Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Camelian Propinaţiu         Publicat în: Ediţia nr. 600 din 22 august 2012        Toate Articolele Autorului

Camelian PROPINAŢIU - POSTROMÂNISMUL (1) – DESPRE COPERTA ACESTEI CĂRŢI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prima problemă de bază a postacilor şi românilor este postromânismul. Postromânismul se defineşte, în critifiction, ca fiind opţiunea pragmatică de a lua în serios manipularea că Istoria Românilor s-a terminat. Neaşteptând nici măcar Sfârşitul Istoriei! Această adunătură de leneşi, de hoţi, de şmecheri, de fraieri, de nesimţiţi şi de urâţi, de rataţi genetic, de corciţi făcuţi la beţie şi de agramaţi îndobitociţi mediatic, care e pentru nechezoli Neamul Românesc, n-are nici o şansă de a rezista globalizării. Sunteţi un popor pe cale de dispariţie, se delimitează ei în gând, ca sconcşi mai informaţi, de Arca în scufundare, fără a se îngrijora nici un renegat, cameleon sau mankurt că e un păcat capital, care va damna pre mulţi, în iadul mai canicular decât al Capitalei vara, deoarece românismul, adică fiorul idealist contrar, nu poate expira ca marfă sufletească şi produs spiritual înainte de a-şi fi îndeplinit funcţia culturală, Marea Recuperare, care e Misia noastră pe meleag şi în lume, dintre fraţii noştri de gintă latină numai italienii, francezii şi spaniolii îngăduindu-şi deocamdată a-şi permite de-acu-ncolo Extincţia, deoarece ei sau exprimat în universal, pe când noi mai avem relativ mult de recuperat şi, de aceea, încă nu plecăm!  
 
Însă ce nu ne convine deloc e necazul că la supărare, la impactul cu pululaţia absurdităţilor din RO, uneori duse-n DRO, noi înşine aderăm, chiar şi cei mai patrioţi dintre postaci, devenim mai slobozi la gură şi tastatură, zicem că ne-am săturat de România, achiezând la ideile principale ale postromânismului, toate evident idei primite, ceea ce, din păcate colective, va grăbi asupra Ţării alte crize bugetare şi Marele Cutremur Catastrofal anticipat statistic.  
 
Vasăzică, în 2112 nu va mai exista noţiunea de ţară, România va fi articol de dicţionar, precum Fenicia sau Dacia Felix. În 2222, limba română va fi o limbă de multă vreme moartă, cum probabil majoritatea limbilor europene, omorâte de English (U.S.A.). Ce talent cu adevărat radical agrar şi justiţialist consumerist, mândru ca un mazil naşte, cadrele didactice să îndrume din faşă pe ai noştri supradotaţi să scrie epopeea RO direct în limbi străine, folosind infrastructura intelectuală a altora, şi cel mult să ni se dea şi nouă la savurat ca pe un fruct submarin exotic, produsul tălmăcit fie şi cu Google Translate!  
 
Numai minorităţile, unele, se vor salva din Arcă, cred nechezolii cosmopoliţi, poate şi diplomectualii, deoarece ele deja nu-şi prea mai aduc obolul la cultura din RO, ci mai fiecare june intelectual de buze neromâneşti ţine a se mărturisi, afirma şi integra în patrimoniul seminţiei sale dotate cu infrastructură intelectuală de regulă mai performantă decât cea de la noi, care ne bazăm prioritar mai mult pe itinerarii spirituale turistice, pe alergări de stadion şi de sală, pe scăldatul în bazinul de spiritualitate – care e doar faza sublim naivă pură a palestrei greco-latine şi a ramurii de măslin virgine în demersul Marii Recuperări care ne aşteaptă, precedând şi cauţionând Mântuirea Neamului.  
 
Dar nu clasa politică, şi cu atât mai puţin gloata, are a decide în chestiuni de calibru revoluţionar precum cele de mai sus, ci numai intelectualii au a se pronunţa. Cleptocraţia este iresponsabilă, pe când Autoelita nu, de aceea este expusă criticii. Carierişti, nechezolii nu o ceartă decât în scop de rotaţie la ciolan, rar, floral şi complexat ilizibil, fiind din interes incapabili de o câinească monitorizare populară.  
 
