Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 219 din 07 august 2011        Toate Articolele Autorului

Când te trage aţa ... ( 2 )
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se plimba gânditoare pe bulevardul Poseidonos. Era linişte. Lumea se odihnea. Unii, alţii se aflau la plajă. După amiază va începe tărăşenia. Se gândea ce-i va răspunde patronului, unde a fost şi ce a făcut în acest timp. Îi va zice adevărul, oricum nu se pricepea să spună baliverne. La ce bun? Se opri în dreptul unui club. O fată ştergea geamurile pe dinafară. Se uită la ea cum se întindea să ajungă până sus. Aştepta să fie întrebată de sănătate. De multe ori a procedat aşa. Vorbeau de una, de alta până când respectiva o întreba dacă nu caută cumva de muncă. Afla tot ce o interesa. Dacă patronul era băiat bun, dacă plătea bine, dacă...  
  
O maşină opri chiar în faţa stabilimentului. Din ea coborî un bărbat în grabă. Închise portiera cu zgomot. Se opri în faţa lor. O întrebă pe femeia care spăla geamurile dacă mai are mult, că în seara aceasta aştepta primii clienţi. Se interesă şi cine este fata cu care stătea de vorbă. „Cine să fie, o româncă amărâtă, cred că vrea de muncă”. Se uită la Mădălina şi o măsură din cap până-n picioare.  
  
- Vrei ceva de muncă? o întrebă tânărul cu părul grizonat şi cu un bărbişon frumos conturat.  
  
Mădălina îl privi drept în ochii albaştri şi se văzu imediat pusă în faţa unui interogatoriu, de unde e, unde a mai lucrat, dacă are pe cineva care să o recomande, etc. Îi era silă de toată această procedură. Toţi parcă erau făcuţi de aceeaşi mamă. Apoi, în câteva zile, trebuia să se culce cu el, de probă, să vadă dacă o să fie pe placul clienţilor... A vrut să zică că nu caută de muncă, dar nu a putut deschide gura. O întrebă dacă ştie limba. Da, ştia limba. 
  
- Vino cu mine! S-a dus după el ca un căţel ascultător.  
  
- Vezi cum arată interiorul? Îţi place?  
  
- Da, este cel mai frumos pe care l-am văzut până acum! Mi-ar place să lucrez aici!  
  
- Ţi-e foame? o întrebă direct, fără ocolişuri. Nimeni până acum nu a întrebat-o vreodată dacă îi este foame, nimeni în afară de mama ei. Nu ştia ce să-i răspundă, foame îi era cu siguranţă, dar cum să recunoşti aşa în faţa unui bărbat? Parcă i-ar fi fost ruşine.  
  
- Hai cu mine! I-a deschis portiera maşinii. Pentru prima oară se simţea respectată. Dar şi stânjenită.  
  
Au mers la o tavernă. Au mâncat caracatiţă şi peşte. El a băut numai apă minerală. Ea a vrut o cola.  
  
- Ai unde să locuieşti?  
  
- Deocamdată nu am, dar voi găsi, spuse Mădălina cu o teamă în voce ca şi cum dacă nu ar fi avut unde locui nu va fi angajată.  
  
- În seara asta poţi veni să dormi la mine acasă. Eu nu voi dormi în noaptea asta. Am multe de făcut. Numai dacă doreşti. Dar e o ocazie unică. 
  
Intinse mână fetei să o conducă spre ieşire. N-a fost în stare să răspundă. Dacă zicea nu, avea impresia că este un nu definitiv, nu mai putea reveni sub nicio formă. Patronul demară în trombă şi după un sfert de oră deschidea porţile cu telecomanda. Păşiră amândoi într-o curte plină de flori. Foarte mulţi oleandri. O casă impunătoare, cu etaj, se dezgoli după nişte copaci înalţi şi frunzoşi. Se simţea în aer un parfum de lămâi şi de piersici. Un câine alb, mare, cât un urs, îi întâmpina în pragul uşii.  
  
- Nu-ţi fie teamă! Când sunt şi eu alături nu e periculos. Dă-i laba! Laba, Epicur! Câinele a întins laba dreaptă ridicându-se în picioarele posterioare. Era un uriaş alb. Mădălina i-a strâns laba. O trecuse toate apele.  
  
- Epicur? se miră fata, la noi ar însemna altceva şi un zâmbet în colţul gurii îi înflori obrazul.  
  
