Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Nicoleta Milea         Publicat în: Ediţia nr. 614 din 05 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

BISERICA TRAITA DEPARTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

BISERICA TRĂITĂ DEPARTE  

Viaţa religioasă a românilor din Austria  

de Preot Dr. Nicolae DURA  

Cuvintele bune comunicate prin viu grai sau prin scris transformă pustii sufleteşti în grădini frumoase şi bine roditoare, în fapte ziditoare” (Preot Dr. Nicolae DURA)  

Cartea, generatoare de noi orizonturi culturale şi spirituale, îmi bucură sufletul, sub unghiul trăirilor unice şi, deopotrivă, al stărilor emoţionale, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre o „lucrare ziditoare”, cum consider că trebuie numită „BISERICA TRĂITĂ DEPARTE”, (Editura IBMBOR, Buc., 2005, p. 400+60 ilustraţii), scrisă, cu deosebită acribie, de eruditul Preot Dr. Nicolae DURA.  

Avem în faţă, aşadar, o lucrare eterogenă, fundamentală despre ortodoxia românească în spaţiul european, respectiv la Viena, „Oraş de răspântie generoasă unde lumea Apusului se îngână cu orizonturile Europei de Răsărit şi spiritul germanic pare să-şi afle bogate confluenţe cu latinitatea.” (A. E. Baconsky)  

Particularitatea ei se întemeiază pe reflectarea concentrată a vieţii omului supus înnoirilor, reprezentantul, în efemer, al unui principiu durabil, sprijinit pe forţa de sugestie a cuvântului.  

Este firesc să ne întrebăm, să formulăm ipoteze şi să elaborăm răspunsuri, analizând relaţia dintre Chemare şi Destin, dintre Datorie şi Împlinire, dintre Timp şi Istorie, după lectura celor 400 de pagini şi după vizualizarea celor 60 de ilustraţii, care pun accentul pe evenimentele trăite de „sufletul” concentrat pentru împlinirea problemelor eterne şi ancorarea bietei corăbii umane la portul credinţei.  

Cartea se deschide cu o „BINECUVÂNTARE” a Prea Fericitului Patriarh Teoctist, (trecut la cele veşnice) şi subiniază diferitele forme de expresie în care s-au concretizat legăturile dintre români şi austrieci de-a lungul timpului.  

Amintim Universitatea din Viena, unde au început să studieze tineri români, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, numărul acestora sporind în mod deosebit în secolele următoare. Între ei, „corifeii Şcolii Ardelene, Ioan Molnar Piuariu, Gheorghe Lazăr, Eugen Hacman, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Lucian Blaga, Filaret Barbu şi mulţi alţii.”  

Marile muzee, arhive şi biblioteci din Viena păstrează până astăzi mărturii ale culturii şi ale artei bisericeşti, icoane, manuscrise, documente, cărţi de o valoare incontestabilă pentru istoria noastră.  

Domnitori, personalităţi ale istoriei, ale bisericii, au ajuns la Viena şi au cerut sprijin, drepturi religioase şi naţionale pentru români: „domnitorii Petru Şchiopu şi Mihai Viteazu, Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş din Siliştea Sibiului, Sfinţii Preoţi transilvăneni Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, iar mai târziu Horea din Albac, Tudor Vladimirescu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi alţii.”  

Prezenţe remarcabile româneşti la Viena au fost şi: mitropolitul Andrei Şaguna, ierarhii şi slujitorii Silvestru Morariu Andrievici, Vladimir Repta, Nectarie Cotlarciuc, Visarion Puiu, Nichifor Crainic, Nicolae Mladin şi alţii.  

O pagină memorabilă în istoria dialogului ecumenic privind relaţiile ortodoxe române şi catolice austriece o constituie Fundaţia PRO ORIENTE, „ca principal cadru de exprimare şi aprofundare a acestor relaţii”, continuând tradiţia şi în prezent, prin vizite şi conferinţe.  

În vizita la Viena, din 19 iunie – 1 iulie 1987, Patriarhul a sfinţit capela (ce marchează însemnul prezenţei româneşti pe pământ austriac) şi a săvârşit un pelerinaj la cimitirele unde sunt morminte ale soldaţilor români.  

Trecerea de la condiţia de provizorat la „starea de împlinire”, înfăptuită de către cel „trimis de la Dumnezeu” (Ioan, 1, 6) , Părintele Nicolae Dura, este prezentată într-o manieră specială în ,,CUVÂNT ÎNAINTE” scris de Î.P.S. SERAFIM, Mitropolitul românilor ortodcşi din Germania, Europa Centrală şi de Nord.  

De la venirea Părintelui Nicolae Dura la Viena , în 1993, până în 2003, la primul hram al noii biserici, Sf. Ap. Andrei (30 noiembrie 2003), imposibilul a devenit posibil:„zidirea bisericii din cărămidă a constituit, atât pentru Părintele Nicolae, cât şi pentru credincioşi, imboldul cel mai puternic de înnoire a propriei lor vieţi duhovniceşti, de înviere a bisericii din sufletul fiecăruia. Dacă e adevărat că biserica din suflet o zideşte pe cea din cărămidă, tot atât de adevărat este că aceasta din urmă o înnoieşte pe cea dintâi.”  

Slujirea Părintelui Nicolae nu se opreşte însă în biserică. Părintele Nicolae este prezent oriunde simte că e nevoie să FIE: în şcolile din Viena unde învaţă copii români, în casele credincioşilor, în azile, în închisori, la întâlniri ecumenice, la radio sau alte instituţii de cultură. Înţelegând ce înseamnă CUNOAŞTEREA, Părintele a găsit timpul necesar pentru investigaţiile indispensabile scrierii acestei monografii şi nu a întârziat să o facă.  

Apreciind strădania muncii, iată ce scrie Î.P.S. Mitropolit SERAFIM: „Cartea de faţă ne aduce – pentru noi cei ce deşi trăim în diaspora, dar suntem totuşi, prin Biserică şi credinţa strămoşească acasă – o mângâiere şi totodată o încredere în propriile puteri adumbrate şi întărite de harul lui Dumnezeu.  