În acest oribil, nobil scop idealist, a şi inventat Necesitatea, odată cu scumpirea preţurilor presei, câinii de pază ai corectitudinii spirituale, postacii. Metafizic, tragicul sentiment postromânesc al des-fiinţării exprimă de te deprimă, ca PRIMĂ PROBLEMĂ DE BAZĂ, presimţirea multor cetăţeni oneşti nenechezoli, pe măsură ce Autoelita nu o declară dar grăieşte numai în termeni de valori euroatlantice, după o uriaşă inginerie speculativă, că noi asistăm la sfârşitul istoriei naţionale, când Neamul Românesc a devenit populaţie, fiindcă valorile noastre de patrimoniu, pentru care s-au jertfit strămoşii, nu e bune de nimic, nu sunt recunoscute neam de economiile de piaţă nicăieri pe mapamondul spiritual. În consecinţă, e şi normal, şi drept, şi comic, că se vor infiltra în secolul XXI alte seminţii, mutătoare sau mutante, pe meleag, ca decidenţi majoritari, cari să ne eficientizeze nouă pibul la maximum şi să-l distribuie bugetar dumnezeieşte, conform normelor eticii şi echităţii legendare, normalizându-se prea târziu nivelul de trai de să nu te mai desţărezi/deteritorializezi tragic, ca geniu natural, din Ţara creştină a lui Peşte, până la 12 12 (21)12 pe motive că din cauza corupţiunii/incompetenţei endemice şi complicităţii intelectuale, după ce începând de la 8 ianuarie 2003, burghezia activisto-securistă de şpagă şi de merit Top 667, prin urmaşii ei, au substituit sau, mai bine zis, au consolidat, au dublat în compoziţia socioumană a cleptocraţiei pe interlopul autohton, însoţindu-l cu imperialistul străin la apus de soare.  
 
Trăim pe culmile disperării unei prosperităţi nevisate. Trotuarele au ajuns parcări şi nici nu mai poţi traversa merditativ pe traseele patriarhale din cauza unui trafic infernal, iar în parc dă bicla şi dulăul peste tine, de se sparie gândul. Iar dac-ai teleporta minibigul din Cucuieţii din Deal în Epòcă, ai putea poza şi posta pe Facebook cozi balauriene kilometrice la marfa colorată şi lucitoare de azi.  
 
Criza e pentru proşti, care în orice orânduire sau încarnare tot amărâţi ajungeau, pe când carosabilul şi trotuarele gem de frustrare şi invidie, astă groaznică depresie colectivă, postromânismul, realizăm şi extrapolăm profetic că se va zen relativ tămădui numai atuncea când se vor detecta, la stat şi filantropii amatori de mecenariat preventiv, arginţii pentru o Infrastructură Intelectuală de tip occidental, întru Luminarea Poporului de să aibă altceva la ce se gândi: biblioteci-mediateci, televiziuni, internet, şcoli, universităţi populare, muzee, teatre, temple, excitante la discreţie, cluburi, malluri şi cămine culturale, de la care să emane şi să se acumuleze zi de zi mângâierile că noi românii avem totuşi o Istorie de jertfă şi o Limbă străveche cu mare Viitor paneuropean de s-o asimileze toţi ca pe latina medievală, A DOUA PROBLEMĂ DE BAZĂ reducându-se astfel la pactul naţional de a se acorda prioritate infrastructurii intelectuale faţă de infrastructura rutieră, cea de jdemii de ori mai costisitoare şi care, axiologic pe GPS, pe lângă că-i efemeră de dai în gropi, nu duce nicăieri, adică nu-ţi mai foloseşte, spre deosebire de filozofia din audiobook, după ce nu mai şofezi.  
 
