Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 170 din 19 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

Blândele tăceri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
"Nimic? Nimic?"mă întreabă la telefon o prietenă. "Niciun text de la lansarea cărţii încoace?" 
  
"Nimic!"Cum să-i explic? În toate aceste zile am fost la job şi apoi acasă, în pat, pe burtă. Nu sunt bolnavă. Nu mă doare nimic...decât faptul că am uitat cum e când ar trebui să fii fericită. Zac fără motiv. Nu sunt depresivă şi nici supărată, căci toată lumea a fost drăguţă şi nici surprize mari n-au fost, pentru că majoritatea textelor sunt deja cunoscute din reviste. Am simţit acea bucurie şi epuizare a lehuzei...care a tot aşteptat „ceasul cel mare”.  
  
"Bravo, mă!"m-a gratulat actualul director al liceului pe care l-am absolvit cândva. Acum sunt în comisia lor de examene şi-am fost la ...treburi organizatorice. Mă uitam cu nostalgie la tâmplele lui încărunţite şi la ciocul gen Cuza-Vodă. "Mi l-am lăsat când am împlinit 60 de ani."Am surâs. 
  
Când am fost în clasa a X-a şi ne-a venit rândul, la Liceul Pedagogic, să ţinem câte o lecţie de predare, la clasa dumnealui am avut cea dintâi aplicaţie. Era o poezie ...ceva de ziua mamei...şi în ultimele minute le spusesem copiilor că se poate şi cânta (era un cântec pe care şi eu îl ştiam de când eram de vârsta lor). Din cauza emoţiilor, nu mi-am mai amintit melodia. Dacă mă omora cineva atunci, nu-mi aminteam. Copiii se uitau la mine, eu, la ei. La un moment dat mi-a căzut ceva pe pieptul sarafanului de elevă. Erau lacrimi mari, care cădeau neoprite, deşi nu-mi propusesem să plâng sau să mă pierd. Domnul acesta, cu privire de veveriţă (era pe atunci institutor), s-a ridicat, cu naturaleţe, şi-a luat vioara de pe dulap şi a cântat câteva acorduri. Am început să cântăm amândoi, pe două voci. Melodia era deosebită şi vocile noastre se completau, neputând opri însă lacrimile mele, de fericire acum. 
  
"La cine, la Jăbel, nu te-or învăţat, când ai fost copil, cântarea asta?"zise şi mă cuprinsese de umeri, într-o strângere paternă. Abia atunci am plâns. 
  
"D-ra, a fost bine!"mă încurajă un elev din prima bancă. Alte fetiţe veniseră să mă ia în braţe. Erau mici, îmi ajungeau până la umăr, dar am simţit atâta iubire şi înţelegere din partea lor. Atunci am înţeles, cu adevărat, că în nicio altă meserie nu ai parte de atâta afecţiune din partea celor cu care lucrezi. A fost prima mea oră, dar şi cea hotărâtoare pentru cariera mea. Dacă până atunci, Pedagogicul fusese alegerea tatălui meu, atunci a devenit şi opţiunea mea. 
  
O altă întâmplare, tot cu mari bătăi de inimă, am trăit, alături de acest om...după Revoluţie. 
  
La televizor se dădeau tot felul de cazuri, care mai de care mai ciudate: oamenii, disperaţi după o locuinţă, intraseră abuziv în spaţii pe care le ştiau libere, spaţii pe care cei de la partid nu ni le dăduseră legal. Chiar eu am fost într-o astfel de audienţă, la începutul lui decembrie, 1989, când cei din comisie au conchis: "D-ră, nu sunteţi nici mută, nici surdă, nici urâtă...vă găsiţi un bărbat cu buletin de Timişoara şi vă măritaţi, că altfel nu putem să vă dăm locuinţă...sunt oameni cu câte doi copii, care stau încă în gazdă şi sunt pe listele de aşteptare." 
  
"Lângă mine e un apartament gol!"ne-a sunat, pe neaşteptate, o prietenă. "Au stat doi poliţişti, fraţi, care au fugit la sârbi. Au făcut ceva puşcărie şi când au ieşit, au mai fugit o dată. Acum sunt în lagăr." 
  
