Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Camelian Propinaţiu         Publicat în: Ediţia nr. 607 din 29 august 2012        Toate Articolele Autorului

Camelian PROPINAŢIU - POSTROMÂNISMUL (3) – PRINCIPALELE TEZE SUBÎNŢELESE ALE POSTROMÂNISMULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toate trendurile bat, ca şi maidanezii la autovehiculele defecte, spre regula de bază că cel mai corect faţă de popor e a se întrebuinţa în reacţii şi deflagraţii aproape în exclusivitate termenul propriu de nechezol, în locul celui pretenţios, van şi vag până la monolog impropriu, de intelectual, câtă vreme, fie prin mecenariat preventiv, fie prin forţa devastatoare a statului, postacii oneşti din RO nu acced de să se poată bucura de o Infrastructură Intelectuală şi academică (biblioteci, televiziuni, internet, şcoli, universităţi, muzee, teatre, temple, excitante la discreţie, cluburi, malluri şi cămine culturale) compatibilă cu cea occidentală, de care beneficiază renegaţii pripăşiţi în DRO, de unde se râde de noi şi ne dă sfaturile cele mai umilitoare, inclusiv despre cum se face ciorba de burtă sau burta însăşi, amintindu-ne ca insolenţă „fibra de mitocan român a lui Ionescu – ajuns, iată, la forma lui maximă, adică în Academia franceză”, ceea ce e un pic absurd.  
 
Eugen Lovinescu, idealistul din Arhipelagul Şcolar preuniversitar Regal, care nici visa că tocmai rFranţa ne va sabota nouă fofilarea în cluburile şi discotecile din Schengen, deportându-ne sSarkozy romii şi stimulând prin gesturi mediatizabile rasismul de să vrem noi baronii şi corsarii să le zicem pparlamentar „ţigani“, ca Puşkin şi fraţii Strauss (Der Zigeunerbaron), la aceşti confraţi estici, pornea ca sceptic încă nemântuit de la iluzia greşită, tipică pentru modernism, bazată pe Prima Revoluţie Industrială (cea maşinistă, ştiinţifică şi tehnică, a lui Valter Roman), că „o literatură nu există prin individualităţi răzleţe, ci printr-o organizare armonică“. Noi postacii publici ştim însă de la Eco astăzi că, dimpotrivă, când totul s-a spus, numai atomizarea literaturii îţi permite ţie să te exprimi răzleţ pizdeţ ca şi cum s-ar fi exprimat alţii, de aceea nici nu mai e nevoie pentru editorialistul iresponsabil de un adresant, de un cititor de masă, şi nici de Luminarea Poporului, complet absurdă în acest postmodernism, brand artificial cu prea multe euri, care este românesc şi optzecist, adică suprastructural – emanaţia armonică a cărţii filozofului Mihai Drăgănescu, „A doua revoluţie industrială. Microelectronica, automatica, informatica – factori determinanţi”, Ed Tehnică, 1980, prefaţată deci optzecist de profesorul Valter Roman şi citită de dl Ion Iliescu, anume consensul compromisului privind a nu încremeni în proiectul antrenării culturale a cailor de curse supradotaţi, fiindcă povestea omului român pe acest continent s-a terminat, deoarece am pierdut la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă Războiul Sfânt, dus împotriva ambelor  
 
totalitarisme muncitoreşti.  
 
Însă postromânismul scapă investigării parlamentare şi teleologice, ca orice ideologie aplicată implicit, fără să fi enunţat vreun Ales dintre Aleşi explicit temeiul ei, temei care poate fi cel mult presupus, anume pesimismul genuin de a subînţelege că Hiatusul e definitiv, deci firul istoric forfecat de cele două totalitarisme muncitoreşti, marxist şi nazist, la 26 iunie 1940, prin ultimatumul Molotov- Ribbentrop, nu va mai fi reînnodat vreodată!  
 
