Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 224 din 12 august 2011        Toate Articolele Autorului

CAND DRAGOSTEA BATE LA FEREASTRA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP. 12. din romanul ANA FIICA MUNTILOR 
  
MOTO: 
  
În visuri şi în dragoste nu există lucruri imposibile 
  
Janos Arnasy 
  
Când Ana părăsi plaja devenită prea fierbinte şi ajunse la răcoarea camerei protejată de umbra plopilor ce-i mângâiau ferestrele cu crengile lor foşnitoare, era încă marcată de cele întâmplate în apa mării între ea şi Aurel. Se gândea că parcă citise undeva nişte versuri care se potriveau foarte bine cu starea ei psihică din ultimele douăzeci şi patru de ore: 
  
Unele iubiri nu prind răsăritul, 
  
Ele trăiesc doar pentru o vară, 
  
Altele se pierd şi le înghite timpul, 
  
Doar una te topeşte, 
  
Când nu credeai s-apară. 
  
Întâlnirea cu Aurel începea să-i tulbure liniştea existenţială. Venise la mare cu intenţia de a se deconecta de la stressul persistent din cadrul firmei de croitorie şi mai ales pentru a se odihni şi relaxa. Nu-şi propusese să găsească aventura vieţii sale la malul mării, omul de care să se îndrăgostească, ci doar starea de linişte şi de odihnă de care avea atâta nevoie. Cineva a dorit să-i complice existenţa, să-i complice viaţa ei care se scurgea invariabil spre o monotonie ireversibilă. Cine era cel care i l-a scos în cale pe acest bărbat interesant? De ce tocmai aici la mare trebuiau să se întâlnească şi nu în altă parte dacă trăiau atât de aproape unul de celălalt, la mai puţin de patruzeci de kilometri 
  
Ana frământată de gânduri contradictorii, ca să-şi dea singură curaj să-şi lămurească singură simţămintele, se gândea că dacă te iei după spusele poeţilor sau scriitorilor precum George şi Aurel, care în cărţile lor văd dragostea atât ca pe o foame ce te roade pe interior, cât şi ca pe o nevoie dureroasă, aşa cum poate fi şi ca un fluviu care inundă totul în cale când îşi iese din matcă. Ea poate fi şi arşiţa care pârjoleşte lanul de grâu, omorând sămânţa ce ar fi dat o nouă viaţă, cum dragostea poate fi la fel de bine şi visul ce l-a trăit cu o zi în urmă, un vis înfricoşător, cu sufletul temător de moarte şi dorinţa ei de izbăvire.  
  
Noaptea din visul său diurn era prea întunecoasă şi plină de pericole la tot pasul. În vis, dragostea putea fi şi Umbra ce o urmărea, ori luna ce-i lumina calea, scoţându-i în cale îngerul păzitor. Putea fi dragostea şi inima care se temea de a nu fi zdrobită? Sau azima aburindă abia scoasă din cuptorul încins şi din care te înfrupţi cu poftă, îmbătându-te cu mirosul de pâine caldă? Doamne, ce poate fi dragostea de este atât de misterioasă, atât de frumoasă şi atât de dorită? Se tot întreba Ana răsucindu-se în pat. Oare să mă fi îndrăgostit cu adevărat de acest bărbat misterios sosit în calea mea adus de valurile marii, de briza zorilor de ziuă, sau de foşnetul plopilor ce-mi cântă la fereastra camerei? Da, au dreptate poeţii, dragostea este vântul ce sărută cerul, îmbrăţişează marea sau lacrimile de fecioară ce curg din adâncurile sufletului pur, ori un dor nestins şi de neînţeles uneori. 
  
Ea nu a întâlnit încă adevărata iubire, adevărata dragoste ca să o înţeleagă. Când a crezut că a întâlnit-o era prea mică să-şi dea seama ce simte. Dezamăgirea a fost mult prea mare pentru a mai încerca vreodată să dea crezare fiorului care-i punea în mişcare întreaga existenţă. A preferat să o ocolească, să evite orice implicare într-o relaţie cu un bărbat, chiar dacă se întâmpla să-l placă. Şi-ar fi dorit să găsească acea persoană al cărui suflet să vibreze în armonie cu al său şi din braţele căruia să primească căldură şi duioşie. Dacă ai alături de tine iubirea, atunci nimic nu mai este atât de greu în viaţă. Dacă nu o ai, viaţa devine tristă, oricât de multe alte satisfacţii vei avea în afara dragostei după care vei tânji tot restul vieţii. 
  
