Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Când stelele de pe epoleţi nu ajung!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tresar de sunetul tăios al sosirii unui mesaj telefonic. Nu e pe telefonul meu. Am dormit...în deplasare. Dintr-o altă cameră, cineva se trezeşte zgomotos. 
  
-Dumnezeii mamii tale de telefon! E duminică, ce naiba... 
  
Închid instinctiv ochii, ca un copil surprins făcând o faptă rea. De spaimă, am o senzaţie de vomă. Mă ridic şi tiptil cobor în bucătărie. Mai sunt şi alţi somnoroşi, orbecăind după cafea. 
  
-Cine n-avea somn, bă? 
  
-Vară-mea! Îi arde de metafore...cică “ Am auzit tocmai ce nu voiam s-aud!” 
  
-Păi ce nu voia s-audă? 
  
-O fi murit frati-so ! Aseară m-a sunat ca e în comă şi cei de la spital voiau să-l ia acasă. Care casă?... că şi ea locuieşte la o prietenă. 
  
Atunci mi i-am amintit pe fraţii cu ochi azurii. Erau fiii unui colonel... 
  
Nu voi uita niciodată acel chip, al colonelului. L-am văzut o singură dată, la o nuntă. Era un bărbat de vreo 70 de ani, cu părul perfect negru, dat peste cap, ca în filmele interbelice. Pielea albă, sidefie. Înalt, foarte înalt, şi drept, ca un stejar, cu mâinile stafidite, purtând cu eleganţă nobiliară un inel masiv, de aur, ce imagina un şarpe ce-şi înghiţea coada. Ochii lui mari, mult prea mari pentru un chip aşa de uscaţiv, trăiau în altă lume. 
  
-N-a ieşit de 11 ani din casă, dar pentru nunta asta, a chemat croitotul (fostul lui croitor, din vremea când era ofiţer activ) şi şi-a făcut costum nou, ne povestise atunci, fiica lui. Mirele e băiatul surorii lui. 
  
Povestea colonelului era cutremutătoare. 
  
Fusese recrutat pentru Şcoala de ofiţeri, în anii 50. “De origine sănătoasă”, dintr-o familie simplă şi numeroasă, din Moldova, I. lăsa în urmă patru surori, fără zestre, devenind speranţa de mai bine a părinţilor lui. A fost harnic şi silitor, ascultător şi pedant, perfecţionist până peste marginile răbdării. A adunat fiecare soldă, cu grijă, până şi-a măritat surorile şi le-a construit părinţilor o casă mai arătoasă. Unde era viaţa lui? Cui îi păsa? 
  
Anii înaintaseră... 
  
Venind odată de la părinţi, după sărbătorile de iarnă, nimeri într-un tren aproape îngheţat (trenul Iaşi-Timişoara era recunoscut drept „casa morţii”). Printre oamenii adormiţi de frig sau nemişcaţi de înfofolire, o tânără, în rochie de seară, cu spatele gol şi bijuterii mari, stridente, îi făcea semne, mai discrete, mai directe, să vină afară din compartiment. Dacă la început o ignoră total, de la un timp îl amuza insistenţa ei. „O fi băută, că acum, de sărbători, se mai întămplă...”. 
  
-Du-te, dom'le şi vezi ce vrea, că ne terorizează pe toţi, răbufni un coleg de compartiment. 
  
Maiorul (pe atunci) se ridică şi ieşi. 
  
-Vino, te rog, în compartimentul meu, să mă ajuţi puţin! se auzi vocea delicată a d-rei. 
  
“Nu mirosea a băutură. La ce să o ajut?” se gândea I. şi o urmă amuzat. 
  
În compartimentul ei...nu era nimeni...şi mirosea a parfum franţutesc. Brusc, fata-şi scosese rochia (sub care nu mai avea nimic!) şi o aruncă pe geam. Nici poşetă, nici bagaj...nimic, nimic. În compartiment erau doar el şi ea. Trenul intra în gara Caransebeş. El rămase perplex. 
  
-Spune tu acuma, cum să cobor, că mă aşteaptă tata în gară? 
  
-Minodora! Minodora! striga pe la geamuri un bărbat de la ţară. 
  
-Aici sunt, tata! îi strigă sărind să se vadă peste umărul bărbatului nebunatica asta mică. 
  
-Minodora, să nu rămâi în tren! 
  
Pe peron se anunţa plecarea trenului. I. o luă în braţe şi coborî cu ea în gara Caransebeş, ţinând-o lipită de corpul lui, învelită cu mantaua (nu mai era vreme să o dea jos de pe el şi să-i acopere goliciunea). Trenul plecă, cu bagajele lui, cu tot. 
  
-Tata, numai dumnealui i-a fost milă de mine! 
  
-Domnule ofiţer, din suflet vă mulţumesc! zise ţăranul cel rotofei, luându-l în braţe, cu lacrimi de-ţi rupea sufletul. 
  
Dacă la unitate era poreclit “rupe oase”, maiorul stătea acum, în gara Caransebeş, cu trupul acela fierbinte şi gol, pe sub manta şi nu ştia ce să facă. 
  
-Nu mă mai strânge aşa, că-mi frângi oasele! se răsti dulce mica arătare. 
  
Abia atunci îşi dădu seama cât de tare o strânsese...de spaimă şi de ineditul situaţiei. 
  
-Minodoro, o s-o păţeşti într-o zi! îi zise un ceferist, care venea cu o pătură sub braţ, mustăcind de amuzament. 
  