Vom vegeta şi de acum înainte în premodernitatea Golescului cel trezit la realitate de unul din Vladimiri care a îmbrăcat cămaşa morţii, dar uitat astăzi. Minţile luminate şi bărbile se vor ruşina să lumineze, după 200 de ani, fie şi pe principiul Marii Recuperări, creierele din beznă, iar acestea, presimţind că e ceva în neregulă cu ţara noastră, vor soma intelectualii Autoelitei nu să compună mai multe Opere de calitate, exportabile, ci să se comporte ca nişte saltimbanci maimuţărind pe tehnicienii guvernului şi ai autorităţilor locale, oferind ei soluţii fanteziste pentru probleme la care nici Einstein, nici Kierkegaard nu se pricep, cum ar fi a opta dilematic între castrarea dulăilor şi implementarea avortului la maidaneze.  
 
Nu vom mai avea niciodată o Românie Mare de la Nistru pân' la Tisa, nici monarhie, nici măcar zone libere de comunism! Şi nici unitate culturală sufletească de la Toronto pân' la Sydney, întru Marea Recuperare exploatând infrastructura intelectuală a altora. Nu ne vom exprima româneşte până în 2112 sau 2222 artistic şi filozofic în universal, ca fraţii noştri de gintă latină – italieni, francezi şi spanioli. A mai termina cum trebuie Biblioteca Naţională „Neterminata“ sau a mai începe cu adevărat Catedrala Mântuirii Neamului „Neînceputa“ sunt nonsensuri bucureştene, mai bine s-ar băga banii în structurile de adâncime, adică în parcări subterane. Câtă vreme superficiala dogmatică medievală a prezentului te opreşte a clona un Westminster la Măgurele, la Voluntari sau la Chiajna, da, Marea Recuperare ziceţi că e un fel de nonsens, dar uite că nici soluţia Calatrava cu o altă Sagrada Famiglia în luxoasa Băneasa nu e iniţializată! Tot aşa cum se plâng unii că Eminescu e osificat în clişee de manualele şcolare, dar ei dă cu ciomagu' numa-n Poetul Naţional la ţintă, nu ameliorează cărţile de mare tiraj didactic ale colegilor lor, manuale prea universitare pentru nişte liceeni leneşi, somnoroşi, miştocari şi distractivi din Generaţia Pupici!  
 
Nu, nu vom avea niciodată istorici sau arhive deschise pentru dânşii, enigmele Revoluţiei şi ale crimelor bolşevismului rămânând săpate, scormonite şi răsucite convenabil doar de investigatori neprofesionişti, de regulă cârtiţe sau şerpilieni. Vom şti cu tam-tam o samă de turnători, confirmându-se bănuielile, dar nu vom deconspira ofiţerii, iar dosarul tău de cadre, pocăitule, democratule, va fi mai greu să ţi-l scoţi din arhivele PCR decât pe ăla de urmărit, stocat la CNSAS!  
 
Şi ce mai tura-vura viitura, în Epoca Mooye, cât România Regală Mare s-a smochinit sub vremi şi demitizări, devenind nechezoliceşte Românica, totul s-a prescris după colţul de cotitură, rând pe rând şi rând cu rând, pe motivul moral că, îndeosebi între 5 martie 1998 şi 8 ianuarie 2003, s-au etalat abjecţii ascensionale făcătoare de carieră infinit mai greţoase critificţional, strigătoare la cerul înstelat, decât cele săvârşite în nelibertate bolşevică şi estimare a eternităţii totalitare. Există azi chiar un fel de REPER practic de prescripţie în chestiunea colaborării cu Securitatea, iar megaintelectualul Adrian Marino văzurăm recent că a beneficiat total de el: it's complicated. Acest moment e bine datat, 29 ianuarie 2008, anume linşarea mediatică a poetului Cezar Ivănescu, concurent la şefia USR, Mircea Dinescu şi scriitorii publicişti care i s-au asociat atunci neaducând nici până azi, trei ani după înmormântarea reuşită în numai trei luni, probele privind colaborarea Cezarului cu Securitatea!  
 
