Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Gabriela Petcu         Publicat în: Ediţia nr. 51 din 20 februarie 2011        Toate Articolele Autorului

Calatoria de la sacrificiu spre blasfemie si retur, cu Florinel-Constantin Andrisan
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

„Nu există drum; cărare se face mergând!”(Ion Plebeu) 
  
Ne-am obişnuit deja ca Bucovina noastră dragă, să ne facă mândri prin oamenii minunaţi care au respirat începutul vieţii, pe acele meleaguri pline de istorie şi tradiţie. Acum, mulţi dintre aceştia, sunt departe de locurile natale, plecaţi în alte ţări, purtând cu ei românitatea, dorul de acasă şi comorile sufletelor ca dar dumnezeiesc, revărsat în diferite forme de exprimare. 
  
L-am întâlnit de curând, pe Florinel-Constantin Andrişan, un artist plastic prin care culorile reuşesc să traverseze în fragmente de expresie intens - ludică, un miracol existenţial. În anul 1993, începe o călătorie de recunoaştere a artei în armonie cu viaţa, prin Ungaria, Polonia, Germania şi Franţa. Revine în România pentru o perioadă, timp în care îşi face o analiză a acestei călătorii prin lume. Alege Franţa, ca fiind locul în care ar putea să-şi împlinească forma de expunere a trăirilor în artă şi în anul 2002, se stabileşte aici, unde continuă studiile la Sorbona, cu un doctorat în teoria artei. 
  
 Andrişan, are o activitate artistică bogată şi nu rare i-au fost succesele, remarcându-se prin unicitatea alegerii materialelor de lucru, integrate în gestul artistic precum  madlena lui Proust. Aşadar, în lucrările sale, putem găsi scrierea ca formă plastică dar şi diverse lucruri aparent banale, cum ar fi o bucată de plasă, un pahar ciobit, un fragment de fotografie, unite printr-o tehnică a colajului,  simţită ca un liant între memorie, obiecte şi gest plastic. Şi acestea, prind culoare şi expresie atunci când pictura săvârşeşte tema.  
         
Pentru Andrişan, simţirea plastică „trebuie să aibe ritm dar şi repetiţie, să te surprindă dar şi să te facă să intuiesti următoarea mişcare...într-o încercare perfectibilă de a uni dragostea de viaţă cu încrederea în creator”. Să înţelegem de aici, că există simetrie între idee şi ansamblul elementelor care definesc o finalitate concepţională cu caracter coparticipativ, într-o încercare de a retrezi nevoia de unicitate, de miracol, de har, de dor... Este pur şi simplu, o invitaţie de a învăţa să simţi viaţa cu toate elementele ei, prin artă.  
         
În viziunea artistului, „arta este în primul rând inteligenţă speculativă şi manipulare bine armonizată şi ţintită ca o lamă de Toledo, din minte în inimă pănă la catharsis, de fiecare dată individual, în raport cu universalul şi fără a uita că tot aceast exerciţiu de eliberare, se practică în public”. 
  
Procedând la o formă clasică de interviu, m-am trezit în faţa unui nonconformism care schimbă reguli, dar surprinzător, dau pozitivitate atitudinii pe tot parcursul discuţiei. „Nu vreau să fiu eu subiectul articolului ci ceea ce spunem împreună, din ce fac şi ce gândesc, din experienţa de armonie şi dezarmonie, din greşeli şi reuşite, din ştiinţa de a găsi căi pentru a renunţa la culori multe. Şi toate acestea, să poată veni ca învăţătură pentru ceilalţi” . 
  
Mă străduiesc să fac oarecare armonie în prezentarea lui Florinel-Constantin Andrişan ca artist, dar şi ca om cu suficientă experienţă, încât lucrările şi cuvântul său, să se integreze într-o expresie filozofică a artei în raport cu viaţa. 
  
Încercând să îl întorc în timp, acolo de unde fiecare din noi începem să ne formăm limbajul, inteligenţa, gândirea, să descoperim părţi esenţiale şi valoric rafinate ca făcând parte din individualitatea noastră prin aptitudini, omul Andrişan mi-a stârnit nostalgia în faţa copilăriei. S-a născut în plină vară a anului 1961, în comuna Brodina unde mama sa Elena, învăţătoare, iar tatăl Pavel Octavian, contabil, formau un cuplu al cărui echilibru devenise parte specială în care tatăl, avea rolul determinant. Artistul, îşi aminteşte cu o tandreţe copleşitoare, un tablou al părinţilor foarte tineri în acele vremuri, încărcat de emoţie şi păstrat cu sfinţenie. Într-un moment de cumpănă, de incertitudine existenţială, o mână este aşezată pe umăr în tăcere. Acest gest, întrece toate cuvintele ce ar fi putut să se spună. Copilul Florinel-Constantin, priveşte această scenă şi creşte, devine adultul Andrişan, trăieşte intens furia vieţii, dar va rămâne pentru totdeauna cu icoana reprezentativă a relaţiei de cuplu, acea mână liniştitoare care tămăduieşte îndoielile lumii. 
  