Ana simţea că nu mai poate sta în incertitudine. Încercă să citească câteva rânduri din cartea sa de concediu, însă nu înţelegea nimic. Gândurile porneau mereu şi mereu la visul din prima zi la mare, la cum a apărut bărbatul în alb să o salveze de Umbră, cum după amiaza l-a descoperit pe El la malul apei şi cum privirile lor s-au întâlnit pentru prima dată, ca apoi să se tot caute cu insistenţă. Au urmat clipele petrecute în grădina de vară şi apariţia Lui la masă, imagini ce se derulau ca un filmuleţ, apoi dansul, strângerea în braţe din timpul dansului când s-au cunoscut mai bine şi mai ales dorinţa ei nemărturisită de a fi sărutată de El, omul misterelor apărut din vis şi din dorinţi nemărturisite. A urmat apoi sărutul din mare cu gust de apă sărată, sărutul care i-a pus pe jar toată liniştea netulburată atâta vreme. 
  
Abandonă cartea şi fugi în baie. Trebuia să facă un duş ca apa rece ce-i va biciui corpul, să-i alunge gândurile neliniştitoare. Se plimba prin cameră ca un leu în cuşcă. Trebuia să pună capăt pentru totdeauna acestei stări. Dacă se va întâmpla ca şi cu cel din Braşov, pretendentul la inima sa care aflând de nivelul său de pregătire a fugit de-i sfârâiau călcâiele? Aurel va proceda la fel? 
  
Aşa cum era ieşită de sub duşul rece, încă avânt stropi de apă pe corpul înroşit de razele soarelui, cu bikini pe ea şi nimic mai mult, luă capoţelul peste pielea udă şi părăsi cameră, fără să-şi dea seama de transparenţa acestuia. Dacă ar fi aşteptat liftul, poate observa cum este de sumar îmbrăcată, însă porni pe scară urcând câte două trepte odată, să ajungă cât mai repede la uşa camerei lui Aurel. Intuia că-l va găsi singur dacă încă nu apăruse Cristina în camera lor. 
  
Bătu uşor în uşă, cu teamă şi nu auzi nicio mişcare. Insistă şi ciocăni mai tare. Parcă se mişcau paşi prin cameră. Când se deschise uşa Aurel rămase înmărmurit de imaginea apărută în faţa lui. Credea că este George care poate îşi rătăcise cheia, cu toate că uşa nu era încuiată. 
  
- Ana, ce-i cu tine în ţinuta asta? 
  
Atunci se văzu şi ea cum era de sumar îmbrăcată. Încercă să strângă capoţelul pe lângă corp să mai acopere ce se mai putea acoperi. 
  
- Lasă, scuză-mă te rog, fug să mă îmbrac, nici nu mi-am dat seama cum sunt nemaiştiind de mine... 
  
- Dar ce s-a întâmplat Ana cu tine? De ce eşti aşa de tulburată? Parcă ai văzut un film de groază! 
  
- Da, tu eşti filmul groazei mai spuse ea şi încercă s-o pornească spre casa scării când Aurel o luă de mână şi o trase mai mult cu forţa în cameră. 
  
- Unde te mai duci aşa dezbrăcată? O fi ea vară dar nu se circulă pe holurile hotelului, în bikini şi sânii goi. 
  
Ana cu mâinile strânse deasupra sânilor replică încurcată de situaţia mai mult decât jenantă în care se afla, ea care era o femeie echilibrată şi cu multă pudicitate. 
  
- Scuze, nici nu ştiu pe ce lume mă aflu. 
  
- Explică-te, ce s-a întâmplat? 
  
- Ce să se întâmple, tu eşti singurul vinovat de toate acestea nu altcineva. 
  