De la acel atac devastator, spiritul public a basculat spre a privi cu mai mult dezinteres abjecţiile ascensionale, mai ales pe cele practicate de intelectualii de carieră spre mai binele imaginii Ţării, asimilabile adese cu indefinibila operaţional altfel decât a citi liste de cărţi bune „rezistenţă prin cultură“, care asimilează elastic, de exemplu erudiţia, impresionantă, a vreunui colaborator de la Secolul XX cu lupta, impresionantă, a unuia de la Kontinent. De fapt se poate concluziona că manifestul capitulard Imposibila lustraţie din 8 ianuarie 2003 a reuşit să ne aducă mult visata capitulare a conştiinţelor, pacea creaţiei. Un experiment imaginar, din alea de plăceau lui Einstein, termină şi sfârşitul: să ne închipuim, aşadar, că aflăm de la securişti că Liiceanu şi Pleşu informau despre Noica, iar Manolescu despre Blandiana. Ei şi ce? Durerea morală n-ar fi mai resimţită decât la lanţul de bicicletă cauzal în derulare deterministă: nerecuperarea Basarabiei, apoi secesiunea Ţinutului Secuiesc, pe urmă reunificarea Moldovei şi imediat resuscitarea Imperiului Balcanic româno-bulgar dualist cu capitală la Giurgiu-Russe fără de care masă teritorială critică nu putem demara Marea Recuperare care  
 
garantează şi cauţionează Mântuirea Neamului.  
 
La confluenţa Epocii Mooye cu spălăturile Epocii Wash, ţi se cam rupe-n lehamite pariul dacă absolut toţi megaintelectualii cu nume şi voiaje ai Epocilor Dej şi Cea vor fi colaborat, altfel neîngăduindu-li-se promovarea dreptului de a gândi la tupeul de a-şi difuza gândurile, ba uiţi chiar prezentul otrăvit sub umbrela conceptului de abjecţie ascensională, toată starea pe loc, când cujeţi la o vudcă şi te-ntrebi pe ce agenţi de influenţă editorialişti s-o bazat Duşmania de n-avuseşi tu-n Epoca Mooye la un whisky nici curent unionist, nici trend monarhist şi nici măcar un vis de reprimare a bolşevismului, căci a trage foloase publicitar-instituţionale ca atitudinar de profesie e altceva decât Luminarea Poporului de către postacii publici subcomentatori webistici în perspectiva Marii Recuperări prin geniul obligat de Copleşitoarea Complexitate Coco al tuturor contributorilor oneşti. O reflecţie calmă pe tema Ciocoii vechi şi Noi te înfiorează că Lista asta de colaboraţionişti în Epoca Mooye, cu Duşmania sau cu Cleptocraţia, acum după 1989, a devenit mai fascinantă decât lista aia a sprijinirii Securităţii şi Căgăbăului atunci înainte, da, sprijinire, o estimare basarabeană arătând că 80% din condamnările Gulagului erau rodul turnătoriei, se completa lista, şi doar 20% din arestaţi se mai adăugau de prin agende sau cu cleştele pe la anchete!  
 
Paradoxul cel mai român este însă că, ieşind intelectualii ca nişte mâţi ogârjiţi dintr-un totalitarism marxist, nu dintr-o dictatură, i-au bătut măr activiştii şi securiştii şi interlopii şi imperialiştii la toate disciplinele, dar acele creiere zdruncinate n-au extras de aici ideile fracturist corecte: suntem prea puţini în stabiliment ca să ne putem măsura cu atâtea lichele, cu cel mai numeros partid bolşevic din Europa şi cu cea mai bună securitate din lume, precum şi cu cei mai meseriaşi puşcăriaşi reali sau nupişti! Prin urmare, noi intelectualii şi intelectualele trebuie să ne înmulţim! Avem de recuperat. Fiindcă trebuia de mult să ne înmulţim.  
 