În calitate de ierarh al locului, care a urmărit îndeaproape evoluţia Parohiei din Viena sub îndrumarea P.C. Pr. Dr. Nicolae Dura, aduc şi pe această cale mulţumirile cele mai calde Părintelui Profesor ca şi tuturor credincioşilor care s-au implicat prin rugăciunea şi jertfa lor la ridicarea bisericii româneşti din Viena care este garanţia viitorului acestei comunităţi şi totodată cel mai frumos simbol al Bisericii şi Ţării noastre în inima Europei. Să fie această biserică şi această parohie din Viena un exemplu pentru Părintele Profesor Nicolae Dura, o călăuză pentru viitorul nostru în Europa unită, care aşteaptă de la noi mărturia vie a spiritualităţii ortodoxe, fără de care Europa nu va putea supravieţui!”  

Cartea se bucură de PREFAŢA eruditului OM de Cultură şi Academician Virgil Cândea, aducând în prim plan doi termeni specifici fenomenului strămutării peste hotare, din diferite motive, băjenarii şi emigranţii români prin lume, „care nu şi-au uitat, însă, vechea patrie, tradiţiile, cultura şi, mai ales, credinţa.”  

Accentul deosebit îl pune pe rolul uriaş al Bisericii Ortodoxe Române, acela de a veghea şi îndruma viaţa spirituală a românilor, dar şi „să păstreze zestrea de valori care definesc identitatea profundă a credincioşilor, graiul curat, tradiţiile şi patrimoniul cultural, monumentele literare, de arhitectură şi artă veche, alcătuite de ctitori, cărturari şi meşteri creştini, slujitori ai Ortodoxiei.”  

Scrierea şi tipărirea acestei cărţi s-a impus cu atât mai mult cu cât comunităţile româneşti din alte spaţii geografice unde trăiesc români (ex. Franţa, America) s-au bucurat cu mult timp în urmă de asemenea realizări editoriale.  

În PRELIMINARII-le cărţii, autorul îi mărturiseşte citiorului cauza primă: „Cartea aceasta s-a născut dintr-o dorinţă de cunoaştere a trecutului, dar în acelaşi timp şi pentru o mai bună folosire a prezentului. După ce am început, în urmă cu doisprezece ani, să slujesc în altarul capelei „La Sfânta Înviere”, dar şi la altarul sufletului românului ortodox din Viena am căutat drumul.”  

Parcursul Părintelui Nicolae a fost unul lung, e adevărat, greu, dar bogat, căci providenţa l-a înzestrat cu tenacitate şi dăruire, cu pasiune şi răbdare, dar mai ales cu iubire şi har: studiul Teologiei pastorale ortodoxe la Seminarul Teologic din Cluj, apoi la Institutul Teologic din Sibiu. Au urmat cursurile de doctorat de pe lângă Institutul Teologic din Bucureşti, dar şi de la Facultatea de Teologie Catolică de la Universitatea din Viena.  

La acestea s-au adaugă experienţa de la catedră, altarul şi amvonul sibian, lectura a mii şi mii de pagini despre ceea ce a însemnat viaţa şi lucrarea românească vieneză, comunicând cu trăitorii la Viena. Şi totul sub triada: trudă, rugă, studiu.  

Distinsul dascăl sibian şi membru al Academiei Române, Părintele Dr. Mircea Păcurariu, pe care l-a avut profesor, i-a sădit şi i-a cultivat în suflet dragostea faţă de trecutul plin de jertfe şi împliniri al Bisericii Ortodoxe Române şi l-a convins că trebuie să scrie.  

Seria modelelor care l-a întărit să persevereze în această muncă a fost îmbogăţită cu alte două personalităţi marcante, a căror dimensiune ecumenică este universal recunoscută: Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei şi Înalt Prea Sfinţitul Dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.  

Pentru îndemnul sufletesc, la scrierea acestei monografii, demni de memoria Părintelui Nicolae, teolog practician, sunt şi cei doi precursori, de formaţie teologică istorică, părinţii Moisescu şi Branişte, care au slujit la acelaşi altar.  

A scris despre viaţa românilor din Austria „respectând principiul istoric sine ira et studio, dintr-un realism creştin”, evidenţiind, în primul rând, contextul vieţii românilor care au trăit sau trăiesc în diaspora, apoi a stăruit asupra legăturii cu lumea austriacă.  

Două sunt temeliile fundamentale pe care se bazează coloniile diasporale în evoluţia lor istorică şi pe acestea le are în vedere şi le dezvoltă, în cartea de faţă, Părintele Nicolae: viaţa religioasă şi limba maternă. Timpul în care se operează receptarea textului continuă un trecut în care orice adevăr îşi găseşte originea, căci autorul cărţii este emiţătorul unor mesaje ce aparţin viitorului, dovada vie a spiritului care valorifică simultan memoria şi predicţiunea.  

Edificatoare în acest sens sunt cele zece capitole ale cărţii care îmbogăţesc valoric şi spiritual cititorul dornic de cunoaştere:  

I. DIASPORA ROMÂNĂ: RĂSPÂNDIRE, ISTORIE, ORGANIZARE  

Exil şi diasporă sunt doi termeni care definesc aceeaşi stare, din perspectivă profană, exil-ieşire, plecare de acasă, iar în limbaj bisericesc, diasporă-omul care nu mai trăieşte acasă, ci în împrăştiere. Interesant sunt cercetaţi şi explicaţi termenii, conducând la înţelegerea relaţiei omului cu statul de provenienţă, cu statul care îl acceptă, ca locuitor sau cetăţean, relaţia cu Biserica şi cum îl acceptă aceasta.  

Primul capitol cuprinde descrierea întregii diaspore româneşti şi a organizării ei bisericeşti: Diaspora organizată canonic de Biserica Ortodoxă Română (Mitropolia Autonomă a Basarabiei, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului, Aşezăminte româneşti la Ierusalim şi Ierihon, Parohii româneşti în Australia şi Noua Zeelandă, Parohiile ortodoxe române din Cipru, Istanbul şi Johannesburg). Diaspora română americană (Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada, Episcopia Românilor Ortodocşi din America). Diaspora română europeană(Eparhia de la Paris, Organizarea de noi parohii europene, Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord).  