- Eu? Cum asta? se apără el mirat.  
  
- Apariţia ta în viaţa mea mi-a distrus liniştea şi echilibrul, mi-a tulburat existenţa încât după cum vezi, nu mai ştiu ce-i cu mine. 
  
- Cum aşa? 
  
- Aşa bine, m-am îndrăgostit de tine şi mi-e ruşine de mine că o spun pentru prima dată unui bărbat. Vreau să lămurim totul acum pentru ca fiecare să ştie ce drum are de urmat. 
  
- Mă bucură nespus de mult sentimentele şi mai ales sinceritatea ta. Şi eu sunt îndrăgostit de tine, chiar aveam de gând să ţi-o spun în seara aceasta la cina din grădină. 
  
- Tu nu ştii nimic despre mine. Eşti scriitor, poate ai urmat cursuri universitare, eu nu sunt decât o simplă croitoreasă cu zece clase elementare şi atât.  
  
- Şi care este problema care te frământă atât de mult? Eu la tine nu voi iubi diploma eliberată de vreo şcoală sau facultate, ci femeia din tine, sufletul şi caracterul tău. Nu sunt un snob care să umble după titluri academice, ci vreau o femeie simplă aşa cum zici că eşti tu, care să ştie să mă iubească cu calităţile mele rele sau bune, aşa cum sunt nu cum par a fi. 
  
- A mai apărut de undeva din necunoscut cineva care spunea că este îndrăgostit de mine şi când i-am spus cine sunt în realitate a dispărut de parcă nici nu a existat.  
  
- Of Ana, cât de prostuţă eşti. Poate aceasta este una dintre marile tale calităţi pe care încă nu le-am descoperit, sinceritatea.  
  
- Eu nu-mi bazez viaţa pe necinste, decretă ea sentenţios, uitând să-şi mai ascundă sânii săi frumoşi şi tari ca merele în pârg, lăsându-i la discreţia privirilor curioase ale lui Aurel, care se aplecă s-o îmbrăţişeze şi să o sărute părinteşte pe creştetul capului. 
  
- Şi pentru atâta lucru erai aşa de disperată? 
  
- Cum să nu fiu neştiind nimic despre tine şi despre intenţiile tale? M-am mai lăsat şi sărutată în apă pentru prima dată după atâţia ani de zile... 
  
- Cât de mulţi Ana, cât de mulţi? întrebă Aurel curios la culme. 
  
- Mulţi. Mai mulţi decât poţi să-ţi imaginezi că poate rezista o femeie, mai mult de zece ani. 
  
- Atât de mult? Atunci ar trebui să încerci să recuperezi timpul pierdut. Eu te ajut cu mare plăcere să ştii! 
  
- Te cred în stare, am văzut eu cât de îndrăzneţ ai fost şi în mare... Aşa procedezi cu toate femeile pe care vrei să le cucereşti? 
  
- Dacă nu te sărutam Ana, mai treceau poate nişte ani care se adăugau celorlalţi, aşa că ar trebui să-mi mulţumeşti că te-am sărutat. Nu aşa procedez, tu eşti ispita, excepţia de la regulă. 
  
- Sărăcuţul de tine ce grijuliu ai fost cu biata de mine... O fi ea iubirea binecuvântarea lui Dumnezeu cum se spune, dar este cam greu să întâlneşti în viaţă o iubire adevărată şi eu nu de una făţarnică am nevoie, nu am aşteptat atâţia ani fără să mă bucur de acest desert al inimii. 
  
Parcă mai uşor este să atingi stelele decât să întâlneşti omul care să te iubească pentru ce eşti cu adevărat. Eu aseară mă uitam la stele şi în gând te-am trimis să priveşti cerul de la tine din cameră, iar acum văd că nu a fost aşa de greu să o faci, camera voastră nu are fereastra acoperită de crengile plopilor din grădină ca a noastră. 
  
- De ce să privesc cerul? întrebă vesel Aurel. 
  
- Ca să mă descoperi ascunsă într-o stea undeva pe bolta înstelată de aseară. 
  
- Şi? Te-am descoperit? râse el de copilăriile ce-i trecuse Anei prin cap. 
  