Iar A TREIA PROBLEMĂ DE BAZĂ A ROMÂNILOR ţine de a se institui, prin asumarea răspunderii guvernamental-constituţionale, Partidul Cadrelor Didactice, carele nu numai că va elimina UDMR-ul în coaliţiile de guvernare, dar va face, evident, nu politică în şcoală ci politica şcolii în comunitate, odată respectat ca putere de putere, misia sa fiind, în viziunea de mai sus, radical educativă, anume să însufleţească Infrastructura Intelectuală promisă, mişunând între pereţii goi bibliotecare, muzeografe, ghizi, duhovnici, psihanalişti, apostoli rurali, profesoare şi mai ales cadre de-a dreptul pregătite universitar, capabile a-şi aduce aportul ca furnica la actualizarea şi sporirea sculăriei academice (ediţii critice, biografii, arhive, memoriale, pleiade, dicţionare, lexicoane, cercetări bibliografice, florilegii, traduceri, sondaje, recenzii, cronici de întâmpinare, ferpare, necrologuri dar şi evocări, cărţi şi periodice online, miniteleviziuni, mobil, kindle, alte instrumente de lucru occidentale) şi totodată minţi luminate de să tălmăcească marile cuceriri ale cunoaşterii şi creaţiei contemporane universale, într-o larg accesibilă cu talent sau geniu sintetic literatură de popularizare, esenţializându-se şi lămurindu-se tuturor cetăţenilor români din RO şi din Diasporă (DRO) ideile principale ale Secolului XXI şi ale Epocilor Mooye sau Wash, asigurându-se astfel ca sustenabilă Luminarea Poporului pe tot parcursul vieţii care preocupă pe toţi.  
 
Şi totuşi, cum se explică ignorarea de către editorialistul generic hegelian, deci obligatoriu genial grande homme, a acestor trei mari probleme de bază – postromânismul ca provocare, Infrastructura Intelectuală ca cel mai demn răspuns, şi Luminarea didactică a Poporului ca expectaţia cea mai dorită? De ce de pe nivelul editorial suprem, cad ele la munca de jos, ca nişte muşcături maidaneze potenţiale la un colţ de cotitură pe oase căzute de la etaj, adică în sarcina de subcomentator a postacilor noştri? De unde virtualitatea că războiul civil civic s-a teleportat din stradă, unde se adunau protestatarii cu zecile de mii la marş şi miting, în chiţimii-debara atomizat online pe autostrăzile informaţionale?  
 
Pesemne pentru că obsolescenţa infrastructurii şi decrepitudinea bazei de masă apostolice n-au exterminat încă totalmente în RO şi DRO nucleele de viaţă spirituală, fiindcă uite că mai apar pe la târguri bestselleruri levantine, împotriva tuturor pesimismelor statistice, dar una e în istorie să valorifici din vina postromânismului ca neorollerism numai 2% din potenţialul spiritual al unei naţii supradotate în geniu natural, sintetic sau obligat şi alta este să te ajungi cu efervescenţa de să sari de 25-27%, cât era la noi, de la Nistru pân' la Tisa, şi de la Nipru pân' la Pisa, în Epoca Reginei Maria!  
 
Parcă îţi vine să-ţi împătureşti Tricolorul şi să te cari în timp, în Scriptorium la Melk, sau în spaţiul 4D, în Universul Îndepărtat, unde ţi se strâng viermii teleportanţi! Iată de ce coperta propusă acestei cărţi triste pline de umor, decolorat ne înfăţişează un Tricolor, parcă bătrân pensionar părăsit de eroii săi mult batjocoriţi, rulat pe lance de un vânt nebun şi murdărit ca un şorţ de smogul Capitalei. Parcă cerşeşte, sărmanul, înclinat ca Rugăciunea lui Brâncuşi, schimbarea Zilei Naţionale 1 Decembrie cu una mai puţin posomorâtă, de pildă 2 iunie 1997 de comemorat la orice colţ de cotitură, în care zi liberă de aproape vară editorialiştii cosmopoliţi cu cosmopolitele şi cu Laika s-ar veseli să adulmece aerul crângurilor în care familiile face grătar homeric cu sutele şi cu miile, băgându-se intensiv manele de jale pe picnic la boxe şi pătându-se frunzişurile cu un fel de nechezol când albicios, când roşu montan, uitându-se cu desăvârşire că Providenţa ne-a ales acea Zi de culoarea Leului de la Cotroceni tocmai întru sobrietate şi reculegere, să ne amintim pururea de eroii noştri şi de faptul că acea Reîntregire avea să fie pururea primejduită, başca şi naşpa că încă mai rămăseseră chiar şi atunci, de la Nipru pân' la Pisa, români şi teritorii româneşti sub asuprire, şi că preţul intelectualului român diversionist îi derizoriu şi azi pentru ambiţioasa Duşmanie, care nu ştii niciodată din ce parte se trage sau se absorb finanţările.  
 
