Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 123 din 03 mai 2011        Toate Articolele Autorului

BUCURIE ŞI INVIDIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare că se bucură egalii noştri.” Aristotel  
  
Viaţa noastră este un amestec de frumos şi urât, iar noi suntem înzestraţi cu calităţi şi defecte. Dacă am putea privi sufletul nostru aşa cum ne privim trupul, am putea vedea toate acestea, dar fiindcă suntem privaţi de acest drept, obligaţia noastră este de a le descoperi şi a lucra pentru dezvoltarea calităţilor şi diminuarea defectelor. Nu în zadar au strigat de-a lungul timpurilor filosofi şi teologi : „Cunoaşte-te pe tine însuţi !”. Numai prin autocunoaştere ne putem modela viaţa spre bine. Nu este un lucru uşor de a te cunoaşte pe tine însuţi, fiindcă multe sunt ascunse în sufletul nostru şi multe tindem să le ascundem, dar trebuie încercat. Unii dintre semeni se supraapreciază, alţii se subapreciază. Trebuie să ştim cum suntem în realitate, să căutăm cântarul din sufletul nostru, să vedem ce avem de pus în balanţă şi pe baza unor reale capacităţi sau defecte, să putem a ne schimba, a adopta în final un comportament plăcut nouă, plăcut celor din jurul nostru, plăcut lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un mod mai profund al înţelegerii, poate duce la ascensiunea sufletului, aici, pe pământ. Mi-au plăcut afirmaţiile unui Sfânt într-una din cărţile sale: „Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, fă mai întâi revoluţie în tine însuţi; şi te vei încredinţa apoi că toate celelalte revoluţii sunt de prisos. Dacă vrei să ajungi la libertate prin război, porneşte mai întâi război împotriva ta însuţi; şi dacă vei duce acest război la bun sfârşit, atunci te vei convinge că toate celelalte războaie sunt de prisos.” 
  
A vedea ceva frumos şi a dori să distrugi doar pentru că nu poţi obţine acel frumos, nu e o atitudine pe care s-o putem accepta. Să vezi că celălalt are şi este mai presus de tine, să abandonezi lupta cu tine însuţi, să nu vrei să-ţi cunoşti calităţile şi să te bucuri de ele, să nu le fructifici, şi să începi a-ţi transforma frustrările în invidie, nu este o soluţie rezonabilă. Eşti „mic” de statură, de exemplu, şi nu te împaci cu ideea că nu mai poţi creşte. În loc să te opreşti la admiraţie pentru cel înalt, parcă îţi vine să-i retezi capul ! Uiţi că de multe ori „esenţele tari se ţin în sticluţe mici”, îţi neglijezi calităţile, uitând că Dumnezeu a dat talanţi fiecărui om, important fiind să le conştientizezi, să le poţi dezvolta şi să nu le „îngropi”. 
  
Dacă stăm şi ne gândim bine, invidia începe cu dorinţa de a avea ceea ce de fapt nu poţi să ai, nu poţi să fii sau să devii. Nu vrei să vezi că ai alte calităţi (însuşiri) şi nici să accepţi că ai defecte pe care trebuie să le corijezi pentru a te înălţa; o teamă, o nesiguranţă apare în sufletul tău, că nu vei reuşi să atingi acel ideal, nu şti să alegi drumul, te încăpăţânezi, te înciudezi, te înveninezi şi încerci să-l distrugi pe cel pe care începuseşi, poate, prin a-l admira; demolezi singur sau îi antrenezi şi pe alţii în acţiunea distrugătoare; alteori din laşitate transferi cu abilitate acţiunea altora, după ce i-ai înveninat, şi „ scoţi castanele din foc cu mâna altuia”, cum s-ar zice. Biserica noastră exemplifică viaţa Sfântului Ştefan, întâiul mucenic al Domnului Iisus, invidiat de farisei pentru înţelepciunea sa şi harul vorbirii, condamnat la moarte prin lapidare (ucidere cu pietre). Invidiat a fost şi Iisus Hristos, dat pe mana lui Pilat şi în final răstignit pe cruce. Aşa procedează şi astăzi mulţi şi aruncă cu „pietre” în semeni, pietre fiind şi vorbele urâte sau strigătele disonante, bârfa, clevetirea, defăimarea, dispreţul, privirea duşmănoasă, lovirea fizică.  
  
Invidia este o boală de care suferă mulţi, dar ca orice boală, nefiind genetică, ea poate fi lecuită. Este o problemă de mentalitate, de stilul în care vrei să-ţi trăieşti viaţa în urma autocunoaşterii, a educaţiei pe care ţi-ai format-o sau ai primit-o, a experienţei pe care ai dobândit-o. Nu poţi trăi toată viaţa ghidându-te după proverbul: „Să moară capra vecinului !” Oamenilor din jurul tău le poţi expune frustrările; se poate găsi o soluţie pentru a te debarasa de acea frustrare, înainte de a ajunge la invidie.  
  
