Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Bucuriile credinţei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Noapte geroasă de decembrie. Pe bolta cerească strălucesc nenumărate stele şi într‑o linişte ca aceasta pare că numărul lor a crescut la infinit şi s‑au pironit în adâncimi mult mai mari. Unele sunt mari, luminoase, altele de abia se pot vedea cu ochiul. Un număr imens de planete, mari şi mici pe care omul cu spiritul său neliniştit se forţează să le pătrundă taina.  

Această noapte, în care zăpada scârţâie sub picioare şi sclipirea i se revarsă cu putere în lumina felinarelor ca şi cum o mână generoasă ar presăra din belşug praf de diamante, ascunde o taină: naşterea Pruncului Iisus.  

Şi gândul nostru se îndreaptă cucernic spre noaptea adâncă şi tainică de acum două mii de ani care s‑a coborât deasupra Betleemului… Dormitau toţi, chiar şi călătorii obosiţi, veniţi pentru recensământ la locul lor natal. Dormeau toţi, doar păstorii aşteptau cu nerăbdare zorile…  

Deodată, de undeva de deasupra lor, cerul este străpuns de fâşii albastre de lumină care, coborând spre păstori, îi orbesc cu strălucirea. Ei încep să distingă din ce în ce mai mult contururile şi rămân înmărmuriţi la auzul divinei cântări: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)  

Cu uimire şi frică de neînţeles păstorii privesc la minunatele vedenii şi aud glasul: „Bucuraţi‑vă, astăzi s‑a născut Hristos Domnul, Mântuitorul lumii! Mergeţi şi vă închinaţi Lui…” (Luca 2, 9‑11). Vedeniile dispar încet, iar cântarea minunată se aude din ce în ce mai departe, încercând desluşirea tainei din cetatea lui David numită Betleem…  

Întâmpinaţi-L pe Împărat!  

Timpul în care oamenii aşteptau cu atâta sete şi putere venirea Mântuitorului a trecut de mult. Atunci s‑a deschis cerul şi ni s‑a arătat lumina. În peştera din Betleem s‑a zămislit mântuirea şi steaua călăuzitoare a lumii, Dumnezeu coborând între oameni spre a uni cerul cu pământul.  

În momentul apariţiei lui Hristos pe pământ, stăpânirea întregii lumi era concentrată aproape toată în mâna Imperiului Roman. El se întindea de la Rin, Dunăre, Marea Neagră, Munţii Caucaz şi Marea Caspică în partea de nord, până la Oceanul Atlantic înspre apus şi până la Eufrat înspre răsărit. Atât popoarele din cuprinsul Imperiului Roman cât şi cele din afara lui erau păgâne.  

Naşterea pruncului Iisus a tăiat cursul istoriei în două: partea dinainte de Hristos şi cea de după, care va dura până la sfârşitul veacurilor. De la Hristos înşirăm viaţa lumii şi a noastră. Ce ne aduce şi ce ne învaţă El? El ne aduce umilinţa. Nici casă, nici căldură, nici măcar liniştea odihnitoare a unui cămin. Umilinţa în pruncul din Betleem: numai cine frânge în el sabia trufiei poate să se plece spre figura blândă a lui Hristos, Mântuitorul lumii.  

El ne aduce sărăcia. De la naştere şi până la răstignire Hristos a trăit pe lume asemeni celui mai lipsit dintre oameni. El ne aduce iubirea şi pacea. În ieslea Betleemului s‑a născut Prinţul păcii, căci prin puterea şi ajutorul Lui, noi putem birui toate lucrările diavolului. El aduce odihna sufletelor celor osteniţi şi împovăraţi.  

Dar poate ieslea din Betleem să ne fie zidire? De la o iesle, de la un staul, putem noi învăţa ceva? Astfel se vor grăbi să întrebe mulţi, mai ales „atotştiutorii” şi „învăţaţii” acestui sfârşit de mileniu.  

Câtă tâlcuire adâncă în acest plan divin! O, iesle, sălaş dumnezeiesc!  

Câţi înţeleg taina lui? Şi câţi dintre noi se ostenesc să pătrundă în adâncul ei?  

Şi totuşi taina Betleemului e neînţeleasă; în faţa Lui omenirea de ieri ca şi cea de azi a rămas nepăsătoare. Sărăcia şi simplitatea, unice în felul lor până la El şi după El, nu impresionează, nu mişcă, nu zguduie pe nimeni.  

Deşi vorbeşte mereu, nimeni nu înţelege această taină.  

Simbolic, staulul din Betleem e omenirea aceasta. Fiecare din noi suntem o iesle, iar sufletul nostru trebuie să fie un sălaş al dumnezeirii.  

Să ne gândim profund şi să ne întrebăm: care dintre noi şi câţi putem fi cu adevărat o iesle a sălăşluirii lui Dumnezeu? Iată bucuria dumnezeiască a naşterii Pruncului Iisus!  

Fie ca Praznicul Naşterii Pruncului Iisus să vă aducă multă pace, lumină, bucurie şi prosperitate, să vă întărească în credinţă şi să vă înmulţească dragostea, harul şi priceperea, iar de la noi sincere felicitări şi urări de bine! Doamne, ajută!  

CRĂCIUN FERICIT!  

Ştefan Popa  

Referinţă Bibliografică:
Bucuriile credinţei / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1084, Anul III, 19 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!