Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Când alegem...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un bun prieten ajunsese la concluzia că eu sunt nefericită...pentru că fac alegeri greşite. Tare trebuie să-l fi preocupat persoana mea, pentru că într-o zi îmi arătă o listă de nu mai puţin de 100 de oportunităţi...din viaţa mea...de când mă ştia el, şanse pe care le considera „mană cerească”...şi pe care eu nu am ştiut să le fructific. Am avut un răspuns pozitiv la vreo 12...restul, fie le-am pasat la alţii, fie le-am început şi le-am abandonat...fie, pur şi simplu, nu le-am luat în considerare. 
  
“Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă!”...aşa-mi zise cu năduf. 
  
Vorbele lui mă aruncară într-o adâncă supărare. Oare chiar aşa să fie? Din mândrie nu i-am cerut lista...dar am încercat să le mai cuget, tardiv, ce-i drept, şi din punctul lui de vedere...şi din al meu. 
  
De câte ori sunt foarte, foarte supărată...fug până la casa părintească...la 25 de km de Timişoara...chit că nu am nici chei. Sora mea “e şefa“. Decât să dau raportul pentru ce mi le trebuie, prefer să nu le cer. Pot să intru, ca în copilărie, în grădină, în curte şi chiar în casă ... prin locuri numai de mine ştiute. Cu toate că am o greutate de n ori mai mare, mă strecor şi ies, fără urme (niciodată n-a aflat că am fost acolo ... iar vecinii mă acoperă ... ca şi pe vremuri). Nu mai locuieşte nimeni ... de câţiva ani ... de când tata e cu comoţia cerebrală ... la noi, la oraş. Vara, în vacanţa mare, mai venim şi stăm aici ... 2 luni. Are locul acesta o energie aparte. Aerul mă îmbrăţişează ... iarba îmi sărută picioarele, recunoscându-le ... crengile copacilor îmi mângâie părul. Gândurile mi se limpezesc ...  
  
Pe dreapta grădinii noastre se formează o străduţă, cu trei case.  
  
Prima, fusese, pe vremea bunicului meu, “o casă proastă” ... în care se jucau cărţi pe bani. Mulţi îşi pierduseră acolo agoniseala, dar şi mai mulţi veneau pentru distracţie. Când se îmbăta, proprietarul îşi juca nevasta. Era o femeie frumoasă şi corpolentă, fără trac în situaţii ... mai intime. Eram copil când a murit femeia. Avusese peste 80 de ani, dar n-am văzut atâtea coroane şi-atâtea lacrimi la moartea niciunui om. Bărbaţi, de toate vârstele, căsătoriţi, cu familii respectabile, sfărâmau lacrimi sincere. O săptămână după înmormântare, ţin minte, că se tot amuzau mama şi cu o mătuşă despre cine a fost la mort ... ce a zis, ce a făcut ... ce zicea sau făcea nevasta nu ştiu cui ... sau ce scriseseră pe panglica de la coroană. O vecină mai tupeistă chiar se dusese să reclădească coroanele la cimitir, numai ca să le numere şi să le mai citească o dată, de la cine sunt. Primarul trimisese coroana fără panglică (dar asta ... o ştia tot satul). 
  
În a doua casă, locuise o nemţoaică (mama zicea că fusese drăguţa lui taică-meu, în tinereţe). Nu ştiu ... că nu mi-o mai amintesc. Ştiu doar că am suferit cumplit când bunicii l-au luat pe fiul ei, pe Sabin, bun tovarăş de-al meu de joacă. Avea copilul asta un păr cârlionţat, din care şi acum mai păstrez o şuviţă. Nu mai ştiu ce s-a ales de el. Liza, nemţoaica, murise tânără, că nu voise să se opereze la mână. Medicii i-au spus că e necesar să-i amputeze braţul drept, din umăr ... şi ea a refuzat. Când s-a decis, totuşi ... a fost prea târziu. După aceea, mereu au stat chiriaşi acolo. 
  
Ultima casă a fost locuită de tanti Mimi, infirmieră la Spitalul de nebuni, din sat. Avea tanti Mimi un păr lung, până la călcâie; negru, până a murit. Bondoacă, cu sâni mari şi ochi de veveriţă, fusese iubită cu pasiune de un ofiţer rus. Şi-a lăsat ăla şi familie şi ţară...pentru muierea asta, care se îmbrăca în părul ei...ca într-o perdea fină. Aşa a şi cunoscut-o. Era copilă, la scăldat. Din maşina militară îi văzu sânii albi, ieşind obraznici din lungimea pletelor. A sărit din mers. A fost considerat dezertor...şi-a ispăşit pedeapsa şi şi-a pierdut minţile urmărind-o, ca o umbră, până când un camion grăbit i-a contenit frământarea. A rămas Mimi cu un băieţel, pe care l-a crescut, cum a putut. S-a angajat infirmieră, la spital, şi de acolo s-a şi pensionat (am fost şi la cheful ei de pensionare...că era cea mai veche angajată a instituţiei).  
  