II. ROMÂNII ŞI AUSTRIECII  

De-a lungul istoriei, Austria, în general, şi Viena, în special, au reprezentat o punte de legătură între Orient şi Occident. În evoluţia noastră culturală, economică, politică s-au înscris capitole importante privind legăturile cu Austria, ilustrate prin: Prezenţe româneşti în Viena (Manuscrisul numit ,,Cronica lui Anonymus”, notarul regelui maghiar Bela III, documente de o importanţă deosebită pentru istoria românească şi ortodoxă, păstrate în Biblioteca Naţională, Tetraevanghelul scris din porunca lui Ştefan cel Mare, de către monahul Filip, în 1502, pentru Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos. Amintim câteva dintre personalităţile care au trecut prin Viena: Matei Corvin, Petru Cercel, Radu Şerban Vodă, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanul, mitropolitul Atanasie Anghel, episcopul unit Inocenţiu Micu Klein, diplomatul Ienăchiţă Văcărescu, Horea, Tudor Vladimirescu, episcopul Andrei Şaguna, legendarul Badea Cârţan), Alma mater vindobomensis – studenţi români la Viena. La Universitatea din Viena, înfiinţată în anul 1365 de împăratul Rudolf, mulţi tineri români au studiat aici teologia, filosofia, medicina, dreptul, artele ori ştiinţele tehnice. În analele Universităţii se află numele tinerilor români : Ladislaus Wolachus (1391), Laurencius de Moldavia (1448), Samuil Micu (1766-1772), Petru Maior şi Gheorghe Şincai (1780), Gheorghe Lazăr (1806-1809), Aron Pumnul (1842-1846), Petrache Poenaru (1822-1826), Alexandru Papiu-Ilarian (1849-1852), Titu Maiorescu (1856-1858), Simion Bărnuţiu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu (1869-1872), Lucian Blaga, D.D.Roşca, Elena Asachi, Alexandru Flechtemacher (1834-1840), Isidor Vorobchievici (1868-1873), compozitor şi profesor al lui Ciprian Porumbescu, Agatha Bârsescu şi George Enescu (1888-1894). Tradiţia studiilor vieneze s-a continuat, indiferent de evenimentele istorice. Mulţi tineri, teologi, compozitori, pictori, poeţi, au beneficiat de bursa ,,Herder” la Viena.  

Personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti au fost răsplătite la Viena primind premiul Herder: Constantin Daicoviciu, Marin Sorescu, Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Eugen Jebeleanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Răzvan Teodorescu, Andrei Corbea-Hoisie, Andrei Marga etc.  

Crucea românească ce veghează de 322 ani la Viena„este o aducere aminte a prezenţei româneşti la depresurarea Vienei”. Cine, ce, de ce, când, sunt întrebări la care inscripţia de pe Crucea romnească răspunde: „Noi, Şerban Cantacuzino, din mila lui Dumnezeu, principe al Valahiei Transalpine, domn şi singur stăpân al ei etc. am ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate închina în orice zi, cinstit întru veşnică memorie a sa şi a lor săi, în timpul asediului Vienei din Austria Inferioară de către mahomedanii conduşi de vizirul Kara-Mustafa Paşa, 1 septembrie 1683.
Călătorule, adu-
ţi aminte de moarte!”  

Românii de seamă ce au activat sau au trăit la Vienaconsemnează prezenţa unor personalităţi româneşti care marchează legăturile puternice care au existat şi există între noi şi vienezi ori austrieci: Nicolaus Olahus, Grigorie Maior, Gheorghe Lazăr, Zenovie Pop, Dinicu Golescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcesu, Nicolae Filimon, Andrei Şaguna, Samuil Andrievici Morariu, Alexandru Hurmuzachi, Alexandru Lupu, Ioan Molnar Piuariu, Eusebiu Mandicevschi, Epaminonda Bucevschi, Aurel Vlaicu etc.  

Asociaţii româneşti la Vienaau fost întemeiate încă în 1840, „Societatea de lectură juridică”, sub conducerea lui Eudoxiu Hurmuzachi. În 1861, Aron Pumnul a iniţiat ,,Societatea bisericească literară a teologilor români.” În anul 1864, la Viena a luat fiinţă un club social-literar cu numele „Societatea literară şi ştiinţifică”. Societatea academică „România”, la 1867 îl avea ca preşedinte pe Andrei I. Mureşianu, care îşi luase doctoratul la Viena în 1865. Din unirea societăţilor existente: ,,România” şi Societatea literară şi ştiinţifică”, în 1871 ia fiinţă ,,România Jună” care a avut un rol important în organizarea, la 15 august 1871, a aniversării celor 400 de ani de existent a mănăstirii Putna, ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a primului congres al studenţilor români de pretutindeni (16 august). În cadrul asociaţiei, Mihai Eminescu a proiectat serbarea de la Mănăstirea Putna. În 1884, un grup de studenţi a înfiinţat în 1884 clubul numit ,,Arborele”, în cadrul căruia se întâlneau în fiecare duminică după amiază şi citeau din opere literare. În cadrul comunităţii de români din Viena, în 1902 ia fiinţă societatea „Clubul român”, ca o preocupare pentru tinerii meseriaşi sau alte categorii sociale care trăiau si munceau în Viena. Am reţinut din obiectivele prevăzute în Statutul Clubului, aprobat la 13 decembrie 1906: „păstrarea vieţii religios-morale şi sociale, a limbii, literaturii şi artei româneşti între românii ce locuiesc în Viena, susţinerea activităţilor comerciale şi de industrie, organizarea de conferinţe, expoziţii, discuţii asupra temelor de ştiinţă, dar nu cele politice”. În secolul al XX-lea au funcţionat la Viena: „Societatea română de ajutor Karol I rege al României”, „Senatul Militar Român”, ,,Guvernul Naţional Român” (format de Horia Sima, la 24 august 1944, cu sediul în Hotelul Imperial), ,,Asociaţia austro-română” (1951), „Colonia română” (1958), care îşi schimbă numele în 1982 – „Unirea - Prietenii României în Austria”, ,,Asociaţia culturală internaţională a etniei române – ACIER” (1983), „Arhanghelul Mihail” (1983), „Asociaţia pentru organizarea de ajutoare pentru bolnavi grav de cancer ori handicapaţi din România” (1989), ,,Asociţia Comunităţii lui Dumnezeu în Austria” (1989), „Comitetul Internaţional pentru România” (1990), „Ajutor pentru copiii din România” (1993), „Iniţiativa vienezilor pentru România” (1994), „Iniţiativa speranţă (o şansă pentru copiii din România” (1995), „Asociaţia pentru susţinerea copiilor cu probleme din România” (1995), „Asociaţia sportivă şi culturală Hajduk-Velko” (1997), „Platforma pentru comunicare şi promovarea relaţiilor româno-austriece” (1998), „Vorba noastră”(1995), „Asociaţia culturală a austriecilor de origine română – A.C.A.R.” (1998), „Astra” (2002), ,,Pro Arte” (2002), „Aut Pro Rom” (2000), „România” (2000), „Cercul cultural româno-austriac „Unirea” (2000), „Speranţa” (2000).  