- Se vede că da, dacă m-ai căutat şi mai sărutat. 
  
- Aşa crezi tu? Că am stat azi noapte să cercetez cerul căutându-te? 
  
- Posibil, dacă sunt în camera ta înseamnă că mai găsit. Nu te bucuri? 
  
- Cum să nu, mai ales de această fiinţă diafană ce aşteaptă din nou cu buzele sale fierbinţi să fie sărutată şi Aurel o cuprinse în braţe, o atrase spre el şi o sărută cu patimă. Ana se pierdu cu totul, nici nu ştia dacă trăieşte sau visează cu ochii deschişi. Se abandonă în braţele bărbatului, ridicându-se pe vârful picioarelor pentru a ajunge să fie cât mai bine alintată de buzele sale cărnoase. Simţea asprimea arsurilor şi a pielii jupuite de pe ele, dar nu conta. Buzele lui Aurel erau fierbinţi, îi puneau sângele în mişcare şi mai ales îi dădeau fiori ce-i făceau pielea ca de găină. Simţea cum puful castaniu de pe mâini se ridicase precum coama unei pisici încolţită de un câine. Fără să vrea îşi aminti versurile unei melodii ascultate la radio: 
  
In viaţa mea eşti un dor nestins. 
  
Eşti vântul ce săruta cerul 
  
Eşti lacrima ce curge din adâncuri... 
  
Amintirea versurilor se opri când simţi mâna lui Aurel cum îi cuprinse ca un căuş sânii săi slobozi sub capoţel. Doar Costache se mai bucurase de această atingere şi cât de mult a regretat după aceea. Tresări speriată şi se smulse din îmbrăţişarea plăcută a bărbatului de lângă ea. 
  
- Ce s-a întâmplat Ana, de ce te-ai speriat? 
  
- De tine şi de mâinile tale obraznice. Nimeni nu a mai atins aceşti sâni. 
  
- Cum aşa? Tu nu ai avut nici un iubit? 
  
- Doar în copilărie şi după aceia am regretat restul anilor până la tine. Poate era scuzabil, eram doar o copilă. 
  
- Şi ce s-a întâmplat? 
  
- Nimic deosebit, doar că nelăsându-l să meargă mai departe, de ciudă a umplut tot satul cu vorbe de ocară că s-a culcat cu mine, lucru ce nu era adevărat şi care m-a marcat restul vieţii. 
  
- Un idiot. Imaginează-ţi că eu am mai multă minte decât el şi nu fac ceea ce nu-ţi place să faci. Dar de sărutat te mai pot săruta, nu? 
  
- Dacă-ţi face plăcerea... Poţi câteodată, mai spuse ea ca o pe şoaptă la urechea bărbatului. 
  
- Este ca şi când l-ai întreba pe un copil dacă îi plac bomboanele. 
  
Aurel o luă în braţe şi o aşeză în poala lui aşezând-o pe picioare ca pe un copil. Stătea pe pat cu ea în braţe, o privea în ochi şi-i mângâia părul încă umed de la apa duşului făcut mai devreme.  
  
- Eşti frumoasă Ana. Frumoasă şi deosebită. Am să te iubesc cu toată fiinţa mea. Să ai încredere în mine. Mi-am găsit la mare perechea după care am alergat în cei peste patru ani de când am divorţat. Eşti persoana pe care mi-aş dori-o ca mamă a copiilor mei. Vrei să te căsătoreşti cu mine? Vrei să fi mama copiilor noştri? 
  
- Aurel, este prea repede tot ce se întâmplă cu noi. Nu vreau să-mi forţez destinul. Ştii cum se spune, lasă-i timpului timp. Vreau să mă gândesc bine la ce se întâmplă şi la ce am de făcut. Nu vreau să forţăm lucrurile. Totul este nou prin ce trec, ce simt şi ce aş dori să se întâmple. Mai avem câteva zile până pleci. 
  
- Da, mai avem două zile. 
  
- Numai atât? Doamne ce puţine au mai rămas... Nu mai poţi sta? 
  