- Mda, aşa îl cheamă. E numele unui mare filozof din antichitatea noastră. De la el ştiu următoare cugetare: „Moartea nu reprezintă nimic pentru noi, pentru că atât cât noi suntem, moartea nu vine, iar când moartea vine, noi nu suntem.” Ei, ce zici, nu este interesantă reflecţia lui?  
  
- O fi, dar eu nu vreau să aud de moarte...  
  
- Ai dreptate, ai toată viaţa înainte! Mai ai mult până va sosi ceasul în care să te gândeşti la moarte. Dar omul trebuie să fie pregătit oricând pentru trecerea în eternitate. Nu ştii pilda mironosiţelor?  
  
- Ştiu! Cu untdelemnul din candelă...  
  
- Aici e baia, toaleta. Acolo este bucătăria... Ăsta este livingroom-ul... Hai să-ţi arăt dormitorul. Aici vei dormi în noaptea asta. Îţi place?  
  
- Este prea mult, de ce faceţi asta pentru mine? Nici nu mă cunoaşteţi cine sunt, de unde sunt?!  
  
- Mâine vom discuta mai multe. Până atunci odihneşte-te! Fumezi?  
  
- Nu, nu fumez! se miră şi ea de ce a minţit aşa fără rost... oare chiar am de gând să mă las?  
  
- Dacă ai nevoie de ceva, te rog să te simţi ca la tine acasă. Dacă vrei să pleci, va trebui sa mergi odată cu mine, altfel în seara asta nu vei mai putea. Nu te va lăsa câinele. Ai tot ce-ţi trebuie. Noapte bună!  
  
Era prea de tot! „Cine este acest om şi ce doreşte de la mine?” Se uită prin toate încăperile şi nu-şi putea crede ochilor; un lux cum nu a mai văzut în viaţa ei! Tablouri imense a căror rame sigur trebuiau să fie aurite. Covoare în care ţi se afundau picioarele. Mobilier sculptat, cine ştie din ce lemn deosebit şi scump... pe jos ori era marmură ori gresie de cea mai bună calitate... Bucătăria era cât sufrageria de la mama de acasă. Avea pe puţin douăzeci de metri pătraţi! Ce frigider! Cu două uşi, poţi intră în picioare în el. Fel de fel de maşini de bucătărie, de spălat vase, de spălat rufe... televizor mare, foarte mare, cu plasmă, la noi ar fi costat o avere... la toate pâlpâiau afişaje digitale, ce să mai vorbeşti, era luxul de pe lume!  
  
Intră în dormitor. Se aruncă pe salteaua moale şi groasă. Nici nu-i mai venea să se ridice. Dar trebuia să se dezbrace, să se schimbe. „Cu ce?” Deschise uşa la un dulap încastrat în perete. „Mamă, ce de-a haine! Toate de damă!” Probă mai multe rochii, cămăşi de noapte. Nu se poate ! Sunt pe măsura ei! „Şi blănurile astea?!” Nici nu mai avu puterea să le probeze. Deja era prea mult! Se îndreptă spre bucătărie. De emoţie i se făcuse o sete de i se uscase gura.  
  
Deschise uşa frigiderului. Plin cu toate bunătăţile pământului. Îl închise la loc. Într-un colţ a văzut o vitrină frigorifică cât şifonierul vechi al mamei de acasă. Plin cu tot felul de sticle. Frumos aranjate. Cu etichete de-ţi luau ochii. Abia a reuşit să găsească o sticlă cu apă minerală. Îşi turnă un pahar. Mai puse încă unul. Mare sete avea. Pe masă a văzut un pachet de ţigări. Era început. Luă o ţigară. Lângă pachet o brichetă de colecţie. Trase câteva fumuri cu sete.  
  
Dintr-o dată gândul îi zbură undeva: „Dacă băiatul ăsta era însurat şi o să vină soţia lui?! Ce va spune ea? O apucă tremuratul. Cum a putut să fie chiar atât de proastă şi să pună botul?” Mai aprinse o ţigară. Îşi făcu semnul crucii: „Doamne apără şi păzeşte!” De când a terminat clasa a opta e prima dată când se ruga la Dumnezeu şi zise Tatăl nostru. Se rugă în genunchi. De mâine se va lăsa şi de fumat şi se va gândi cu luare aminte la sufletul ei. Numai să o scoată cu bine din această situaţie. „Te rog, Doamne, te impor!”  
  
Adormi abia spre dimineaţă. Când s-a trezit, ceasul era trecut de ora prânzului. S-a spălat şi s-a îmbrăcat. Se tot plimba prin casă. A deschis un geam de la bucătărie. Simţea că se înăduşă. 
  
