Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Semne > Mobil |   


Autor: Boris Mehr         Publicat în: Ediţia nr. 1286 din 09 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Anii sunt la locul lor, stima şi iubirea

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Anii sunt la locul lor, stima şi iubirea
Stau şi ele undeva, ascunse,
Cărţile nevândute le-am donat
la un azil de bătrâni,
de ce să nu plece şi ei fericiţi,
cu o metaforă în gând?

Singura mea avere,
omul de lângă mine,
supravieţuieşte cu mine,
cu iubirea dăruită unul altuia,
precum fructele culese-mpreună,
veţi spune, vai ce idilic,
nu, cel mai înalt gând
este şi cel mai simplu,
nu-l schimb nici pentru zece tratate
de filosofie kantiană şi hegeliană

O nedumerire tot am,
cum va suporta pământul
atâta iubire şi sete de ea?

SPERANŢĂ

Pe fruntea mea alunecă un glonţ,
Ca un melc însângerat,
Câte gloanţe nu şi-au sfârşit drumul
În trupul fratelui, surorii noastre?
Fumul, ca o plasă subţire de păianjen
Îmi învăluie inima, seara vine la mine
Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
Direct pe piele, de pe fruntea mea
Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat şi eu martiri şi mitraliere,
Vorbesc cu durerea inimii, curios cât de uşor
Se risipeşte celălalt trup, oare ştiu adevărul
Doar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
Nu ştim nimic?

BRUSC, TOATE LUCRURILE

Brusc, toate lucrurile s-au ridicat
Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,
Se aruncau spre mine, mă loveau
Peste faţă, peste genunchi,
Mă simţeam bătrân de patru mii de ani,
Bătut cu pietre, hohote şi chiţăieli,
Plângeam în mine ca un câine,
Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,
Deşi am jucat şi am cântat şi eu
La masa veseliei, port în spinare
Propriile erori, păcate,
Toţi le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,
Mi-a mai rămas doar cântecul şoptit,
Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt şi cânt fiinţa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni – lucruri.

POEM PENTRU NIMENI

Nu poţi trăi cu-nţelepciune, singur,
Cum străluceşte soarele în linguri,
Eşti vulture ori eşti şarpe ori eşti om,
Nu poţi visa de te-adânceşti în somn.

Iubesc, învăţ, n-am încetat nicicând,
Până voi fi cenuşă ori pământ,
Iar prin iubire-nvăţ de două ori,
Primind lumina sunt luminofor.
Primind sărutul redevin bărbat,
Eu ştiu şi nopţile în care m-ai visat.

VOCE-N PUSTIU

Umblu-n pustiu,
Găsesc un izvor,
Vreau să-l sorb,
El se retrage, dispare,
Trece o pasăre-n zbor,
Este imaginaţia mea,
Aud o voce, „nu eşti singur”, aud,
În jur nu este nimeni,
„unde eşti?”, întreb,
„unde eşti”, răspunde ecoul,
Eu sunt şi vocea şi izvorul,
Deasupra e cerul moral,
Cum zicea singuraticul Kant,
Pentru cine-s moral?
Pentru ce?
Orice pustiu are-un capăt.
La ţărmul oceanului mă regăsesc,
Oceanul şi oamenii, oraşe, un vuiet.
Sunt sungur? Nu ştiu.
Un copil mă întreabă ce fac.
Nici asta nu ştiu.


CRIMĂ

Rimă, crimă, o minciună
Este moartea cea străbună
Timpul are el un nume,
timpule, nebune.
Zilele pornesc la drum,
Anii tot adună scrum,
Îngeri urcă şi coboară
Între cer-pământ, o scară
Iacobe, străbunul meu,
Cum te-alese Dumnezeu?
Ciclice-s schimbările,
Continente, mările.
Cad aleşii, vin aleşii,
Plopii înfloresc, cireşii,
Munca este chin şi pace,
Bursa-i joc ce mult ne place.
Yes, I like and I love you,
One, two three, DADA, TATOO
Cap tăiat, cap tăiat
Ce-ai vorbit de te-au luat?
Capul joacă sus în ţeapă,
Cine tace, acela scapă.

ORGA NEBUNĂ

Se ridică nebunia în două picioare,
ţopăie , plânge cu lacrimi de crocodil,
e plină de sânge, poartă mănuşi albe,
par nişte aripi de rechin.
Nu este clipă de pierdut,
Se clatină zidurile, orga tot cântă
Orgolioasa orgă de lut,
O furie de undeva, de lângă.
La-li-lo-la, do-fa-mi-sol
Mă fugăreşte, latră la mine,
Ce e cu tine, în care rol
Încerci să te afirmi în lume?
Cine este organistul nebun,
Ba eu, ba tu, ba un intrus,
Ne cântă orga pe ultimul drum,
Orga-i tăcută, eu parcă-s dus.

IDIŞE MAME

Unul dintre cântecele care mă face să lăcrimez când îl aud este IDIŞE MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viaţă şi m-a apărat în primii ani pe acest pământ, dar şi regretul extrem de acut, nepotolit, că nu i-am dat atâta dragoste şi preţuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învăţat să am încredere în mine, fără a fi trufaş, să nu fiu slab, dar să am grijă de sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt şi să nu aplec urechea la bârfe, să răspund încercărilor a de fi pus la colţ, de a fi nedreptăţit. Poate că, din acest motiv am avut chiar de suferit, dar nu ei îi pot reproşa aceste praguri puse de destin. A avut o viaţă care pe alt om, mai mult, o femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu soarta. În copilărie era bătută de un părinte cu concepţii retrograde despre educaţie, care îi mai şi spunea că nu este frumoasă, nici bogată. Avea o minte ageră şi asta cred că a suplinit totul. Primul soţ despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect, a înşelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soţ, tatăl meu, un om admirabil, însetat de carte şi de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88 de ani, relativ, singură, eram eu, familia mea, fraţii ei, dar niciunul nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus alinarea de care avea nevoie. Nu a fost o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se împrietenea uşor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat generozităţii.
Ce pot să mai spun? Nimic. Nu merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte, în vis, deşi au trecut 17 ani de când a plecat, din păcate, în chinuri nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile îmi trec prin suflet.