Vorbind despre copii şi părinţi, Andrişan face o remarcă, atenţionând pe acei dintre noi care vrem cu orice preţ ca odrasele noastre să devină artişti. „Este cea mai mare greşeală să împingi un copil fără talent, spre şcoli de artă. Prin muncă, el ar putea deveni cel mult un artist de mâna a doua şi atunci, ar fi un om nefericit”. 
  
Şi ar mai fi un lucru important care pune amprenta pe maturitatea artistică. „Nu poţi face saltul într-o singură generaţie decât extrem de rar şi cu asumarea riscului uzurii întregii vieţi. Un bagaj genetic foarte bun şi o familie care să nu fi fost alterată deînstrăinare, este platforma care lansează şi sprijină competenţa către podium. Ori, majoritatea dintre noi, am fost afectaţi de comunism. Această alterare, continuată timp de trei generaţii, ne-a făcut să credem că este posibil să trecem de la sapă la intelectualitate rasată şi să transferăm valori  „de la Bârca la  Viena...şi înapoi”, să ne închipuim că suntem toţi egali cu Brâncuşi dar fără talentul, efortul şi preţul plătit de el. Putem şi trebuie sa fim egali atunci cănd ne naştem, atunci când ne alegem primarul sau când votăm bugetul comunal, dar greşim dacă încercăm să supunem la vot competenţa de nivel înalt, creativitatea, sacrificiul, eroismul, până la iubirea absolută. Altfel, riscăm afectarea noastra ca imagine, irosirea unei munci de-o viaţă într-o ratare sigură şi non-profesionalism.” 
  
Din comunicarea cu acest maestru al penelului dar şi al cuvintelor hotărât aranjate într-un duel de concepţii, apărute în urma experienţelor sale româno-franceze, încerc starea de recunoaştere a principiilor de bază ale vieţii prin artă. 
  
Expoziţii personale cu titluri sugestive, „De la Paris, către casă” , „Nu există drum; carare se face mergând!”, „Eu cred că Sisif s-a născut în Carpaţi”, expoziţii colective si de grup: „Timp – contratimp”, „Semnele anului 2000 – Semn de foc”, „Memorie-Mitologie-Model”, „Prix des mouettes”, lucrări murale şi de ambient: „Prometeu”, „Rugby Club”, „Del Blue”, „Zodiac”, „Mărul început”, „French can-can in Balcani”, activităţile de restaurare, pictură şi decor al unor biserici. Toate acestea, merg către o concretizare a unui stil personal, „andrişaniesco-plebean”, cu autoironie şi efort asumat. 
  
Îmi întorc privirile spre un grup de tablori de o eleganţă coloristică deosebită, un transfer de suflet spre „acasă”,  un dor aşezat printre dealurile ce au căpătat gust de pamânt reavăn, de grâu copt şi fân cosit, de case părinteşti în care copilăria se ascunde pe după colţuri încercând să păcălească timpul. Totul pare gata pregătit pentru ca viaţa să înceapă din acest moment unic, conştient că relaţia noastră cu natura, este darul vieţii venit din Ceruri. 
  
Dacă ar fi să aibă ocazia la o altă alegere, Andrişan nu ar schimba nimic din toate ce sunt. „Creaţia artistică, era singura alegere ca apropiere de Dumnezeu, comparativă cu un oarecare Dumnezeu laic”. 
  
Ca o concluzie la ce am fost şi suntem în raport cu istoria şi educaţia culturală, la nevoia de a reprima efectele negative din viaţă prin artă, Andişan atinge scopul „călatoriei” sale.„Eforturi şi realizări trecute, experienţe şi virtuozităţi acumulate, vise şi proiecte de viitor, eseuri şi cercetari ale unei creativitaţi colective. Toate, au tendinţa de a demonstra posibilitatea existenţei unui soi de falanster european, ce ar putea ajuta la anularea efectelor devastatoare datorate marii schisme de acum o mie de ani, prin cultură şi armonia contrariilor”. 
  
Aş încheia cu un citat care se potriveşte atât de bine concepţiei artistice a pictorului Florinel-Constantin Andrişan şi pe care, mulţi dintre noi ar trebui să-l folosească într-un început. 
  
Nu este lupta care ne obligă să fim artişti, este arta care ne îndeamnă să luptăm”. (Albert Camus) 
  
Încerc să mă despart de acest pictor cu ochi de cer senin şi mâini răvăşitoare de culori, însă imi dau seama că aş greşi nelăsând multe alte idei să prindă forma cuvintelor scrise. Îmi asum dreptul de a continua episodic, un «tête-à-tête» filozofic, cu morală. Şi cine ştie? poate într-o zi, toate acestea vor fi de folos în desăvârşirea unui fragment de viaţă dedicat artei de a fi artist. 
  
Referinţă Bibliografică:
Calatoria de la sacrificiu spre blasfemie si retur, cu Florinel-Constantin Andrisan / Gabriela Petcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 51, Anul I, 20 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Gabriela Petcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Petcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!