Când a intrat în living cât pe ce să-i stea inima. Pe canapea dormea, sforăind vertiginos, un bărbat. Ar fi vrut să se apropie, să vadă cine este. Dar ceva o oprea să facă acest pas. Poate e el. Are acelaşi păr grizonat. Era în cămaşă şi blugi. Dormea cu faţa în pernă. Nu avea cum să fie altcineva. Ar fi lătrat câinele şi ea s-ar fi trezit oricum. Nu ştia ce să facă. Ar fi vrut să facă ceva pentru acest băiat. Dar pentru moment nu putea decât să-i pregătească o cafea. Merse în bucătărie şi pregăti filtrul de cafea, să o menţină caldă până se va trezi. Era foarte curioasă ce va discuta cu ea. Avea totuşi o emoţie, dar nu era una care să o tulbure, era ceva care nu i se părea nici prea greu de dus dar nici prea uşor. Ceva îi spunea că va deveni menajeră, chiar începuse să-i placă această casă. Primul ei contact a fost unul de natură să-i ofere un somn liniştitor şi dulce. Demult n-a mai dormit aşa.  
  
S-a auzit apa de la toaletă. S-a trezit patronul, îşi zise. Parcă o apucă un fel de tremurat. „Ce va fi va fi! Doar n-o să-mi taie capul!”  
  
Tânărul a intrat în bucătărie ştergându-şi faţa cu un prosop albastru pe care Mădălina observă o corabie cu pânzele ridicate.  
  
- Bună dimineaţa! Dar deja e ziua de-a binelea! spuse cu un ton jovial. Cum ai dormit? A, ştiu, într-un pat străin greu te prinde somnul, nu-i aşa?  
  
- Bună dimineaţa! am dormit chiar foarte bine, m-am mirat şi eu, de mult nu am mai dormit atât de bine, recunoscu Mădălina într-o greacă destul de bună. Uitase că abia a adormit spre dimineaţă. 
  
- De unde eşti? Chiar din România sau din Moldova? întrebă grecul atât de vesel încât fata avu impresia că el ştie mai multe decât s-ar fi aşteptat ea.  
  
- Da, din România şi chiar din Moldova, dar nu cea de peste Prut.  
  
- Aha! Îmi plac românii, sunt oameni veseli şi de treabă. Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Hagi... Caput Ceauşescu, bine i-aţi făcut! Dar nu e bine că voi tinerii plecaţi din ţară şi vă lăsaţi obiceiurile voastre! Noi ne-am luptat mult în această ţară ca să ne fie bine. Şi încă nu e bine!  
  
Vom mai lupta când va fi cazul. O să fie foarte greu de ţara voastră, dacă toţi tinerii pleacă peste hotare. Rămân acolo cei bătrâni şi guvernanţii o să-şi bată joc de ei, implicit şi de voi.  
  
Deschise uşa la somptuoasa vitrina frigorifică şi puse pe masă o sticlă cu o etichetă foarte frumoasă, cu înscrisuri în limba greacă, "Ouzo". Este cea mai faimoasă băutură a grecilor, marcă înregistrată a ţării. Este o băutură foarte puternică, care se bea cu gheaţă sau cu puţină apă. Este întotdeauna acompaniată de aperitive şi de prieteni buni. Cea mai bună "Ouzo"este făcută în Lesvo sau Mytilini.  
  
Turnă în două pahare cam de trei degete. Ciocni cu tânăra româncă.  
  
- Bine ai venit pe acest tărâm călcat şi binecuvântat de zei!  
  
- Bine v-am gasit, d-le...  
  
- Ah, nici nu ne cunoaştem pe nume. Eu sunt Anargyros. O să-ţi fie greu să-mi pronunţi numele. Poţi să-mi spui simplu: Gyros. În limba voastră numele meu înseamnă pur, incoruptibil; te asigur că niciodată nu mi-am făcut numele de ruşine. Să nu uiţi asta!  
  
- Eu sunt Mădălina...  
  