Într-o lume a profundelor schimbări, Asociaţiile româneşti din Austria au fost şi sunt dovada împlinirii trebuinţelor duhovniceşti ale oamenilor, dar şi expresia unui principiu fundamental (indiferent de timp, forme de guvernământ, partide politice): „Biserica îl tratează pe om nu doar ca fiinţă socială, ci îndeosebi ca o făptură cu vocaţie spre transcendent, ca chip al lui Dumnezeu, făptură capabilă să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu”(pag.136).  

Cărţi româneşti publicate la Vienaeste subcapitolul în care, după minuţioase investigaţii, Preot.Dr. Nicolae Dură, autorul acestei lucrări unice, prelucrează şi transmite informaţii care interesează şi cercuri eterogene de cititori, între care şi acelea ale cercetătorilor în domeniu. Materialul bio-bibliografic deosebit de bogat este prelucrat şi prezentat într-o sinteză uimitoare, oricând putând constitui izvorul altor studii de specialitate. De reţinut este data de 14 februarie 1770, când, „pentru a stopa colportajul de cărţi de ritual din Rusia, Veneţia şi mai ales din Principatele Române spre provinciile austriece”, împărăteasa Maria Tereza a oferit lui Iosif Laurenţiu Kurzbock din Viena un „privilegium privativum”, pentru 20 de ani, să tipărească toate cărţile de ritual şi manualele şcolare, de care au nevoie episcopiile ortodoxe şi unite din Imperiu, indiferent de naţionalitatea şi limba lor (pag.137).  

Lucrările religioase sunt ilustrate îndeosebi prin: Samuil Micu Klein, erudit filolog şi istoric român, care a tipătit la Viena o amplă lucrare de istorie bisericească, „Istoria eclesiastică sau bisericească a lui Klaudie Freufi. Scoasă pre limba românească de S(amuil) K(lein) de la Sad, anul Domnului 1782”.Mai amintim „Prea scurtă arătare pentru Dumnezeu…,a lui Teofan Procopovici, arhiepiscopul Novgorodului, tradusă după o versiune sârbă, 1784. Preotul ortodox român Constantin Şuboi din Timişoara a publicat două cărţi pe cheltuiala sa, în 1785, „Învăţături creştineşti” şi „Prea scurtă arătare pentru Dumnezeu…” Tot în 1785, Simion Magiar a publicat „Cuvântare despre Taina Preoţiei”. Cu binecuvântarea episcopului de la Carloviţ s-a tipărit în 1786 „Preoţia sau îndreptarea preoţilor”. De o inestimabilă valoare sunt: „Adunarea Cazaniilor” (3 vol.), „Ceaslov” şi „Psaltire”, toate tipărite în anul 1793. „Theoreticonul”,Anastasimatarul” şi „Irmologhionul” sunt primele cărţi româneşti de cântare bisericească, în câte 9.000 exemplare, tipărite de către Ieromonahul Macarie Psaltul, în tipografia călugărilor armeni mechitarişti, cu cheltuiala companiei de comerţ a lui Hagi Constantin Pop din Sibiu, în anul 1823. Episcopul Andrei Şaguna a publicat, în germană şi română, la Sibiu şi la Viena, broşurile: „Pro memorie despre fâreptul istoric al autonomiei bisericeşti şi naţionale a românilor de religie răsăriteană”,1849 şi „Memorial prin care se lămureşte cererea românilor de religiune răsăriteană în Austria pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct de vedere al sfintelor canoane”, 1851. În 1868 şi 1877, a apărut, integral, „Noul Testament”, preluat din Biblia publicată de Andrei Şaguna.  

Cel pe care Mihai Eminescu îl prezenta drept „unul din bărbaţii cei mai învăţaţi dintre românii din Austro-Ungaria”, teologul şi pedagogul Silvestru Andrievici Morariu a tipărit numeroase cărţi la Viena, învăţături, catehisme, psaltichia, exprimându-şi, nemijlocit, convingerea cu care scria şi tipărea „să luminăm poporul, să-i îndulcim viaţa cu sarea bunelor moravuri”. Acestea, ca şi manualele destinate elevilor din clasele superioare ale gimnaziului sunt scrise cu dragostea şi convingerea cultivării limbii, răspunzând dorinţei şi imperativului major: „în limba maicii, unica limbă care străbate de-a dreptul până la inimă”.  

Calendarele sau Almanahurilecultivate la noi de Anton Pann şi Andrei Şaguna au fost preluate ca gen de literatură de Asociaţia România jună care a editat Almanahuri în 1883, 1888, 1924. În intervalul 1962-1989, Parohia Ortodoxă Română din Viena a publicat 27 de Almanahuri (13, prin grija Pr. Prof. Dr. Gheorghe Moisescu, iar 14, în timpul slujirii Pr. Dr. Marin Branişte), reprezentând „o adevărată encicolpedie a relaţiilor româno-austriece, dar şi o antologie de literatură română.”  