Cu difuzarea listelor de cărţi bune şi cu înţeleptele Cugetări ale lui Nicolae Iorga trebuia început, aşadar, imediat după Apelul către lichele. Dar n-a fost să fie! În loc să-şi fixeze, întru înmulţire, prin proiect, încă din ianuarie 1990 o strategie de automultiplicare exponenţială eficientă ca a insectelor, prin clonări şi antrenament cultural, sau prin formarea formatorilor voluntari, megaintelectualii, intelectualii, cărturarii, nechezolii, diplomectualii şi microintelectualii noştri au făcut prostia etern imputabilă de a practica doar diviziunea celulară, atomizarea fină, ratând atât o politică europeană de investiţii masive în infrastructura intelectuală, cât şi emanciparea cadrelor didactice, a căror menire transcende Arhipelagul Şcolar, fiind una mămoasă suprem de a lumina cetăţenii pe tot parcursul vieţii, tălmăcindu-le pe carte ieftină panseurile Autoelitei, una dintre consecinţele maidanizării spirituale pe haite fiind eutanasierea sau măcar castrarea spiritului critic, care nemaiputând descoperi noi ca gunoierii şi întâmpina ca vameşii valorile, adică stârpindu-se aproape de tot de către promoteri instituţia critică, s-a generat şi marasmul că Epoca Mooye pare una de steril, în care s-ar fi importat totul de către negustorii de carte şi dvd-uri, adică însuşi Spiritul, când de fapt e un preaplin în RO şi DRO de genii obligate a avea geniu de către Copleşitoarea Complexitate Coco, circa 41300 de scriitori, bloggeri şi postaci excelenţi, o adevărată industrie, născătoare de opere neconsumate, cu arome naturiste absolut compatibile cu cele occidentale debilizate de consumism obez.  
 
De aici şi râsul centrului de excelenţă că, unde suntem noi în Epoca Mooye nişte netrebnici, luăm la miştoul deconstructiv şi generaţiile de bravură sau martire – cu voievozi, eroi şi poeţi cu tot – care ne-au precedat, care s-au bătut şi s-au jertfit, care au negociat cu cel mereu altul momentan mai tare-n şmen între imperiile deznaţionalizante, de suntem tot aicea, de strajă cu ranga, şpaga şi viclenia la toate zările, pentru ca odată ieşiţi la slobozenie maximă, să nu ne punem pe Kitsch consumism până la greaţă şi perversiune, ci pe zidirea columnară a Infrastructurii Intelectuale de la Nistru pân' la Tisa, după Eradicarea Corupţiei şi Combaterea Incompetenţei, întru exprimarea în universal de la Toronto pân' la Sydney, printr-o Mare Recuperare item cu item faţă de ce-au dat fraţii noştri de gintă latină – italieni, francezi şi spanioli, din Antichitate până la Expresionism, aşa să ne ajute Dumnezeul strămoşilor noştri!  
 
Dar e mai comod, unde suntem noi nişte loaze, vrăjite de orgia palavrelor bizantine, să aruncăm blamul pe naţiune şi întreaga ei istorie! N-avem nice o Misie la Gurile Dunării, n-am apăratu nice o dată creştinătatea, fiindcă drumul Turcului, Păgânului, era prin Banat, nu prin Codrii Bâcului. Ce păcat că o ţară aşa frumoasă, Românika, e locuită de românei! Trecutul nostru, istoric şi cultural e de kkt, te pişi pe el, conjectură de la care atârnă categoric imperativul s-o ştergem, fiindcă nu putem avea decât un prezent de fecală, iar despre diareea viitorului nici măcar Pulimii nu e nimic pozitiv de spus!  
 
Telenovela românească s-a terminat boiereşte prin violarea doicii filipineze. Ca basmul cumanilor lui Djuvara. Nicicând nu se va uni Românica cu Basa, ca înainte de Hiatus, să împlinim şi puţin rusofon sinteza culturală dintre Occident şi Orient visată de interbelici, dimpotrivă, vom kosovi, ca flux material, energetic, semiotic, şi Covasna, fiindcă, vorba separatistului: n-am făcut nici cât un ou de muscă pentru a-l găzdui şi a-l  
 
înveşnici pe Marele Ştefan în sufletele noastre. De nu cumva, din vrerea multora privind Imposibila Unire, vom inventa şi întinde în două-trei generaţii poduri de floricele peste Milcovul blăstemat, între noi şi o Moldovă Mare smirnovistă! Iar pentru ca Marea Recuperare culturală a istoriei netrăite să devină observabilă, va trebui să resuscităm medievalul Imperiu Româno-Bulgar, construindui o capitală de vis clasic, numai statui şi colonade, la Giurgiu-Russe.  
 