A băut până la fund. Mădălina abia a pus limba că iute şi-a turnat un pahar cu apa minerală din sticla începută de seara trecută. Băutura era foarte tare. Ardea pe buze. Gyros zâmbi pe sub mustaţă. A luat o ţigară din acelaşi pachet din care fumase şi tânăra fată. Abia atunci a văzut două chiştoace în scrumieră. S-a înroşit la faţă dintr-o dată şi a izbucnit cu o furie teribilă:  
  
- Ai spus că nu fumezi! De ce m-ai minţit? A prins-o cu mâna stângă de bărbie iar cu dreapta i-a ars o palmă peste obrazul drept de i s-a cutremurat capul. Fata a lăsat privirea în jos, ar fi vrut să plângă, dar nu putea. Îi era tare ciudă pe ea. Ştia că minţise fără niciun rost, din prostie. Merita mai mult de o palmă. Grecul i-a întins pachetul.  
  
- Ia o ţigară, fumează! Nu am nimic împotrivă să fumezi, dar să nu mă minţi. Vreau să ştiu totul despre tine! Vreau să avem încredere unul în altul!  
  
- Nu mai fumez! Mi-am promis că de astăzi mă las de fumat. Şi mă voi lăsa, orice-ar fi!  
  
- Felicitări! M-ai supărat extraordinar. Am vrut să te jignesc, tare de tot! Să-ţi spun că faci parte dintr-o naţiune de curve, că sunteţi un popor de fătălăi! De laşi şi de excroci! Dar mi-am adus aminte de cel mai bun prieten al meu... Mi-a salvat viaţa într-o croazieră pe Marea Egee. Mi-a salvat-o pe-a mea, ca să şi-o piardă pe-a lui! Era un om deosebit şi era român! Eu îmi datorez viaţa unui român şi vreau să găsesc un alt român, dar de data asta o femeie. Vreau să am încredere într-un om, chit că este femeie! Ce spui? Voi mai găsi vreodată un bărbat sau o femeie în care să am aceeaşi încredere? Că nu mă va lăsa să mă înec în această viaţă? Şi nici eu să nu-l las? S-a îndreptat către geamul pe care, cu ceva timp în urmă, Mădălina îl deschisese. Nu mai zicea nimic. Se aşternuse o linişte apăsătoare. Româncuţa gândi că patronul plânge în amintirea prietenului său. Asta o făcu şi pe ea să se cutremure. A izbucnit într-un plâns în hohote. De ce? O durea durerea acestui bărbat din faţa ei. Dar o durere care-i sfâşia inima. Se gândi la bietul lui prieten care i-a salvat viaţa, numai el ştie cum a fost! Dar să mori departe de ţară, departe de părinţi, de fraţi şi de surori... Aceste gânduri parcă-i alimentau plânsul, lacrimile se făceau şuvoi şi suspina fără oprire. Gyros s-a întors cu faţa către ea. Aşa era, cum intuise Mădălina. Plângea. S-a dus spre el şi i-a luat mâna dreaptă în mâinile ei delicate. Nu ştia de ce făcea acest gest. I-a sărutat mâna. Bărbatul a cuprins-o în braţe şi au stat aşa minute bune, până s-au liniştit. 
  
* 
  
Au ieşit în oraş să se plimbe. I-a povestit fetei despre istoria antică a Greciei. 
  
Câte ştia acest băiat! Şi ce istorie bogată are această ţară!  
  
Au trecut pe lângă o terasă care avea un nume nu tocmai grecesc:"Taj Mahal". A vrut Gyros să bea neapărat un ceai.  
  
- Din câte îmi dau eu seama acest nume nu l-am întâlnit prin istoria voastră.  
  
- Ai dreptate este un nume indian. Dacă te uiţi atentă observi că şi îmbrăcămintea fetelor care ne servesc seamănă cu cea a indienilor. Nu ţi se pare?  
  
- Da, dar ce caută aici la voi, în cultura voastră? Se miră Mădălina admirând frumuseţea deosebită şi felul lor de a saluta cu palmele lipite aplecând capul în acelaşi timp. A înclinat şi ea capul ca un răspuns la salutul indiencei când i-a aşezat farfurioara împreună cu ceaşca de ceai din care un fricel de abur se ridica alene indoindu-se când la stânga, când la dreapta. 
  