- Ca şi tine am şi eu serviciu. Nu trăiesc din scris. Acesta este un lux pentru cei ce se încumetă să publice o carte. Este o investiţie fără acoperire, sortită de la început falimentului. 
  
- Ce vrei să spui? Cei ce publică o carte nu-şi mai recuperează banii investiţi? 
  
- Nu, sau foarte greu şi în mult timp. Nu se mai citesc cărţile ca înainte. Editurile nu mai publică pe banii lor ci pe ai scriitorilor şi în preţul de editare au grijă să adauge şi profitul lor. Scriitorul va fi acela care va căuta să-şi găsească modul de comercializare al cărţilor, pentru aşi recupera ceva din suma cheltuită şi asta în mult timp. 
  
- Deci, nu se mai merită să scrii o carte. 
  
- Se merită doar pentru cultura românească, este o moştenire lăsată peste ani naţiei tale. Acum depinde şi cât de valoroasă este cartea pe care o scrii. 
  
Bine atunci. Dă-mi o cămaşă sau un pulover care să-mi acopere goliciunea în care am venit în camera unui bărbat. Mi-ar fi ruşine să mă întâlnesc cu cineva pe scări sau în lift. Cam ce ar gândi despre mine? 
  
- Poate ce-am gândit şi eu când te-am văzut la uşa camerei mele aşa de... dezbrăcată. Credeam că ai venit să mă provoci la o partidă de amor. 
  
- Hei! Aşa gândeşti despre mine? Nici nu m-am uitat cum sunt îmbrăcată, parcă eram în transă ca un somnambul. Scuză-mă că am dat aşa buzna peste tine.  
  
- Te-am mai văzut şi pe plajă cum apari dezbrăcată de haine. Doar că nu erai tópless. 
  
- Hai că nu sunt tópless, se mai acoperă ceva cu capoţelul. 
  
- Da, devine şi mai excitant. Păcat că ai sânii aşa de frumoşi şi îi ascunzi privirilor. 
  
- Asta ar fi culmea să umblu cu ei la vedere prin hotel. 
  
- Prin hotel nu, dar pe plajă poţi să umbli ca multe alte femei ce fac tópless şi nu prea au ce arăta. Tu ai, după cum observ. 
  
- Nu-mi stă în caracter să fiu frivolă nici chiar pe plajă, sau mai ales pe plajă unde sunt sute de ochi curioşi şi lacomi să te privească. 
  
- Bine, să-ţi aduc ceva de îmbrăcat şi te însoţesc până la tine în cameră. Poate au venit şi porumbeii în cuibuşor. 
  
- Da, au lipsit cam mult. Lasă-i să facă ce vor. Sunt tineri şi totuşi suficient de maturi ca să ştie ce fac bine sau rău. 
  
Aurel aduse o cămaşă care îi ajungea Anei aproape până la genunchi. O ţinu să-şi introducă mâinile pe mâneci în timp ce-şi scotea capoţelul de pe ea. Nu putea să nu-i observe şi să-i admire frumuseţea sânilor cu vârfuleţele ridicate obraznic. „Parcă sunt sânii unei fecioare” gândi el, fără să ştie cât de adevărat era. 
  
Ajunşi în camera Anei, au constatat că cei doi îndrăgostiţi încă nu au ajuns în hotel. Poate încă mai stau la plajă şi acum gândiră ei. Ana a intrat în camera de baie pentru a se dezbrăca de cămaşa lui Aurel şi să ia altceva pe ea. 
  
- Aş dori să mă culc un pic dacă nu te superi. Poate am să visez ceva frumos. 
  
- Nu m-ar deranja dacă m-ai visa pe mine. 
  
- Să fi sănătos. Te-am visat din prima zi când am sosit la hotel. 
  
- Cum aşa? Înainte de a ne cunoaşte? 
  
- Da, înainte de a ne cunoaşte. Abia după amiază te-am recunoscut şi atunci ni s-au întâlnit pentru prima data privirile. 
  
- Interesant. Deci să cred că cineva a manipulat în aşa fel destinele noastre încât să ne întâlnim pe o plaja din Saturn? 
  