Iar mai jos de Tricolor, admirăm un dulău voios, evident câinele soldatului, care face de strajă neclintit. Ne înşelăm profund! Ăsta nu e câine de front, capabil a se hrăni în linia întâi, cu amarul cadavru roz al duşmanului. Nu are culoarea de camuflaj a lupului de stepă. Nici ochelarii cu infraroşii ai priculicilor. Dimpotrivă, e un dulău alb orbitor ca varul. Nici câinii de azi nu mai sunt ce erau odată. E un maidanez blănos bine hrănit de femei mai puţin miloase cu bărbaţii, iar ce poţi citi/ghici postmodern în sufletul lui sub drapel e o grimasă şmecheră, una a scârbei de binefăcătorul din mila căruia face umbră ca un bocanc de Arhanghel asfaltului românesc. Poate îi e şi ruşine cu aşa stăpân jerpelit, ar prefera unul occidental, s-ar aventura el acolo, priveşte-n zare la covrigi, în uie, unde toţi au în coadă, dar n-ar prea da totuşi libertatea deşănţată de aici, din motive de înţelepciune, nu cumva din mila Străinului (transnational capitalist class) să n-ajungă la şbilţ la hingheri sau măcar cu botniţă la un proprietar cert.  
 
Deocamdată, e gata doar să-şi înfigă colţii de pamfletar în orice cotârle sau lichele trecătoare prin teritoriul lui şi al haitei sale, bogat în oportunităţi, e mai bine să traversezi! Acest dulău alb voios vedem că şade, nu o duce aşa de rău, dar mârâie la Stăpân, asemănându-se prin această meteahnă atât postacului cocalar cât şi publicistului descompus moral după ce s-a contaminat ca un raton cu bacilul postromânismului, continuând însă a sluji la statul român sau la patron în RO. Un bacil alb imparţial gras, cel puţin la fel de bine hrănit. Greţos ca viermele de mătase al revoluţiilor de catifea. Ceea ce face, teoretic nu şi practic, insolvabilă chestiunea verminei postromânismului. Precum a maidanezilor muşcăcioşi din municipiile noastre până nu se schimbă sensul profitului.  
 
Toată greaţa şi agonia venind de la revolta că, teoretic, postromânismul, ca orice chaosmos spiritual de tranziţie, n-ar trebui să aibă susţinători seducători, recrutaţi dintre nechezolii simpatici, tot aşa cum maidanezii n-ar trebui să muşte ca turbaţii, nici să urle nocturn vara la ferestrele deschise de sconcs, nici să-şi lase lăsăturile sub ele ca mankurtul şi renegatul, în ploaia călâie, la colţul de cotitură. Fiindcă ăla de adulmecă e şi sensibil, chiar pensionat copoiul ajunge vasăzică la bănuieli rele, inexprimabile. Ca postac, pierde somnul filozofând şi socoate că postromânismul, care calcă totul în picioare, este un viciu care vine, vine, vine... De unde? Din cercurile vicioase, din insolvabilitate, din reeşalonări, din acele bombe logice create dinadins, în tihna şi inidentificabilitatea de nivel zero postuniversitar a Duşmaniei, să n-aibă soluţie Marea Recuperare decât în domeniul imaginar, adică Mântuirea Neamului să nu se mai iniţializeze vreodată, fiind noi românii sloboziţi din colonialism direct în globalism, fără infrastructură intelectuală, nici sculărie academică, şi cu antrenorii culturali ca nişte mâţi ogârjiţi, mai toţi nechezoli sau diplomectuali veseli, de te lupţi, ca subcomentator webistic, cu ceva care este şi nu este, cu o nălucă ce te sugrumă inconcevabil dar sigur: văzut-am bimilenar din munţi perindându-se prea multe hoarde ca să nu contemplăm cu nepăsare, fără nici un pic de sentiment tragic, ce-a mai rămas din ciorba de burtă a propriei noastre extincţii, vărsându-se-n vidanja globalizării toată oala unsuroasă ca după siestă. Că ţara cui scrie şi postează/lansează e plină de Câini, de Maidanezi, de Companioni, de Mitläuferi (ce româneşte sună acest cuvânt!), de Javre, de Lichele şi de Hiene, pe măsură ce se acoperă de hoituri, de moloz, de acizi şi de cenuşă, nici nu mai încape vorbă alta decât una rudă cu autodispreţul.  
 
