
Ceea ce l-a determinat pe traducător să afacă această traducere a ,,Cântarii Cântărilor” o mărturiseşte în închiere unde spune că această traducere a făcut-o din dorinţa de a păstra cât mai adânc posibil în aceste neistovite frumuseţi atât de aproape de sufletul fiecărui om care se străduie cât îi stă în puteri să devină cât mai bun şi mai frumos, prilej de bucurie pentru ceilalţi.
 
           
Deci putem concluziona, atât din scrierile teologilor Vasile Radu şi Gala Galaction, cât şi din traducerea poetului Ioan Alexandru, spre a înţelege că, pentru toţi oamenii de cultură români ,,Cântarea Cântărilor” nu e nicidecum o scriere profană ci este ,,un poem lioric” inspirat, de o unică frumuseţe care înalţă sufletul pe culmile frumuseţii eterne”.[37]
 
           
Dar traducerea şi comentariu făcut de Petru Creţia este în contradicţie cu comentariu făcut de Ioan Alexandru şi celelalte personalităţi bisericeşti şi culturale.
 
           
Comentariul făcut de Petru Creţia la ,,Cântarea Cântărilor” este înfăţişat ,,ca un şir de cinci poeme de iubire încadrate între un prolog şi o închiere”.[38] În acest comentariu autorul spune că nu este nici un cuvânt în poem care să nu fie de iubire dintre cele două fiinţe, mire şi mireasă. Pentru Petru Creţia ,,Cântarea Cântărilor” nu este un poem liric inspirat, pentru el această carte ,,este un şir de cântece nupţiale care stau în fruntea poeziei de dragoste a lumii.”[39] Dar şi faptul că nu este aminti numele de Dumnezeu, spune doar că este de dragoste omenească.
 
           
Una din traducerile cele mai recente a ,,Cântarii Cântărilor” a fost realizată de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, versiune diortosită după Septuaginta. Această traducere este făcută în versuri având opt Capitole. Textul este redat ca şi în ultimele ediţii ale Bibliei, dar se poate observa în această traducere că traducătorul explică unii termeni într-un limbaj literar cât mai nou.
 
           
Din punct de vedere teologic lucrarea realizată de Înaltpreasfinţitul Bartolomeu este considerabilă. Ea este unică în felul ei pentru ortodoxia contemporană. Autorul este foarte atent în a reda sensul teologic autentic al textului scripturistic. Acesta este de altfel meritul acestei traduceri. Ea reuşeşte nu numai să surprindă adevăratul înţeles exprimat de autorul sfânt dar în acelaşi timp în opinia noastră reuşeşte acest lucru mult mai bine decât traducerile făcute până acum în limba română, cel puţin după ediţia Bibliei sinodale din anul 1914. Departe de noi gândul de a minimaliza importanţa şi valoarea traducerilor scripturii în limba română efectuate până acum deoarece ele au o valoare inestimabilă atât din punct de vedere al fondului cât şi al formei. Însă aşa cum afirmă Cristian Bădiliţă – un literat şi teolog contemporan aceste traduceri au unele lipsuri în ceea ce priveşte fidelitatea faţă de textul biblic din punct de vedere al sensului teologic.
 
           
Din punct de vedere literar, traducerea Bibliei, realizată de I.P.S.Sa este de o înaltă ţinută atât în ce priveşte limbajul cât şi forma. În ce priveşte limbajul acesta este deplin actualizat, el corespunde foarte bine exigenţelor omului contemporan. Accesibilitatea acestei traduceri este nota sa esenţială în care rezidă de altfel originalitatea sa.
 
           
În concluzie putem preciza că această capodoperă a fost tradusă şi în limba română de multe personalităţi, unii dintre ei mărturisind că s-au apropiat de ea cu multă admiraţie dar şi emoţii, fiindcă înţelegerea ei presupune ,,o profundă cunoaştere a spiritualităţii”,[40]din care a izvorât şi care este cea a orientului în cadrul căreia sentimentul religios şi-a găsit expresia lui în cea mai adevărată cântare şi poezie. Dar numai unele sufletele de elită sunt în măsură să se înalţe cu cugetul până la adevărata înţelegere a imensei frumuseţi ce se află în cuprinsulacestei cărţi. Cei care au considerat-o doar o scriere profană, rămânând doar la suprafaţa de înţelegere a lucrurilor, nici nu vor reuşi să descopere taina iubirii, adică marea iubire dintre Dumnezeu şi om, dintre creaţie şi Creatorul ei, cum şi Paul Evdokimov ne relatează: ,,Pentru antropologia biblică iubirea dintre mire şi mireasă îşi are originea în iubirea divină şi se deschide către Dumnezeu”.[41]
 