- Posibil. Nu este Cineva care se ocupă cu destinul fiecăruia? 
  
- Nu sunt un credincios în adevăratul sens al cuvântului. Nu sunt ortodox practician, chiar dacă nu mă deranjează faptul că alţii o fac. 
  
- Bine atunci, fugi la tine în cameră şi ne întâlnim la ora patru pe plajă dacă mai ai chef de bronzare. 
  
- Nu plec de aici nici alungat de poliţie fără un pupic. 
  
- Bine atunci, dar pleci imediat. 
  
Ana se apropie de bărbat şi închizând ochii se ridică pe vârfuri ca de obicei, să primească pupicul pe care i-l promisese. Observă cum braţul lui îi cuprinse mijlocelul şi gura îi era acoperită de buzele sale flămânde. Simţea că se sufocă de plăcere. Se făcuse mică în braţele lui şi îl lua cu drag de gât. Vrea să simtă cu toată fiinţa această sărutare şi o simţi mult timp după ce iubitul său părăsise camera cu promisiunea că va reveni şi cu alte sărutări. 
  
Ana se chinuia să adoarmă. Aşa spera să se elibereze de toată învălmăşeala de gânduri contradictorii. Nu îl cunoştea pe Aurel decât de două zile. Cum să aibă atâta încredere în el încât să-şi permită să-şi facă vise, speranţe şi mai ales proiecte de viitor? Nu s-a întâmplat acest lucru în atâţea ani şi doar a întâlnit suficient de mulţi bărbaţi la fel de interesanţi, frumoşi şi care o plăceau. De ce tocmai el să fie acela care să-i tulbure zilele de concediu ? Îi era ciudă pe ea considerându-se singura vinovată de această stare a frământărilor interioare. Dacă era la fel cum era Cristina, poate că nu îşi făcea atâtea probleme, dar ea nu era Cristina despre care nu ştia aproape nimic. Putea să facă ce-i place, însă ea îşi dorea liniştea. Dorea să-l alunge pe Aurel din gândurile sale şi să fie la fel de liberă ca în ziua când a intrat pe uşa acestui hotel. De ce nu mai poate să se elibereze ? Cine-i controla gândurile, simţurile şi dorinţele ? 
  
Dacă ar fi fost după cum dorea ea acum, ar fi fugit pe scări într-un suflet până la etajul cinci şi acolo nu mai ştia ce se putea întâmpla. Nu mai era sigură pe ea că va mai fi raţională ca până acum. Îi dispăruse siguranţa asupra deciziilor sale.  
  
Ana plângea de ciudă că i se întâmplă acest lucru. A aşteptat douăzeci şi şapte ani ca să vină din necunoscut un bărbat să-i strice întreg echilibrul? Îl ura pentru asta, dar imediat şi-l dorea lângă ea, s-o strângă în braţe, s-o sărute, să-i spună că o iubeşte şi că fără ea luna nu va mai apare pe bolta înstelată. Că pescăruşii vor părăsi nesfârşita mare refugiindu-se cine ştie pe unde. Ana adormi suspinând în somn ca un copil ce visează ceva ce nimeni nu poate şti.  
  
Era parcă pe mare într-o barcă cu pânze care se legăna din cauza valurilor din ce în ce mai mari. Se repezea cu prova în talazuri ca apoi să se ridice pe culmile valurilor, parcă plutea deasupra lumii. Nu se mai vedea uscatul. Doar ţipete de pescăruşi o mai însoţeau. Parcă barca nu mai avea nici cârmaci. Unde a dispărut şi acesta? De ce a lăsat-o singură ? Ce va face acum părăsită de toţi în imensitatea marii învolburate? Cine o va mai salva dacă se răstoarnă barca? Aceasta zbura peste valuri din ce în ce tot mai spre larg.  
  
Dinspre uscat nu se mai auzea nimic. Parcă totuşi se auzea un şuierat de tren. Asta însemna că nu-i atât de departe uscatul. Poate că a pleacat cineva în căutarea ei s-o salveze. Dar cine? Cum o va găsi pe această furtună? Nu cunoştea pe nimeni în afara colegei de cameră şi a celor doi bărbaţi. Exact, aceştia oare unde or fi ? De ce nu sunt şi ei pe aceeaşi barcă ? Cu cine şi de ce a plecat singură pe mare pe o asemenea vreme rea? Începu să-i fie teamă pentru prima dată de viaţă.  
  