Şi la ce visează en intellectuel engage dulăul alb de sub Tricolorul însurit ce va albi şi el, când după capitularea mişcării civice va urma dizolvarea identităţii noastre în vidanja globalizării? Poate dulăul alb se gândeşte la iubita lui, că de ce l-a părăsit şi cum se face că nu se mai înţeleg neam, ce-a intervenit între ei? Şi ceea ce îi lipseşte este nu mobilul, ci experienţa de viaţă a lecturii, fapt care impune la cine îi dă de mâncare să-i povestească şi o listă de cărţi bune, care să-l facă şi mai visător. La ce să viseze? La chestii livreşti, apropo de ultimul centenar ratat, al lui Cioran, 8 aprilie 2011: Sfârtecare, Ispita de a sfârteca, Exerciţii de sfârtecare. Adică la tentative teoretice de a săvârşi cândva ceva.  
 
Da, ultimul centenar ratat, chit că am avut un gest recuperator la nivel de upercutclas. Luminarea Poporului a fost atât de puţină încât nimeni din clasele intelectuale de jos, mezelclas, vidanjclas, nu-şi mai aminteşte de Centenarul Mircea Eliade 2007 (cu atât mai puţin de-al lui Mihail Sebastian tot atunci) sau de cele din 2009, al lui Constantin Noica (reţinut webistic ca un dobitoc carele după ce că şi-a băgat proprii cititori de samizdat în Romlag, a mai şi crezut în RO ca putere culturală, voind să pună la muncă până şi Exilul) şi al lui Eugène Ionesco (a cărui absurdă fiică n-a acceptat să-i fie lăsat, de către Autoelită, tatăl pradă băşcăliei ratonilor şi desantaţilor), ca să nu cerem prea mult, amintind şi de al lui Paul Constantinescu, pentru iniţiaţii în oratorii de război şi ocupaţie, cu arderi Paşadia de manuscrise, cum vom face şi noi.  
 
De aici şi tăcerea în frică a multora. Un silenţiu lugubru. O tăcere ca de cavou. Perfect suportabile, diavoleşte preschimbate-ntr-o bonomă siestă de porci. Regula de trei simplă: păi dacă unor morţi iluştri, cu certificat de calitate validat occidental, li se poate strica în halul ăsta postumitatea în RO, atunci cu cariera noastră cum rămâne? Pune pază gurii şi tastaturii faţă de orice putere! Lasă fundaţiilor de import-export mişcarea civică şi, în rest, fii complice: scrie, lansează, tăifăsuieşte, umblă! Fiindcă prezentarea echipei studenţeşti în PowerPoint zice multimedial că dacă iei în spital viaţa unui pacient din mediile defavorizate, care după aprecierea specialiştilor o mai duce doar 6-7 zile (până şi termenul de expirare al pâinii bulgăreşti din pungă fiind mai îndelungat!), asta se cheamă tot crimă, chiar dacă un bun avocat de hoţi români sau străini, care cunoaşte pe judecători şi anchetatori, şi pe presă şi unele servicii să pună presiune, îţi poate culege eliberatoare circumstanţe atenuante, de malpraxis statistic cu răspundere disipată difuz.  
 
Dacă însă curbele şi histogramele statisticienilor cu adevărat sociologi cinstiţi ne vor arăta că, în neexplicata criză bugetară apărută din senin 20 de ani după Revoluţie, s-a scurtat cu minimum o săptămână viaţa a sute de mii de cetăţeni români, atunci noi suntem cu toţii colaboraţionişti la o crimă statistică, cu vinovăţie partajată difuz, precum la piratarea torenţială, colaboraţionişti la un quasi-genocid, dar postacul nu trebuie să se inflameze, ci să păstreze un ton neutru, calm, obiectiv, evitând limbajul violent al românilor, pe care am aflat din ploaia acidă de la nord că la inventat Eminescu, în caz că are cumva sentimentul că clasa financiară, clasa politică şi clasa intelectuală cu tot cu analişti şi atitudinari ar fi putut sili capitalul român şi străin să evite acest faliment ruşinos şi amanetarea viitorului, cum s-a şi reuşit în ţările culte, unde nu şi-au batjocorit revoluţionarii beţi patriotismul, precum emanaţii Revoluţia Română într-o foarte promovată carte!  
 