PYTHONUL

Pythonul este ambiţia noastră. El este colegul/colega noastră. El este viaţa. El nu are sex. La început este umil. Te laudă. Te-a înghiţit , dar te laudă. Dă lecţii de viaţă, de filozofie, se pricepe la poezie, este cel mai bun poet, a asimilat toată literature universală. Adeseori este confuz, dar are o scuză – noi suntem cu toţii foarte confuzi. După multe contuzii. Nu a semnat scrisori, nu a fost în opoziţie. Pythonii pot fi uneori şi torţionari şi conducători de state, pot înghiţi orice funcţie. La prima catastrofă mondială, i-aş propune lui Dumnezeu să-l radă de pe faţa pământului. Ca exponat ar fi o minune la Antipa sau în altă parte. Un ciocan ar da primul semnal.

Nu mai bate, nu-ţi sunt frate. N-avem noi acelaşi Dumnezeu, fier suntem şi tu şi eu. Fără python viaţa ar fi altfel. Dulce ca mierea.Vinovat este cel bătut. Că există. Un car bolnav la şold trece scârţâind. Pythonul îi smulge cuiele. Pythonul taie lemne şi capete.Vârfuri ştirbe în zig-zag. Aveam un coleg la ospiciu, se numea Zig-zag, juca table cu oase de om. Pythonul te înjunghie şi te îmbărbătează. Uneori se preface în vacă şi moare înainte de a da ... lapte. Ca un paing urâtul se smulge de pe aţă, iar eu îmi scriu poemul cu sânge şi cu viaţă, tăişul se afundă în carnea încă vie, mişcare controlată, din suflet o fâşie se duce-n infinitul foşnind ca o hârtie, iar trupul se-nfioară, iar Dumnezeu priveşte, poetul-lumânare-ntr-o noapte se topeşte. Dansând cu cartea de citire, coboară tot mai în adâncuri, acolo latră, scos din fire ,crâncen câinele pământului. Subţire rochia de mireasă valsează undeva-n văzduhuri, căruţa mortului e trasă şi tremură în iarnă murgul, o, câine al pământului, vezi bine că eu sunt în război cu timpul, străbunii mei purtară flinte, eu retopesc plumbii-n cuvinte. Eroare mare, cred, se face, când râde-un om de dobitoace, pentru că râsul nu e semn de multă minte, ci din lemn e capul celui care crede că umbra lui nu se mai vede, iar umbra este peste tot o umbră de biet dobitoc. A reuşi să vezi în afara ta, aceasta este culmea înţelepciunii.Tzara nu a mâncat salam cu soia, aceasta ne confirmă chiar şi Zoia Kosmodemianskaia, din filmul unde mult plângeam, acum vreo cincizeci şi ceva de ani. Era real, se pare, nu spun ba, dar cu Tzara e altă dandana, că nimeni nu înţelegea, ce vrea acel ochelarist cu DADADA. Păi aste el dorea, şi azi irită prostia ce-i mereu gravidă. De n-ar fi Dumnezeu, de n-ar fi Dumnezeu, eu tot aş vizita un templu, un muzeu, de nu ar exista nimic divin, atunci eu tot m-aş mulţumi privind la câini şi prunci, beţia religioasă din marile oraşe se aseamănă picturii grăbite, în guaşă, barbară este oaia, iar lupul un estet, iubirea este trustul cu adresă şi antet, Aristotel şi Platon şi multe celelalte celebre nume-şi caută un loc mărunt în carte, gigante panouri, picioare, buze, piepţi se zbuciumă în vântul seninei dimineţi.„Îţi voi arăta cu totul altceva decât umbra ta păşind în urmă-ţi dimineaţa”.






FINIS CORONAT OPUS

Înving cei care ştiu să se schimbe, spune profesorul, el îşi este părinte, el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul propriilor îndoieli, stingeţi chibritul, se roagă hârca din fundul peşterii, în urma noastră vin meşterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc, sunt într-o stare minunată, strigă profesorul sub bolta renocată, durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este, o adevărată beţie a puterii celeste, astfel vorbim, încheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult de la înălţime, era dus pe targă prin mulţime ... Da, nu era, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceaţă subţire îl învăluia, sfâşiată când devenea irascibil, ascunde comori, dezvăluie orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărţile domniei sale, metereze ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor. Sunt un vinovat, nu aştept iertare sunt nemodelat, mi-am format eu, singur o statură care ar putea să-nvingă prin ea însăşi multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat.

O vară blândă, energică trecea Bucegii, dormisem mult, în vis o viperă-nţeleaptă mă prevenea, eu îi citeam însemnul. Corabia din suflet se apropia de port. Îmi sprijineam propria casă cu spinarea. În primăvară ne alintă toţi cireşii, iar toamna numai luna nu mai caută pe sub pleoape. În vis o viperă-mi vorbea de vise. Orbind noi nu vom fi nevolnici, numai trufia s-o lăsăm deoparte, ca pe-o haină veche. Nici pânzele corabiei, nici vântul nu ne aduc mai multă bucurie, ca însăşi conştiinţa de a fi.

Referinţă Bibliografică:
Anii sunt la locul lor, stima şi iubirea / Boris Mehr : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1286, Anul IV, 09 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Boris Mehr
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!