Tot prin grija Pr. Prof. Dr. Gheorghe Moisescu s-au publicat la Viena: „Prinos întruaducerea aminte a poetului Mihai Eminescu, la 75 de ani de la moartea sa”, Ed. Coloniei Române din Austria, Viena, 1964, „Mănăstirea Putna. La 500 de ani de la întemeiere 1466-1966, Editura Parohiei Ortodoxe Române din Viena, Viena 1966 şi „Centenarul Societăţii academice literare România jună, din Viena 1871-1971”, Editura Coloniei Române din Austria, Viena 1971.  

Tipăriturile laicede la Viena publicate pentru români sunt marcate prin manuale şcolare în tipografia lui Kurzboc din Viena, cărţi de pedagogie, de metodică, de gramatică, de istorie, etc. Dintre autori, amintim pe: Iacob Putneanul, Samuil Micu Klein, Gh. Şincai, Ianache Văcărescu, Iohan Molnar, Dimitrie Caracaş, Constantin Ucuţ Moscopolitamul, Mihail G. Boiagi, August Treboniu Laurian, Alexandru Papiu Ilarian, Silvestru Morariu-Andrievici, „fondator al cărţilor şcolare române din Bucovina”, descris de Mihai Eminescu: „personalitate puternică, strălucit şi vrednic model de imitat prin viaţa sa plină de o activitate salutară şi binecuvântată.”  

În primul Almanah, cel din 1883, apare pentru prima dată „Luceafărul” de Mihai Eminescu, „Vremea şi iubirea” de Carmen Silva, „Iarna vine” de Vasile Alecsandri, alte capodopere scrise de T. Maiorescu, I. Creangă, I. Slavici, I. Negruzzi, I. Vulcan, A. D. Xenopol ş.a.  

La Viena au apărut şi o serie de publicaţii româneştidintre care autorul aminteşte „Sionul românesc. Foaie bisericească, literară şi şcolară”, 73 de numere (1865-1867, 1871-1872). Ziarul se remarcă prin dimensiunea conciliantă, lucru destul de rar întâlnit în publicaţii cu o asemenea problematică. Dr. Sterie N. Ciurcu şi Dr. Cornel Diaconovici, în „Rumänische Revue”, făceau cunoscute doleanţele românilor şi realizările ştiinţifice ale savanţilor români. Alte ziare româneşti la Viena au fost: „Albina” (1866-1870), „Sunete şi răsunete” (15 iunie 1892), „Luceafăr nou” şi „Unirea” (1972-1089) şi „Grai românesc” (1995-2003). Mai amintim „Foaia de comunicări a Parohiei Ortodoxe Române din Viena”, trimisă spre vestire sub numele „Chemări la Hristos” (din 1993), aprobată ca ziar în Austria, Buletinul Bisericii Ortodoxe Române Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Salzburg „Vestea cea bună” (din 1988), foaia „Viaţă şi cuvânt” a Parohiei Ortodoxe Române, Pogorârea Duhului Sfânt din Linz (începând din 2004), „Publicaţiile Bisericilor Penticostale Române din Austria,Apa vieţii” (din 1995).  

Acest intreg univers al cuvântului teologic ori laic, publicistic, literar, lingvistic este oglinda vie al relaţiilor dintre români şi vienezi, dar şi a prezenţei elementelor româneşti în capitala culturii europene, Viena.  

Cimitire româneşti din Austria. Preoţi şi credincioşi ortodocşi transilvăneni „veniţi la Curtea de la Viena” pentru a-şi căuta dreptatea, mai ales de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, au pierit în temniţă, din Kufstein, exemplu, Oprea Miclăuş de la Sălişte, Ioan din Galeş, Moise Măcinic din Sălişte.  

În cimitirul St. Marx, din sectorul 11 al Vienei, nefolosit din 1874, se află mormintele multor români care şi-au găsit sfârşitul la Viena, printre care: Prinţul Georfie Demetrie Bibesco şi Prinţesa Maria, m. nov.1851, domnitorul Alexandru Ipsilanti, al Ţării Româneşti, m.1823, colonelul şi cavalerul Constantin Bălăceanu, m. 1853, fostul episcop de la Blaj, Ioan Lemeni, m. 1848. Sunt amintite cele cinci cimitire cu soldaţi români, eroi din primul război mondial, înmormântaţi în Austria: Viena (Zentralfriedhof), Tulln (46 soldaţi), Zwentendorf (155 soldaţi),Brucknendorf (100 soldaţi), Kittsee (83 soldaţi). Mai sunt îngropaţi soldaţi români la Sigmundsherberg, 27 eroi în St. Georgen am Ybbsfeld, 4 la Wieselburg, iar alţii la Purgstall. Soldaţi din al doilea război mondial au fost înmormântaţi la Kaisersteimbruch-Sommerein şiMauthausen. Sunt trecute in continuare listele cu soldaţii înmormântaţi în Cimitirul din Viena, parcela 68 A, cu soldaţii înmormântaţi în cimitirele amintite mai sus, în alte locuri din Austria, dar şi în apropiere de meleagurile austriece, în Slovacia.  

Din anul 1994 s-a organizat o grupă pentru enoriaşii Parohiei Ortodoxe Române din Viena (38 Zentralfriedhof) care îşi sfârşesc trecerea pământească şi pot fi înmormântaţi aici.  

Locul a fost marcat cu o cruce de granit, înaltă de 2,60 m. pe care s-a scris cu litere de aur, în română şi germană: „Cimitirul Parohiei Ortodoxe Române din Viena”. Crucea a fost sfinţită în 25 martie 1995, de asemenea şi locul, printr-o slujbă tradiţională ortodoxă săvârşită de către Î.P.S. Mitropolit Dr. Serafim, de preoţii Nicolae Dura (paroh), de Vasile Grăjdan (bursier) şi de diaconul Dumitru Dura (secretar, Mitropolie Regensburg).  