Adio, doamnă RO! Adio, şi un ineluctabil praz verde de la Nea Mărin din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest, căci postromânismul este iremediabil ca orice final de partidă, când piesele se răresc şi creativitatea e limitată. Hiatusul este irecuperabil, deoarece junele intelectual deştept trebuie să se orienteze în aceste adevăruri subînţelese şi, odată iniţiat asupra dizolvării active a RO în WO pe caniculă şi gnoză, ajunge să-şi scrie, călcând peste cadavre ca la Războieni, propria poveste de succes ca pe o imitatio cu tupeu la cum a ginit el că s-au impus alţii, de prin Autoelită, inclusiv prin abjecţii ascensionale în text şi în editorial şi în blid, tribut Nuştiucui, de au ajuns vremelnic chiar la statutul vremelnic de megaintelectuali în RO şi DRO, prima întrebare când vezi pe cineva mediatizând ajungând a fi: dar cărui Stăpân slujeşte?  
 
În sensul că ce măgării au făcut de l-au înălţat până acolo sus, de unde intră în casele cetăţenilor! Principalele teze subînţelese ale postromânismului, ca mod de a trăi sănătos pentru tine şi familionul tău cu Friends cu tot, într-un Hiatus definitiv etern, desantat sau însuşit, ar putea fi următoarele.  
 
1. Românica şi Basa niciodată nu se vor reuni. Transprutenii de azi sunt comunişti corciţi cu ruşii sub poalele Matrioşkăi. N-avem nevoie de ei! Nici ei de noi. Poate alţii. Transnistria e cedată de euroatlantici Dumei precum enclava Kaliningrad.  
 
2. Monarhia nu va reveni niciodată la Cotroceni sau la Băneasa, e un ideal atât de fragil că se poate poticni până şi dacă nu vrea soacra lu' cutare mare financiar, interlop sau imperialist pripăşit p' aici. Oricărui nou Rege Mihai îi este de preferat un preşedinte suspendabil, de să te pişi mediatic pe el pe mai multe canale uretrale inflamate, şi apoi să-l trimeţi întru ca să reprizinte România şi interesele Pulimii în UE, poate şi pe ale plutocraţiei, dar nu contează.  
 
3. Anticomunismul trebuie să fie politicos, civilizat, necocalar şi constructiv, bazat pe documente şi personalităţi care să le semneze orbitor, şi pe principiul democrat al convieţuirii corecte democratic, fără a deranja pe moştenitorii foştilor torţionari. Victimei care-şi îmbrăţişează călăul i se va face mediatizare maximă.  
 
4. România nu va mai exista ca ţară, poate nici ca amintire regională, după 2112. Dar cine e nechezol lucid, se fuduleşte cu această execuţie a dreptăţii naturale cosmopolite după două milenii de trecut de kkt.  
 
5. Limba română, cu sărăcia ei de termeni, va fi cel mai târziu în 2222 o limbă moartă, iar cel mai devreme în 2112, o limbă omorâtă. (Se va vorbi la noi în casă doar limba Uniunii Europene, anume English USA.) În general, culturii române trebuie să i se prohodească la ureche, ca lu tac-su lu' Hamlet, sutre ecleziaste din Bardo Thodol, din Cartea Tranziţiei, cu predilecţie versetele specializate în informarea şi convingerea mortului că a decedat, implorându-l să nu tulbure ospăţul pomanagiu al biruitorilor.  
 
6. Desantaţilor, românii le apar deja atât de degeneraţi rasial încât ei nu mai sunt capabili să se europenizeze singuri, această sarcină revenind nababilor capitalului străin şi nechezolilor de speţa a doua, precum şi poliţiei transnaţionale de proximitate.  
 