- E o poveste lungă, dar e foarte interesantă. Taj Mahal-ul este cel mai faimos monument din India, un templu magnific ce aminteşte lumii de astăzi despre puterea adevărată a dragostei unui împărat pentru soţia lui, împărăteasă. Poetul englez Edwin Arnold îl descrie ca fiind „nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră.” Extraordinar, ce frumos a zis acest poet! Prin secolul 16-18 Agra era capitala Imperiului Mogul. Am fost şi l-am vizitat acum vreo 4 ani. Din New Dehli faci cam vreo oră şi jumătate cu trenul expres. Este, după mine, cel mai bine păstrat monument- mormânt din lume. Împăratul mogul Shah Jahan, era căsătorit cu o prinţesă persană, Mumtaz Mahal. Era a doua sa soţie. Cea mai frumoasa femeie din lume! Aveau împreună 13 copii. Deşi însărcinată cu al 14-lea copil l-a însoţit pe soţul ei într-o campanie de nimicire a rebeliunii din Burhanpur. I-a venit sorocul în timpul acestei campanii. A născut un băiat, dar ea a murit la scurtă vreme după naştere. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat să-i îndeplinească patru dorinţe: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, să-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormântul la aniversare.  
  
Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Construcţia Taj Mahal-ului a demarat în 1631 şi a durat 22 de ani. Se spune că 20 de mii de oameni ar fi fost trimişi să muncească aici. Materialele erau aduse din întreagă Indie şi din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote"ce număra 1000 de elefanţi. Proiectat de arhitectul iranian Ustad Işa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei eterne". Clădirea "răsare"din peisajul roşcat, aşezată fiind pe o terasă de marmură albă care pune în evidenţa domul şi cele patru minarete.  
  
- Ce sunt alea minarete? Se trezi ca din transă fata, furată de această poveste interesantă.  
  
- Ca element comun al moscheilor, indiferent de stilul arhitectural adoptat sunt minaretele. Acestea sunt turnuri înalte aflate în colţurile moscheilor, fiind cele mai înalte puncte ale acesteia. Moscheea Hassan din Casablanca, Maroc, posedă cele mai înalte minarete din lume.  
  
- Le-ai văzut şi pe acestea?  
  
- Da, am fost cu tata, am văzut tot ce trebuia văzut în această lume!  
  
- Nu ai fost împreună şi cu mama?  
  
- Nu, cu mama nu am fost nicăieri, niciodată! Mădălina şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, gândi că iar a făcut o trăznaie, n-ar fi trebuit să întrebe. A observat o umbră de tristeţe pe chipul lui. Ce frumos este aşa trist! Gyros îşi aprinse o ţigară. I-a întins pachetul Mădălinei. Aceasta a dat din cap.  
  
- Hai, fumează cu mine, te rog! Te rog să mă ierţi pentru palma de astăzi. M-a durut până în adâncul sufletului faptul că m-ai minţit. Acum mă doare şi mai tare că te-am lovit. Nimic nu se rezolvă cu violenţa. Am zis că mă răcoresc, dar mi-am sporit durerea. Ce drept aveam eu faţă de tine? Cine sunt eu? Niciodată nu ştii ce este în sufletul omului. E prima dată ... dar si ultima când am dat o palmă. Am crezut şi eu ..." 
  
Mădălina şi-a zis că-i timpul să schimbe discuţia, dacă mai continua aşa va trebui să plângă. ”Băiatul acesta are ceva pe suflet, îmi transmite toată durerea lui. E ca şi cum ar vrea să-mi dea crucea lui să o mai duc şi eu. Curios. Nimeni nu mi-a vorbit astfel până acum.”  
  
- Sunt şi moschei fără minarete?  
  
- Există moschei fără minarete, acestea fiind primele moschei din vechime, dar şi cele ale islamului conservator. Prima minaretă a fost construită la Basra în Irak în timpul domniei califului omeiad Muawiyah I. Acesta a încurajat construirea minaretelor, care erau folosite de muezini pentru adunarea musulmanilor la rugăciuni, ele fiind un corespondent al turlelor cu clopot ale bisericilor creştine.  
  
- S-a mai recăsătorit împăratul, aşa cum i-a cerut împărăteasa?  
  
- Da, asta a reuşit! Primele două dorinţe ale împărătesei a reuşit să le îndeplinească. Pe celelalte n-a mai reusit. Fiul sau, Aurangzeb, l-a exilat într-unul din turnurile fortului. A dorit să se asigure astfel că banii necesari pentru purtarea războaielor nu vor mai fi irosiţi pentru construcţia de temple.  
  
- Şi ce are atât de frumos şi minunat acest mausoleu, că până la urmă este un mausoleu, nu?  
  