Dacă Dumnezeu care mereu a avut grija destinului său o va feri de înec şi de data aceasta, înseamnă că o iubeşte şi o ocroteşte. Începu să-i revină încrederea în destin. Se lumină deasupra mării. Soarele apăruse printre norii întunecaţi şi îi zâmbea şegalnic, ca şi când făcuse o glumă.  
  
Valurile se linişteau simţitor iar barca se întorcea cu prova spre mal. Începeau să se vadă copacii şi hotelurile înşirate pe malul mării precum mărgelele la gâtul unei copile. Pe fâşia de uscat serpuia un tren. Putea fi tot cel ce o adusese şi pe ea la mare. De la el se auzise suieratul perceput printre mugetele mării involburate. Se mişca ca un şarpe pe fâşia orizontului. Un bufnet o trezi din visare. Era Cristina care lovise uşa de perete înpingând-o cu piciorul, având mâinile ocupate cu tot felul de pachete cu ambalajele unul mai colorat decât altul. Aşa scăpase Ana de coşmarul rătăcirii sale în furtună. Oare aceasta să se datoreze frământărilor sale din timpul zilei ? Totul era confuz, nimic clar din tot ce i se întâmplase. 
  
- Scuză-mă dacă te-am trezit din somn. Nu am vrut să fac zgomot dar uşa s-a trântit din cauza ferestrei deschise şi cum afară a început să bată vântul din senin.... 
  
- Nu mai este soare şi frumos? 
  
- Nu, s-a început o furtună de nisip de-ţi scoate ochii şi-ţi umple gura cu nisip. Au fugit toţi de pe plaja, noi am fost la bazar să ne mai luăm câteva nimicuri. 
  
- Văd că eşti cu braţul plin de pachete. Ţi-ai golit portofelul ? 
  
- Ei, nici chiar aşa. George a vrut să-mi lase câteva amintiri. Pleacă peste două zile şi a ţinut neapărat să-mi cumpere câteva suveniruri care să-mi amintească de el şi timpul petrecut împreună. 
  
- Frumos din partea lui. Ce drăguţ ! Felicitări. 
  
- Mulţumesc, dar pentru ce felicitări? 
  
- Cum pentru ce ? Pentru George şi prietenia voastră! Nu-i suficient? 
  
- Aa, ba da, este un drăguţ, un gentlemen şi-mi place la nebunie de el. Tu cu Aurel în ce ape vă scaldaţi ? Cum merg relaţiile dintre voi ? 
  
- Cum să meargă ? Ca între doi oameni maturi care s-au cunoscut la malul mării, se întâlnesc, se salută şi se respectă unul pe celălalt. 
  
- Numai atât ? Nimic în plus, aşa, mai apropiat, mai de suflet ? 
  
- Trebuia să fie aşa ? Nu mi-am trecut în program aşa ceva, cel puţin eu. 
  
- Hai şi tu nu mai fi arici. De ce-ţi scoţi ţepii la mine ? Doar am întrebat din curiozitate. Cum ei sunt prieteni şi noi ...  
  
- ... colege de cameră! sări imediat Ana ca să puncteze definitiv relaţia dintre ele, încă fiind supărată pe Cristina pentru lipsa ei de încredere din noaptea trecută. 
  
- Mda, la asta mă gândeam şi eu, continuă ea fără entuziasmul de la început. A sesizat iritarea din glasul Anei, dar se gândea că se datorează invidiei că a primit atâtea cadouri din partea lui George, nici nu-i trecea prin cap că tocmai lipsa ei de încredere în Ana o jignise pe fată şi-i schimbase atitudinea faţă de ea. 
  