Cu alte cuvinte ce zboară, scurtarea cu o săptămână a vieţii pensionarilor şi a unor cadre didactice preuniversitare este filozofic, ca act criminal, echivalentul condamnării superflue a lui Socrate, iscându-se atâta vâlvă, care fiind septuagenar, oricum natural antrenorul de cultură murea, fără a se mai împuţi imaginea atenienilor şi a lăsa altora loc de completat pentru Marea lor Recuperare.  
 
Şi aşa a şi fost la noi, determinându-ne, după ce plănuisem o ceremonie la Pisa în Campo Santo, pentru istoria literară a mărturisi şi vesti lansarea acestui pdf, Postromânismul, Evago 2011, în chiar avanpremiera Ediţiei a şasea a Bookfestului (25-29 mai 2011), anume poate că la EXPO FUNERARE, Târg de articole şi servicii funerare, 19-22 mai 2011, Centrul Expoziţional ROMEXPO, din al cărui preambul online la fascinanta tematică cităm exact cifrele de genocid la lipsă la inventar sub pretext de criză, cu responsabilitate statistic difuză ca la piratarea torenţială: „Datele demografice ale României urmează tendinţa globală de îmbătrânire a populaţiei, care în prezent este mai accentuată în ţările cu economii dezvoltate.  
 
În prima jumătate a anului 2010, populaţia României a scăzut cu 30.253 de persoane, în timp ce în întreg anul 2009, scăderea a fost de 34.825, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică.“ (s.n.) Adică aruncându-se de către clasa politică şi intelectuală, cu analişti cu tot, povara crizei pe umerii gârboviţi ai maselor largi populare, priponite fără medicamente în semiîntunericul tv, s-a reuşit cu brio o aproape dublare (!!!) a mortalităţii sau a emigrabilităţii, oricum, a scârbei de a mai trăi în RO şi chiar în DRO sau WO. Iar prognoza specialiştilor în domeniul funerar e că ne aşteaptă şi mai mult postromânism din ăsta austeru: „Tot potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică, previziunile din domeniul demografic fac referire la o populaţie de aproximativ 17 milioane în 2030, faţă de cea de 21,5 milioane din acest moment.“  
 
Ce să mai vorbim de repere ca 2112 pentru ţară şi 2222 pentru limbă! Consultând însă o revistă mai serioasă, Magazinul Funerar nr.1/ mai 2011, lansată la Centrul de presă din Centrul Expoziţional ROMEXPO într-o altă avanpremieră a Bookfestului, ne dăm însă seama că la pagina 40 statisticile se mai înveselesc oleacă, deoarece ni se confirmă, pe fond, atitudinea conservatoare a Neamului Românesc vizavi de vitalitatea lui proverbială, care i-a permis să străbată nepăsător prin două milenii de diverse crize create mai mult de om: „în anul 2010, numărul deceselor a fost de 259 723, iar rata mortalităţii generale a fost de 12,1 decese la 1000 de locuitori“, pe când în 2009, „numărul deceselor a fost de 257 213, iar rata mortalităţii generale a fost de 12,0 decese la 1.000 locuitori“.  
 
Creşterea deceselor e de numai 2510 morţi, pe câtă vreme s-a pus presiune pe nivelul de trai plus asistenţa la boli şi s-a rezolvat criza bugetară prin ieşirea din recesiune, cifră irelevantă electoral, deşi face cât două Revoluţii şi jumătate, aceasta şi fiind marea problemă a postacului de valoare profesionistă în RO, că în lipsa unei Biblioteci Naţionale occidentalizate sau a Catedralei Mântuirii Neamului dotate cu o mediatecă perfectă, el nici nu se poate corect documenta ca omul în istoria recentă.  
 