III. VIAŢA BISERICEASCĂ ORTODOXĂ ÎNTR-O SOCIETATE MAJORITAR CATOLICĂ  

Sfârşitul secolululi al XVII-lea şi începutul secolului următor aduc schimbări în viaţa religioasă a Imperiului habsburgic în sensul încorporării numeroşilor creştini ortodocşi în această zonă eminamente catolică, explicaţie justificată de biruinţa austriecilor asupra turcilor, în anul 1683. R.W. Seton-Watson, profesorul de la Universitatea din Londra, scria despre românii transilvăneni că „au rezistat cu dârzenie tuturor condiţiilor defavorabile şi au dovedit o uimitoare virilitate şi tenacitate a sentimentului naţional, fără egal în Europa”. Ei erau convinşi de un fapt, credinţa ortodoxă este „legea lor” şi că „Ortodoxia a fost cea mai adâncă putere a unităţii noastre în tot trecutul”.  

Pe fondul unor puternice încordări de apărare a credinţei străbune ortodoxe române, a luat fiinţă Biserica unită din Transilvania. Mulţi preoţi, dar şi simpli mărturisitori transilvăneni au sfârşit în închisori, pentru dreapta credinţă ortodoxă. Preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului au murit ca martiri în temniţa din Kufstein, Biserica pomenindu-i în ziua de 21 octombrie. „Asemenea mărturii – scrie autorul acestei cărţi – ne ajută să înţelegem mai bine convingerea lui Nae Ionescu, acest mare gânditor şi metafizician: „Ortodoxia este un element decisiv şi constitutiv în plămada românească”.  

Parcursul evoluţiei evenimentelor în secolele următoare nu a fost deloc uşor. Dependenţa canonică s-a păstrat până la destrămarea Imperiului austr-ungar în anul 1918, şedinţele sinodului mitropolitan ţinându-se la Viena. Prin Legea Ortodoxă din 23 iunie 1967 s-a recunoscut din partea statului austriac existenţa şi activitatea Bisericilor Ortodoxe din Republica Austria.  

Prezenţe ortodoxe la Vienasubliniază condiţiile deosebite în care se desfăşura viaţa religioasă a ortodocşilor în Viena, etapele parcurse până în prezent, când existenţa Ortodoxiei din Austria este reglementată prin Legea numită Ortodoxă, cunoscută sub numele de „Biserica greacă-orientală sau ortodoxă”. Biserica din Austria este recunoscută ca o personalitate a dreptului public, compusă din cinci Biserici dependente canonic de Patriarhatele lor de origine: Biserica Ortodoxă Greacă (Patriarhia Constantinopolului), Patriarhia Ortodoxă Rusă (Patriarhia rusă), Biserica Ortodoxă Sârbă (Patriarhia sârbă), Biserica Ortodoxă Română (Patriarhia română) şi Biserica Ortodoxă Bulgară (Patriarhia bulgară). Bisericile greacă, sârbă şi română au fost recunoscute prin Legea nr. 229, promulgate de Parlamentul Austriei la 23 iunie 1967, iar Biserica rusă şi bulgară au fost recunoscute doi ani mai târziu. Din anul 2003 funcţionează şi o comunitate ortodoxă antiohiană (Parohia Antiohiei). Aşa cum remarcau F. Gschwandtner şi C. Gastgeber, Viena este ca o „poartă spre lumea ortodoxă”, care a condus la numeroase şi roditoare legături între Bisericile Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică.  

Următoarele subcapitole dezvoltă Întrunirea episcopilor ortodocşi din Imperiul austriac, Grecii, Sârbii, Ruşii, Bulgarii, Antiohienii. Între aceste Biserici Ortodoxe ce funcţionează la Viena liantul îl realizează mai multe acţiuni comune, practicate, pe rând, în fiecare din bisericile amintite. Autorului cărţii ii recunoaştem deosebitul merit de a ni se adresa minţii şi inimii, prin intermediul personalităţilor care şi-au consacrat viaţat unui ţel, constituind, astfel, autentice modele.  

IV. ROMÂNII CREŞTINI DIN AUSTRIA, a patra parte a cărţii ne face cunoscută convieţuirea grupurilor entice şi religioase, în societatea austriacă pluriconfesională, precum şi formele de manifestare: Românii Ortodocşi din Viena,Parohia Ortodoxă Română din Salzburg.  

Părintele Dr. Dumitru Viezuianu este implicat în activitatea ecumenică locală şi sprijină cunoaşterea credinţei, asigurând asistenţa religioasă a românilor trăitori in aceste părţi ale Austriri. Parohia Ortodoxă Română din Graz, preot slujitor fiind Pr. Drd. Nicolae Liviu Vâlcea, fost profesor la Seminarul teologic din Alba Iulia, apoi bursier al Episcopiei catolice din Graz. Parohia Ortodoxă din Linz, preot slujitor, Drd. Emanuel Sorin Bugner. Parohia Ortodoxă Română din Knittelfeld, preot slujitor Părintele Ioan Cristian Greceanu. Români greco-catolici, Viena a avut un rol foarte important în toată istoria Bisericii greco-catolice române, încă de la apariţia ei. Românii aşa-numiţi neoprotestanţi. Penticostalii, baptiştii, adventiştii, alte denominaţiuni religioase au fost recunoscuţi în Austria ca şi culte religioase, în iulie 1998.  

Preot Dr. Nicolae Dura subliniază aici o idee care trebuie să ne pună pe gânduri şi nu numai atât: „Este interesant de remarcat că dintre cele şase Biserici ortodoxe naţionale existente şi în Austria doar românii îşi au organizate grupuri religioase neortodoxe.” „Virusul scindărilor este larg răspândit şi provoacă discordii şi conflicte” (Bartolomeu S. Sa Patriarhul Ecumenic, Unitatea Bisericii… p.2).  