  


[1] Pr.Prof.Dr. Nicolae Neaga – Mitropolia Olteniei, pag.186 
 
[2] Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Instituţiile Teologice, E.I.B.M.B.O.R. Bucureşti, 1985, Pag.324  
 
[3] P.Join ,,Le Cantique des Cantiques,, p. 10-11 
 
[4] Comentariu- Patriarhul Nicodim Munteanu 
 
[5] Prof. Dr. Vasile Tarnavschi, Cernăuţi, 1928 
 
[6] Ibidem 
 
[7] Biblia sau Sfânta Scriptură, Traducere, note şi comentarii de I.P.S. Bartolomeu Anania, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod Bucureşti, 2001 
 
[8] Petru Creţia ,,Cântarea Cântărilor” tradusă şi comentată ed. Humanitas, 1995, pg. 8 
 
[9] I.P.S. Antonie Plămădeală , ,,Cântarea Cântărilor” 3000 de ani de frumuseţe, Sibiu, 2000, pg. 110 
 
[10] Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Institutele Teologice 
 
[12] Prof.Dr. Vasile Tasrnavschi 
 
[13] Studiul Vechiului Testament – Mnual pentru Istituţiile Teologice 
 
[14] Antonie Plămădeală - ,,Cântarea Cântărilor” – 300 de ani de frumuseţe 
 
[15] Studiul Vechului Testament – Manual pentru Studiile Teologice 
 
[16] Ibidem, pg. 31 
 
[17] Ibidem, pg. 32 
 
[18] Fernard Conte ,,Cărţile Sfinte”, pg. 159 
 
[19] Studiul Vechiului Testament – manual pentru Istitutele Teologice, pg. 29 
 
[20] Prof. Dr. Vasile Tarnavschi ,,Istoria canonului în Biserica creşină”, Cernăuţi, 1928, pg.46 
 
[21] Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, pg. 39. 
 
[22] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan ,,Cântarea Cântărilor – Frumuseţe, Iubire, Puritate, Poezie”, Sibiu, 2001, pg. 122 
 
[23] Ibidem, pg. 242 
 
[24] Ibidem, pg. 242 
 
[25] I.P.S.Bartolomeu Anania, pg. 486 
 
[26] Ibidem, pg. 486 
 
[27] Antonie Plămădeală, ,,Cântarea Cântărilor” – 300 de ani de Frumuseţe, Sibiu, 2000, pg. 109 
 
[28] Ibidem, pg. 110 
 
[29] I.P.S.Bartolomeu Anania 
 
[30] Ibidem, pg. 110 
 
[31] Ibidem, pg.111 
 
[32] Iuliu Dragomirescu, ,,Cântarea Cântărilor”, Poemă ebraică, Bran, 1901 
 
[33] Coreniu Moldovan, ,,Cântarea Cântărilor”, Prelucrare în Versuri după Biblie, Ed. Minerva, 1908 
 
[34] Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Institutele Teologice, pg. 104 
 
[35] Cartea ,,Cântarea Cântărilor”, Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol, Bucureşti, 1934, pg. 5 
 
[36] Ibidem, pg.6 
 
[37] ,,Cântarea Cântărilor”, traducere din luimba ebraică, note şi comentarii, un Studiu Introductiv de Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1977 
 
[38] Petru Creţia, Comentariu la ,,Cântarea Cântărilor”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pg. 183 
 
[39] Ibidem, 
 
[40] Pr. Rof. Dumitru Abrudan, Op. Cit., pg. 126 
 
[41] Paul Evdokimov, Taina Iubirii, editată de către Asociaţia Filantropică Medicală Creştină Christiana, Bucureşti, 1999, pg. 122 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Cantarea Cantarilor – o carte biblica si literara de o frumusete inegalabila / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 7, Anul I, 07 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!