Maiorul o eliberă, derudat. Atunci îi văzu mai bine părul negru şi lung, şoldurile rotunde şi pline, picioarele zvelte, de revistă, tocurile ascuţite, sânii obraznici, îmbujoraţi de ger. Se roşi de emoţie. 
  
-Domnu' ofiţer, haideţi să dăm telefon să vă coboare bagajele la Lugoj, ori să vi le păstreze la Timişoara, până ajungeţi, că abia peste 3 ore mai aveţi un tren, continuă ceferistul. 
  
De la acesta află că Minodora era una dintre cele mai bogate fete din zonă, unică la părinţi...dar „nebună rău”. Lua trenul...care-i venea ei...fără o destinaţie anume...şi se lega de bărbaţi pe tren...se dezbrăca...îi provoca. Nu de puţine ori a adus-o poliţia acasă, jefuită, bătută, violată. Au internat-o ai ei de n ori pe la tot felul de spitale. Îi trecea “focul”, apoi era iar o fată de treabă...o vreme. 
  
-Ce vagon şi ce loc aţi avut? În ce consta bagajul dumneavoastră? întreba ceferistul, cu telefonul în mână. 
  
Ochii lui I. rămăseseră pironiţi la geam. Din sanie, o femeie coborî şi o îmbrăca pe Minodora. Putea fi mama sau sora ei. Fata cu plete negre îi făcea semne de pupicuri, de rămas-bun, ofiţerului de la geam, îngreunând sarcina femeii cu hainele. 
  
-V-au dat jos bagajul la Lugoj! anunţă ceferistul. Sărmanii oameni! Vezi ce se întâmplă când se cunună fraţii, între ei? Că cică ta-su cu mă-sa sunt fraţi buni, dar n-au ştiut decât după ce-au făcut-o pe Minodora, că atunci a ieşit de la puşcărie tatăl mă-sii, cel adevărat, care a recunoscut că o siluise pe nevasta stăpânului său şi femeia aceea muri, fără să spună cuiva taina ei. Acu, ce să facă, să omoare copila? Că nu-i tot timpul aşa. 
  
-Domnu' ofiţer, vă ducem noi până la Lugoj, dacă vreţi, intră, cu căciula în mână tatăl Minodorei. 
  
Pe geam, aceasta sărea ca un ied în sanie, făcându-i semne să vină. 
  
Şi el s-a dus. S-a dus cu ea, nu doar cu sania, până la Lugoj, ci şi în faţa altarului şi-au făcut doi copii, sidefii, ca ea, şi cu ochii mari, mult prea mari şi albastrii, ca el. 
  
Numai Dumnezeu le-a ştiut viaţa. Pentru avansarea lui, în gradul de colonel, ea i-a făcut “o surpriză”...care l-a costat cariera: i-a comandat, la ţinuta festivă, nasturii şi stelele şi însemnul armei...din aur de 24 de karate! După ceremonie, I. a fost chemat să-şi semneze demisia. 
  
În noaptea aceea, Minodora a dispărut. Era iarnă. Trupul i l-au găsit abia în primăvară, când se topesc zăpezile, bine conservat. Fusese aruncată din tren, jefuită, violată... 
  
El n-a mai ieşit din casă...11 ani...până la nunta nepotului. 
  
După Revoluţie, imobilul în care locuiau a fost revendicat de proprietari, nişte evrei...care au vândut unor ţigani. I. a murit la terapie intensivă, după o comoţie cerebrală, în plin proces de evacuare. 
  
Fără pensia colonelului, fără casă, copiii lui s-au răzleţit. Ea a lucrat o vreme în învăţămant, ca suplinitoare, şi a locuit la un internat. Acum, stă la o prietenă. El şi-a făcut o firmă de amenajări interioare...apoi a băut tot...tot. Azi s-a sfârşit, între Spitalul de psihiatrie din Gătaia, care-i făcuse externarea....şi Spitalul Judeţean, care nu voia să-l primească. Doar când un cunoscut al surorii lui a ameninţat că aduce ProTv-ul, l-au primit...la morgă. 
  
Mătuşa mortului, savura tacticos din cafea. Era de trei săptămâni în Timişoara. 
  
-Dă telefon, la Iaşi, să nu zică cumva, careva, că am fost aici! Mă duc acasă cu trenul de-amiază. I-oi pune eu parastasul de 40 de zile. 
  
Stăteam şi mă uitam înlemnită: ce se întâmplă cu noi, cu oamenii acestor zile? 
  
Tatăl mortului nu se însurase, în tinereţe, până femeia asta nu a avut zestre, să se poată mărita. Mortul era nepotul ei, fiul fratelui ei! Nepoata, o fi având nevoie şi ea de o îmbrăţişare...că nu mai are nici mamă, nici tată, nici frate... 
  
-Boc e de vină, că uite, sunt pensiile mici! îmi spune dama, simţindu-mi privirea mustrătoare. Mi-ar trebui haine negre, coroană, anunţ la ziar...S-o aştepta şi fata aia la vreun ajutor...dar cu banii ăştia, abia mă întorc acasă. Mai îmi trebuie medicamente...şi să trăiesc. 
  
Aşa e, mamaie...Mai trebuie să şi trăim! 
  
Timişoara, 02.10.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Când stelele de pe epoleţi nu ajung! / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 275, Anul I, 02 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!