Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Reflectii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

BOCET VESEL PE FOND DEPRESIV / TRATAT DE SINGURĂTATE, II (CEZARINA ADAMESCU)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

BOCET VESEL PE FOND DEPRESIV  

 

TRATAT DE SINGURĂTATE II  

 

Odată, demult, am văzut o piesă de teatru  

„Bocet vesel pentru un fir de praf rătăcitor”  

de Suto Andras.  

 

Bocetul meu e vesel pe fond disperat.  

E o strigare-n pustiu,  

pentru toate firele de praf  

din sufletul meu,  

adunate-ntr-o viaţă.  

 

Mi-i prăfuit sufletul de-atâta ether,  

atârnă  

ceva mai mult decât 0,14 grame  

ori 14 carate, nici nu mai ştiu,  

mi-e sufletul obosit, sastisit,  

definitiv încovoiat...  

 

 

Amintirile se strecoară tiptil  

printre ruine.  

Aştept să mă vindec  

de maladia de tine.  

 

Viaţa – o spaimă continuă  

în aşteptarea  

unui început absolut  

fără încruntări,  

fără grimase  

fără urmă de rugină  

pe suflet, pe oase...  

 

Sângele palpită în rană,  

lacrimile vorbesc de la sine...  

 

Cuvânt suspendat:  

nici un loc neocupat  

unde poate gândul să se anine...  

 

 

Ignoranţa,  

sfânta ignoranţă  

ne mănâncă de vii,  

Doamne, iartă-mă!  

 

 

Tu nu vezi că te-nvârţi  

într-un spaţiu absurd?  

Din cele trei păsări împăiate  

două îţi sunt complice.  

Pe cine crezi tu că minţi?  

 

Iar ţi-ai pus masca tragică  

în aşteptarea Pandorei ai cărei copii  

nu mai vor să şadă  

în lacră...  

 

Gândul rău se întinde  

pecingine pe ziduri  

mâzgă a privirii lăuntrice...  

 

 

„Ceea ce e mai preţios rămâne nevăzut”  

zicea Saint-Exupery.  

Cu siguranţă.  

Partea bună nu se vede nicicum  

cu ochiul liber.  

Îţi trebuie dioptrii pentru suflet.  

 

Nimic nu e suficient  

pentru Singurătatea mea,  

nimic nu pare s-o satisfacă.  

Veşnic nemulţumită.  

A-mbătrânit şi ea, sărăcuţa,  

a făcut riduri în jurul buzelor.  

Are exact vârsta mea de acuma.  

 

 

Eşti tovarăşa mea de drum,  

însoţitoarea şi călăuza neobosită.  

Mă duci de mână,  

pe braţe  

şi de subţiori mă porţi uneori.  

Îţi merge numele de amarnică  

dar tu eşti bucuria  

şi mângâierea  

o continuă provocare la drum,  

la drumul din urmă.  

 

Eşti glasul mut  

de la capătul firului,  

scrisoarea nescrisă dar recitită,  

umbra unei amintiri de sărut  

eşti eu conjugat  

la diateza pasivă....  

 

 

Singurătatea mă cere  

la fel cum mă cere ţărâna;  

are poftă să nu mă dezlipesc de ea.  

N-am încotro, mă supun  

şi-o urmez pas cu pas pretutindeni.  

 

Fără milă,  

Singurătatea mă izbeşte cu putere de zid  

şi mă lasă lată pe duşumele.  

Nu-mi aruncă nici măcar o privire.  

E o stratagemă de-a ei,  

mă încearcă să vadă  

cât mai rezist lângă dânsa.  

Terapie de şoc,  

asta-mi aplică,  

se-ntrece cu gluma, nu se încurcă.  

 

Câtă suferinţă - tot atâta Poezie  

îmi porunceşte Singurătatea.  

În starea de fericire  

nu-mi prea iese nimic,  

nici pe departe,  

apă de ploaie.  

Fericirea îşi e suficientă sieşi  

n-are nevoie de prezenţa noastră  

o stingherim noi  

două singuratice,  

două coţofene  

bântuite de gânduri funebre,  

două ciori croncănind  

într-un măr înflorit,  

zumzăind de albine.  

 

Singurătatea mă tace, complice.  

şi pe ea o calcă pe nervi  

fericirea obraznică, intempestivă  

nu-i loc pentru noi trei împreună.  

 

Oricum fericirea nu ar avea sorţi de izbândă.  

 

Vârstele singurătăţii  

aidoma vârstelor mele,  

aidoma vârstelor spiritului.  

 

Când sunt cu tine  

alta eu sunt,  

alta care mereu se substituie,  

alta care încearcă mereu să mă mituie.  