- Ai dreptate, e un mausoleu. Au fost aduşi meşteri din Persia, Turcia, Italia, Franţa. Marmura a fost adusă din carierele Markhana, iar gresia roşie de lângă Fatehpur Sikri. Legenda spune că proiectul şi supravegherea construcţiei au fost făcute de celebrul arhitect Ustad Işa Khan, căruia, la sfârşitul lucrărilor, împăratul a ordonat să îi fie tăiată mâna dreaptă pentru a nu mai putea înălţa vreodată o construcţie care să rivalizeze în frumuseţe cu Taj Mahal.  
  
- Asta e o boală la împăraţi şi la domnitori! Şi la noi, Meşterul Manole a făcut o mânăstire, monument peste veacuri. Dar Negru-Vodă când a văzut ce ctitorie măiastră au făcut meşterii a poruncit să fie dărâmate schelele. I-a lăsat să moară sus pe acoperiş. Legenda spune că ei şi-au făcut aripi din şindrile ca să poată ateriza vii pe pământ.  
  
- Şi au reuşit? deveni curios grecul.  
  
- N-au reuşit, pe locul unde a căzut Manole se află astăzi o fântână lină cu apă puţină. Ha, ha! Vezi că nu ai văzut toată lumea? M-ai minţit! 
  
- N-am auzit până acum de legenda voastră. Să-mi spui mai multe. Am auzit ceva despre Dracula, dar parcă sună prea straniu şi prea comercial.  
  
- Poţi sa mai continui? 
  
- În paralel cu lucrările de construcţie, s-a efectuat decorarea monumentului cu intarsii de turcoaze din Tibet, agate din Yemen, safire din Ceylon, ametiste din Persia, coral din Arabia, jad din China, malachit din Rusia, perle din Oceanul Indian. Motivele florale realizate sunt de o deosebită delicateţe. Spre exemplu, o floare de iris conţine în jurul a douăzeci de fragmente de diferite pietre semipreţioase, iar o floare de mac treizeci. Procedeul folosit, cunoscut sub denumirea de „pietra dura”, îşi are originea la Florenţa, unde era folosit pentru decorarea platourilor şi cutiilor de dimensiuni mici.  
  
- Ai amintit aici un cuvânt... intarsii... ce înseamnă? 
  
- Este o tehnică anume prin care unui obiect de marmură, în cazul nostru, i se face anumite crestături în care se introduc cu mare precizie pietre semipreţioase...  
  
- Am inţeles, este o adevărată artă. 
  
- Un mare episcop care a vizitat acest mausoleu a făcut o remarcă care a rămas celebră până astăzi. A spus că această lucrare a fost făcută de uriaşi şi finisată de bijutieri. Dar să revin. 
  
Mausoleul este construit pe o platformă de marmură înaltă de şapte metri şi are pe fiecare latură un portal uriaş de treizeci şi trei de metri înălţime. Deasupra se află o cupolă gigantică în formă de perlă, pentru a cărei construcţie a fost folosit un plan înclinat lung de circa două mile. Pentru moguli perla simboliza farmecul feminin, astfel încât Taj Mahalul este considerat o „apoteoză a feminităţii indiene". 
  
În interiorul mausoleului se află cavourile de marmură albă, încrustate cu pietre semipreţioase şi protejate de ecrane fin traforate, din aceeaşi marmură, decorată cu intarsii de pietre semipreţioase. Sarcofagele reale, cu rămăşiţele pământeşti ale celor doi, se află într-o criptă situată sub podeaua încăperii, la nivelul grădinii exterioare, unde, iniţial, potrivit tradiţiei mogule, aveau acces numai rudele foarte apropiate şi înalţii demnitari.  
  
Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră şi de la anotimp la anotimp aşa încât Taj Mahalul şi mormântul pe care îl găzduieşte nu sunt niciodată la fel. Ca o bijuterie străluceşte Taj-ul în lumina lunii, captată de nenumăratele pietre preţioase încrustate în marmură. La răsărit întreg ansamblu pare roz, iar seara alb-gălbui. Schimbarea culorilor se spune că este simbolul stării de spirit a femeilor.  
  
Madălina a rămas cu gândul la soţia împăratului.  
  
- Chiar aşa de mult a iubit-o încât să albească în câteva luni? Şi să-i facă o asemenea minune? 
  
- Bine zici. Este considerată chiar a opta minune! Cred că ţi s-a făcut somn. Hai, să mergem acasă. O să visăm în seara asta împăraţi şi împărătese.  
  
- Şi prinţese... şi un prinţ!  
  
- Tu, eu iar nu dorm în seara asta. Voi veni mâine pe la ora nouă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Când te trage aţa ... ( 2 ) / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 219, Anul I, 07 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!