Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Ana Maria Gîbu         Publicat în: Ediţia nr. 802 din 12 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Când reflectoarele se aprind şi cortina se ridică...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Motto:  

„Nevoia de-a urma aceeaşi şcoală-  

Cu toţii să o repetăm în cor  

Vrem să-mbrăţisăm de azi, cu-ardoare,  

profesia de spectator”  

(Luminiţa Zaharia – Nevoia de Pavel)  

Totul începea atunci când eu, spectatorul, aflam că artistul sau trupa, artiştii sau actorii mei preferaţi aveau programat un spectacol. Nu la TV, ci live, în sala de spectacole a oraşului în care locuiesc, deoarece emoţia aia pe care o aştept de la ei, până să ajungă la mine umblă singură, liberă, hai-hui prin sală sau pe oriunde; sentimentul şi bucuria aia de a fi la grămadă cu alţi spectatori la fel ca mine sau mai emoţionaţi nu se pot compara cu nici o înregistrare sau filmare, indiferent cât de performant ar fi studioul şi aparatura folosită.  

În ziua spectacolului plecam de acasă cu ceva timp înainte de ora începerii, fredonând refrene sau chiar piese întregi, sau imaginându-mi anumite scene pe care doream să le văd. Drumul spre sala de spectacole mi se părea foarte lung, deşi în mod obişnuit făceam doar 10 minute! Genunchii îmi tremurau de fiecare dată, iar inima o lua la trap, încât nu o mai puteam opri. Intram timidă în sală (sunt o timidă incurabilă), ca un copil într-o încăpere cu multe jucării nevăzute şi pe care şi le-ar fi dorit!  

Făceam rost, încă de la intrare de toate materialele informativedespreartiştii mei, până la începerea spectacolului: un CD, o casetă, un poster, un pliant, un calendar, o carte...  

Urmăream, în acelaşi timp, pe ceilalţi spectatori care veneau grupaţi câte doi, trei sau mai mulţi. Eu eram singură! De ce? Pentru că aşa voiam ! Doar singură fiind puteam să trăiesc emoţia de spectator, aşa cum o înţelegeam eu, cum ştiam eu. Nu voiam să împart cu nimeni momentele de vrajă care erau doar ale mele.  

De cele mai multe ori nu găseam loc în faţă, aveam bilet în rândurile din spate. Sau aşa îmi doream eu să nu fiu în bătaia „puştii”, cum se spune. Nu ştiu exact. Ceea ce ştiu sigur este că atunci când artistul năvălea pe scenă de parcă l-ar fi împins cineva de la spate, mă ridicam mută şi în grabă de la locul meu şi mă aşezam pe oricare alt loc liber, de pe rândurile din faţă.  

Lumea apluda. Şi bine făcea! Artistul are nevoie de aplauze, nu de huiduieli sau fluierături, fie ele şi de bucurie sau admiraţie. Eu...nu puteam să aplaud odată cu ei.  

Eram ca hipnotizată şi... mă trasformam dintr-o dată în artist, pentru că locul meu este şi pe scenă, în diferite ipostaze: dansez, cânt, citesc din creaţiile mele personale...Vraja de spectator se rupea parcă ...dintr-o dată şi mă trezeam pe scenă!  

Pierdută printre paşii nesiguri, uitam să respir, mă-ncurcam în cabluri încâlcite...Nu mă supăram, zâmbeam. Ştiam că spectatorul asta aştepta de la mine, să zâmbesc! Nu mă costa nimic, dar câte nu puteam câştiga cu zâmbetul!  

Simţeam imediat bucuria oamenilor. Îmi plăcea să cred că şi ei simţeau căldura sufletului meu. Toţi ochii aţintiţi asupra mea, precum cele mai performante lasere, îmi dădeau putere. Puterea de a spune prin cântec tot ce aveam adunat în minte şi în suflet pentru ei. Privirile lor parcă se unduiau după mine ca floarea soarelui după soare. Poate nu era chiar aşa, dar eu aşa le vedeam!  

Când spectacolul începea deveneam iar spectator. Unul obişnuit, simplu, cuminte. Aşteptam să mă cuprindă vraja care pleca din inima şi mintea artistului care a venit să cânte pentru mine. Pentru toţi. Voiam să ascult muzica, s-o trăiasc cu inima, s-o imprim pe suflet şi în minte şi apoi să aplaud.  