Cristina se duse să-şi aşeze în dulap pachetele ce-i ocupau braţele, în timp ce Ana dădu perdeaua la o parte şi deschise uşa balconului să vadă dacă furtuna din visul ei chiar există întradevăr. Se auzea framătul mării iar plopii îşi legănau cu tărie crengile producând un şuierat şi un freamăt specific furtunilor. Mda, astă seară s-a dus cina romantică promisă de Aurel, dacă va începe să plouă sau se va înteţi furtuna. Se uită printre copaci spre scena artiştilor şi descoperi că nu mai sunt instrumentele acestora pe ea. Oare unde dispăruse ? S-au gândit şi ei la ploaie ? Posibil. 
  
Cristina terminase de aşezat cadourile în dulap şi începuse să-i povestească ce a mai făcut după plecarea ei. Cum era să se înece o fetiţă pe care a tras-o curentul marin înspre larg şi a observat-o sora sa geamănă care a început să ţipe că se îneacă şi a alertat turiştii din apă care au salvat-o. Ana la cuvântul geamănă deveni mai atentă la spusele Cristinei. Porni cu gândul la Maria. Oare ce face ea acum, pe unde se află oare? Înainte se întâlneau zilnic. Fiecare cum găsea câteva minute libere, trecea pe la cealaltă să o vadă şi să schimbe câteva cuvinte. Chiar dacă lucrau în ateliere diferite, fabrica nu era aşa de mare încât să nu se poată vedea dacă o doreau. Ea nu a vrut să meargă în concediu. Avea alte priorităţi ,a fost răspunsul când i-a propus un sejur la mare împreună. Nu ştia care îi sunt priorităţile, nici nu se băga în viaţa ei. Auzise ceva de o combinare cu un tânăr dintr-un sat vecin, dar nu a întrebat-o nimic despre aceste zvonuri. Comunicarea dintre ele se referea strict la probleme specifice locului de muncă şi despre sănătatea şi nevoile acute ale mamei lor, în rest nimic. Fiecare îşi vedea de drumul său şi de priorităţile fiecăruia cum le numea Maria. 
  
Cristina îi descrise cu lux de amănunte tot timpul petrecut pe plaje şi apoi în bazar de la plecarea sa în cameră. 
  
- Tu ce ai mai făcut în acest timp ? 
  
- Eu ? tresări ea ca din visare. Mai nimic. Am încercat să citesc ceva după ce am făcut un duş şi apoi am dormit. Mai trezit acum tu când ai intrat ca o vijelie pe usă. 
  
- Scuze, dar îmi erau mâinile ocupate cu pachetele de cumpărături. 
  
- Şi George unde este ? De ce nu a venit să te ajute la cărat bagaje ? 
  
- Aa, a rămas că s-a întâlnit cu mai mulţi colegi scriitori, să bea o bere cu ei la barul Prahova. Îl întrebau de Aurel dacă ştie unde este. Apropo, nu l-ai văzut ? 
  
- O fi la ei în cameră. Ce eu îi ţin contul la ce face el ? Ne-am luat la revedere în lift unde ne-am şi despărţit. 
  
Ana nu povesti nimic Cristinei despre vizita ei mai mult goală decât îmbrăcată, în camera bărbaţilor şi despre ce au discutat şi făcut ei acolo. Asta mai trebuia, să-i dea raportul la ce face ea cu viaţa sa. Ar fi culmea ironiei. Ea să-i spună totul cu sinceritate şi încredere şi Cristina să se ferească hoţeşte de ea.  
  
Cristina se dezbrăcă de ţinuta avută la plaja şi se duse în baie să scape de nisipul de care era plină peste tot, în timp ce Ana îşi reluă cititul cărţii sale de vacanţă. Povestea din carte parcă se potrivea cu propria sa viaţă. La fel şi eroina din carte se îndrăgostise de un bărbat şi îşi punea ca şi ea tot felul de întrebări asupra relaţiilor viitoare. Să aibă încredere în el şi să-l iubească cu pasiunea ce tot se intensifica pe timp ce tot se întâlneau, sau să fie mai prudentă, mai temperată în porniri şi să aştepte să-i cunoască adevăratul caracter şi intenţiile sale adevărate ? 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
CAND DRAGOSTEA BATE LA FEREASTRA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 224, Anul I, 12 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!