 

Te prefaci,  

mă prefac,  

până la măsluire.  

Cine nu ne cunoaşte  

nici nu observă  

grimasele din oglindă,  

doar noi două o ştim  

şi Venus prefăcută-n Minervă.  

 

Singurătatea mea  

strujeşte aerul de legătură  

dintre ea şi mine  

şi de aceea mi-e bine.  

 

Doar tu ştii  

cum arată feţele ticăloşiei,  

doar eu am gustat  

din amarnica mea bucurie,  

Singurătatea, care nu se împarte cu nimeni,  

care nu se împarte cu nimeni...  

 

 

Vezi, ţi-a încolţit grâul în palme.  

Mustul lui devine azimă,  

laptele cu miere  

de frământat pâinea de jertfă.  

 

 

Tare mi-e teamă că n-ai să mă placi,  

nici pe ea, nici pe mine.  

Dar cum nu pot să mă descotorosesc  

ca de propria umbră,  

trebuie s-o îngădui,  

ca parte din lumina înviind  

în sfârcul de umbră care mă defineşte.  

 

 

Unde-ai fost până acum  

de n-ai trăit?  

Şi ce-ai aşteptai de te-ai lăsat  

sedusă de tine însăţi?  

 

Treci prin toate uşile închise  

până la mine  

şi nici ferestrele zăbrelite  

nu-ţi sunt stavilă  

prin ziduri te strecori nevăzută,  

neauzită  

şi te instalezi în mine confortabil  

ca-ntr-un cuibar de nelinişte.  

 

Aşa eşti tu,  

de nelepădat,  

de neînlocuit,  

imperios necesară!  

 

Nici nu pleci şi mi se face de tine  

un dor fără saţiu...  

Cum să mai suport aşteptarea?  

 

 

Neliniştită  

îmi şopteşti la ureche  

poeme cu gura coclită.  

Singurătate,  

numai tu poţi să mă  

apropii de viaţă,  

de moarte.  

 

Mă văd doar la lumina privirii tale,  

cu timpanele sparte,  

cea care nu te afli nicicând vinovată  

când vii şi mă aţii.  

Până atunci ne înfruptăm cu voluptate  

una din mustul celeilalte  

pe săturate.  

 

Şi de data aceasta  

mă voi ridica  

cu fiecare cădere mai dreaptă,  

cu fiecare nouă cădere,  

cu fiecare nouă trădare,  

cu fiecare nouă trudire  

spre Cea de veci Înviere.  

 

 

Nu, dragii mei,  

nu sunt tristă,  

sunt doar zdrobită  

şi-n mii de bucăţi împrăştiată.  

 

Cum să mă mai aşez în genunchi  

când genunchii mi-au fost retezaţi?  

Şi cum să te mai nasc  

când nu mai am trup,  

când mierea şi laptele milei  

mi-au secătuit sânul de tot  

şi-am istovit,  

am istovit...  

 

Dragă Singurătate,  

tu faci zidurile toate să dispară  

şi mă duci în locuri fără memorie...  

 

Sunt una cu tine  

până şi-n gând.  

Degeaba te-am dat afară pe uşă  

te-ai strecurat înapoi  

ca o pisică.  

 

Ţie îţi pun în seamă  

toate dovezile mele de slăbiciune  

de parcă mi-ai insufla  

când anume să tac,  

să vorbesc  

şi când să iubesc  

şi eu  

cu toate puterile mă împotrivesc  

mă fac mototol-rostogol  

cu viscerele strânse...  

 

 

Zidul tău se sfarmă  

pe zi ce trece  

tot mai mult se vede din mine de-afară,  

până la bust,  

până la mijloc,  

până la şolduri,  

genunchi şi glezne  

mă despoi de marmură.  

Doar nisipul rămâne  

şi acela în muşuroaie mărunte  

care aşteaptă un vânt  

dinspre nord să se spulbere.  

 

Cine să le adune boabele  

să le prefire prin gâtul clepsidrei,  

de vreme ce clepsidrarul  

e plecat de un timp  

să sufle în sticla fierbinte  

să sufle în foalele clipei.  

 

Suflete, suflete,  

ce iubire nebună de legat ar ieşi  

din singurătăţile noastre  

în vreme ce gândurile  

se vor preface în cai,  

alergând, alergând  

pe nisipoase întinderi,  

pe măsura viselor gemene?  

 

Eşti o parte din mine  

la fel cum Poesia  

este doar o aripă dintr-o pasăre.  

 

 

CEZARINA ADAMESCU  

 

Referinţă Bibliografică:
BOCET VESEL PE FOND DEPRESIV / TRATAT DE SINGURĂTATE, II (CEZARINA ADAMESCU) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 304, Anul I, 31 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!