7. Poporul român e foarte nedemn de intelectualitatea sa. Nici n-ar trebui să o aibă. E chiar mai sănătos să i se confişte de tot, ca oricărei seminţii de distrugători de cultură. Şi n-are nimica dacă-l ia naiba de tot chiar în RO, bătrân neasistat medical, iar în DRO se dezromânizează nu de la a treia generaţie ca până-n 2 iunie 1997, ci chiar de la prima.  
 
8. Nechezolimea era de preferat să se nască în adevărata ei patrie, care nu mai e URSS, ci Occidentul, chiar şi Occidentul Apropiat, de să citeşti Pisan Cantos, Caţavencu, Urzica sau Ognon la Mako. E un blestem să te naşti român. Şi e cel mai trist lucru dupe lume să-ţi iubeşti poporul ca pe un plod handicapat, s-ajungi tocmai tu, idealistule, salcia aia plângătoarea pur, ca o sălcioară, la vărsarea Potomacului în Topolog.  
 
9. Este minunat că Balcicul a ajuns la bulgari, fiindcă ei au avut ev mediu şi se pricep să facă turism. Noi românii ne-am bătut joc de Litoral. La fel am fi făcut cu Hotinul, Herţa, Cetatea Albă (al cărei pisoar central era la 2010 scanat din satelit) şi Cernăuţii (de la care trebuie să luăm model igienic de Bazar şi exemplul că găseşti ca turist mai multe semne de preţuire pentru Eminescu decât la Bucureşti, unde nu i s-a reconstituit pentru pelerinaj nici măcar chiţimia gen Noica, Ţuţea, Cioran, unde primi cândva pe Veronica).  
 
10. Poetul Naţional nu ne mai poate zice astăzi chiar nimică, fiindcă el glossa la un Neam Românesc june, care se întregea, corsi e ricorsi storici, pe când Autoelita parazitează pe o populaţie pensionară-n descompunere pelagroasă, cu ofiţeri în retragere – Pulimea – în declin, de unde şi întunericul sfatului „ascundeţi geniile!“ în debara.  
 
11. Catedrala Mântuirii Neamului e o escrocherie a hienelor din altare, iar BOR-ul este catastrofa naţiunii române; ar fi fost infinit mai mişto dacă Neamul Românesc se năştea mult mai târziu, ca dreptcredincios New Age, bivolar sau ateu.  
 
12. Ştefan cel Mare, oricâte biserici ar fi înălţat, n-au fost sfântu, ci curvariu violator şi n-au apăratu Creştinătatea, ci naţional-comunismul, iar tâlhariul de Mihai Viteazul n-au fost conştient că jefuind, ca un corupt, cât cuprinde, însăila prin fuziuni o Unire Mare. E şi incorect politic ca o generaţie de fameni să fie pusă nemilos în situaţiunea istorică de a se compara cu nişte bărbaţi atât de viril activi încât nu pot fi concepuţi, în imaginarul efeminat al postmodernismului românesc, decât ca violatori.  
 
13. Ăia din exil au fost mai toţi legionari („mai bine comunist decât legionar!“) şi exemplul lor de desţăraţi nu e bun de urmat, supradotaţii mai fraieri fiind chemaţi să creeze plusvaloare numai aici, capitalului autohton român sau autohton străin. Cel mai bun e un guvern constituit din copilaşii cleptocraţiei care au studiat la universităţi străine, consiliaţi de samsari să înveţe acolo, şi se întorc miniştri ca paşoptiştii, să salveze România de ei înşişi.  
 
14. Tudor Vladimirescu, Dinicu Golescu, Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu erau nişte nespălaţi romantici. Noi suntem minimalişti: avem obligaţii minime moral privind Luminarea Poporului sau, cum i se zicea înainte vreme, Rezistenţa prin Cultură. Lasă-i să moară proşti! Marea Recuperare n-are nici un rost pentru că Neamul Românesc a îmbrăcat cămaşa morţii, anume cămaşa de mire a ciobanului mioritic.  
 