Amintesc noua viziune asupra alegerii conducătorilor: Sunt excluşi cei duri, egoişti, invidioşi şi acceptaţi oamenii generoşi, energici care ştiu să-şi modereze energia, fapt care s-ar datora educaţiei, oameni cu comportament modest, nobil, oameni care să asculte ideile celorlalţi şi împreună cu ei să ia decizii. Ştim foarte bine ce s-a ales cu omenirea atunci când a fost condusă de oameni orgolioşi, invidioşi care şi-au impus punctul de vedere prin forţă. Astăzi se vorbeşte despre o calitate necesară conducătorilor, cea a Inteligenţei emoţionale, adică a înţelegerii şi gestionării propriile emoţii, a înţelegerii celor din jur, a creării de relaţii armonioase la toate nivelele, a putea face faţă stresului şi frustrării, a fi flexibil şi adaptabil la schimbare. Această competenţă emoţională se spune că este mai importantă decât abilităţile tehnice sau intelectuale. Cum s-o numim altfel decât stăpânire de sine, putere de reflecţie, dorinţă de armonie şi bucurie? 
  
În data de 29 aprilie a avut loc un eveniment deosebit, plin de strălucire, nunta Prinţului William cu fata din popor Catherine Middleton, o nuntă de poveste, cu prinţi, prinţese, regi, regine, cavalerie şi haine de paradă strălucitoare. Acest eveniment a făcut din Londra centrul atenţiei lumii întregi. Am urmărit cu sufletul la gură întregul eveniment. Mesaje de susţinere şi de felicitare au fost adresate cuplului princiar din momentul anunţării acestei căsătorii, dovezi ale iubirii, admiraţiei, respectului din partea poporului. Uralele şi aplauzele care au însoţit traseul cuplului au fost de asemenea dovezi ale bucuriei. Cerul a fost limpede, albastru, soarele a luminat hainele divers colorate ale invitaţiilor, binecuvântând parcă acest eveniment, oamenii au fost senini, răbdători, iar sărutul mirelui şi al miresei în balconul reginei a fost un gest spontan de iubire, făcut cu modestie, eleganţă, un simbol al unirii, dăruit unul altuia dar şi lumii întregi. Iar în momentul în care Prinţul i-a pus inelul în deget, cred că fiecare dintre ei au purtat în gând visul de dragoste, dorind ca el să nu se stingă niciodată, fiindcă acest vis este esenţa vieţii de familie, fără de care viaţa nu ar avea nici un farmec. Şi a luat-o de mână şi parcă-i citeam gândurile frumoase: „Te voi duce în lumea mea, vom călători în lumina soarelui şi-i vom adăuga noi raze; te voi duce acolo unde nu ai mai fost, unde nici nu ai visat să ajungi vreodată şi îţi voi spune cuvinte pe care nu le-ai mai auzit; te voi învăţa să mergi alături de mine, să fim amândoi la bine şi la rău…” Dumnezeu să le călăuzească paşii şi să rămână veşnic la fel de îndrăgostiţi! Sunt convinsă că mulţi tineri care au văzut acel sărut, vor încerca să-l imite! Multor tineri, în acele momente, li s-a transmis acest vis frumos al căsătoriei! Totul a fost înălţător ! Nespus de frumos ! Regina Elisabeta a II-a a avut parte de aceste binemeritate momente de bucurie la onorabila sa vârstă. 
  
Imediat au apărut diverse articole şi comentarii, unele elogioase, altele în care oamenii, uneori sub anonimat şi-au exprimat invidia. Ei nu au înţeles că doar din punct de vedere spiritual suntem toţi egali, că toţi merităm iubire şi toţi trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii; că trebuie să acceptăm în sufletele noastre această stare materială diferenţiată; că putem crea egalitatea pornind de la gândul că eu şi celălalt suntem la fel de importanţi şi demni, fiecare cu poziţia şi rostul său în această viaţă. Deosebirea nu trebuie să alimenteze neînţelegerea, ci să susţină pacea şi toleranţa. „Talanţii” nu ne sunt distribuiţi în mod egal.. Dumnezeu ne explică raţiunea împărţirii acestor daruri : „Eu împart virtuţile atât de diferit încât nu dau totul fiecăruia, ci unuia una, altuia alta. (...) Unuia îi dau mai ales iubirea, altuia dreptatea, altuia smerenia, altuia credinţa vie. (...) Şi aşa am dat multe daruri şi haruri de virtute, spirituale şi vremelnice, într-o diversitate atât de mare încât nu am împărtăşit totul nici unei persoane, pentru ca voi să fiţi obligaţi astfel la caritate unii faţă de alţii. (...) Am voit ca oamenii să aibă nevoie unii de alţii şi să fie slujitorii mei în împărţirea harurilor şi darurilor primite de la mine”. Dacă nu ar fi aşa, ar mai avea viaţa farmecul diversităţii? Să ne bucurăm deci pentru tinereţea lor celor căsătoriţi, pentru frumuseţea lor, pentru buna organizare şi transmitere a evenimentului, pentru evlavia lor în faţa Altarului Bisericii, să dorim o viaţă fericită cuplului princiar şi să sperăm în acea fericire!  
  
Închei spunând că invidia este un păcat de care trebuie să ne păzim, să nu-i deschidem uşa, ştiind că răul îşi caută cu şiretenie uşi de intrare. Biblia ne vorbeşte despre cele şapte Păcate de Moarte: Mândria, invidia, iubirea de arginţi, desfrânarea, lăcomia pântecului, trândăvia şi mânia: „Invidia este prietenul Satanei ; invidiosul se hrăneşte cu nefericirea aproapelui său.”  
  
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
BUCURIE ŞI INVIDIE / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 123, Anul I, 03 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!