Ceea ce impresionează în mod deosebit în cartea despre care vorbim este permanenta recunoaştere a conştiinţei folosirii aceleiaşi limbi: „Cu toată diversitatea religioasă a românilor care trăiesc în Austria, ei au conştiiţa folosirii aceleiaşi limbi şi apartenenţa la neamul şi spiritualitatea română.”  

Gândite şi scrise, rostirile acestei cărţi devin Testament de împlinit, de nu le respectăm, se întorc împotriva noastră: „Toţi ortodocşii aparţinând celor cinci Biserici ortodoxe recunoscute în Austria, ca şi fraţii români ce s-au desprins de Biserica străbună avem datoria unei mărturii comune, că Hristos Domnul nostru a murit şi a înviat pentru noi toţi şi noi toţi suntem martori şi mărturisitori ai Lui, ai cuvântului Său veşnic şi mântuitor. Toţi oamenii suntem chemaţi la toleranţă şi conciliere, căci toţi oamenii suntem chipuri ale lui Dumnezeu chemate spre asemănarea divină.”  

V. SOCIETATEA ROMÂNĂ-ORTODOXĂ JUBILIAR-IMPERIALĂ.Prezenţa unui bogat material informativ, în fiecare capitol, ne arată cât de preocupat a fost autorul de a alcătui o lucrare temeinică. Asta nu înseamnă că este lipsită de originalitate. Modul în care prelucrează şi structurează informaţia într-o aură a firescului, iată o altă particularitate a „acestui scris”, care mărturiseşte depre „Societatea româno-ortodoxă jubiliar-imperială pentru zidirea unei biserici şi înfiinţarea unei comunităţi bisericeşti” la Viena, Începuturile capelei în Palatul Dietrichstein, Sfinţirea capelei, păstrarea şi înfrumuseşarea ei, Apartenenţa canonică a comunităţii, Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava păstrate la Viena, Comitetul de caritate de la Capela din Viena, Înfiinţarea şi dăinuirea Parohiei Ortodoxe Române din Viena, care de peste opt decenii contribuie la unitatea spirituală a românilor din Austria.  

Înţelegem pentru totdeauna că această carte este importantă prin sine, nu numai pentru epocă sau pentru creatorul ei, cât pentru privirea „în timpul” înaintaşilor, conştientizând că nimic nu poate apărea din vid, ci din preocuparea asiduă de a evidenţia autenticul şi verosimilul. De la cercetare până la prezentare drumul e lung şi Preot Dr. Nicolae Dura îl parcurge magistral. Nu se află nicio clipă în contradicţie cu sine şi cu învăţătura sa despre desăvârşire. Cuvântul despre iubirea lui Dumnezeu este esenţial pentru modul definirii propriei spiritualităţi nu la modul declarativ, ci faptic. Şi FAPTELE Sfinţiei Sale SUNT! Fiecare pagină a cărţii ni le oferă din plin!  

VI. ENORIAŞI, PREOŢI SLUJITORI ŞI BINEFĂCĂTORI AI PAROHIEI.  

Esimplu să ne punem întrebarea: Cine sunt ei? Şi răspunsul îl găsim încă la începutul acestui capitol: „Aceşti credincioşi creştini adunaţi, povăţuiţi şi însoţiţi spre împărăţia lui Dumnezeu de un preot paroh formează parohia.” Aici, creştinul vârstnic, tânăr sau copil ,,pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianţa necesară unei vieţuiri creştine autentice.”  

Nu-i lucru uşor să ştim despre noi cine suntem, de unde venim şi unde mergem, când se clatină credinţa şi ştiinţa despre unitatea şi dăinuirea noastră neîntreruptă pe acest pământ. Dar Părintele Dură, cu har şi înţelepciune, înscrie în aceste pagini mesajul pe care cei interesaţi îl pot desluşi. Sunt aici consemnate pagini despre Enoriaşi, aparţinători şi susţinători ai parohiei, Consilieri şi epitropi, Dirijori şi cântăreţi bisericeşti la Viena, Preoţi slujitori şi parohi. Cu înţelepciune duhovnicească, prin puterea harului şi cu osârdia inimii, ei au fost sau sunt cei care au purtat şi poartă de grijă pentru mântuirea credincioşilor.  

VII. ACTIVITĂŢI BISERICEŞTI LA VIENA.În dorinţa de a argumenta cât mai temeinic adevărul cuprins în relatări, autorul acestei cărţi aduce, concret, date, nume, localităţi, figuri vii - purtătoare ale virtuţilor pe care le-au slujit şi le slujesc. Ne aminteşte şi reaminteşte puterea faptelor, dar şi necesara prezenţă la Slujbele duminicale şi ocazionale, care înfrumuseţează şi înnobilează pe mai departe viaţa, subliniind că „ordinea sfintelor slujbe ortodoxe din Viena a creat un liant între românii care trăiesc în această capitală europeană. Participarea la Sfintele Liturghii, dar şi la celelalte slujbe (Vecernii, Acatiste, Masluri ş.a.) înseamnă tot atâtea prilejuri de întărire şi recreere spirituală.”  

Nu trebuie să uităm nicio clipă că cele trei momente fundamentale din viaţa creştinului au girul sacrului. Naşterea, întemeierea familiei creştine, moartea sunt evenimente cruciale, „ce-l ţin pe creştin legat de lucrarea Bisericii, iar harul şi darurile Bisericii penetrează cu putere şi lumină viaţa omului.” Lucrarea pastorală este covârşitoare în existenţă pentru că ea înseamnă, în fapt, „creşterea de la nivelul de individ la cel de persoană umană autentică, înseamnă redescoperirea chipului divin din omul înstrăinat aşa cum este el.” Ca fiecare capitol şi acesta se încheie cu un îndemn: să nu mai fim robii păcatului, ci fiii luminii şi fericirii, „să devenim cu toţii copii ai Lui Dumnezeu şi fraţi buni unii cu alţii.”  