15. Curvele nu impune respect decât dacă e scumpe. Aşa-i şi cu viaţa spirituală în cavernă sau în salon. Ori cu pdf-urile. Cine vrea să aibă senzaţii megaintelectuale, care e cele mai costisitoare, să facă bine să trăiască în lipsuri sau să fure sau să se prostitueze, şi să le plătească! Iar dacă nici aşa nu şi le permite, meargă la mănăstire, pe canonul că postmodernitatea e prin definiţie impură, un fel de postvirgină.  
 
16. Nimeni nu trebuie să observe la un text abjecţii ascensionale provenite din calculul că, cititorul consumator fiind fesenist cu dare de mână la carte scumpă, trebuie să inventezi activişti idealişti marxişti şi securişti de omenie, sau că ai fost dezvirginat de o securistă, iar perspectiva de a fi tradus aduce naratorial perspectiva canonică occidentală despre români, ca neam de nimic, ale cărui femei ţărănci muncitoare la oraş meritau a fi bombardate şi sfârtecate la 4 aprilie 1944 chiar sub pretext că te-au excitat feromonic, că nu se sesizează nimeni de o aşa mai mult decât ploconire dinaintea inamicului terorist până la genocid.  
 
Rău se mai înşală postacul care-şi închipuie că ziarul, televiziunea sau site-ul la care face dumnealui îmbunătăţiri, prin sugestii şi reclamaţii, prin reacţii şi deflagraţii, depinde hotărâtor de satisfacţia cititorului, aşa cum s-ar întâmpla cu o fabrică de bere fotbalistă.  
 
Multe comenzi vin din publicitate, de la arcul guvernamental, de la opoziţia flămândă, de la desantaţii Duşmaniei sau de la clienţi care au nevoie să le apară anumite articole împotriva altor clienţi. Şi mai sunt samsarii care seduc creierele noastre, traficându-le ca de fiinţe umane la capitaliştii pervaziv reptilieni, avizaţi că plusvaloarea creşte prin educaţie dată la elevi de profesori, nu de fraieri. De aceea, să nu se iluzioneze vreodată postacii noştri că vreun material perceput ca sinucigaş, de pildă printr-un postromânism orbitor pentru chibiţi, poate conduce la sabordarea publicaţiei!  
 
Dimpotrivă, cititorul contează mai mult ca subiect al manipulării decât ca finanţator al presei de orice fel. De fapt, conştiinţa naţiunii, adică ce subiect se agită mediatic, poate fi umplută cu te miri ce. Cam asta este şi forma exactă lubric a Libertăţii. Fiecare face din tine ce vrea. Dacă-l primeşti prin ecran în pacea familiei. Iar cel mai bun îndemn ţie la zăbava cetitului cărţilor sau a voiajului pe Google Earth, cu popasuri la marile mediateci ale Infrastructurii Intelectuale a altora, e infamia vreunui patron ce-ţi distruge până şi singura emisiune sau rubrică frecventată, din senin, fără nici o raţiune, doar că aşa vrea muşchii lui sau ai mafiei lui!  
 
Tranziţia de la Epoca Mooye la Epoca Wash se face pe nesimţite, cu nesimţiţi şi fără jenă coprologică, ca de la Cantos la Pisan Cantos, ca dintr-un extaz consumat la preliminariile cu ciorbă de burtă ale altuia. Dau sfat: misterele Revoluţiei, activişti şi securişti volatilizaţi fără mea culpa, Romlagul, privatizările frauduloase, pagubele bugetare aduse de needucaţi şi incompetenţă (infinit mai mari decât generează luxul de a fi corupţi), denigrarea necontenită a valorilor româneşti (voievozi, Eminescu, ţara, personalităţi, ortodoxie, amărâţii, trecutul, viitorul), mass media neobligată a-şi declara la loc vizibil finanţatorii şi proprietarii, fotbalul nostru incalificabil, Marele Cutremur Catastrofal, începutul deşertificării Grădinii Maicii Domnului pentru a se popula cu anahoreţii unei spiritualităţi mai elevate, nimic din toate acestea nu-i inteligent să bage pe net, în cancelarii sau în cafenele, postacul avid după audienţă.  
 