Într-un ceas am fost acolo, să vedem ce şi cum. Soţul ei era tot poliţist. A venit şi administratoarea blocului, care ne-a spus că apartamentul avea datorii la stat...de un an şi ceva. Am consultat şi un avocat, care ne-a dat soluţia potrivită acelor vremuri: "Spargeţi uşa şi intraţi. Plătiţi cheltuielile restante, cu chitanţe pe numele vostru, şi, cu ele, mergeţi în audienţă la primărie." 
  
Aşa am făcut. Audienţele se ţineau atunci, cu uşile deschise, să audă toţi de la coadă ce probleme ai cu primarul (de fapt, de locuinţe se ocupa atunci viceprimarul...nu mai ştiu cine era, un tânăr, care-şi punea pastile sub limbă cam la fiecare ceas). Comitetele de revoluţionari care supravegheau prin primărie se schimbau din când în când. 
  
"D-ră, pe baza acestor chitanţe şi a faptului că lucraţi amândouă în oraş şi nu aveţi alte proprietăţi, noi putem repartiza locuinţa la Învăţământ, dar nu vă putem garanta că o să şi ajungă la dumneavoastră." 
  
Ups! Şi cu banii daţi...şi cu teama că nu o vom putea dobândi. 
  
Înapoi, la avocat! 
  
"De la primărie, de la voi, de la sat, pe lângă documentul ce atestă că nu aveţi proprietăţi, solicitaţi şi o anchetă socială."Bietul tata!...îl făcuseră damele de la primărie un beţiv şi-un scandalagiu, ce ne făcea viaţa un infern. Bun raport! 
  
La comisia de la Învăţământ, d-nul cu ochi de veveriţă era preşedinte. Eram la mâna lui acum. În comisie, alţi revoluţionari...de-ai noştri, dascăli. 
  
După ce au cercetat documentele, ni l-au dat! Aveam acum locuinţa noastă ! După ani şi ani de stat în gazdă ! Ţin minte că atunci când am intrat, era cald şi neaerisit. Era gol. Ne-am pus pe jos paltoanele, Alain Delon, şi acolo am dormit...de drag...eu, cu soră-mea. 
  
"Mai bea, măi, taică-tău ? Tot aşa de mult ?"îmi zise când mă întâlni odată, la şcoală, într-o inspecţie, d-nul, acum, bărbos.. Am mustăcit amândoi, căci ştiam adevărul. 
  
Am locuit, cu drag, acolo, la etajul IV, până s-a măritat soră-mea. Când s-a putut, am cumpărat apartamentul, dar tot am plecat, conform înţelegerii: prima care se mărită rămâne, cealaltă pleacă şi e despăgubită, la preţul zilei. 
  
Acum stau într-un apartament cumpărat din acea despăgubire, din banii fostului meu soţ, de după primul lui divorţ, şi agoniseala din munca noastră, din primii cinci ani de căsătorie....apartament pentru care ne judecăm de trei ani ! 
  
Zâmbesc amar... 
  
"Taci ? Nu mai zici nimic ? Te ştiam mai vorbăteaţă! mă apostrofează “Cuza-Vodă” . Hai să lipim pe uşile sălilor de examen extrasul din regulament şi să le sigilăm! Tabelele deja-s lipite de colegele noastre." 
  
Urcăm la etaj. Am sentimentul că mă joc prin casa părinţilor mei, cu un bun prieten. Nu ne vorbim. Tăcem şi executăm lipirea foilor. 
  
"Ce faci dom'le-aici?"se răsteşte la noi, dintr-o sală, mai să ne dea cu uşa-n nas, un tinerel...”tătic” de la o grădiniţă particulară, care închiriase sala festivă pentru o serbare de pici.  
  
"Dar ce faci dumneata în şcoala mea?"ripostă, luat prin surprindere, domnul director. "Serbarea e gata de vreun ceas." 
  
"E şcoala lu' mă-ta?...sau ce?Mi-am schimbat copilul, e bine? Am dat bani pentru acţiunea asta...şi vreau respect, nene, e clar? N-ai şi tu o garderobă. Unde, puii mei, să schimb copilul?" 
  
Ochii de veveriţă s-au făcut de furtună. Nu!!!!!!!!!!!!!! 
  
"Doamne, te rog, nu!!!!!!!!!!!" 
  
"Acum 20 de ani îl făceam afiş pe nemernic!"îmi spune domnul director. Dă un telefon şi apare un gardian care-l conduce pe scandalagiu. 
  
S-au risipit blândele tăceri... 
  
Timişoara, 19.06.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Blândele tăceri / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 170, Anul I, 19 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!