VIII. OPERA PEDAGOGICĂ ŞI CULTURALĂ A BISERICII.Numele capitolelor unei cărţii produc asupra cititorului surprize din cele mai interesante şi mai plăcute. La fel se întâmplă şi în cazul de faţă, când identificăm în Biserică izvorul formării şi al învăţării umane, căci primele şcoli au fost organizate pe lângă biserici şi mănăstiri, preoţii au fost luminătorii, iar cărţile de cult primele manuale şcolare. Şi-n Austria organizarea de şcoli pe lângă biserici şi mănăstiri a fost o realitate. Aşa se explică acceptul Consiliului şcolar din Austria de Jos, din 12 octombrie 1899, pentru catehizarea copiilor ortodocşi, chiar în limba română. Cum s-a dezvoltat şi a evoluat această formă de învăţământ aflăm din subcapitolele: Şcoala naţională Greco-română din Viena, Învăţământ religios, Învăţământ religios orthodox roman în şcolile austriece, Catehizarea. Aşa cum mărturiseşte Preot Dr. Nicolae Dura, conştienţi de importanţa deosebită a catehizaţiei ca obiectiv prioritar în slujirea dreptei credinţe, preoţii slujitori români de la Viena s-au străduit să lumineze, să întărească şi să îndemne pe credincioşii ortodocşi să trăiască potrivit mesajului Evangheliei Mântuitorului Hristos. Sunt diverse formele prin care se poate face educaţia religioasă: completarea slujbelor cu dialoguri biblice, explicarea unor capitole din învăţătura bisericii şi publicarea lor în „Foaia de comunicări a Parohiei Ortodoxe Române din Viena”, traduceri din Sfinţii părinţi, cunoaşterea vieţii şi activităţii marilor personalităţi culturale, a concepţiei lor despre lume şi viaţă. În acest sens am reţinut adevărul scris de Simion Mehedinţi, actual în orice timp: ,,Un popor, ca şi orice om în parte, atât preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţătura lui Iisus”.  

IX.COMUNITATEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎNTR-O LUME PLURICONFESIONALĂ ŞI MULTIETNICĂeste deschisă dialogului sincer şi comunităţii frăţeşti, „fără teama de a ne pierde identitatea şi fără spaima de-a ne risipi într-o Europă multiplă”. Edificatoare în acest sens sunt conţinuturile subcapitolelor părţii a noua, care vin în sprijinul susţinerii temei majore: Legături cu Biserica Romano-Catolică, Legături cu Bisericile protestante, Raporturile cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Austria, Vizite pastorale arhiereşti la Viena. Austria, în general şi Viena, în special, prin poziţia geografică, dar şi prin valoarea lor istorică şi culturală au fost şi au rămas un loc important al întâlnirilor şi al tratativelor, al comunicărilor între reprezentanţii diferitelor neamuri, Biserici şi religii, cum ne face cunoscut autorul şi cum a dovedit-o şi practica ecumenică.  

X. BISERICA ROMÂNEASCĂ ÎN VIENA, ultima parte a cărţii este ilustrarea întemeierii ortodoxiei de către românii trăitori în Austria, ţară preponderent catolică. Pas cu pas aflăm despre: Străbunii la început de veac, Începuturi promiţătoare, Grijile Martei şi al Mariei, Vremile n-au fost prielnice ori n-au fost înţelese, Dumnezeiasca Liturghie şi Psaltire, Temelia bisericii, Căutări pentru un locaş românesc la Viena, Sion orthodox românesc la Viena, Biserica Sf. Apostol Andrei – locaşul sfintelor slujbe.  

Dintr-o îndatorire supremă şi din harul pe care-l certifică „a fi”-ul său, Preot Dr. Nicolae Dura face din fiecare capitol o cercetare şi o evocare, subsumate ideii de a cunoaşte oameni de cuget şi simţire românească, de la începuturi până în zilele noastre. Aparatul ştiinţific cu care este dotată cartea, BIBLIOGRAFIE, INDICE DE PERSOANE ŞI NUME, ILUSTRAŢII susţin din plin lucrarea şi ca cercetare în domeniul istoriei culturii vechi româneşti, nu numai al teologiei, în care încă a mai găsit loc de descoperit şi de spus multe necunoscute.  

Cine citeşte cu atenţie BISERICA TRĂITĂ DEPARTE recunoaşte valoric aprecierea Dlui Virgil CÂNDEA, Membru al Academiei Române: „Părintele Nicolae Dura contribuie prin lucrarea sa la o imagine completă a Bisericii Ortodoxe Române, prezentă în toate părţile lumii în care se află credincioşi păstoriţi de Ea. Autorul cărţi, cu o amplă documentaţie şi întemeiat pe propria experienţă, demonstrează că în comunitatea românilor din Austria trăirea ortodoxă este împletită cu păstrarea limbii şi tradiţiilor străbune, că membrii acestei comunităţi au un rol activ în proiectarea unei imagini autentice, pozitive a românilor în lume şi în dezvoltarea vechilor legături ale poporului nostru cu cel austriac.”  

La acestea, aş mai adăuga folosirea unui limbaj ce abordează perspective largi, pe baza cărora întemeiază sistematic o construcţie durabilă – cartea – dincolo de realitatea sa pur teologică, Preot Dr. Nicolae Dura îşi îndeplineşte desăvârşit misiunea de cercetător. Modul în care evidenţiază dimensiunea policulturală a credinţei strămoşeşti ne-a îndemnat să recunoaştem, cu toată convingerea, originalitatea artei sale scriitoriceşti, ca fenomen ce reflectă şi concentrează deopotrivă istoria, cultura, literatura română veche etc.  

Cuvântul despre iubirea de oameni este esenţial pentru definirea spiritualităţii Preotului Dr. Nicolae Dura, creatorul acestei lucrări unice în domeniu, o Carte ce dă socoteală pentru felul cum s-a achitat de îndatoririle specifice locului în care a fost rânduit, a slujit şi slujeşte lui Dumnezeu.  

Prof. dr. Nicoleta MILEA  

Referinţă Bibliografică:
BISERICA TRAITA DEPARTE / Nicoleta Milea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 614, Anul II, 05 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Nicoleta Milea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicoleta Milea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!