De-o pildă, ar reieşi şi alte negări ale sensului revoluţiei antibolşevice qua revoluţie, cum că averile s-au supt din spolierea celor mulţi de către cleptocraţie puţină, iar ce megacoteţe făru-n pom nici arhitect pe ogoare, ele cură doar din ce-au robit ai noştri-n DRO, la stăpâni mai generoşi. Dacă e aşa statistic că-n 1989 aveam pib de 1.790 de dolari şi până-n 2010, ţinând cont de rata inflaţiei americane, nu l-am multiplicat decât de 2,4 ori, atunci e limpede că n-am făcutără nimica, decât datorii, deoarece-n 4 cincinale l-ar fi ameliorat şi bolşevicii pe pib! Dealtfel, în 1989 eram pe locul 78 în lume ca pib fără datorii, iar în 2010 am fi pe locul 70 ca pib, însă cu ce preţ? Cu preţul viitorului ca şi cum n-ai avea pib! Că datoria externă publică şi privată ni s-a triplat de la 30 de miliarde de euro în 2006 la aproape 90 de miliarde de euro în mai 2010, iar acum azi în 19 mai 2011, când ne propunem să aranjăm ca să lansăm în Pavilionul F Romexpo pdf-ul nostru Postromânismul, ca şi avanpremieră la Bookfest, ea a sărit de 94 miliarde euro, ceea ce justifică Profesorului Ştiecarte umanismul renascentist de să consilieze pe Liceanul Neascultător superdotat şi performant să consulte firmele de intermediere a exportului de tineret întru ca să studieze în străinătate-n DRO, ajutat de Filantropul Mizericordios să nu asude aicea aiurea-n RO plătind la dobânzi tâmpite, de o exasperantă flexibilitate, bazată pe teoria M a corzilor celor mai sensibile, pe care şi apasă în corespondenţa lor insolentă recuperatorii întreţinuţi ca călăi psihici de băncile cu capital străin dar şi român.  
 
Trăim, aşadar, vremuri aspre, rodnice literar-artistic şi filozofic, deşi nu s-a efectuat o anchetă independentă, de către Tineretul Idealist cu studii la Harvard, cu sau fără origine nomenclaturistă, întru a ne diagnostica dacă RO, cu mallurile suprapopulate, se află sau nu în criză economică reală, mulţi preafericiţi obezi, moguli români sau nababi străini (transnational capitalist class), încă mai întrebânduse ce i-a găsit, deoarece când unde clasa politică nu pare capabilă de un asemenea discernământ de să-şi dea şi ea seama care e pe fond situaţia, shit, sau totul nu e decât un pompaj financiar (şi statistic funerar) de la amărâţi la îmbuibaţi, primejduind prin împrumuturi până şi suveranitatea viitoare, independenţa, neamestecul, ca şi Marea Recuperare, mântuirea, treburile, neamurile, clanurile, oastea mea cu flamurile. Dimpotrivă, ne ţinem cu mere, pere, struguri, jartiere, burtiere din Argentina şi Australia. Iar Autoelita e atât de cosmic aeriană că se atacă până şi de postaci, nu de evaziunea fiscală/intelectuală şi de cum e cu încă nedezbătuta literar scriitoriceşte Roşia Montană ca sponsor la te miri ce, de la webcam la organul scriitorilor.  
 
Inconştientă că abia ce-aşteaptă Serviciili şi Consiliili sa ni bagi di tăt cenzura, expropriind pe lângă pornovise antice una dintre ultimele bucurii ale celor mulţi şi umili, comentariul webistic corosiv, depărtându-se toţi fără motiv încă şi mai mult de nenorocitul de norod, când internautul consumator are oricum, ca-n Piaţa Universităţii 1990, în read-only memory flerul ratonului de a naviga fără a se mânji printre provocatorii de profesie, evazionişti financiar neplătind tonomatul sconcs sau samsar impozit pentru simbrie, cărora noi trebuie să opunem acum, pe bază de liste de cărţi bune, postaci de profesie, culţi, culţi de tot.  
 
(Va urma)  
 
Camelian PROPINAŢIU  
Bucureşti  
20 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Camelian PROPINAŢIU - POSTROMÂNISMUL (1) – DESPRE COPERTA ACESTEI CĂRŢI / Camelian Propinaţiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 600, Anul II, 22 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Camelian Propinaţiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelian Propinaţiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!