Postacul care vrea succes, trebuie să fie pe trend, iar trendul nu e român. Şi ce dacă! E european, euroatlantic. Şi nu numai trendul sau trânjii. Căci nimic nou sub soare, nici măcar postromânismul. Inombrabile fură căderile-n corupţiune şi mai cu seamă-n păcatul odios al desperării de popor, într-o istorioară zbuciumată. Deşi nu se ceartă de către Atotputernicul, cu pedeapsă maximă, acolo unde nu e durere, nici nup, ci doar direptate, decât politicianii, formatorii lor intelectualii nechezoli de ambe speţe şi, mai presus de toţi, stăpânitorii fiecăruia, financiarii cei răi, de merit sau de şpagă.  
 
Dară nu toate rândurile de oameni au stat cu mâinile-n sân. Fost-au şi generaţii vrednice pe-acest meleag de geografie mică, dar cu viitor etern, prevăzut de prooroci. Cum cerându neşte leacuri de la Luteţia pentru Mircea Ciobanul Voievod, soţul ei de la Curtea Veche, ocrotitoarea noastră, Doamna Chiajna, se interesa în 24 ianuarie 1559, la apotecariul Michel de Nostredame, ce şi cum fi-vor vremurile româneşti pe termen lung, care deja erau furtunoase-n RO cum le-au ursit Soarta şi Destinul, de-au rătăcit chiară scrisoarea făcută poştă cu hapuri cu tot, voievodul bucureştean murise neasistat, ea uneltea de-acum în DRO la Alep, mult impresionat de profeţiile versificate arătându-se pe-acolo prin Asia manelară hermeneutul, parizianul gay renascentist, Petru Cercel, fiu Pătraşcului celui Bun, cum pesemne şi Mihai Bravul, în consecinţă la negrele profeţii ajungând voievozi fiecare din ceşti doi fii învăţaţi viteji, primul au mutat Capitala cât mai departe de Dunăre, de la Bucureşti la Târgovişte, iară celălalt s-au zbătut pentru Unirea cea Mare, pentru a duce Capitala încă şi mai departe, dincolo de Carpaţi, la Alba Iulia, chiar în coasta secuimii.  
 
Căci ce era, pasămite, prognozat în Catrenele lui Nostradamus către Doamna Chiajna? Nu numai miracolul istoriei majore pe care ar fi declanşat-o pe pământ american, în 1994, o finală pur balcanică a Campionatului Mondial de fotbal în care ar fi strălucit Gheorghe Hagi şi Hristo Stoicikov, dacă nu ne-ar fi eliminat pe noi cu capul, printr-un gol ca de Star Wars, înlăcrimând pe Răducioiu, înaltul atacant din ţara Nobelului, Kevin J. Anderson. Că după Războiul Sfânt purtat de români împotriva ambelor totalitarisme muncitoreşti, şi după Revoluţia Împuşcată din Decembrie 1989, clasa economică, politică şi intelectuală va surprinde profund pe toţi duşmanii nu numai nerecuperând Basarabia, ci lăsând să se înţeleagă că aceast dezinteres e unul general pentru încremenita în proiect, paradigma României Mari, adică secesiunea Ţinutului Secuiesc va fi perfect fezabilă ca naşterea fără dureri. Iar cu o gaură cât Kosovo-n Ardeal şi cu o Basarabie progresând rapid în UE, se va seca Prutul dintr-o sorbire creându-se o Moldovă Mare şi rămânând la nord de Dunăre o Românie Mică, ce nu va putea angaja intelectualii în Marea Recuperare decât prin resurecţia vechiului Imperiu Româno-Bulgar al Asăneştilor, cu de atâtea ori amintita capitală de la Giurgiu-Russe, viitoarea capitală culturală permanentă a Europei.  
 
(Va urma)  
 
Camelian PROPINAŢIU  
Bucureşti  
26 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Camelian PROPINAŢIU - POSTROMÂNISMUL (3) – PRINCIPALELE TEZE SUBÎNŢELESE ALE POSTROMÂNISMULUI / Camelian Propinaţiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 607, Anul II, 29 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Camelian Propinaţiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelian Propinaţiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!