Îmi doresc foarte mult să fac parte dintr-un cerc închis: SPECTATOR-ARTIST sau ARTIST-SPECTATOR, deoarece numai acest cerc păstrează în el tot ce este mai frumos în lumea asta mare şi întortocheată: omenia, admiraţia, respectul, dragoste, iubire, toleranţă, frumuseţe.  

Îmi place ideea de a privi ambele perspective. Ca artist, iubesc publicul şi mă străduiesc să dăruiesc prin creaţie tot ce pot. ca spectator, iubesc artiştii şi încerc să-i înţeleg pe fiecare, să decodific fiecare intenţie a sa şi să învîţ „nevăzutul” din actul minunat al creaţiei artistului. Alfel vorbind, fiecare suntem artişti în fiecare clipă a vieţii noastre, jucând un anumit rol la şcoală, acasă, în grupul de prieteni, dar suntem şi spectatori tăcuţi la unele evenimente neprevăzute ale vieţii, în care părerea noastră nici nu mai contează”, mi-a mărturisit într-una din zile Doru Ciutacu, prezentator TV, la Televiziunea română.  

Să fii tu, să te accepţi aşa cum eşti, să fii prietenul tău, să fii criticul tău, să fii fanul tău, sunt, cred eu cele mai importante aspecte, de care eu ţin seama. Dacă le ai pe acestea, fie ca artist sau ca spectator, eşti capabil să iubeşti lumea în care trăieşti şi să schimbi ceea ce crezi tu că ar trebui schimbat.  

Eu, ca spectator as vrea să fiu ca lumânarea care reuşeste să facă ce nu poate face soarele: să strălucească noaptea!  

Când sunt pe scenă mă străduiesc să ning alb în sufletele spectatorilor. Când sunt în sală vreau să primesc darul divin trimis de artist, să-l simt când plânge pe dinlăuntru şi să-l văd cum luptă să iasă din această stare, concentrându-se asupra microfonului, sau aranjându-şi o şuviţă rebelă...şi cântă sau spune povestea mai departe pentru mine ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic!  

Cortina cade, reflectoarele se sting. Mă ridic şi aplaud. Aplaud ca un nebun. Şi cânt la „bis”, chiar dacă în jurul meu nu cântă nimeni. Şi dansez. Cum? Nu ştiu! Cum îmi vine pe moment!  

Şi artistul dispare. După cortină. Misiunea lui a fost îndeplinită. A mea încă nu! Plec cu greu din sală, dar plec cu o parte dintre comorile lumii adunate în suflet. Drumul spre casă, prin aerul rece de toamnă sau iarnă, prin adieri de zefir primăvaratec sau înăbuşitor de vară, îmi arată o altă lume. Cea în care trăiesc zi de zi şi pe care trebuie să o văd bună şi acolo unde pot să o fac bună.  

Strâng cu mâna dreaptă la piept tot ce am achiziţionat din sala de spectacol, iar pe cealaltă dinspre inimă o las de capul ei pe lângă corp, cu pumnul încleştat, fără să-mi dau seama. Acolo ţin bine inima artistului.  

Mergeam zâmbind printre lacrimile oprite cu greu la margine de privire. În cele din urmă deschid, dar cu greu, pumnul încleştat. În palma mea albă, ca prima ninsoare din acest decembrie zurliu, aveam un bileţel primit de la artist. Scria cu litere decupate din sufletul lui: „Sunteţi viaţa mea!”  

Întunericul a pus stăpânire peste tot şi toate! Îmi răsunau în minte, ca un dangăt de clopot la rugăciunea de seară,...aplauzele! În timp însă,  

frânturi de memorie  

împletesc o poveste  

eu-marioneta  

ei-păpuşarii  

ascult voci oarbe care urlă  

contractul lor cu viaţa mea  

este pe sfârşite  

cu roata întoarsă  

semnez  

eu-păpuşarul  

voi-marionetele (Ana Maria Gîbu- Roata se întoarce)  

 

Referinţă Bibliografică:
Când reflectoarele se aprind şi cortina se ridică... / Ana Maria Gîbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 802, Anul III, 12 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ana Maria Gîbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Maria Gîbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!