Nici viaţa ei n-a fost uşoară. La mica înţelegere, şefii de la spital mai permiteau angajaţilor, primăvara şi toamna, să mai ducă acasă, pentru câteva ore de ajutor în gospodărie, câte un bolnav. Aşa s-a ataşat ea de Tibi. Era un bărbat de-o frumuseţe, cum eu doar în filme am mai văzut. De familie bună, educat, manierat, era adus nu pentru muncă, ci de companie. I-a organizat grădina de flori, ca în revistele nemţeşti. El spunea ce şi cum, ea planta florile. Apoi serveau cafeluţa. El îşi aducea acordeonul şi cânta...nemţeşte, în franceză, în engleză, în italiană. 
  
Toţi copiii de pe stradă ne adunam şi ne uitam prin gard. Era o linişte desăvârşită. Unul nu mişca. Apoi, Tibi recita...sau juca mici pasaje din piese celebre. Acolo am auzit eu pentru prima dată de Eschil, Sofocle şi Euripide...de Shakespeare şi de Molliere. Se făcea că nu ne observă, iar la final, când noi aplaudam cu toată puterea, ne invitau în curte. Ne aşezau pe scăunele colorate, făcute de el, pentru noi. Mereu avea nenea Tibi ciocolată din Germania, de la rude. Uneori, ne punea în câte un şerveţel 2-4 linguriţe de “cafea bună”, pentru părinţii noştri...”să mai lase nechezolul...c-o să-i auziţi nechezând de-adevărat într-o zi!” 
  
Când s-a prăpădit Tibi, dintr-un accident cerebral, tanti Mimi i-a adunat toate hainele purtate şi le-a sigilat în pungi de plastic. Când nu mai putea de dor, înţepa câte o pungă...să simtă mirosul lui...până acesta devenea tot mai slab...şi o desigila de tot. Atunci spăla...piesa vestimentară...o călca...şi o aşeza în valiza cu amintiri de la el. Ne-a instruit pe toţi copiii de pe stradă, ca atunci când ea pleacă...de tot...să-i punem lucrurile lui Tibi cu ea. Şi aşa am făcut. 
  
Oamenii aceştia, care nu mai sunt...ce alegeri au făcut? Pentru cine sau pentru ce mai contează acum? 
  
Parcurg străduţa în sens invers...la Mimi, stau acum strănepoţii ei. La Liza, s-a mutat, de la oraş, nora lui Mimi...la „casa proastă” stă nepoata bătrânei, patroana de la magazin. Mă uit în curtea de păsări a casei noastre, ca un străin... 
  
Pe vremuri, dimineaţa, înotai printre gâşte, raţe, curci, găini, pui...din diverse generaţii...Trebuia să păstrăm ordinea de ieşire, ca să nu se bată. Gâştele îşi luau zborul spre baltă...raţele, lip-lip şi ele...curcile, taman în vie...iar găinile, la porci, peste gard. Doar puii erau cuminţi, până le dădeau penele. Odată trecut acest episod, mai puteam râvni la o oră-două de somn. 
  
Desfac gardul, tot pe acolo pe unde ieşeam acum 20-25 de ani să mă duc la un vecin, să ne uităm la filme, la sârbi (că noi nu aveam antenă de-aia...”cu prostii”). Ai lui dormeau în casa de jos, iar el în casa mare. Intram tiptil...el făcea un ness cu spumă mare. Păstra mereu şi câte o ţigară-două...aşa...ca să fie fum...atmosferă. Pe la jumătatea filmului, apărea, buhăită de somn, maică-sa. „Mă, pruncuţ, amu nu te culci, că-i miez de noapte?” Dintr-o mişcare mă trezeam cu pătura-n cap...”Nu, lasă, mamă, că mai e puţin din film şi mă culc.””Să duci fata pân' acas'...cân' o pleca...că de-o muşcă vrun câne, avem năcaz cu ta-so!” 
  
Ieşeam atunci, năduşită de sub pătură...şi râdeam amândoi, de se zguduia casa. El era mai mic decât mine, cu doi ani, dar n-am avut în viaţă un prieten mai bun. Deşi era singur la părinţi, şi un măr dacă avea, îmi păstra jumătate. 
  
Cu toate că învăţa foarte bine la şcoală, ai lui l-au convins să înveţe o meserie...şi gata. Am auzit că, acum, e student. Nu se lasă. Şi bine face. 
  
Din curtea păsărilor, trec în curtea casei. Aici erau doar flori...pe vremuri. Pentru fiecare sezon. Noroc cu zăpadă...că mai acoperă...anii... 
  
Nu vă spun cum, dar intru în casă. E frig, dar teracotele sunt bune, desfundate. În jumătate de oră, e plăcut deja. Mă răstignesc în patul copilăriei. Isus-copil încă îi oferă lui Iosif un crin. În poala mamei Sale, e zâmbitor (în tabloul de peste pat). Aşa am fost şi eu, când am aflat, în ultima clasă de liceu, că va fi post de învăţătoare la mine-n sat, când voi termina. 
  
„Peste cadavrul meu mai vii aici!” se răsti atunci mama muribundă. „Nu mi-am crescut fetele să le văd ţărănci. Mi-a înfundat destul mie viaţa taică-tău, aici. Nu şi voi!” 
  
Închid ochii. Miroase a lemn...a foc sănătos de lemne uscate bine. N-am uitat ... 
  
Cum se fac alegerile bune? Unde-i lista amicului meu?...să-nteţim focul! 
  
Timişoara, 25.01.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Când alegem... / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 19, Anul I, 19 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!